Revista ARMONIA

IUBIREA CARE S-A JERTFIT

George Danciu

Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamântul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine.

                                                                                             Isaia, 54.10

Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!

Iubirea unei mame

Într-un sat, o tânara mama îsi lasa copilul micut acasa în patut, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin sa cumpere pâine. Lipsind numai putin de lânga comoara ei, Alin- caci acesta-i era numele, cu pasi iuti îndreptându-se spre casa, observa fum, mult fum, dar când se mai apropie vede caci casa lor este cuprinsa de flacari. Inima-i bate navalnic, alearga, scapa pâinea din mâna si, fara nici o ezitare, intra prin flacari în casa dupa “inima” ei, Alin! Cu propriul corp îsi ascunde baietelul iubit la piept si-l scoate teafar afara la loc sigur. Dar pe ea nu s-a putut proteja. Mâinile si fata îi sunt arse si ramân asa, dizgratioase, si peste ani.

Baiatul, prin grija plina de iubire a mamei, a ajuns mare si, în aceste zile, curând, va absolvi Universitatea… dintr-un mare oras. Va fi o mare festivitate, cu înmânarea unor diplome de premiere a celor mai buni, unul din premianti fiind Alin. Parintii tinerilor sunt fericiti, ei sunt anuntati pentru participare la festivitate. Numai mama lui Alin nu fusese si ea invitata, deoarece lui Alin îi era rusine de ea. În urma incendiului ramasese cu cicatrici urâte pe obraji si mâini!

Însa, nu mai retin prin ce minune, s-a aflat despre curajul si dragostea extraordinarei mame tocmai în acele zile, poveste care ajunsese într-un ziar de mare tiraj si, întâmplator, aflase si Alin. A ramas perplex aflând ca acea poveste minunta vorbeste despre el si mama sa, eroina!

Abia atunci a înteles sacrificiul mamei si dragostea sa! A trimis o telegrama fulger prin care si-a invitat mama pentru ziua absolvirii.

Cu emotie, primind diploma de premiere, în fata tuturor a început sa spuna ca, de fapt, toate multumirile lui, odata cu respectul cuvenit profesorilor care l-au îndrumat, sunt pentru minunata sa mama care, cu pretul vietii ei, l-a scos din foc, când era doar un bebelus. Si-a îmbratisat mama cu dragoste, sarutând acele mâini si obrajii, arse de foc; de emotie, varsând împreuna si câteva lacrimi ale bucuriei si multumirii!

***

Din iubire de oameni, din Cer a coborât Isus – Fiul lui Dumnezeu, sa ne salveze din focul mortii !

Ca plata a pacatelor noastre, ale fiecarui om, înlocuindu-ne în moarte si suferinta,  Fiul lui Dumnezeu, Isus,  a luat asupra Lui ocara care trebuia sa cada peste noi si întreg supliciul rastignirii pe lemnul Crucii, ridicat pe Dealul Golgotei.

Evanghelia dupa Matei ni-L prezinta pe Isus, Regele, nascut nu doar din Dumnezeu, ci si ca urmas al regelui David, caruia Dumnezeu i-a zis cu legamânt: împaratia ta va dainui vesnic înaintea Mea

“Eu îi voi fi Tata, si el Îmi va fi fiu. Daca va face raul, îl voi pedepsi cu o nuia omeneasca si cu lovituri omenesti; dar harul Meu nu se va departa de la el, cum l-am departat de la Saul, pe care l-am îndepartat dinaintea ta. Ci casa ta si împaratia ta vor dainui vesnic înaintea Mea, si scaunul tau de domnie va fi întarit pe vecie.”, 2 Samuel 7.14-16 .

Evanghelistul Matei consemneaza celebra Predica de pe Munte (capitolele 5-7) unde Isus aduce ucenicilor (poporului Sau) promisiuni care întrec orice asteptari.

Rugaciunea “Tatal nostru”

Când va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca pagânii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai înainte ca sa-I cereti voi.

Iata, dar, cum trebuie sa va rugati:

„Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt. Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi;

si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;

si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este Împaratia si puterea si slava în veci. Amin!”

Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. (Matei, 6.7-17)

Apoi, în aceeasi împrejurare le vorbeste despre Adevaratele comori. – Neputinta de a sluji la doi stapâni. – Grijile si îngrijorarile.

Nu va strângeti comori pe pamânt, unde le manânca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii; ci strângeti-va comori în cer, unde nu le manânca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura. Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. (…)

Nimeni nu poate sluji la doi stapâni. Caci sau va urî pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.

De aceea va spun: nu va îngrijorati de viata voastra, gândindu-va ce veti mânca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gândindu-va cu ce va veti îmbraca. Oare nu este viata mai mult decât hrana, si trupul mai mult decât îmbracamintea?

Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera si nici nu strâng nimic în grânare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decât ele?

Si apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate sa adauge macar un cot la înaltimea lui? Si de ce va îngrijorati de îmbracaminte? Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, în toata slava lui, nu s-a îmbracat ca unul din ei. Asa ca, daca astfel îmbraca Dumnezeu iarba de pe câmp, care astazi este, dar mâine va fi aruncata în cuptor, nu va va îmbraca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Nu va îngrijorati, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbraca?” Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele.

Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu va îngrijorati, dar, de ziua de mâine; caci ziua de mâine se va îngrijora de ea însasi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei, 6.19-34)

Întelegem ca Tatal nostru si Regele Isus ne îndeamna sa nu ne îngrijoram de ziua de mâine. Sa nu fim îngrijorati ce vom mânca, ce vom îmbraca si ce vom bea, ca, asa cum pasarilor – care nu seamana, nu ara, nu strâng vara pentru iarna –, Dumnezeu le da hrana de care au nevoie (preaiubitilor lui El le da hrana ca prin somn); apoi, cum sunt de frumos îmbracati crinii, nici chiar Solomon nu s-a îmbracat atât de bine, iar copiii Sai sunt mult mai importanti decât iarba de pe câmp, care azi e si mâine nu mai e!

Deci cu cât mai mult va purta de grija de toate nevoile omului credincios, copilul Lui? De aceea, prin credinta, trebuie sa cautam mai întâi împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, iar toate celelalte ni le va da El pe deasupra.

Dar ce este împaratia lui Dumnezeu?

Apostolul Pavel clarifica problema noastra în Epistola sa catre Romani:

Caci Împaratia lui Dumnezeu nu este mâncare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie în Duhul Sfânt. (Romani, 14.17).

Dar în versetele anterioare spusese si faptul demn de cunoscut si de luat în seama:

În adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine. Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului. Caci Hristos pentru aceasta a murit si a înviat, ca sa aiba stapânire si peste cei morti, si peste cei vii. (Romani, 14.7-9)

Sa ne punem toata încrederea în Dumnezeu. Sa umblam si sa traim prim credinta, nu prin vedere, si atunci, Tatal nostru va fi Cel care ne va da hrana si îmbracamintea necesara!

Glorie Domnului! Amin.

O “enciclopedie” a destinelor unor oameni obisnuiti deveniti eroi de poveste

Claudiu LUCACI

Viata unui om poate fi cuprinsa într-o fila sau într-o enciclopedie. De ceea ce am realizat si ceea ce a ramas în urma fiecaruia dintre noi, depinde, pâna la urma, verdictul posteritatii. Însa, uneori, exista posibilitatea ca un singur om sa strânga în mintea sa, cu o precizie uimitoare, parcursul sinuos al vietii altor semeni. Octavian Curpas este acel colectionar norocos al biografiilor unor personaje care ar fi ramas pentru totdeauna anonime, daca n-ar fi existat Dumitru Sinu, un român plecat din tara natala cu mult timp în urma.

Autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, aparut la Editura „Anthem”, Arizona, SUA, este, cel mai probabil involuntar, un antropolog al exilului românesc. Cartea sa este un amestec de biografii povestite si impresii personale, atent selectionate si inteligent dozate, astfel încât sa te captiveze pâna la final.

Din rândurile numeroase ale cartii razbate stilul cursiv, în care exceleaza dialogurile cu nea Mitica, povestitorul din umbra, un fel de ghid nevazut al cititorului printre vietile personajelor. Aceasta constructie inteligenta între povestitor si autor naste o simbioza fermecatoare care-l cucereste pe cititor chiar de la începutul volumului.

Celor care isi doresc sa înteleaga sacrificiile, împlinirile si dezamagirile unui transfug, le recomand calduros aceasta carte, pe care o consider un fel de „enciclopedie” a destinelor unor oameni obisnuiti deveniti eroi de poveste. Istorisirile inspira optimism si încredere, iar în multe privinte capitolele cartii capata valente particulare, care ne fac sa credem, ca fiecare dintre noi se poate recunoaste în rolul unui personaj real din amintirile lui Nea Mitica.

Claudiu LUCACI*

noiembrie 2011

—————————————-

* Claudiu LUCACI – realizator de emisiuni TVR, doctor în sociologia comunicarii si cadru didactic asociat la SNSPA, expert în comunicare publica, autorul cartii “Programarea Binelui”, fost consul general la Los Angeles. www.claudiulucaci.ro

Sorin Sabou

Calauzirea Domnului este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii spirituale. În acelasi timp este unul dintre cele mai dificil de conceptualizat. Cu toate acestea, în contextul citirii Scripturii si umblarii cu Dumnezeu, putem desprinde câteva linii directoare.

Omul se crede foarte usor stapân pe propria viata. Chiar daca este credincios si îsi pune darurile în slujba celorlalti, în inima lui se naste usor atitudinea autosuficientei. Nu trebuie pierdut niciodata din vedere ca cel neprihanit traieste prin credinta, nu prin vedere. Desigur, noi vom cauta permanent sa conceptualizam totul si sa ne urmam logica, dar în lumea lui Dumnezeu nici logica, nici vederea nu sunt primordiale, ci credinta si ascultarea. De fiecare data când ni „se deface cuibul“ trebuie sa ne vedem ca pe niste oameni care trebuie învatati în continuare aceste lectii. Crizele financiare, noile slujbe, noile locatii sunt doar împrejurari care ne forteaza sa iesim din zona de comfort (de slujire zicem noi). Omul e tot om, diavolul tot diavol, ispitele tot ispite, indiferent de ce facem si unde am fi.

Dependenta de Domnul este cea mai nestatornica virtute. În familie, la lucru tindem aproape inconstient sa credem ca mergem pe picioarele noastre. Domnul, în mila lui, ne desprinde de toate acestea si ne trezeste la adevar. Datoria noastra este ca, indiferent de bunastare, de saracie, de sanatate, de boala, sa ne desprindem de tot ce este pamântesc si sa ne legam de cele de sus.

Perioadele de ceata sunt cele mai formatoare. Daca este nevoie sa avem grija de oi patruzeci de ani înainte de a putea conduce poporul din robie asa se va întâmpla. Asteptarea trebuie sa duca la sensibilitate spirituala, la curatirea sufletului, a gândurilor, pentru a fi gata pentru ziua continuarii lucrarii pe care Domnul o are pentru noi. Cresterea în statornicie si în dragoste fata de Dumnezeu este ceea ce se asteapta de la noi când e ceata, când nu pricepem mai nimic din ce ni se întâmpla. S-ar putea ca ceata sa nu se ridice niciodata, iar daca va fi asa ceea ce se asteapta de la noi este sa-l iubim crescând, si acolo, în ceata, sa fim puncte de reper pentru toti cei ce au de a face cu noi. Folosirea darurilor în vreme de ceata este un subiect care depinde de creativitatea si de disponibilitatea noastra. Iesirea din comunitate cu darurile pe care le-am primit este una dintre cele mai fascinante lucrari posibile. Noi suntem chemati sa proclamam permanent puterea mântuitoare si înnoitoare a evangheliei, iar uneori sa si vorbim.

Sorin Sabou, http://www.sorinsabou.com/

Simona BOTEZAN

Cu ocazia  „10th District Job Fair”- târgul locurilor de munca guvernamentale, organizat din initiativa congresmanului Frank Wolf în Washington DC metropolitan area, unul dintre standurile cele mai vizitate a fost cel al Central Intelligence Agency.

Reprezentantii CIA au distribuit participantilor interesati brosura „We’d like to Dispel 10 myths about working for the CIA”. Brosura demonteaza principalele 10 mituri legate de CIA, subliniind alte aspecte ale activitatii agentiei. Standul CIA arata ca principala provocare ca angajat al agentiei este construirea unei cariere de exceptie. Misiunile inteligente înseamna a lucra în interesul natiunii, iar succesul acestor operatiuni depinde de calitatea oamenilor, de experienta lor, de abilitatile si inventivitatea lor.

Aventuri individuale de culegere a informatiilor secrete si folosirea unor metode spectaculoase sau periculoase, apartin exclusiv agentului 007 James Bond si se întâlnesc numai pe platourile de filmare. Pentru alte detalii despre cariera la CIA puteti accesa cu încredere si fara riscuri pagina web a institutiei: www.cia.gov

MITUL 1: „Nu îti vei mai vedea niciodata familia si prietenii daca lucrezi la CIA”

Angajatii CIA lucreaza cu documente si informatii secrete. Aceasta nu înseamna ca în afara institutiei viata lor este secreta. Cariera la CIA este similara cu o cariera la orice alta companie americana importanta si ofera multiple oportunitati. Angajatii din CIA Headquarter locuiesc în Washington DC, Virginia si Maryland si au un stil de viata identic cu al rudelor, vecinilor si prietenilor lor. Participa la evenimentele sociale si culturale ale comunitatii, au copii care merg la scoala si în aceleasi locuri cu ceilalti copii de vârsta lor. Multe dintre activitatile curente  si expertizele CIA sunt legate de obiective comerciale, industriale, culturale si universitare. Familia, vecinii si prietenii fac parte din viata angajatului CIA zi de zi, exact în acelasi fel în care s-ar întampla si daca ar lucra la o alta companie.

MITUL 2: „Toti angajatii  CIA conduc masini  sport cu mitraliere în loc de tevi de esapament”

?i angajatii CIA urmaresc cu placere filmele cu spioni, la fel ca si cetatenii care lucreaza la alte companii. ?tim cu totii cât de bine se vând filmele cu accidente spectaculoase, eroi care mânuiesc orice tip de arma în orice situatie. Ne plac filmele de actiune cu urmariri pe autostrazi, actorii si  cascadorii de la Hollywood! Multe dintre miturile despre CIA au fost create  de asemenea filme. Misiunile si operatiunile CIA nu sunt la fel de spectaculoase si nici la fel de riscante. Desigur, a lucra la CIA te poate pune uneori în contact direct cu evenimente din întreaga lume, iar câteodata angajatii CIA trebuie sa poarte veste antiglont sau sa foloseasca arme de foc. Misiunile obisnuite ale CIA sunt complet diferite. Sunt misiuni de colectare de informatii si întregul personal activ si din birouri colecteaza, sorteaza, prelucreaza si stocheaza informatii, iar pentru asta au nevoie de computere, carti si laboratoare, nu de pusti sau pistoale. A conduce o masina sport este la îndemâna oricarui sofer experimentat, iar unii au facut o profesie din asta si au devenit piloti de Formula 1.

MITUL 3: „La CIA lucreaza Superman si Superwoman”

Daca asta credeti, probabil ca ati vazut prea multe filme sau v-ati jucat prea mult pe video games! Nu trebuie sa ai centura neagra la karate ca sa lucrezi la CIA. Este suficient sa fii inteligent, îngrijit, sa ai abilitati în luarea deciziilor sau în coordonarea unei activitati sau echipe. Angajatii CIA se remarca prin serviciile de calitate pe care le fac natiunii, colectând informatii care feresc America de atacuri teroriste, cu arme chimice si biologice, plante, insecte sau virusi mutanti; înselaciuni, spalari de bani, trafic de droguri s.a.m.d. Multi angajati ai CIA urmaresc zi de zi evolutia internationala, tendintele, situatia economica, politica, noile descoperiri stiintifice si tehnologice, operatiunile militare, bursa etc. Diferenta este ca lucrând la CIA poti sa faci parte din istorie.

MITUL 4: „Stilul tau de viata va fi luxos si extravagant”

Daca te astepti sa ajungi milionar lucrând la CIA si sa petreci o viata luxoasa pe vase de croaziera sau în paradisuri exotice; daca te astepti sa cunosti personalitati si celebritati ale mapamondului, vei fi dezamagit! Angajatii CIA sunt oameni normali, duc o viata fara excese, au o vacanta pe an sau doua mai scurte si câteva zile libere platite, de sarbatori, ca oricare cetatean american angajat la stat. Câteodata angajatii CIA calatoresc în scop turistic sau în scop profesional. Cel mai adesea o fac specialistii de la departamentele stiintifice, tehnologice si de cercetare. Scopul acestora este participarea la evenimente stiintifice si tehnologice, târguri si conferinte internationale, în care se prezinta cele mai noi realizari ale domeniului lor de activitate.

MITUL 5: „Fiecare angajat CIA are mai multe identitati”

Operatiile estetice nu sunt incluse în pachetul de beneficii oferite angajatilor CIA.  Pentru ca la CIA siguranta nationala este obiectivul primordial si inteligenta este absolut necesara, probabil ca nu ai nici o sansa daca n-ai reusit sa termini liceul sau daca ai fost mediocru la facultate. Oamenii care lucreaza la CIA sunt dedicati, pasionati de munca si profesia lor. Ei participa continuu la cursuri de specializare, citesc mult pentru dobândirea unor noi abilitati si cunostinte profesionale, trebuie sa-si pastreze o stare buna de sanatate fizica si mentala si sa faca fata cu succes la toate provocarile de la serviciu. Oamenii care învata continuu se schimba, devin tot mai buni în meseria lor si capata o vedere de ansamblu asupra lumii. Câteodata aceasta munca este grea si le albeste parul sau le traseaza riduri pe fata, dar numele, vârsta, pasaportul, telefonul si adresa lor de acasa ramân aceleasi. Poate ca pierd evenimente importante din viata familiei pentru ca sunt plecati în interes de serviciu, dar se întorc de acolo cu cadouri, amintiri si fotografii pentru cei dragi, iar familia-i asteapta cu nerabdare la întoarcere.

MITUL 6: „Misiunea ta este sa-ti spionezi familia”

Unele activitati ale CIA constau în protectia împotriva spionajului industrial, protejarea proprietatii intelectuale si utilizarea noilor descoperiri stiintifice în scop constructiv si limitarea efectelor distructive, poluarii, evitarea riscurilor de monopol etc. Unii angajati necesita abilitati lingvistice deosebite si cunoasterea perfecta a unor limbi straine, deoarece o parte dintre informatiile colectate de angajatii CIA provin din afara SUA, din surse externe, din presa internationala si de la diverse persoane de contact din tara respectiva. SUA nu afla nimic important pentru siguranta natiunii ascultând ce se discuta în casa ta; nu intereseaza pe nimeni ce jocuri de PC folosesti, la ce filme te uiti si cine te viziteaza. Culegerea de informatii din casa ta nu reprezinta informatii importante pentru natiune, ci eventual o pierdere de timp platita din bani publici.

MITUL 7: „Daca nu vorbesti perfect cel putin o limba straina, n-ai nici o sansa sa lucrezi la CIA”

?tim ca toti ofiterii CIA din filme vorbesc fluent 4-5 limbi straine, printre care Mandarina, Farsi si alte limbi orientale. În realitate, mare parte dintre angajatii CIA vorbesc engleza si eventual spaniola sau o alta limba de circulatie internationala. Angajatii de la departamentul de lingvistica sunt adesea profesori de limbi straine, native din acele tari. Au pozitii specifice în agentie, treaba lor fiind sa traduca din limba lor materna în limba engleza sau sa-i învete pe alti angajati acea limba straina. Ei asigura suportul lingvistic pentru operatiuni, misiuni si întâlniri în tara lor de origine. Cei mai multi angajati CIA n-au parasit niciodata teritoriul SUA si nu au calatorit niciodata în tarile din care provin o parte dintre colegii lor de munca.

MITUL 8: „Numai cei care sunt cetateni americani de patru generatii, au sansa reala sa lucreze la CIA”

Nu este adevarat! De fapt, cetatenii americani care au avut experiente în afara Statelor Unite, au locuit în alte regiuni ale lumii sau provin din familii multiculturale, înteleg mai usor evenimentele din afara SUA cu care trebuie sa opereze si au abilitati mai bune pentru colectarea informatiilor necesare. Multi oameni au variate experiente de viata pentru ca parintii lor au lucrat în diverse locuri de pe planeta. Aceste experiente pot fi folositoare lucrând la CIA. Unele posturi ale CIA nu necesita sa fi nascut în SUA sau sa fi cetatean american. Activitatea SUA serveste si altor natiuni de pe pamânt. Nu este necesar ca familia angajatului CIA sa fie cetateni americani. Orice experienta multiculturala ajuta angajatii CIA în munca lor de zi cu zi.

MITUL 9: „Familia ta  nu va sti niciodata cine esti cu adevarat”

Familia si copiii tai vor sti ca lucrezi la CIA Headquarter în Mc Lean Virginia si câteodata vor veni sa serveasca masa de prânz împreuna cu tine. ?tim ca filmul „Spioni în familie” a fost un succes, dar povestea este o fictiune. Nu trebuie sa dansezi tango sau sa porti costum sub îmbracamintea protectoare de scafandru. Viata de angajat CIA e mai putin spectaculoasa. Sotia si copiii tai vor sti exact unde esti atunci când lipsesti de acasa si vei putea vorbi cu ei la telefon. Guvernul pune la dispozitia angajatilor CIA, aflati în misiune, sisteme performante de comunicatii prin care pot tine legatura permanenta cu familia.  

MITUL 10: „Vei utiliza arme si echipamente sofisticate, inclusiv arme secrete si explozibili periculosi”

Daca esti analist sau technician, inginer, cercetator stiintific, chimist sau biolog la CIA, vei avea nevoie de pix, creion si computer pentru a scrie rapoarte de activitate, nu de pistol sau explozibil. Categoriile profesionale numite sunt expuse acelorasi riscuri, standard în toate companiile în care exercita aceeasi profesie. Armele, dispozitivele de urmarire si interceptare, sau alte obiecte sofisticate si periculoase, sunt folosite  rareori, în misiuni ale agentilor operativi care se desfasoara în zone nesigure, în afara birourilor CIA sau în afara tarii. Cu exceptia spionilor din filmele de la Hollywood, care detin toate felurile de arme si echipamente stiintifico-fantastice, agentii reali ai CIA nu le utilizeaza aproape niciodata. Consideri arme secrete vorbitul la telefon, utilizarea unui computer si fotografiile? Cu asemenea arme si explozibili lucreaza ofiterii CIA de obicei. Cercetatorii stiintifici sau inginerii lucreaza, uneori, în laboratoare si fac experimente sau analize ale unor arme, echipamente si explozibili, dar toate aceste operatiuni se desfasoara în spatii controlate si cu maximum de precautii. Personalul care studiaza obiecte si materiale periculoase este temeinic instruit în domeniul protectiei muncii. Tehnologiile avansate urmaresc exact eliminarea acestor riscuri si stabilirea unor masuri de protectie pentru populatie si angajatii agentiei.

Simona BOTEZAN

Washington D.C.

20.11.2011

Elena BUICA

„EXILUL ROMANESC LA MIJLOC DE SECOL XX – Un altfel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite”, Editura Anthem, Arizona, octombrie 2011

Jurnalist de marca, poet si prozator, Octavian Curpas semneaza o noua carte deosebit de interesanta în care prezinta o particica din istoria emigrantilor români, adevarate pagini de istorie înca nescrisa despre acele fapte care pun în lumina frumusetea trasaturilor omenesti cu care sunt înzestrati semenii nostri de origine româna. Cartea este în acelasi timp si un bun ghid al emigrantilor care au avut taria sa ia viata pieptis, sa-si înfrunte destinul, urmând calea exilului.

Întâmplarea i-a scos în cale jurnalistului Octavian Curpas un om iesit din tiparele obisnuite, un gânditor cu o mare experienta de viata, pe nea Mitica, pe numele sau întreg Dumitru Sinu, care a lasat sa se reverse înaintea lui sacul doldora de amintiri orale, însemnari scrise, scrisori si documente despre lumea fascinanta prin care a trecut, toate orânduite cu scopul de a fi marturie a vremurilor prin care a trecut. Cartea este, de fapt, firul vietii lui nea Mitica asa cum a povestit-o el, completata cu o larga galerie de prieteni cu care si-a intersectat existenta, toti oameni încercati de viata, la care se adauga si pertinente completari si interpretari asa cum au trecut prin mintea, sufletul si vârful penitei experimentate a autorului Octavian Curpas, el însusi emigrant.

Acesta si-a construit cartea având la baza însemnari de reporter, lasate sa curga în rânduri pline de spontaneitate încarcate de viata si de aceea, în mare parte, retrairea întâmplarilor nu se face dupa un plan prestabilit, ci curge tumultos dupa jocul memoriei, având la baza intertextualitatea. E o scriitura moderna în care se împletesc într-un ritm plin de viata jurnalismul, povestirea, însemnari scrise, scrisori, documente, rememorari si informatii suplimentare precum cele ale autorului despre Gheorghe Tatarascu, despre legionari, soarta lui Mota si Marin, despre scoala de medicina clujeana, etc.

Astfel, emigrantul Dumitru Sinu din Sebesul de Sus, de prin Marginimea Sibiului, a carui viata tumultuoasa îmbina armonios realitatea, aventura si spiritul, este protagonistul unor scene de viata inedite. Ca sa scape de urgia comunista, a trecut clandestin granita României în 1948, ajungând în Iugoslavia. Dupa grele încercari, a trecut clandestin, tot cu riscuri, în Italia si apoi în Franta, ca dupa un timp, sa ajunga în Canada si în cele din urma sa se stabileasca definitiv în USA si sa duca o viata linistita în Phoenix, capitala Arizonei. Dar pâna sa ajunga aici, calea zilelor a fost presarata cu multe încercari grele pe care le-a înfruntat cu mare cheltuiala de energie, cu multe riscuri, cu multe constrângeri si suferinte. Mai întâi a fost riscul trecerii granitei cu lungul sir de peripetii care îi puneau în cumpana însasi viata, asa cum pentru multi a fost plata dorintei de libertate. Imediat ce a trecut hotarele tarii, a urmat un alt fel de zbucium, de alta natura. Lupta cu necunoscutul de unde se iveau fel de fel de primejdii, nesiguranta zilei de mâine si încercari de tot felul îi solicitau mult curaj, tarie de neclintit, promptitudine în decizii, unele chiar pe muchie de cutit. Neprevazutul l-a pândit la tot pasul: „Odata ce-ai pasit pe drumul exilului, nu poti sa stii niciodata spre ce prapastii te îndrepti sau pe ce culmi te poti înalta”.

Întâmplarile relatate îti zguduie fiinta, sunt fapte care ti se par incredibile chiar daca ele sunt rupte din realitatea zilelor traite si de noi în acelasi timp. În timpul lecturii de multe ori te opresti pentru a reflecta, a te pune în situatia lor, sau pentru a lasa sa se sedimenteze trairile care îi învaluie pe acesti semeni ai nostri care au platit un pret atât de mare dorind sa câstige traiul în demnitate umana.

Chiar daca aceste întâmplari relatate cu multa verva stârnesc mult interes ocupând spatii mari în economia cartii, am considerat ca e mai bine sa nu starui în relatarea lor. Ele îsi pastreaza adevarata valoare doar citind cartea, caci repovestirea lor pe scurt le-ar stirbi frumusetea si le-ar estompa emotia ce o da lectura textului.

Cu admiratie pentru omul viu din fata lui devenit personajul principal al cartii, experimentatul jurnalist, Octavian Curpas, relatând lupta pentru supravietuire, întâmplarile din viata sa demne de luat în seama, intervine din loc în loc cu câte o succinta si frumoasa schita de portret:

„Desi un om simplu, fara posibilitati reale de a urma scoli înalte, cu o dorinta apriga de a sti, toata viata lui – prieten desavârsit al cartilor -, Dumitru Sinu a patruns cu abilitate de stralucit autodidact tainele cunoasterii. A studiat istorie si filozofie, care au constituit pentru el o provocare permanenta, s-a delectat cu literatura de calitate – citind, fara exceptie, marii clasici ai literaturii române si universale, literatura contemporana, versurile celor mai mari poeti ai lumii. Românul stramutat din Sebesul de Sus al Marginimii Sibiului în Lumea Noua, având în urma 63 de ani de viata în exil – a stiut sa-si bucure sufletul aplecându-se spre pictura, dar si spre muzica, miunata arta a sunetelor. Are alaturi o sotie – împatimita iubitoare de muzica buna -, iar în casa lor gasesti sute de înregistrari de toate genurile, de la muzica populara româneasca pâna la perlele muzicale ale titanilor muzicii clasice”.

„Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-i descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija, astfel încât timpul petrecut în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt”.

„…a stiut întotdeauna sa se faca placut, sa respecte si de aceea a fost la rândul sau respectat, a iubit cartile si oamenii care le-au scris si a împartasit bucuria cunoasterii cu cei din jurul sau, nu are cum sa nu fie agreat de catre oricine ajunge sa îl descopere”.

„Nea Mitica are o cultura generala de invidiat. Dar toate acestea ar fi fost fara valoare daca n-ar fi luptat din rasputeri sa-si pastreze statutul de om”.

Inteligent, plin de viata si de spirit, cu o larga întelegere pentru toate cele omenesti, cu fata senina si mereu cu zâmbetul omului bonom, transpare de-a lungul paginilor ca era iubit de toata lumea. „Când intra nea Mitica într-un local al oraselului Saint Gervais se ridicau toti în picioare, inclusiv oamenii mai în vârsta, ne spune Octavian Curpas si apoi adauga, ca la noi la sate! – cum precizeaza nea Mitica“.

„Dumitru Sinu nu facea discriminare: daca se întâmpla sa fie la masa cu oameni politici, cu intelectuali de marca sau personalitati de orice fel si aparea un cunoscut, om simplu, nu ezita sa-l pofteasca la masa lor, tratându-l omeneste si facându-l sa se simta la fel de important”.

Datorita experientei celor 63 de ani traiti în exil, nea Mitica poate fi un bun ghid al emigrantilor zilelor noastre, chiar daca astazi problemele sunt de alta natura. Astfel, el atrage atentia celor care se pregatesc sa plece în exil sa nu se lase furati de visul unei vieti în care li se deschid toate portile, crezând ca au la îndemâna toate posibilitatile, fara sa faca nici cel mai mic efort. Autorul, Octavian Curpas, emigrant si el, subliniaza ideile lui nea Mitica, filtrate de propria-i experienta: „Exista la îndemâna toate pârghiile care-ti ofera sansa sa îti fauresti o altfel de viata, sa te dezvolti, sa prosperi, sa înveti, dar calea este lunga si batatorita. Trebuie sa muncesti pentru asta, trebuie sa dai dovada de inteligenta, de seriozitate, de rigurozitate, de respect, în primul rând fata de tine însuti, apoi pentru munca si pentru cei din jur. Aceasta este o imagine falsa despre ascensiune “.

„Sa-ti mai spun ceva! – intervine nea Mitica –. Când am fost în vizita în România l-am auzit pe un oarecare spunând: ‘Numai sa ajung eu în Statele Unite sau în Canada, sa vezi ce departe ajung! În primul an fac milionul!’ L-am temperat, uitându-ma la el cu condescendenta: Las-o mai usor cu milionul. În primul an, nici nu stii unde te afli, desi ai impresia ca stii!”

Citind aceasta carte, nu poti sa nu-l îndragesti pe Nea Mitica, sa-l admiri pentru multe trasaturi de caracter, pentru vorbele cu semnificatii adânci într-o aleasa limba romana presarata cu vorbe întelepte din graiul popular, o limba mai frumoasa si mai bogata decât a multor conationali. Îl iubesti si îl pretuiesti pe nea Mitica pentru pretul pe care-l pune pe valorile umane, pentru modul cum vede el rostul omului pe pamânt, pentru lumina si caldura cu care si-a învaluit prietenii, pentru deplina întelegere a limitelelor si scaderilor omenesti pe care le accepta alaturi de cele demne de toata lauda. În viata lui, un loc aparte l-au avut prietenii. Vorbind despre ei, de la un capat la altul al lecturii, nu întâlnesti niciun cuvânt care sa aduca umbra asupra lor. El i-a pretuit, i-a iubit asa cum au fost si nu i-a uitat. Prieteniile au durat pâna la capatul vietii lor chiar si atunci când s-au aflat la mari distante. Adeseori destinul a tinut cu ei si le-a facut posibila întâlnirea la diferite rastimpuri. Nu s-a încurcat cu oricine, toti prietenii sai au fost oameni de calitate ireprosabila, pe care i-a ales dupa sfatul bunicului sau, Nea Niculita: „Sa stai în preajma unui om, doar daca vezi ca are sâmbure în ceea ce spune. Daca nu are aceasta virtute, lasa-l acolo unde l-ai gasit!”, sfat pe care îl pastreaza cu sfintenie si acum la anii senectutii.

Prin fata cititorului se perinda prietenii lui asa cum i-a înregistrat mintea si sufletul lui nea Mitica, din care redau doar câteva exemple:- Ion Ritivoi, un tip aparte, cu un caracter puternic, cu o vointa de fier si de o harnicie nemaiîntâlnita, Costica Vâlceanu, un erudit rasat, modest si rezervat, care a daruit mai mult decât a primit, apreciind calitatea celor cu care a interactionat si tinându-si doar adevaratii prieteni aproape; Avocatul Nichita Tomescu, ca sa ajunga în Iugoslavia, se aruncase în apele Dunarii de pe puntea vaporului care-l ducea spre Moldova Noua si înotase spre malul sârbesc. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc, iar ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna. Profesorul Tiberiu Cunia, aromân, se bucura de un statut cu care putini dintre confratii nostri români sau de alte nationalitati se pot mândri: detinator al Premiului von Humboldt pentru activitatea stiintifica desfasurata în domeniul silviculturii si membru de onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Bucuresti.

Pentru Octavian Curpas, prietenii lui nea Mitica sunt: „oameni care au îndraznit sa lupte pentru o viata decenta, personaje emblematice, bine conturate, de o mare forta dramatica, spiritualitatea româneasca raspândita în lume, adevarate “destine paralele” cu care viata lui s-a intersectat”. În acest grup de prieteni, din care face parte si nea Mitica, nu si-au gasit locul resentimentele, nu întâlnim încrâncenarea încarcata de ura, de revolta, de mânie, dorinta de razbunare. Toti au luat viata pieptis, luptând din rasputeri si supraveghind sa nu scada statutul demnitatii, purtând cu dragoste numele de român.

Ca si în viata, Dumitru Sinu nu apare niciodata singur în carte. Intotdeauna a fost înconjurat de prieteni, oameni pe care i-a pastrat toata viata, i-a stimat si i-a iubit. Toate bucuriile, împlinirile si durerile prietenilor au trecut prin sufletul sau: „Pe multi îi mai cunoscuse de-a lungul timpului nea Mitica, noteaza Octavian Curpas, si despre cei mai multi dintre ei mi-a povestit câte ceva; fiecare avusese rolul lui în viata sa plina de inedit, de întâmplari si de oameni de toate felurile si categoriile sociale; de la fiecare dintre ei îi ramasesera amintiri… Si ce amintiri!” Nu o data mi-a spus: „În viata mea am cunoscut 460 de oameni de care îmi amintesc... acea generatie de aur – as numi-o eu, fara sa exagerez –, care, ajungând în lumea libera, a dovedit inteligenta, ambitie, seriozitate, respect fata de munca, fata de sine si de semeni, lasând în urma lor realizari profesionale de exceptie si mândria ca au apartinut poporului român”. Si mai apoi completeaza ca o concluzie cu câteva trasaturi de caracter ale acestora: „dragostea de oameni, generozitate, compasiune si demnitate, constituie principalele linii directoare ce marcheaza vietile celor care au reusit în diaspora”.

În cei 63 de ani petrecuti în exil, întotdeauna Dumitru Sinu s-a simtit român si a simtit ca radacinile nu s-au desprins de locurile natale: „Românu-i tot român, fie el în orice colt al lumii, nu-si uita radacinile si nici traditiile neamului caruia îi apartine!”

Rândurile din care se desprind ca rupte din inima amintirile celor dragi de-acasa, dorul de tara, pretuirea culturii si limbii române îti inmoaie inima de duiosie si te trezesti ca ti se umezesc ochii. Satul, pentru nea Mitica, este „o comunitate de oameni cinstiti si harnici si care au învatat de la strabunii lor ca omenia, munca, respectul fata de sine si fata de ceilalti sunt caracteristicile ce stau la baza caracterului unui om adevarat”, noteaza autorul Octavian Curpas. Despre bunicul sau, autorul noteaza: „Din toate povestile dumitale, bunicu’ dumitale, Dumnezeu sa-l ierte, spuneai ca zicea: «Sa nu iasa omul cu mâna goala de la noi din curte. Sa dati buna ziua la toata lumea!» Când fratele dumneavoastra l-a întrebat: «Si la tigani?» Nenea Niculita, bunicul, raspunsese: «Tot Dumnezeu i-a facut si pe ei!» Când toti ai nostri, din Long Beach, spuneau ca, Cocuta e o c….a, dumneata ne explicai ca bunicu’, nenea Niculita, n-a utilizat acest cuvânt niciodata si zicea: «saraca, umbla pustiu…»”

Pentru ca si eu ma numar printre emigranti, am putut privi cele relatate mai din interiorul lor, îi dau deplina dreptate autorului Octavian Curpas care spune: „Oameni ca nea Mitica sunt legende vii, iar viata lor tese istoria si traiectoria societatilor umane în care au poposit, s-au integrat si asupra carora si-au pus amprenta. Viata românilor din Occident este un amestec armonios de cultura si traditii natale, cu cele ale tarii adoptive”.

Din motive subiective, ca emigrant, dar mai ales din motive obiective ca un cititor care reflecteaza asupra celor citite, apreciez în mod deosebit aceasta carte pentru ineditul ei, ca Octavian Curpas stie sa puna în valoare însemnatatea faptului aparent minor, care se scurge pe lânga noi aproape neluat în seama. O apreciez pentru ca e o carte care te convinge, te cucereste prin sinceritate si farmec, cu pagini din care se desprind personaje vii din lumea în care traim. E o carte care transmite cititorilor emotiile unor evenimente trepidante, o carte care ne îmbogateste cunostintele despre oameni, despre locuri si moduri de viata cu totul remarcabile.

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

noiembrie 2011

Tratament natural contra Cancerului

Ceea ce veti citi mai jos a fost publicat in ziarul “Listin diario“, în Santo Domingo, în luna Februarie 2009.

Adevarat va spun ca, citind acest articol, îmi era mult prea greu sa  cred în ceea ce scria acolo. Acest  tratament  este al unui calugar franciscan pe care îl cheama, în Belén (Brazilia), Fray (calugarul) Romano, de origine braziliana. Dar, actualmente este profesor la Seminarul din Belén. Faima sa se extinde în toata Judea.

“Eu tratez Cancerul si fiecare persoana poate sa o faca, fara sa faca miracole, doar aplicând produsele pe care le produce Mama Natura.” – spune Romano.

Inainte de-a reda reteta, vreau sa va spun din experienta mea personala despre binecuvântata reteta. Stiu diverse persoane care s-au vindecat dupa ce au folosit reteta si carora li s-a dat doar 1 luna de trait, având diverse tipuri de cancer în faze terminale.

Articol luat cu permisiune de pe blogul PE GÂNDURI, al dnei Rodica BOTAN. Medicina Naturala vine de la Domnul. Slava Lui!

Trimis de Corina Breger, 21 March 2009. Thank you Corina!

                                                                                   Thank you Rodica!

Dupa cunoasterea virtutilor acestei retete naturale, mi-am propus sa fac sa circule, prin Internet, pentru ca fiecare persoana care are pe cineva apropiat cu aceasta teribila boala, sa-si poata prepara singur remediul si apoi sa-l bea.

O sa vedeti rezultatul chiar în saptamâna în care ati început sa îl luati, va asigur, este ceva ce lucreaza rapid.

Reteta pentru vindecarea de Cancer:

1.) ½ sau 1 kg de miere de albine

2.) 2 frunze mari sau 3 frunze mai mici de Aloe Sábila (Vera)

3.) 3 linguri de cogniac, whisky sau tuica (ca diluant).

Se sterge praful de pe frunze si se indeparteaza spinii. Apoi, planta se taie în bucati mici si, împreuna cu mierea si diluantul ales, se introduc într-un mixer si se mixeaza pâna se face o pasta vâscoasa. Astfel se poate deja intrebuinta. Se poate pune în frigider sau lasa afara, dupa dorinta fiecaruia.

NU TREBUIE SA SE SCOATA PARTEA EXTERIOARA A FRUNZEI SI NICI SA NU SE TREACA PRIN SITA, PENTRU ACEST TRATAMENT!!!

Calugarul Romano ne da sfatul ca trebuie luata 1 lingura mare, de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masa. Aceasta cura trebuie sa dureze cel putin 10 zile si numai daca analizele arata ca nu ati avut rezultatul scontat, se mai poate repeta înca de 4 ori, pâna la remiterea totala.

Ceea ce se mentioneaza este faptul ca pot apare abcese ale pielii , dar acest fapt este un simptom bun si nu trebuie sa ne îngrijoram. Continuam, daca dupa prima parte a tratamentului (10 zile) nu se vad rezultatele dorite, sa repetam tratamentul, dupa ce s-au facut examenele respective ca sa vedem daca tumoarea nu a cedat, sa mai facem înca pâna la 4 tratamente (a câte 10 zile), pâna la vindecarea totala.

De 6 ani, calugarul a folosit acest remediu, gratuit, cu rezultate optime. A tratat zeci de persoane in Belén si împrejurimi. El zice ca nu doar ca trateaza Cancerul, ci si îl previne. Trateaza cancerul de piele, de creier, de plamâni, de prostata, leucemia, etc.

De asemenea, povesteste ca a tratat o calugarita tânara de numai 29 ani bolnava de scleroza.

Cel ce doreste un testimoniu a unei persoane care s-a vindecat de cancer pulmonar, îl poate contacta pe dl. Fausto Pimentel, in Santo Domingo , la telefonul: ( 809) 247-2316. Acest domn a publicat ceea ce am scris mai sus, ca o multumire la Viata, desi i se dadusera doar câteva zile de trait. Din partea mea, am alte persoane care pot depune marturie ca s-au vindecat la fel ca dl. Pimentel. Va rog sa faceti sa circule acest articol. As vrea sa mentionez (precizarea celui care scrisese articolul) ca nu trateaza doar cancerul, ci este si un restaurator al celulelor naturale si întareste sistemul nostru imunitar.

Acest tratament este bun pentru orice tip de cancer? DA.

Ce tipuri de cancer trateaza de fapt? TOATE.

Se stie ca au fost multe vindecari cu multe forme de cancer: de piele, gât, sân, uter, prostata, creier, ficat, intestin, leucemie…

Rodica BOTAN, PE GÂNDURI

In Grecia antica Socrate (469-399) era foarte mult laudat pentru întelepciune.

Într-o zi marele filozof s-a întâlnit întâmplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: 

- Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
- Stai o clipa, îi replica Socrate. Înainte sa-mi povestesti, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.
- Trei?
- Asa este, a continuat Socrate. Înainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gând sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
- Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
- În regula, zise Socrate. Asadar, în realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa încercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
- Nu, dimpotriva…
- Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?
 Omul a dat din umeri, putin stanjenit. Socrate a continuat. 
- Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu, îmi este de folos?
- Nu, nu chiar…
- Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?

Rodica BOTAN, PE GÂNDURI  http://www.peginduri.com/2011/11/filozofia-birfei.html