www.saltmin.com

Motto: “Râul linistit e adânc.” (proverb bizantin)
“Isus i-a zis:…Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici
sa nu se inspaimante.”(Ev. Ioan 14:27)
“O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, si fericirea ta ca valurile
marii.”(Isaia 48.18)

Intr-o zona din America cresc copaci seculari foarte inalti, Sequoia, un conifer numit „Arborele Mamut”. Sunt arbori uriasi care pot atinge vârsta de 3000 de ani, ce pot avea o înaltime de peste 100 de m, un diametru al trunchiului de 13 m, o greutate de 2400 tone, situati la liziera padurilor din muntii Sierra Nevada din SUA, intr-o zona in care bat furtuni devastatoare.

Dar cum de rezista si nu se prabusesc? Rezista cu succes deoarece au radacini puternice care se impletesc de cele ale copacilor vecini, unele de altele, ca o adevarata retea tesuta natural de mâna priceputa a Creatorului.
Arborii din familia Sequoiadendron giganteum au dificultati în a se reproduce în mediul natural si în special prin cultivare. Aceasta se datoreaza necesitatii unui sol mineral bine irigat si a unei expuneri totale la soare. In ultima perioada, cercetatorii americani si-au dat seama de importanta pe care incendiile forestiere o au în procesul de înmultire a acestor arbori. Focul nu doboara acesti uriasi, dar inhiba dezvoltarea vegetatiei la sol, favorizand vlastarii de Sequoia în perioada de crestere. De altfel, focul genereaza aer cald, care forteaza deschiderea conurilor si eliberarea unor cantitati mari de seminte peste solul optim dezvoltarii vlastarilor. Cenusa de la sol protejeaza semintele si de radiatiile ultraviolete.

La fel, inima omului, e supusa la mari si indelungate furtuni, la mari tulburari si chinuri, la conflicte si lupte, la mari intristari si incendii. Trebuie sa vedem ce anume-i va putea oferi pacea si protectia de care are nevoie.

Pacea lui Dumnezeu intrece orice pricepere

Apostolul Marcu, prezinta cazul uni om stapânit de un duh necurat care il chinuia mult. “ Cand a iesit Isus din corabie, L-a intampinat indata un om care iesea din morminte, stapanit de un duh necurat. Omul acesta isi avea locuinta in morminte, si nimeni nu mai putea sa-l tina legat, nici chiar cu un lant. Caci de multe ori fusese legat cu picioarele in obezi si cu catuse la mâini, dar rupsese catusele si sfaramase obezile, si nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi si noapte, statea in morminte si pe munti, tipând si taindu-se cu pietre. Cand L-a vazut pe Isus de departe, a alergat, I s-a inchinat, si a strigat cu glas tare: Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preainalt? Te jur in Numele lui Dumnezeu, sa nu ma chinuiesti! Caci Isus ii zicea: Duh necurat, iesi afara din omul acesta! Care-ti este numele? l-a intrebat Isus. Numele meu este Legiune, a raspuns el, pentru ca suntem multi. Si Il ruga staruitor sa nu-i trimita afara din tinutul acela. Acolo, lânga munte, era o turma mare de porci, care pasteau. Si dracii L-au rugat, si au zis: Trimite-ne in porcii aceia, ca sa intram in ei. Isus le-a dat voie. Si duhurile necurate au iesit si au intrat in porci; si turma s-a repezit de pe râpa in mare: erau aproape doua mii, si s-au inecat in marePorcarii au fugit, si au dat de stire in cetate si prin satele vecine. Oamenii au iesit sa vada ce s-a intamplat. Au venit la Isus, si iata pe cel ce fusese indracit si avusese legiunea de draci, sezand jos imbracat si intreg la minte; si s-au inspaimantat.”
Omul in care se afla o legiune de draci nu s-a putut elibera singur, dar nici oamenii n-au putut ajuta. Eliberarea si pacea (sezand jos imbracat si intreg la minte) i-a dat-o Isus.

Intr-o imprejurare cand pe mare s-a pornit un vânt puternic si furtuna, ucenici au fost cuprinsi de mare frica si ingrijorare, dar Domnul Isus a certat vântul si valurile, spunând simplu: “Taci! Fara gura!” si s-au potolit.

Celebrul imparat David, ca unul care a avut o mare experinta de viata, in psalmi se refera la pacea de care omul are atâta nevoie:

“Multi zic: Cine ne va arata fericirea? Eu insa zic: Fa sa rasara peste noi lumina Fetei Tale, Doamne! Tu-mi dai mai multa bucurie in inima mea, decat au ei cand li se inmulteste rodul graului si al vinului. Eu ma culc si adorm in pace, caci numai Tu, Doamne, imi dai liniste deplina in locuinta mea.” (Ps. 4).
“Cei blanzi mostenesc tara, si au belsug de pace.” (Ps.37.11)
“Multa pace au cei ce iubesc Legea Ta, si nu li se intampla nici o nenorocire.”(Ps 119.165)

Iar apostolul Pavel, privind la Crucea lui Cristos, scrie:

“Dar acum s-a aratat o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, fara lege despre ea marturisesc Legea si prorocii si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nici o deosebire. Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus (…) Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos (…) Si umblarea dupa lucrurile firii pamântesti, este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace”(Epistola catre Romani).
“In adevar, cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainta care duce la mantuire, si de care cineva nu se caieste niciodata; pe cand intristarea lumii aduce moartea. “(2 Cor 7.10)
“Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a dreptatii.”( Evrei 12.11)

Iov, un om din antichitate, mult incercat de Dumnezeu, spune si aceste cuvinte:

“Imprieteneste-te dar cu Dumnezeu, si vei avea pace; te vei bucura astfel iarasi de fericire. (…) Daca da El pace, cine poate s-o tulbure? Daca Isi ascunde El Fata, cine poate sa-L vada? La fel se poarta fie cu un popor, fie cu un om…” (22:21, 34:29)

Domnul Isus s-a ocupat in câteva ocazii de conceptul Pace.

„Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu, si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. Stiti unde Ma duc, si stiti si calea intr-acolo. Doamne, I-a zis Toma, nu stim unde Te duci; cum putem sa stim calea intr-acolo? Isus i-a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” … “Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui impreuna cu el. …Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.”(Evanghelia Ioan, 13-14).

Isus putin mai inainte le zisese ucenicilor Lui ca cineva dintre ei il va vinde. Cel caruia-i va intinde bucatica de mâncare. „Iuda, dupa ce a luat bucatica, a iesit afara in graba. Era noapte.”
Ucenicilor li se tulburase inima, auzind ca cineva il va vinde. Stiind ca plecarea Lui din lumea aceasta se apropie, a dorit sa le lase un Cuvânt de imbarbatare „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine.”

Sa observam ca atitudinea noastra fata de Domnul Isus imparte omenirea in doua categorii si stari generale:
1). Cei care sunt indiferenti sau il urasc pe Isus Cristos. Sunt cei care, mai repede sau mai târziu, sunt tulburati, sunt plini de Sine, sunt plini de vinovatie, de frica de viitor, sunt cei care n-au Pacea, sunt cei care il vând pe Isus Cristos pentru orice lucru mare sau mic.

2). Cei care il iubesc pe Isus Cristos. Cei care primesc Pacea de care inimile au nevoie.
Constiinta omului este confruntata de Trecut, de Prezent si de Viitor. Aceasta confruntare il pune in fata rezolvarii enigmei a celor trei mari probleme, corespondente, fiecarui om: Vinovatia, Sinele, Frica. Vinovatia pentru incalcarea legilor divine si umane, problema afirmarii eului mai presus de orice, calcând cu picioarele peste interesele si dreptul legitim al aproapelui nostru si, apoi, frica de necunoscutul zilei de mâine si al vesniciei.

Cum putem scapa de acest Sine si Eu care se manifesta in mod egoist si pagubos pentru mine? Avem un model de om altruist, care nu a actionat niciodata mânat de egoism personal. Acesta e Isus Cristos. Oricine crede in El, este o creatie noua, având natura Sa, atitudinea sa altruista. Cum putem fi asa, deci? Prin credinta si pocainta. Dar mai e nevoie de inca ceva important. Trebuie sa ne indragostim, sa fim permanent indragostit de El. Ne aducem aminte cum a fost, cum este, cum se intâmpla atunci când doi tineri se indragostesc unul de altul. Daca pâna atunci aveam grija problemelor noastre egoiste, daca pâna atunci primordiale erau gândurile si interesele noastre, din acel moment totul se schimba in mod radical. Acum incepem, incet-incet, sa privim spre interesul celuilalt, spre a-I produce lui sau ei placerea si bucuria, lasam eul nostru in plan second. Incet-incet devine Celalalt stapân in inima noastra. Atunci nu mai traieste in noi Eul nostru, ci Eul Lui. Slavit sa fie Domnul Isus Cristos, care are si numele Emanuel-Dumnezeu este cu noi! TREBUIE deci sa-L iubim pe Isus, sa ne indragostim de El, El sa fie stapân in inima noastra si atunci vom fi altruisti, drepti, fara pacat, curatiti de orice pacat de Sângele Lui care a curs pe lemnul Crucii. Frica si Sinele nostru le ia El, care ne schimba. Isus devine centrul vietii noastre asemeni unui iubite. Credinciosul, devine o noua creatie. El face in credinciosul autentic toate lucrurile noi. Asa e in viata tuturor sfintilor. Asa s-a intâmplat cu sfântul Augustin, care a zis: “Iubeste, si fa ce vrei”. Si maica Tereza a fost o creatie noua, a iubit, si a putut face tot ce a vrut. La fel si pastoral luteran Richard Wurmbrand, L-a iubit pe Isus, si a putu face tot ce a vrut. Si-a iubit semenii, dar a fost intotdeauna indragostit de Isus Cristos, iar Pacea nu i-a lipsit nici in cei peste 12 ani de detentie comunista. E o pace care o da Cristos, care intrece orice pricepere. (“Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus”-Filipeni 4.7).
Cristos rezolva cele trei probleme cardinale, trecutul, prezentul si viitorul. Moartea Sa rezolva trecutul, Invierea Sa rezolva prezentul, Inaltarea Sa rezolva viitorul etern.

Isus s-a rugat pentru ucenicii Sai, astfel: “Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; …. Si ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor. Tata, ma rog pentru ei, nu sai iei din aceasta lume, ci sa-i pazesti de cel rau.”

Prin rugaciune, si dumneata poti veni la El (Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara, a spus Domnul Isus), sa ceri sa te sadeasca in biserica Sa glorioasa, sa ai radacini puternice ca Arborele Mamut, sa fii bine ancorat in El, plin de iubire, sa poti fi o creatie noua, care sa nu mai aiba vinovatie, mândrie nesanatoasa, sau frica de viitor, ci Pace deplina in Isus Cristos, prin credinta.
GLORIE DOMNULUI ISUS!
***
Traian Dorz, poezia “Tu esti in noi – si nu simtim”:

Tu esti in noi – si nu simtim
cum nu simtim ce nu ne doare,
cum nu ni-e greu si nu tanjim
cand nu-i nici cald si nici racoare.

Tu esti in noi cand nu dorim
si cand nimic greu nu ne pare,
cand nu-nsetam nici flamanzim
Tu esti in noi indestulare.

Tu esti in noi Cuvant cand stim
cantand, in noi Tu esti cantare,
lumina esti – cand stralucim,
cand ne rugam – esti inaltare.

De-aceea doru-Ti nu-l simtim
ca cel de frati, in adaunare;
ca cel de flori – cand le privim
sau cel de ape – la izvoare.

Tu esti in noi – si nu simtim
decat cand pleci, a Ta plecare,
atunci ni-e greu, atunci tanjim,
atunci simtim ca totul doare.
***

Tu esti cel mai minunat:

Fii cu mine:

Popularity: 51% [?]

by Corina Diamanta Lupu

Dintr-un potop, Tu, Doamne, m-ai salvat,
În pumnu-Ti ape mari si dese ai strivit -
Cu glasul Tau de tunet, din ceruri ai strigat,
Si ploaia ce curgea-n perdele s-a oprit.

De-un nou pamânt, Tu parte mi-ai facut,
Sa-l stapânesc, ai spus, de-acum-nainte –
Si-un curcubeu din mâna-Ti sfânta s-a nascut
Ca semn dumnezeiesc de-aducere aminte.

Eu chem de-atunci, în ruga, pe Nume a-Ta Fiinta,
Un vârf de munte-am temelie sub picioare –
Te vad, de pe înalt acoperisul lumii, prin credinta,
Croindu-mi drumul prin Iordan si mare.

Popularity: 25% [?]

by Marina Glodici

Într-una din zile, câteva persoane m-au întrebat daca este adevarat ca se va impune o singura religie în tara noastra. Le-am asigurat ca este o speculatie cine stie a cui si nu e bine sa creada în zvonieri si raspândaci.
Daca am optat pentru pluripartidism în politica, de ce oare am impune o singura confesiune religioasa obligatorie? Nici gând. Asta ar însemna dictatura si lezarea libertatii de constiinta. Ca si casatoria care se face „de buna voie si nesilit de nimeni”doar
pe baza dreptului de alegere si la viata intima tot asa omul decide sa aiba sau sa nu aiba relatie cu Dumnezeu. Fiecare actioneaza în concordanta cu propria sa revelatie.
Fara a sustine vreo confesiune religioasa crestina, sunt de parere ca exista o unica religie adevarata. Adica relegarea (religia) adevarata cu Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Hristos care a gratiat lumea de pedeapsa pacatului ascentral. Definitia religiei adevarate care are o pratica adecvata este scrisa în Biblie în Epistola catre Iacob: „Religia curata si neîntinata înaintea lui Dumnezeu si Tatal este: sa cercetezi pe orfani si pe vaduve în necazurile lor si sa te pazesti pe tine însuti nepatat de lume”.
Teoria ca teoria, dar practica ne omoara pe toti, spune o vorba româneasca. ?i se pare ca se adevereste si în zilele noastre. Unii se multumesc doar cu apartenenta la o confesiune si cred ca e deajuns. Ei nu au un crez autentic, ci fac o politica religioasa. Aceasta categorie de oameni provoaca cele mai multe controverse pe teme religioase, ajungându-se chiar la dispute serioase, injuste. Religia nu reprezinta o doctrina, ci un crez, o cale si o practica cristica si nu anticristica. Adica pentru stimularea si regenerarea persoanei si nu împotriva persoanei, respectiv distrugerea ei. Greu de înteles acest lucru pentru unii. ?i din pacate, numarul acestora se înmulteste din zi în zi. Înterese? Lipsa de întelepciune? „Omul nou al comunismului” înca neschimbat în democratic? Ramâne înca o dilema. Am întâlnit oameni realizati profesional si financiar, dar care erau nefericiti. Ei nu au un ideal maret, un scop bine identificat. Prin faptele lor, ei dau dovada ca nu au Dumnezeu. Stimuleaza si îndeamna tineretul la desfrânare, la tot feluri de practici murdare si apoi duminica se duc la o biserica. Ce pacat ca nu cunosc cu adevarat preceptele biblice care pot avea puteri miraculoase asupra caracterului!
Ceea ce este esenta tuturor poruncilor date de Dumnezeu este sa-l iubim pe Domnul Dumnezeu din toata puterea noastra si numai Lui sa ne închinam si pe aproapele nostru ca pe noi însine. Atunci nu vom putea fi lacomi sa luam nici proprietatea, nici nevasta sau sotul aproapelui nostru si în concluzie, vom fi cu adevarat toleranti cu toti cei din jurul nostru, respectând legile statului în care traim si principiile unei societati umane.
Un mare ciritc literar român a spus ca respectul fata de sine si cel de aproape înseamna onoare. Sa dea Dumnezeu ca religia noastra a fiecaruia sa ne transforme pe toti în Oameni onorabili.

Popularity: 12% [?]

Volumul de versuri „Trecerea prin icoana” – partea intaia, de Ionatan Pirosca, a aparut in 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, sotia autorului, fara de care, “scrierea acestei carti” nu s-ar fi intamplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiintei poetului si poarta insemnele crestine consacrate, precum rugaciunea, lumina, invierea. Propria experienta religioasa, umblarea pe calea mantuirii, inaltarea spirituala sunt tot atatea teme ce vorbesc in „Trecerea prin icoana” despre permanenta cautare a lui Dumnezeu de catre autor. Cele doua poeme care alcatuiesc volumul de fata – “Raza pentru ochi senini” si “Fantana in clocot” – surprind cu sensibilitate dorinta poetului de a pune ordine in propria relatie cu Creatorul, de a elimina orice contradictie ce mai exista intre omul pamantesc si cel spiritual, dar si fiorul dragostei, remarcabil transpus in ludic.

Cartea aceasta a aparut dupa ce poetul, care deja suferea de o  paralizie foarte veche, a mai aflat ceva: ca a  primit un carcinom (cancer) hepatocelular malign care, omeneste vorbind, i-ar putea curma viata. Dar cum la Dumnezeu toate sunt cu putinta, intelege sa accepte aceasta ca pe o incercare prin care trebuie sa treaca si nu se gandeste decat la ceea ce Dumnezeu i-a incredintat: scrisul spre lauda Domnului.
De aceea, face un apel catre toti aceia care ar putea sa-l ajute financiar, fie pentru ca sa-si scoata urmatoarea sa carte (“Trecerea prin icoana” – partea a doua), care e gata si al carei manuscris asteapta editarea, fie pentru cheltuielile implicate de tratarea acestor boli. Daca se gaseste cineva caruia Dumnezeu ii pune pe inima un astfel de ajutor, poetul poate fi contactat pe e-mail la adresa ionatan.p@gmail.com sau la telefon  0114.0339.110240. Numele celor care isi ofera ajutorul, la dorinta lor, va fi mentionat in carte.

“Le stil c’est l’homme”

Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plasmuieste sunt o exprimare a intregii sale vieti. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodata sa faureasca stihuri, ci s-a trezit pur si simplu facand acest lucru de indata ce a deprins literele. Avea doar opt ani cand a asternut primele rime pe hartie, fara sa stie ca se apucase de ceva special, de o activitate complexa. Poeziile lui se remarca printr-un stil literar inconfundabil, in care calitatea se impleteste cu mesajul izvorat dintr-un autentic fundament ideatic crestin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede in conceptul de “arta pentru arta” si nici nu depinde de anumite conditii pentru a scrie.

Ionatan Pirosca a debutat publicistic cu doua grupaje de poezie publicate in anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. În acelasi an, acesta obtine si primele doua premii la concursuri literare nationale. Abia dupa zece ani, in 1994, dupa mai multe premii si recunoasteri publicistice in diverse reviste literare, Ionatan Pirosca debuteaza editorial cu placheta Cu fata la cruce. Era poezie scrisa de-a lungul anilor, dar schimbata si regenerata astfel incat sa reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului sau – intoarcerea cu fata catre Hristos si catre crucea Sa mantuitoare. Pana in prezent, poetul a publicat sase volume de poezie si are in pregatire inca patru.

“Roaga-te definitiv”

“De obicei, scriu ca o exprimare a intregii mele vieti. Ca o reintoarcere catre frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lasat desavarsit si curat pe pamant si care a fost pervertit de pacat. A propriilor mele simtiri, care nu pot fi recuperate de adevar decat prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunta la a ma inchina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influenta in poezie, ci insasi conceptia mea despre lume si viata, care sta la baza intregii mele existente si a tuturor manifestarilor mele. O alta dimensiune definitorie care trebuie sa caracterizeze o poezie crestina este aceea de… poezie, de excelenta literara”, marturisea poetul Ionatan Pirosca.

Iata de ce, poezia lui este impregnata de pasiunea pentru Dumnezeu, astfel ca personalitatea sa profund religioasa razbate din fiecare vers. Rugaciunea este folosita ca simbol, ca solutie viabila pentru efemeritatea vietii. Dimensiunea religioasa a liricii lui Ionatan Pirosca vorbeste despre natura, ca trimitere la creatiune, ca o desprindere de teluric. “pe Dumnezeu nu poti sa-L scoti din jurul mainilor Lui/cand vrei mangaiere roaga-te definitiv/ca atunci cand trec anii/si vei pricepe un colt de frunza un capat de drum/o intoarcere seara acasa/ca un pahar cu apa in Numele Lui/dupa masa.”

“Doamne, condu-ma pana acasa”

Aspiratia poetului spre lumea de dincolo, spre paradis, are legatura cu miracolul invierii. Viziunea sa este usor mistica – “sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o” – iar marea trecere este legata de implinirea menirii sale pe acest pamant. Abia atunci cand si-a implinit menirea pentru care a fost harazit, “portile deschise” nu il vor mai durea pe poet si patrunderea in raiul crestin va deveni o integrare in absolut. “Doamne cand si portile deschise ma dor/si ma intreb de ele cu tot decorul/mai lasa-ma trei zile cat o inviere/apoi fa sa scartaie zavorul Tau/ca sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o.”

Expresia lirica este dominata de imaginar. Poetul evoca realitatea de aici, dar si o realitate de dincolo, imposibil de vazut altfel decat cu ochii spirituali. Umbra este simbol al universului reflexiv, vorbind despre o deconectare de la concret. Frontiera dintre teluric si paradisiac este marcata de aceasta umbra, “importanta” pentru poet. Este seara, amurg, iar timpul nu mai are valoare. “Doamne condu-ma pana acasa/in seara asta sunt singur nu stau mult/desi mi se pare atat de importanta umbra/si parca a trecut un univers de cand/traversam strada.”

“Culorile curcubeului”

Creatia lui Ionatan Pirosca are o nota de mister, inedita si specifica in contextul civilizatiei moderne. Culorile in care poetul isi zugraveste sinele sunt cenusii, dezolante. Totusi, elementul religios crestin vine sa restaureze aceasta tristete, sa aduca speranta, sa salveze. Desi aflat intr-o situatie limita, poetul evoca in versurile sale curcubeul, a carui frumusete contrasteaza cu accentele terne si sumbre de pana acum. “cutremurele vin din/adanc eu nu le vad/ori plang ori ma bucur plutesc/sus in lacrima Lui de acolo soptesc/cutremurele nu stramba niciodata/culorile curcubeului.”

Versurile sunt de altfel, in concordanta cu declaratiile autorului: „Niciodata nu am scris poezie in mod neserios”, spune Ionatan Pirosca. „E ceva neserios in a respira ? De fapt, totul a decurs cat se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privita ca o corabie plutind pe o mare. Numiti marea aceasta poezie, apoi imaginati-va toate furtunile si toate panzele care poarta aceasta corabie pana se rup si furtunile, dar si panzele… Numai susurul bland si subtire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.”

„Duminici albe”

Cromatica lui Ionatan Pirosca include si albul, care devine reper. Albul simbolizeaza puritatea, curatenia, linistea. Duminica, ziua prin excelenta a cultului crestin, este comemorarea invierii lui Hristos, o zi aducatoare de bucurie sfanta. Cu toate acestea, duminica, simbolul renasterii spirituale, inseamna pentru poet, intoarcerea intr-un trecut in care sacrul era exilat. Prins in labirintul lumii profane, autorul traieste intr-un ritm ametitor o existenta ce sta sub semnul tragicului. „duminici albe duminici lungi duminici iar/drojdia lumii schimonosindu-le singuratatea/involburate secunde jucandu-se-n miristi/de neinchinare de suflete in raspar /pe aici a luat-o si inima mea odinioara/cand timpul s-a scris cu cerneala ecosez/ea calarea peste cadavre era era/toate aceste cadavre calaritoare.”

În continuare, asistam la o stare de gratie absoluta, intr-o lirica meditativa, in versuri in care sacrul se transforma intr-o manifestare a iubirii jertfitoare. Comuniunea dintre om si Dumnezeu se realizeaza prin intermediul sacrificiului mantuitor, laborios exprimata in stihuri bogate si sensibile. „asa s-a frant El in bucati pentru ca eu si tu/asa a curs El in potir pentru ca eu si tu/ca frangerile si curgerea lumii eu si tu/noi pentru ca painea ca trupul Sau ca iubirea.”

„Numai ziua mea”

Versurile lui Ionatan Pirosca sunt tributare metaforei. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data/nu mai conteaza/de aici/incolo dau drumul florilor de salcam/sa-si viziteze albinele vedeti nu intarziati prea mult/ca vine seara vine ora parfumului asa e si ziua mea/si as darui ziua aceasta stie cineva/cum se intoarce iubirea/ca sa sune la soare si-un sfert fix adica/peste un om si ceva dupa ce scriu.” Floarea, in speta floarea de salcam, iar ulterior, cea de cires, este un simbol al principiului pasiv, dar si al dragostei si al armoniei. Floarea reprezinta copilarila, puritatea, inocenta si are legatura cu Edenul. Floarea este un centru spiritual.

Aspiratia spre absolut a poetului se realizeaza prin faptul ca el are constiinta unei misiuni ce trece dincolo de timp. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data.” Ionatan Pirosca nu mai resimte fragilitatea si efemerul existentei. Stilului sobru si intunecat de pana acum ii iau locul limpezirea, lumina, floarea de salcam. Poetul accepta realitatea si dobandeste pacea interioara. Nonsalanta exprimarii dovedeste ca speranta este de acum inainte sursa de inspiratie, ca Ionatan Pirosca a atins o dimensiune spirituala superioara, ca trecerea prin icoana s-a produs. Versurile sale vorbesc despre aceasta realitate: „eu stiu unde imi este izvorul oriunde-as curge.”

Popularity: 12% [?]

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba (fara nici o indoiala) de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

„Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.”

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!

Popularity: 35% [?]