Revista ARMONIA

Johnny Sandulescu impreuna cu Corul Agape organizeaza in Hollywood,Florida,turneul de Tenis cu piciorul,,MIAMI OPEN-AGAPE-SOCCER TENNIS,care va avea loc pe data de 25-26 feb intre orele 10am-6pm.

Turneul va contine 2 competitii;la simplu si dublu.Pentru turneul de simplu se va juca un set mare pina la 21 cu schimbare de teren la 11,pentru dublu se vor juca seturi mici,2 din 3.

Regulamentul este cam acelasi ca si la turneul de la Hickory cu mici imbunatatiri care se vor fixa la fata locului.

Click aici pentru a citi regulamentul de la Hickory.

Taxa de participare este-25 de dolari pt fiecare competitie.Inscrierile se fac pina in 20 feb prin telefon la:
-Johny Sandulescu-tel 954-496-3518,
-Iacob Brincovan-tel 828-312-1052

si prin email: jdbrancovan@yahoo.com.

Alte detalii vi le vom comunica mai tirziu celor interesati.

Va asteptam cu drag.

Comitetul de organizare

Astazi 27 Ianuarie 2011, in Studioul Muzicii Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale, din bulevardul Iuliu Maniu nr.13, sectorul 6 – Bucuresti, sub patronajul Inspectorului General -  colonelul Valentin Neacsu si in prezenta unui minunat public, avandu-i invitati de onoare pe generalii Mircea Chelaru, Emilian Ursu si muzicologul Viorel Cosma s.a. am avut prilejul sa recit (alaturi de extraordinarul actor de la Teatrul National – Eusebiu Stefanescu) un poem „Lui Eminescu”  – aducand un omagiu de suflet poetului indragit, cu care m-am nascut si crescut – Voievodul Limbii Romanesti, Mihai Eminescu.
 
Intr-o atmosfera minunata de sarbatoare si-au dat concursul Corala Academica  „Divina armonie” –  Club UNESCO si Orchestra de Estrada „Angely’s” care apartin Fundatiei „Cavalerii Daciei”, avand parinti spirituali pe distinsa profesoara Paula Ciuclea si  senatorul  Ionel Ilie Ciuclea care, din dragoste pentru muzica, au facut o „investitie de suflet” pentru pastrarea si promovarea treditiei muzicii corale si instrumentale romanesti, formatii sustinute moral si material din anul 1996, ne-au incantat cu un repertoriu de exceptie: Intonarea de catre fanfara, sub bagheta dirijorului Petrica Ilinescu, a Imnului de stat „Desteapta-te romane”, „Conquest Of Paradise” – dirijor Cristian Marius Firca (cei doi maiestri ai baghetei magice au condus alternativ); „Rugaciune” pe versuri de M. Eminescu,  muzica T. Teodorescu; „Luceafarul” de J. Strauss – solo: Arlinda Morava; „Valurile Dunarii” – Iosif Ivanovici; „Sara pe deal” – Vasile Popovici; „Balada” – Ciprian Porumbescu, solo: Geanina Merangiu Saveanu; „Rapsodia I” – George Enescu;  „Viva Bel Canto” – G. Verdi; „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” – C. Trailescu, solo: Emanuela Pacu si si bineinteles… un recital de inalta clasa a dat actorul Eusebiu Stefanescu, interpretand cu multa daruire sufleteasca din capodopera ilustrului poet: „Kamadeva”, „Oda in metru antic”, Pe langa plopii fara sot”, „Cu gandiri si cu imagini”, „Dintre sute de catarge”, „Stele in cer”, si incheind cu „Glossa” in aplauzele furtunoase ale publicului care a gustat si delicioasele povestiri, cu mult haz, ale actorului care l-a avut partener de discutii pe Nichita Stanescu prin Bucuresti (unde i-a aratat casuta cu pridvor, fosta locuinta a lui I. Slavici – unde a locuit Eminescu si a compus celebra romanta „Pe langa plopii fara sot”, iar la Chisinau, un alt poet indragostit de Luceafarul Eminescu, Grigore Vieru de la care a primit – in semn de prietenie, avand lacrimi in ochi – un dar – doua sute de euro, spunandu-i: „Dragul meu Eusebiu, aceste foi de hartie… nu sunt bani, sunt s e n t i m e n t e” – sentmente cu care au cumparat vin de Cricova – si tot drumul pana in Romania s-au cinstit numai cu s e n t i m e n t e   f r a t e s t i!).

Concertul s-a incheiat cu indragita compozitie de geniu „Eminescu” a lui Ion Aldea Teodorovici, solo: Alexandra Tariceanu, iar Corala „Divina armonie” in acordurile fanfarei ne-a urat „La multi ani!”. Pe aceasta cale aduc felicitari si multumiri organizatorilor, minunatei gazde, om de inalta omenie, colonelului Valentin Neacsu,  alaturi de toti artistii care si-au dat concursul, fiind sprijiniti de prof. Paula Ciuclea – Presedinte in cadrul Fundatiei „Cavalerii Daciei” si managerul general S.C. Supercom S.A. Bucuresti, diplomat, economist Ionel Ilie Ciuclea.
                                             
Marin VOICAN-GHIOROIU
Bucuresti
27 ianuarie 2011

——————————————-

Cateva poezii personale dedicate evenimentului:

LUI EMINESCU

Drag Poet, iubit Parinte!
Parca nici n-ai fi plecat…
Am ramas cum ne-ai lasat
Cu sperante ne-mplinite.

Parinte drag, Poet iubit,
Langa Dumnezeu sa-mi stai
In poarta sfanta de la Rai,
Caci ai muncit si ai tot trudit,

Marire versului sfant ai dat,
Si-n aur fin cuvantu-ai daltuit –
Cand chipul mamei ai cioplit
Nemuritor prin veac de veac.

Si-n ritmul muzicii ceresti,
Prin armonii nepieritoare,
I-ai pus arome pamantesti
Si murmur dulce de izvoare.

Cadenta timpului ai dat
In simfonii tremuratoare,
Spre glorie nepieritoare
Mandria noastra ai purtat.

Luceafarul si-o Luna plina,
Ni le-ai cantat cu-atata dor
Cu murmur dulce de izvor –
In Doina dulce si sublima…

Poet iubit, parinte drag!
Atatea doine-ai scris
Cand plaiul sfant ai aparat
Cu toti romanii-ai plans.

Cu blanda Miorita ai soptit,
Ai plans, ai ras si ai doinit…
Ca Luceafarul ai stralucit –
Pe ceru-nalt, spre infinit.
 
Ales-ai cuvinte pe inteles
Si-n  in rime-mperecheate,
Simplu, le-ai spus pe toate –
Inobilate-n dulce vers.

Balada dulce ne-ai cantat,
Din frunza, fluier, nai, caval
Si-o dulce limba ne-ai lasat –
Ca o mireasa-n strai regal.
 
Si ai zburat spre infinit
Ca o Pasare Maiastra
Ai trecut marea albastra,
Cu dor nespus  ai patimit.

Poet iubit, parinte drag!
Oriunde-n univers vei fi
Cand stam pe-al casei prag
Al tau ochi ne va privi.

Purtati de ganduri, noi zarim
Luceafarul ce scanteiaza…
Asupra noastra lumineaza –
Intreaga viata, cat traim.

El strajuieste al tarii hotar –
Alaturi de fiinta Ta ce ne stie
Si dor ne e de Marea Romanie
Credem in ochiul tau vizionar!

***

Voievod al limbii romanesti
Daca-i veni sa ne vorbesti,
Cu smerenie as ingenunchea,
Din inima, cu drag ti-as ura:
Sa ne traiesti Maria Ta!
GLOSSA NOUA
(Distinsului, inegalabilului actor Eusebiu Stefanescu)

MOTTO:
„Poet iubit, de cand ai  plecat
In tara nimic nu s-a schimbat!”

„Vreme trece, vreme vine…”
Cu minciuna cat mai tine?
„Toate-s vechi si toate-s toate…”
Se descurca cine poate.
„Ce e rau si ce e bine?”
Cand traiesti viata de caine.
„Tu te-ntreaba si socoate…”
De-ti ajung banii pe moarte.

„Nu spera si nu ai teama…”
Cand politia te cheama
„Ce e val cu valul trece…”
Vorbe-n vant cu apa rece.
„De te-ntreaba, de te cheama…”
Te miri ca la panorama.
„Tu ramai la toate rece…”
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasa daca tie
Ti s-a stins orice dorinta
La talhari cu-a lor hotie,
N-ai nici mila, nici credinta.

Huzuresc imparateste…
Cu minciuna cat le tine;
Alti flecari, alta poveste
Vreme trece, vreme vine.

Se descurca cine poate –
Cel care a tot furat
De-asa vremi avuram parte,
Si intruna-am indurat
Unii mor, s-au saturat,
Altii dau abil din coate;
Ce-ati crezut ca s-a schimbat?
Toate-s vechi si toate-s toate.

Fratele ce-ti fuse bun
Ani in sir, chiar mama ta
Nu te vor! Asa o spun
Multi tribuni de mahala.
Poti avea pe cin’ sa crezi!
Cand traiesti viata de caine;
De esti treaz, parca visezi –
Ce e rau si ce e bine.

Ca pamantul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculti vorbe la misei,
Te caznesti si nu-ntelegi

Sa-ncropesti un parastas
Iti ajung banii de moarte?
Doar atat ti-a mai ramas –
Tu te-ntreaba si socoate.

Ca te apara de rele
Si dreptate tie-ti face,
Te fereste de belele
E activa doar cand tace
Ce  e rau in toate astea?!
Azi politia tie-e mama;
S-o iubesti, asta-i napasta
Nu spera si nu ai teama.

Ca astepti apa sa intre
Iar in matca, intre maluri
Unii spun ca nu ai minte
Marea naste alte valuri.
Vorbe-n vant si apa rece
Din belsug la fiecare
Multi neghiobi pamantul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul sa-ti vada,
Cate ai sa patimesti…
Ti se pare-o promenada?
Cine-o face, nu ghicesti!

Te-ngrozesti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panorama
Nu te misti, ce-ai sa castigi?
De te-ntreaba, de te cheama.

Vezi ca lumea-i trecatoare
Unii si-au iesit din minti,
Caci minciuna-nselatoare –
Tu la prag acum te uiti.
O sa-mi dai cu capu-n grinda
Nu un an…de trei ori zece,
Asta bine o sa-ti prinda –
Tu ramai la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panorama;
Vorbe-n vant cu apa rece,
Cand politia te cheama.
De-ti ajung banii de moarte
Cand traiesti viata de caine
Se descurca cine poate –
Cu minciuna cat mai tine.
A FOST UN PAS INAINTE
 
S-a dus NINEL* cu funia de gat,
Fiind aclamat la coborare…
Daca-l urmau cei ce l-au sustinut,
Erau si ei o amintire.
Dar cum sa plece sobolanii,
Cand mai aveau ciolan de ros,
Ca nu mai stii care-s golanii,
Care-a fost sus, nu-l vezi pe jos,
Ci-n varful piramidei cocotat;
Ce-i trebuiesc lui statui,
E senator, e deputat…
Si bani… are destui.

*Lenin (asa-l alintau tipografii de la „Casa Scanteii”)

Marin VOICAN-GHIOROIU

By Annie Lubinsky

Having emigrated from Romania to the United States to live life to the fullest, Aura Imbarus returned to her native home and family roots when she wrote her memoir, “Out of the Transylvania Night.”

Imbarus, who will be visiting Pages and Barnes & Noble bookstores in Manhattan Beach this week, had originally intended to write a book about the Los Angeles dating scene, but then she received news that her mother had liver cancer and had only months to live.

“I told my publisher, ‘I know I’m under contract, but I can’t deliver the book,’” Imbarus said.

The publisher, who was interested in creating a boutique company that produced memoirs, asked Imbarus to write a few pages describing her last week in Romania.

“How about the last five minutes?” Imbarus quipped at the time.
“I had so many emotions about whether I should leave or not,” she told The Beach Reporter. “I saw my mom’s face and my dad’s face, and my mom was crying, saying ‘Please don’t leave me here.’ She was shaking. Then the plane takes off and I’m sobbing. I relived my childhood in reverse, seeing my parents and grandparents. It was a bubble of time where my whole life passed by.”

“Out of the Transylvania Night” tells the story of the life Imbarus led in Romania and the one she created for herself in the United States. Throughout her life, Imbarus has maintained a powerful connection with her family and a deep understanding of how living in Romania affected her family’s history and her own potential.

“My family was a family of adventurers,” she said. “They owned a carriage business, transporting goods to and from Athens, Transylvania and Vienna. Our family was doing well and had its own coat of arms. We were the fourth family in Transylvania, and my dad grew up with money.”

That ended in 1947, when the communists took away the Imbarus family’s property and carriage business.

“We went from high to poor — we had so much, and they took it away,” Imbarus said.

The communist regime in Romania came to an end on Dec. 21, 1989, when the revolution started. Imbarus knew something had changed profoundly when, during a family shopping excursion, bullets whizzed by her head.

“The president and his wife were shot on national television on December 24,” Imbarus said. “Everyone knew about it, except us in Romania, until we saw the taping of the shooting the day after. We didn’t know if it was the president or one of his five stand-ins.
“The new regime promised transparency, but it never happened. From 1989 to 1996, I was waiting for full transparency.”

Imbarus continued, “I told my parents I wanted the revolution to happen to live a fulfilled life in Romania, but it didn’t happen. It was the wrong system, and no matter how I worked, I could not change it. You want to work, be paid, and enjoy the rewards of a nicely designed life. I felt cheated by the first government, and the second one I felt was not transparent, so I decided I would leave.”

As soon as she arrived in Los Angeles in 1997 with her husband, Michael, Imbarus knew she had come to the place she was meant to live.

“As I child, I’d had a vision of myself living in a place near a coastline with palm trees,” she said. “When I was 14 years old, my aunt passed away and I was told I would get her house. ‘I don’t need her house,’ I said. ‘I am not going to grow old here.’”

Emphasizing her proficiency in foreign languages, Imbarus was soon hired at a hotel. She continued the work on her Ph.D. that she had begun in Romania, and she took classes to earn teaching credentials that would allow her to work as a teacher, a career she loved.

Within seven years, Imbarus and her husband were living the American dream, making good money, buying expensive cars and a beautiful home in Los Angeles.

Imbarus then experienced a series of setbacks. In 2007, her house was broken into, and the heirloom jewelry that had been in her family for generations was stolen. Imbarus and her husband also filed for divorce in 2007. Then in 2008, they lost all of their investments and ending up owing thousands of dollars.

“My marriage ended, my family heirlooms were stolen, and I was broke,” Imbarus said. “It happened so fast. It felt like I was back in 1997, I had to start all over.”

Soon she was dating and writing about her experiences meeting new people — until the news of her mother’s illness sent Imbarus in a new direction.

“The publisher asked me to write about 12 peaks in my life,” Imbarus said. “At that point, I knew my mother had only months to live. I wanted her to read the book, and so I knew it was a race with her time.”

Nine months later, Imbarus gave the story to her mother.

“Before she died, she read the final manuscript and knew that I had signed the contract to have it published,” Imbarus said. Her mother died on the last day of 2008, and the book was published in September of last year.

Imbarus will publish a book on teenagers in the fall of 2011, after 12 years of teaching.

“But there will never be another book like this one. You can only have one memoir,” she said. “Another book will never be of the importance that this one was.”

Meet the author

Pages bookstore will host a reception for Aura Imbarus on Thursday, Feb. 3, at 7 p.m., where she will sign copies of “Out of the Transylvania Night.” Pages is located at 904 Manhattan Ave. in Manhattan Beach. For more information, call (310) 318-0900 or visit www.pagesabookstore.com.

On Saturday, Feb. 19, Imbarus will visit the Manhattan Beach Barnes & Noble at 12 p.m. The bookstore is located at 1800 Rosecrans Ave., Bldg. B. For more information, call (310) 725-7025 or visit http://store-locator.barnesandnoble.com/store/2986.

For more information on Imbarus and “Out of the Transylvania Night,” visit www.auraimbarus.com.

Local authors can send information about their books to Annie Lubinsky at annie.beachreporter@gmail.comThis e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

THE BEACH REPORTER

http://www.tbrnews.com

Cobza sau lira traca? Realitate, concept sau tema de gandire pentru cei care ar putea aduce trecutul in prezent, prin elemente care au tinut viu orice popor: traditia prin muzica si instrumente. Despre aceasta paralela am schimbat cateva idei cu jurnalistul Miron Manega, cel care promoveaza si sustine cu tot sufletul aceasta ipoteza si artistul Ion Creteanu, care ne demonstreaza cu maiestrie frumusetea muzicii si a instrumentelor mostenite din strabuni :
Miron Manega: – “In urma cu cativa ani i-am luat un interviu lui Tudor Gheorghe despre cobza. La un moment dat, l-am intrebat, daca instrumentul asta este autohton sau  este de import. < Bai, zice, e al nostru. E si pe Columna. Probabil ii ziceau lira traca.>
In clipa aceea am inceput sa fac cercetare. Defapt, nu cercetare, ca eu nu sunt specialist. Am inceput sa fac investigatii. Sa gasesc vreo asociere intre cobza si lira traca, sau mai mult decat atat, sa livrez o tema de cercetare pentru etnologi si muzicologi – lira traca. Este unanim acceptat faptul ca Orfeu – simbolul universal al muzicii esentiale – era trac. In egala masura, unanim acceptat, este faptul ca se acompania cantand la lira. Cobza este un instrument ritmic, salbatic, primitiv, nu deriva din lauta, asa cum zic unii. Lauta este un instrument melodic, nu ritmic; cobza este ritmica, instrument de acompaniament. Continuand cercetarile…cercetarile? investigatiile, incercam sa aflu undeva o asociere intre Orfeu si lira traca. Nu am gasit-o in documentatia romaneasca, am gasit-o in schimb intr-o arhiva din 1833 de la Mantova – Arhiva Academiei Regale din Mantova. Era si un basorelief cu Orfeu in Infern. La acel basorelief era atasata povestea lui Orfeu care  cu lira lui traca facea anotimpurile sa se schimbe, natura sa infloreasca s.a.m.d. Deci este plauzibila asocierea intre Orfeu si lira traca. In situatia asta, lira traca, cobza, devine element de brand national. Putine popoare se pot lauda ca au instrumente care sa fi supravietuit tuturor presiunilor culturale si de alta natura atata timp. Acest concept nu s-a nascut asa, de unu’ singur pentru ca, intre timp, l-am cunsocut pe Ion Creteanu. L -am scanat. Exotic, bineanteles, cu un instrument cum e cobza.  Dar sa stii si ce radacini are si ce sa faci cu el, sa fii consecvent unei anume conduite muzicale, spirituale de fapt, mai rar intalnesti asa. Ei, bine Ion Creteanu – vorba etnomuzicologului Constantin Arvinte  spre deosebire de alti cantareti de asa zisa muzica populara – stie ce canta. Ion Creteanu nu canta muzica populara, canta muzica taraneasca .”
Ion Creteanu – “Cobza este a noastra – lira traca. Uitati-va la lira lui Orfeu si o sa vedeti ca deosebirile sunt foarte, foarte mici: acolo unde noi spunem codar, acolo unde se aseaza corzile pe  semipara. O sa vedeti ca pe lira traca doar acolo distanta este mai mare intre corpul lirei si corzile propriu-zise. Cu timpul aceasta distanta s-a micsorat insa, in fond, cobza este lira traca. “
Dupa vorbele rostite de domnul Ion Creteanu, cu vocea plina de bucuria impartasirii acestor ganduri, si-a luat lira traca si mi-a demonstrat maiestria sunteleor care s-au pastrat din tata in fiu, de la cei coborati parca de pe columna lui Traian si pana in prezent, prin vocea si idemanarea cu care el insusi da viata acestui instrument care a strabatut milenii.
Oare de ce nu reusim niciodata sa ne bucuram de aceste elemente vechi, nationale, populare, de acesti oameni care incearca sa ne arate cata frumusete si unicitate exista inca la poporul roman? Avem resursele la picioarele noastre, trebuie doar sa ne trezim si sa le valorificam.

Madalina Corina Diaconu

MOTTO:   „Unde vei gasi cuvântul,                                                                                        Ce exprima adevarul. “ (Eminescu)

„Voi erati morti în greselile si în pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia …
Dar Dumnezeu, care este bogat în indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viata împreuna cu Hristos.
Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. “ (Efeseni, 2)

“Propagandistii si cenzorii vremurilor cu ideologii întunecate, din Rusia (1917-1991), nu si-au dat seama de forta scrierilor lui Dostoievski si Tolstoi, cei doi titani ai literaturi secolului XIX, din a caror opere rezida chintesenta framântarilor si-ale principiilor sanatoase despre credinta în Hristos.” (marturia unui anonim rus, consemnata de scriitorul Philip Yancey)

Leo Tolstoy – RESURRECTION

Vladimir Nabokov (1899-1975), scriitorul american de origine rusa, nascut la Sankt Petersburg, e de parere ca “arta scriiturii lui Lev Tolstoi este atât de puternica, de clara, încât ea transcede universalul si lasa în urma ideile oricarei religii. In ultima instnta, ce-l framânta pe gânditorul Tolstoi depasesete ordinea estetica sau morala; miza romanelor sale este alta, Viata si Moartea.”

“Am început usor cu Turgheniev, si a fost o nimica toata. Mi-am pus atunci mintea si n-am avut ce alege din domnul Maupassant. Am luptat doua runde cu dl Stendhal, si mi se pare ca la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl Tolstoi, cel putin deocamdata, n-am curaj sa ma urc în ring.” – Ernest Hemingway (1899 1961)

Este binecunoscut faptul ca multe din scrierile lui Tolstoi cuprind si subiecte care se refera la religie si credinta, ca, practic, cel putin în ultimul deceniu de viata s-a confruntat cu propriile sale încercari de traire crestineasca dupa pretentiile lui Dumnezeu pe care le-a descoperit în Noul Testament al Bibliei.
De altfel, în romanul la care ne referim, Invierea (Voskresenie), un misionar englez împarte cartea N.T. unor detinuti deportati în Siberia, prin mâna eroului Învierii tolstoiene, si, comunica în rusa ce spune englezul.

Dar, la fel de cunoscut este faptul ca Tolstoi, posesor al unei mari mosii, având titlul nobiliar de conte, spre batrânete, isi cedeaza în mare parte mosia, celor sarmani, care lucreaza de fapt pamântul.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el. Si aceasta, fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit: dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii. In ceruri El a intins un cort soarelui. Si soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nunta, se arunca in drumul lui cu bucuria unui viteaz: rasare la un capat al cerurilor, si îsi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui.

Contele Leo Tolstoy a înteles oferta lui Dumnezeu venita din Cer, prin Domnul Isus Cristos.
Isus Cristos a venit din Cer si El se marturiseste pe Sine si-L marturiseste pe Dumnezeu. Ne pune la îndemâna credinta de-a-L crede pe El. În esenta, Isus ne vorbeste astfel: „Crede în Mine, în cuvântul Meu, în ce vorbesc Eu, în creatia Mea, în promisiunile Mele, si vei avea rascumpararea din felul decazut de traire, si vei fi înnoit, regenerat, nascut din nou, vei învia din moartea trairii în pacat si desfrâu. Urmeaza-Ma pe Mine si vei trai, vei avea o viata noua, si vesnica. Eu sunt Învierea si Viata.“

Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu – le scrie celor din Efes apostolul Pavel.
Omul, le spune mai departe apostolul, este, cu alte cuvinte, poemul lui Dumnezeu, scris de viata si felul lui de traire, dar care trebuie sa umble prin faptele bune pregatite de Dumnezeu pentru om. El ne ofera credinta si harul necesar, în dar, tuturor celor ce vor sa-L creada, pe cuvânt,  pe Isus, si sa ia de la El lumina necesara calatoriei pe drumul vietii, spre Cer.

Lev Tolstoi (1828-1910) isi incepe romanul Invierea identificând o trista trasatura în gândirea superficiala a omului, aceea ca el nu apreciaza implicarea minunata a lui Dumnezeu în învierea periodica a naturii – chiar si în orasele cele mai populate, unde pamântul aproape nu se mai vede, fiind acoperit de case si cladiri, de drumuri si alei pietruite –, când, în fiecare primavara omul beneficiaza de bunatatea lui Dumnezeu revarsata prin innoirea adusa.

Si azi se potriveste zugravirea facuta omului de catre contele Lev Tolstoi cu peste 100 de ani în urma: “Oamenii socoteau sfânta si insemnata nu dimineata asta de primavara, nu frumuseatea asta a lumii lui Dumnezeu, data spre binele tuturor fapturilor, frumusete care binedispune la pace, la intelegere si iubire, ci socoteau sfânt si insemnat ceea ce nascocisera ei ca sa se domine unul pe altul.”

“Astfel, la cancelaria inchisorii guberniei nu era socotit sfânt si insemnat faptul ca tuturor jivinelor si oamenilor le sunt daruite duiosia si bucuria primaverii, ci era socotit sfânt si insemnat faptul ca in ajun fusese primita cu numar, stampila si antet o hârtie, cum ca la orele noua dimineata, astazi 28 aprilie, sa fie adusi la tribunal trei detinuti aflati in ancheta – doua femei si un barbat. Una dintre femei, fiind socotita o mare criminala, trebuia adusa separat de ceilalti.“ (L.N. Tolstoi, Invierea, trad. Adriana Liciu, Iasi- Ed. Polirom, 2010).

Romanul Invierea trebuie citit neaparat,  sau,  daca cineva îl citise cu decenii în urma, cum a fost cazul meu, trebuie recitit cu si mai mare atentie.

Printul Dmitry Nehliudov (Nekhlyudov, pentru traducerea de limba engleza), protagonistul cartii, este un personaj sensibil, receptiv la opiniile si curentele de anvergura ale vremii, un spirit neostoit. În tinerete, nu numai ca fusese uimit si de acord cu pozitia unui latifundiar celebru, Herbert Spencer, care sustinea ca echitatea nu admite proprietatea privata asupra pamântului, dar la prima ocazie a si aplicat-o. La moartea tatalui, împarte mujicilor care lucrau pamântul, mostenit, aproape de 400 ha, si, zece ani mai târziu, la moartea mamei adopta aceeasi atitudine cu marea mostenire dobândita.

Însa, surprinzator, destinul îl aseaza pe Nehliudov printre juratii care urmau sa judece cazul unei tinere prostituate, Ekaterina Maslova, acuzata de comiterea unei crime, prin otravire. Maslova nu era alta decât frumoasa si inocenta camerista din urma cu zece ani , Katiusa, atunci în vârsta de 17 ani, când se afla in slujba matusilor lui, pe mosia acestora, iar egoismul printului o ochise, seducând-o fara remuscari, apoi o parasise cu bestialitate. Nehliudov pleaca imediat dupa tristul eveniment si, indiferent, nu se intereseaza deloc despre un eventual copil nascut de Katiusa, care de altfel se prapadise curând dupa nastere.

Ne putem întreba, cum de Nehliudov comise o asemenea monstruozitate? Una dintre explicatii ar fi aceea ca se întâmpla pe vreme când, prins de valul lumii cazone în care intra dupa ce si-a trait prima tinerete în castitate, ajuns ofiter, se lasa prada desfrâului si vietii usuratice, pe timpul când constiinta sa doarme somnul adânc al desfatarilor carnale.

Din somnul ratiunii, însa, Nehliudov se trezeste asezat pe scaunul de jurat si, în timp ce privea la tânara acuzata de crima, ridicata în picioare si fâstâcita, în a-si spune numele si ocupatia, abia atunci, stupefiat, o identifica în acuzata pe inocenta Katiusa de care abuzase fara rusine!
Dintr-odata, seducerea Katiusei îi apare în toata grozavia ei, o crima abominabila, actul care i-a ruinat viata Maslovei. Consecinta a fost nu numai chinul sufletului ei pentru indiferenta ulterioara a lui Nehliudov, ci, îndepartarea de pe mosie, unde fusese iubita si respectata. Mai mult, a fost nevoita sa-si înceapa traiul obscur si greu de spalatoreasa si de lipsuri, pentru ca în cele din urma sa ajunga, in mod deliberat, prostituata!

Desi nevinovata de crima de care este judecata, e totusi condamnata la patru ani de ocna, pedeapsa comutata în final în deportare în Siberia.

Constiinta lui Nehliudov trece printr-un profund proces de schimbare si innoire incepând cu ziua procesului Maslovei si în zilele si lunile urmatoare pe timpul deplasarii în Siberia. Devine tot mai hotarât s-o salveze cumva pe nefericita victima, de care abuzase si de a carei detentii se simte vinovat. Abandoneaza viata mondena, de lux si de depravare în care traise pâna atunci si o însoteste pe Maslova pe drumul dificil al deportarii în Siberia, fiind dispus sa se casatoreasca cu ea pentru a-si rascumpara toata greseala si pacatul comis. Schimbarea îl ajunge sa spuna: “el o iubeste nu pentru sine, ci pentru ea si pentru Dumnezeu.” Întrebat de cumnatul sau de ce face acest pas care nu e deloc în rând cu mersul lumii, raspunde: «Motivele sunt ca vinovat sunt eu, dar pedepsita e ea. »

În paralel, odata cu procesul schimbarii constiintei printului Nehliudov, are loc o serie de framântari în constiinta si sufletul Maslovei. Daca la începutul procesului nu numai ca nu se rusina de situatia ei, de prostituata, dar parea chiar multumita, cumva mândra de ea.

“Oamenii pe care viata si pacatele ori greselile lor îi pun într-o situatie de felul acesta, oricât de imorala, isi fauresc o asemenea conceptie despre viata, încât postura în care se gasesc li se pare buna si demna de respect. Simtind ca Nehliudov vrea s-o duca într-o alta lume, s-a împotrivit, presimtind ca în lumea aceea în care o atragea el, ea avea sa-si piarda acest loc al ei în viata, care îi dadea siguranta si respect de sine.”

Asa se face ca Maslova avea impresia ca uitase primele amintiri inocente din relatia ei cu Nehliudov, când era animata de-o iubire curata, deoarece acum acele sentimente nu i se mai potriveau cu conceptia despre viata asumata, de aceea si le scosese din memorie, sau, în fapt, le pastra neatinse, ferecate adânc în memorie, încât nu gaseai nici o cale catre ele.

“ Când îi spune ca s-a hotarât s-o ia în casatorie sa-si îndrepte greseala, nu prin vorbe, ci prin fapte, Maslova zice încruntata :
– Dar la ce-ar mai folosi ?
– Simt ca trebuie sa fac asta în fata lui Dumnezeu, raspunde Nehliudov.
– Ce v-a apucat acum cu Dumnezeu ? Toti îl aveti în gura. Dumnezeu ? Care Dumnezeu ? Atunci sa fi pomenit de Dumnezeu – zise ea si deschise gura sa mai spuna ceva, dar se opri.

Transformarea inimii Maslovei se vede din reactiile ei, din comportamentul ulterior, care trece prin diferite faze, de la totala necredinta, atasata de viata ei decazuta, când treptat se ridica spiritual, ajungând sa spuna cuvinte pline de mare întelepciune, de care în urma cu doar câteva luni nu avea cum sa se ataseze. Vede ca doar asa, simtindu-si faptele condamnate, o viata fara valoare, a putut sa afle ce altfel n-ar fi putut sa vada niciodata !

“– Nu ma crezi – spuse.
– Ca vreti sa va insurati – niciodata. Mai degraba ma spânzur ! Asa sa stiti.”

“Maslova înca mai credea si continua sa se convinga ca ea, asa cum îi spusese lui Nehliudov la cea de a doua întrevedere, nu îl iertase si ca îl ura, dar ea începuse deja de mult sa-l iubeasca din nou si îl iubea atât de mult încât, fara voia ei, facea tot ce dorea el sa faca: încetase sa mai bea si sa mai fumeze, încetase sa mai cochetase si se dusese la infermerie ca îngrijitoare.”

“– Poftim, am plâns ca m-au condamnat – spunea ea. Dar ar trebui sa-i multumesc lui Dumnezeu câte zile oi avea. Ca am aflat ce n-as fi aflat niciodata.”

Aproape inconstienti, atât Nehliudov, cât si Maslova, încep primii pasi, apoi urmatorii ceilalti, pe calea credintei si a faptelor bune pregatite de Dumnezeu pentru ei.
Amândoi, prin drama sufleteasca de care au avut parte, prin usa deschisa de prapastia decaderii morale si a condamnarii la ocna, intra în povestea lumii lui Dumnezeu, care avea o oferta de credinta, gata pregatita si pentru ei. Ei au acceptat fiorul iubirii divine care i-a calauzit si i-a ridicat, pas cu pas, înspre rascumparea si iertarea care vine prin credinta în Dumnezeu.

Apostolul Pavel spune ca dragostea lui Dumnezeu este turnata în inimi prin Duhul Sfânt care este dat.
Si Dumnezeu isi arata dragostea fata de de noi prin faptul ca, pe când eram noi înca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.

Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har, în care suntem.
Caci prin har suntem mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la noi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efeseni, 2.8)  Glorie Domnului!

Lui Nicodim, Isus i-a zis: “Adevarat, adevarat îti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Vântul sufla încotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici încotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan, 3,3;

El ne-a mântuit, nu pentru faptele, facute de noi în neprihanire, ci pentru îndurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin înnoirea facuta de Duhul Sfânt, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, si ne facem, în nadejde, mostenitori ai vietii vesnice. (Tit, 3)

Geniul lui Leo Tolstoy, recunoscut în lumea-ntreaga, în Cartea despre care am vorbit în putine si palide cuvinte, oglindeste tocmai Învierea la viata a Maslovei si a lui Nehliudov – din starea de oameni “morti in greselile si in pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia … care lucreaza acum în fiii neascultarii.”

„Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos.”

“– Spuneti-le ca lui Hristos i-a fost mila de ei si i-a iubit– spuse el – si a murit pentru ei. Daca vor crede în asta, se vor mântui. În timp ce vorbea, toti detinutii stateau în tacere în fata priciului, cu mâinile lipite de trup. În aceasta carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Stiu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.”

Slava lui Dumnezeu! Amin.

Cuiele nu te-au putut tine pe Cruce

O zi cu Tine:

In opait canta fumul
Si danseaza umbra deasa,
Pe fereastra aburita
Curge ploaia languroasa.

O naluca alungata
In orchestra de lumina
Tremura ca o mladita
Si te tine strans de mana.

Pasii albi ca varul rece
Lasa urme pe arena,
Unduindu-ti-se-n brate
Nalucirea ca o trena…

Intr-o dunga fumurie –
Ochii, ca icoanele,
Se strivesc de rugaciune
Ganduri, diafanele.

Pe spatar se lasa seara,
In vazduh feericul
Si in pasi de poezie
Cade intunericul.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Ce va vine in minte daca v-ar intreaba cineva ce e iubirea?
Inefabilul iubirii ne face sa dam fiecare raspunsuri diferite, caci iubirea nu poate fi explicata pe de-a-ntregul. Poate sa spuna cineva ca a patruns in esenta ce este iubirea? E un mister pe care il purtam in noi, e o minune, nu stii de unde vine si nu stii unde o sa te duca. Iubirea se naste in tine, o simti ca pe ceva unic, e ca o flacara, un fel de combustie interna. Cand iubesti, perceptia din jurul tau se schimba, iar starea aceasta curge prin tine. Dispare totul, nu mai exista decat dorinta ca celalalt sa te iubeasca la fel de mult si il vrei numai pentru tine. Nevoia de iubire este atat de mare, incat, si atunci cand crezi ca esti mintit, iti vine sa strigi: “Minte-ma, dar minte-ma frumos!”
Se spune ca iubirea nu este de esenta umana si ca poarta in ea ceva din puritatea dumnezeiasca. Nici un om nu se poate lauda ca a inventat iubirea, nici nu se poate transmite din generatie in generatie, nici nu se poate Invata de la cineva, ori prin maturizare sau vointa si nici nu depinde de caracterul omului sau de varsta, chiar daca la varsta a treia e mai domoala, dar este compensata de lumina experientei. Oamenii au nevoie de dovezi de iubire pana in ultima clipa de viata. Acolo unde dispare, sufletul e parjolit.
Toate religiile lumii propovaduiestc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai desavarsita conditie umana. Cele mai mari sacrificii omenesti s-au facut din iubire, asa cum s-a sacrificat Iisus din iubire pentru oameni. Literatura abunda de creatii pe aceasta tema.
Sensul cuvantului A-MOR (fara moarte) este iubirea. El arata ca iubirea poate sa treaca dincolo de moarte. Se spune chiar ca dragostea poate sa mute muntii din loc, caci la urma urmelor, tot ce conteaza in viata in mod deplin, este iubirea.
Iubirea este o sarbatoare a firii, este ceva armonios, bland, fascinant, cald. Caldura sufleteasca data de iubire da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc universul, creaza forme, invie, lumineaza. Iluminarea, intelepciunea, vin pe calea iubirii, tine de bucuria de a trai iluzia.
Se intampla ca uneori iubirea sa-ti aduca si suferinta, sa mai incurce itele sau sa dea nastere unor situatii mai deosebite. Mai zilele trecute, un tanar imi spunea: “iubesc doua fete in acelasi timp si nu ma pot hotari pe care sa o aleg pentru casatorie. As putea impartasi fericirea cu oricare dintre ele.” Si cand i-am zis: “Tu ce-ai raspunde la intrebarea: Dar necazurile, cu care le-ai putea imparti mai bine?” a cazut pe ganduri.
Nu exista o reteta pentru iubire, exista doar acea chimie care se intampla intre oameni, singura valabila. E foarte diferita la fiecare cuplu de indragostiti, un unicat indescifrabil.
O amintire din perioada adolescentei care imi flutura si acum prin minte, mi-o explic doar prin aceasta misterioasa chimie.
Cam pe la 15-16 ani, Iuliei, prietena si colega mea de banca, ii sfaraiau calcaiele dupa Dragos cu care se intalnea adeseori in Cismigiu, caci pe acolo le era drumul spre casa. La inceput, conversatia lor era foarte sumara. Se intalneau, se salutau scurt: El: “Buna!”, ea: “Buna!”. Dupa un timp: ”Ce mai faci?” “Bine, dar tu?” “Si eu bine.” Dragos o lua de mana si se plimbau tacand, lasand doar inimile sa vorbeasca in graiul lor. La plecare ii inmana o scrisoare de dragoste. Iulia raspundea intotdeauna prompt cu scrisori frumoase pe care eu i le ticluiam cum ma pricepeam mai bine. Mi-amintesc cum ii spuneam cu deplina convingere ca numele Dragos s-a nascut din cuvantul dragoste. Dupa un timp, Dragos i-a facut urmatoarea declaratie de dragoste: “Stii ce-mi place la tine cel mai mult? Cat de frumoase scrisori imi scrii. Noaptea nu pot dormi pana nu citesc scrisorile tale, incat le stiu pe dinafara. N-as putea sa traiesc fara ele.” Cu vremea, Dragos a aflat cine scria acele “minunate” scrisori de dragoste. Credeti ca intre ei s-a schimbat ceva? Nici vorba. Dupa terminarea scolii s-au casatorit si eu le-am botezat copilul. Ce dovada mai mare trebuie pentru felul cum lucreaza chimia? Nu este nimic mai frumos si mai tulburator ca privirile ochilor de indragostit care spun povesti de iubire pe care cuvintele nu le pot ingana sau asterne pe hartie.
Si pentru ca iubirea ocupa un loc atat de importat in viata oamenilor, i s-a inchinat o zi din cele mai vechi timpuri, chiar inainte de crestinism, asa cum este sarbatoarea Dragobetele. E celebrata in ziua de 24 februarie, in anotimpul rece, dar tine inimile calde, caci “Dragobetele saruta fetele”, cum este vechea zicala romaneasca. Se spune ca Dragobetele, feciorul chipes si puternic al Babei Dochii, aduce iubirea in casa si in suflete. Acest tanar neastamparat si navalnic este fratele mai viril al mai firavului Sf. Valentin, Cupidonul american, care isi arata amorul cu inimioare rosii strapunse de sageti si ravase parfumate. Virilitatea Dragobetelui este o creatie in spiritul locului, tipic unei culturi dionisiace. Balcanicii sunt mai infocati, mai intaratati, mai puternici, mai voluptosi decat fratii lor de peste ocean. Zona Carpato-Dunareana duduie de forta si barbatie.
Pentru omul arhaic, ziua de Dragobete era semnul sosirii primaverii. Era prima zi cand se vorbea despre pasari si plante, semne ale innoirii naturii, cand pasarile presarau bucurie, iar plantele si florile incantau simturile pe plaiurile mioritice. In aceasta zi se “logodesc” pasarile. Datorita vechimii, aceasta zi a dat nastere la multe si frumoase obiceiuri care s-au pastrat la sate si care nu merita epitetul de “rasuflate”.
In ultimii ani, la oras, tinerii dornici de innoire, incurajati si de comert, ii fac tot mai mult loc zilei de 14 februarie, Valentine`s Day, zi inchinata iubirii in amintirea Sf. Valentin. Romanii stiu destul de putin despre acest Sfant care a fost executat in anul 269 la 14 februarie pentru ca a favorizat casatoriile interzise de imparatul roman Claudius. Acesta nu isi putea aduna ostasi pentru prea multele razboaie purtate. Socotind ca barbatii nu doreau sa isi paraseasca sotiile, a interis casatoriile. Preotul Valentin, a cununat in secret perechi de indragostiti, si-a atras moartea si a devenit martir.
Va puteti inchipui cum ar arata omenirea daca ar fi lipsita de acest sentiment de rotunjire a propriei fiinte, care sta la baza vietii, refugiul celor asupriti, acoperamantul celor dezgoliti, speranta celor deznadajduiti, hrana celor infometati, apa celor insetati ?
Dar cum ar fi daca, macar numai pentru o zi, iubirea ar fi stapana pe toate inimile, iar oamenii s-ar imbratisa si ar canta “Toti pe lume frati noi suntem”?

Elena Buica- Toronto