Revista ARMONIA

Seminar PETRE TUTEA

- Vorbe de duh din Citateistete.ro –

http://www.citateistete.ro/

“CA SA CUNOASCA AZI PRIN BISERICA ÎNTELEPCIUNEA NESPUS DE FELURITA A LUI DUMNEZEU.”

                                                                          BIBLIA , Efeseni 3.10)

1. Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.

2. Am avut revelatia ca, in afara de Dumnezeu, nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. Si când un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Domnului.

3. Acum, mai la batrânete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire, nu exista adevar.

4. O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.

5. Eu când discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort. Iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.

6. Ateii s-­au nascut, dar s­-au nascut degeaba.

FOTO 2 (Petre Tutea: elev, student si publicist la Cluj)

7. Eu nu detest burghezia. Eu m­-am lamurit ca un om care vrea sa fie bogat, nu este un pacatos. Spunea odata un preot batrân: “Circula o zicala ca banul e ochiul dracului. Eu nu il concep ca ochiul dracului, eu il concep ca pe o scara dubla. Daca il posezi, indiferent in ce cantitati, si te misti in sus binefacator pe scara, nu mai e ochiul dracului. Iar daca cobori, atunci te duci cu el in infern, prin vicii, prin lacomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stapân.”

8. Nu pot evita neplacerile batrânetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-­a tinut pâna aproape la nouazeci de ani. Insa batrânii au o supapa foarte inteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Când ma gândesc la suferintele batrânetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

9. Eu sunt iudeocentric in cultura Europei, caci daca scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fara Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau in craci. Stiinta si filozofia greaca sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare si consolatoare pe continent – suverana – e Biblia.

10. Exista o carte a unui savant american care incearca sa motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiinta cum am eu nevoie de Securitate.

11. Luther (…) a spus doua lucruri extraordinare: ca, creatia autonoma e o cocota si ca nu exista adevar in afara de Biblie. El nu era asa batrân când a dibacit chestia asta, ca era calugar augustin … Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie, nu e nici un adevar.

12. Shakespeare, pe lânga Biblie, – eu demonstrez asta si la Sorbona – e scriitor din Gaesti.

13. In afara slujbelor bisericii, nu exista scara catre cer.

14. Stii unde poti capata definitia omului? – Te intreb. In templu. In biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca Biserica ar disparea din istorie, istoria nu ar mai avea oameni. Ar disparea si omul.

15. In biserica afli ca existi.

16. Ce pustiu ar fi spatiul daca nu ar fi punctat de biserici!

17. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindca materia îi premerge. Prima idee de creatie reala, au adus-o in istorie crestinii.

18. De creat doar zeul creaza, iar omul imita. Eu când citesc cuvântul creatie – literara, muzicala, filozofica – lesin de râs. Omul nu face altceva decât sa reflecte in litere, in muzica sau in filozofie petece de transcendenta.

19. Cum sa fie creatura creator? “Hai tata, sa-ti arat mosia pe care ti-am facut-o când nu eram in viata …” Pai cum sa fie creatura creator?

20. Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal, si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Crestinismul este pur si simplu.

21. Crestinismul nu e ideologie, ca atunci se aseamana cu marxismul. Religia e expresia unui mister trait, or ideologia e ceva construit.

22. A fi crestin inseamna a cobori Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sunt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru ca e absolut.

23. Suveran fata de natura, supus Divinitatii, nemuritor si liber prin depasirea extramundana a conditiei sale – acesta este omul crestin.

24. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toata cultura antica precrestina. Eu sunt de parere ca apogeul Europei nu e la Atena, ci in Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casa in casa. Eu definesc stralucirea epocilor istorice in functie de geniul religios al epocii, nu in functie de ispravi politice.

25. Iisus Hristos este eternitatea care puncteaza istoria.

26. Daca nu cunosti revelat – prin gratie divina – sau inspirat, nu cunosti nimic. De pilda, povestea cu marul lui Newton, care a cazut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: “Il tomba dans une maditation profonde qui l`a conduit jusqu`a la loi de la gravitation universelle”. si eu spun: daca Newton gândea pâna la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai intelept. Când a fost intrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Pai scrie pe mar, sau scrie undeva in natura “legea gravitatiei”? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios crede ca exploreaza lumea interioara si exterioara cu jocul lui de ipoteze si ca descopera ceea ce vrea el. El cauta; dar eu spun ca el cauta, nu ca afla. Sau daca afla, trebuie sa fie ca Newton, inspirat.

27. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar are un viciu incurabil: nu are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social in care face fiecare ce vrea si in care numarul inlocuieste calitatea … Triumful cantitatii impotriva calitatii. Bergson a fost acuzat in micul dictionar filozofic al lui Stalin ca e fascist.

28. Fara sa gandesc in stilul darwinismului social, nu pot sa ramân indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturala a valorilor. Democratii gândesc corpul social aritmetizat: numara capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e parerea mea despre democratie.

29. Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu nu a instalat nici un drac in el. Nu pot sa spun ca Dumnezeu a facut un om purtator de drac. Daca omul e faptura lui Dumnezeu, dracul intra ocolit acolo, nu intra cu voia Lui.

30. Un filozof care se zbate fie sa gaseasca argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie sa combata argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezinta o poarta spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când il intreaba Moise pe Dumnezeu: “Ce sa le spun alora de jos despre Tine?” – Dumnezeu ii spune: “Eu sunt cel ce sunt.”

31. In fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul.

32. Binele si raul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fata de oameni.

33. Eu incerc o experienta: incerc sa ma deparazitez de filosofie, de paduchernita metafizicii. Cioran s-­a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-­al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar daca ma urc in tren, nu inseamna ca zeul meu e calea ferata.

34. In Evul Mediu s­-a formulat de catre filozofii sireti teoria adevarului dublu: secundum fidem – adevarul dupa credinta si secundum rationem – adevarul dupa ratiune, ca sa aiba cale libera pentru filozofie. Adica sa rataceasca pâna îi ia dracul … Ca poti, in filozofie, sa ratacesti pâna devii nauc. Ce­ au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! Nu au nici un adevar.

35. Babele evlavioase merg la absolut rugându-­se, iar filozoful trancanind silogisme.

36. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religiosi, au o singura religie: propria lor doctrina. Pe dusmani îi anuleaza social. Au o structura supranationala, deci sunt antinaturali. Toti cei care aspira la unitatea speciei om, anuleaza principiul competitiei intre popoare; anuleaza însusi principiul civilizatiei moderne, nascuta prin lupta.

37. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un intelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în masura în care originalitatea e posibila. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin incercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sunt în masura în care e apropiat sfântul.

38. In fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni.

39. Dumnezeu a facut lumea si pe om; si cu om a încoronat creatia sa. Si l-a însarcinat sa cunoasca lucrurile. De acolo vine denumirea lor. – Originea primordiala a capacitatii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logica; originea mistica a gândirii logice.

40. Aparitia unui mare ganditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdarit si se spala. Gândirea este o “spalare” a creierului. Asta ma face câteodata sa cred ca gândirea nu e din creier si ca acest creier e numai un sediu … De ce gândirea nu e produsa de creier, care e numai un sediu? Fiindca nu o produc toate creierele. Daca inteligenta ar fi produsul creierului, atunci intre Goethe si nea Ghita nu ar mai fi nici o diferenta.

41. Am auzit odata un profesor de la Politehnica; am avut impresia ca asist la un balet de ursi. Daca intr-un salon, intr-un colt, unul fumeaza si tace, ala e inginer … Inginerul e practic, savantul nu e practic. Când i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, ca s-a mai gasit o aplicatie, el a spus: care e, ma? Uite care … – Ca sa vezi, nici nu m-am gândit!

42. Inteligenta, oricât de mare, nu e suficienta pentru a te curata de prejudecati. Cu cât inteligenta e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinica, pentru ca ai aparat s-o justifici.

43. Intrebat fiind cum intelege gândirea, in forma pura sau in exemple, Nae Ionescu a raspuns: exemplele au fost lasate de Dumnezeu pe pamânt pentru ca ideile sa fie sesizate senzorial si de prosti.

44.Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practica atât de mult. Daca ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? (…) Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti … Adica murim ca si caprele, numai ca e mare lucru ca exista Kant, Descartes, exista Newton, ma rog, atâtia mari creatori de cultura, si exista si fauritorul de religie, Hristos – dar nu ne intereseaza!

45. Istoria e intemeiata pe istoria dintre Eva si dracul. Asa incepe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie. Iar la aparitia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulata. Cioran are o afirmatie extraordinara: “Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a aparut in istorie.”

46. Sint doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria.

47. Nu e om, Kant. Nu a reusit sa fie om cu toata stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizeaza cu clopotele de la biserica, e laureat al premiului Nobel pe lânga Kant.

48. Legionarismul era in insesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea sa iasa câstigator deoarece avea la baza o eroare – nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s-a tras sfârsitul legionarilor.

49. La comunisti, daca nu esti cu ei – sau nu mai esti cu ei – inseamna ca esti legionar. De ce acest “sindrom legionar” la bolsevici ma intrebati? Fiindca legionarii sunt singurii români care n-au avut in dictionar la litera G cuvântul gluma si când ii prindeau pe comunisti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de gluma; asta îi punctul lor comun cu legionarii.

50. Nu se poate spune ca miscarea legionara nu a fost puternica! Nu a avut rezultate pozitive fiindca extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian nu a durat, nici national­socialismul german nu a durat si erau similare cu miscarea legionara.

Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscarii legionare. Nici fascismul si nici national­socialismul nu aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Intr-­o intrunire se spune, Mussolini s­a uitat la ceas si a zis: “Ii dau ultimatum lui Dumnezeu ca in cateva minute sa ma trasneasca daca exista!” Si apoi s-­a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat ca Dumnezeu nu exista.

51. Unde e omul, în imanenta, absolut liber? Intr-­o bisericuta din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasa invaluit de ele ca si credinciosii.

52. Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, când se comunica tainele care îi învaluiesc deopotriva si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca sa fii cu adevarat liber, trebuie sa înlocuiesti infinitul si autonomia gândirii cu credinta în Dumnezeul crestin: “Robeste­-ma, Doamne, ca sa fiu liber!” (Imitatio Christi)

53 Libertatea eu o aseman cu o frânghie agatata de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale crestine, sau poti sa cobori în întuneric. Bipolaritatea libertatii. Dupa crestini, libertatea este vehicolul cu care poti sa cobori in intuneric, daca esti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru ca ei nu sunt adaptabili la morala zilnica si o calca fiind liberi. Am invatat la inchisoare ca omul e un animal stupid, deoarece confisca libertatea semenilor sai. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu îi e rusine sa îsi chinuie semenii. Oricum suntem captivi în univers. Ne ajunge aceasta grozavie. Dar sa intensifici aceasta captivitate pâna la nivelul puscariei – numai omul e capabil de asemenea nebunie.

54. Liberatea omului e partea divina din el.

55. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Când esti lucid esti in fata cimitirului. A fi lucid inseamna a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvanta. In masura in care Dumnezeu trebuie primit si nu inteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

56. A sti la scara umana, poate fi folositor – dar in nici un caz mântuitor.

57. E mai mântuitoare o rugaciune intr-o biserica din Gaiesti decât Platon.

58. Ideea mortii absolute sta la baza smintelii moderne.

59. Moartea ma determina sa fiu esential. M-­a impresionat foarte mult sunetul pamântului cazând pe cosciugul lui Nae Ionescu.

60. Mortii antici nu sunt deloc frumosi. Numai mortii crestini sunt. (…) Crestinii sunt cei care au introdus masca frumoasa a mortului.

61. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului. Omul e guvernat pe pamânt de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina si eterna, adica absoluta si de morala normelor, care, ca morala laica, e construita pe putinatatea si imperfectiunea omului. Morala laica nu poate fi desprinsa de morala absoluta si ea arata ca omul se misca asimptotic la perfectiune, pe care nu o poate atinge niciodata. Morala in sine, autonoma, e mai primejdioasa pentru religie decat ateismul. Siinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egala cu zero. Seamana cu Mersul trenurilor, dupa parerea mea. Poti sa o schimbi, ca pentru tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil sa creeze o ordine morala. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibila morala publica? Prin instapânirea absoluta a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale, care, fara ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decât prin obiect. Morala publica intr­-un stat crestin trebuie sa stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul marginit. Daca nu situam Biserica deasupra statului, ne aflam in treaba si face fiecare ce vrea.

62. Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale. Mie imi plac oamenii care fac judecati. Cei care fac silogisme sunt, fata de adevar, cum sunt curcile alea care se incurca printre popice.

63. Napoleon face adevarata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refacut ordinea naturala, punând parul pe haimanalele de pe ulita. Când a fost intrebat cum isi explica intrarea armatelor sale in Tarile de Jos ca pe bulevard, in timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a raspuns: Nu au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Incepuse o noua filozofie a istoriei, cu Napoleon.

64. Fara nemurire si mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are in substanta lui ideea nemuririi si mântuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia …

65. Omul a depasit conditia de animal abia atunci când in el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.

66. Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur si nu e un zeu in dreptul casei care sa ii reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.

67. Renasterea italiana, unde omul este situat in centrul universului, este eretica din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este in sine demonica. Parerea mea este ca omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

68. Aotonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu intre Dumnezeu si dracul. Fara credinta si Biserica, omul ramâne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici ca omul e un animal rational, atributul rationalitatilor il distinge de restul vietatilor, nescotându­l din perspectiva mortii absolute. Moartea devine relativa, ca o trecere numai prin religie – stiinta, oricât de savanta, nescotând omul decât aparent din regnul animal. Nici o consolare ca eu ma deosebesc de elefant sau de capra pentru ca fac silogisme, daca apar si dispar in mod absurd din natura.

69. Scara valorilor umane contine: sfântul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situandu­se infractorul. Sfântul, eroul si geniul sunt fara voia societatii, care e obligata sa-i recunoasca. Nimeni nu­ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfânt, erou si geniu. Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa … Nimeni nu iti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in vârf, pentru ca nu e nici in interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfântul sta in fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facând istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situeaza dintru inceput in eternitate, eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit, este fixata doar in timp si in spatiu.

70. Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca intreg nu poate fi gândit decât biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evolutionista a stiintei.

71. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.

72. Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu isi mai apartine.

73. Eu am afirmat odata intr­un salon, ca Platon este miscarea spiritului inlauntru eternitatii. Cand gandim, toti suntem platonicieni. Daca eu incerc sa gândesc universul, trebuie sa mut Biblia in universul inghetat al ideilor platonice. Asta inseamna meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios in fata esentelor.

74. Fata de maretia lui Hristos, Platon e un personaj maruntel si cuviincios. Pe Platon poti sa il scuturi si constati ca arhetipurile lui sunt filozofice, dar daca muti arhetipurile acestea in religia lui Hristos, devin modurile in care el vede divinitatea. Platon nu are divinitate, pentru ca la el divinitatea e un simplu “demiurg”, ceea ce in greceste inseamna “meserias”.

75. Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani.

76. La intrebarile fundamentale “de ce?” si “in ce scop?” … o rurala româneasca raspunde: “d­aia”. A venit odata un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar romanul zice: merge si asa! Trebuie sa scapam de acest “mege si asa”; ca “merge si asa” inseamna ca merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricand si nu orice.

77. La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria românilor dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor e egala cu zero. Ca doar voievozii nu s-­au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

78. Cum vad participarea românilor de acum la mântuirea lor? – Simplu. Ducându­-se la biserica. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta sa nu ii lase cu gura cascata si tot ce spune un popa de la Cucuietii din Deal sa considere adevar ritualic.

79. Am facut o marturisire intr-­o curte cu sase sute de insi, in inchisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, daca murim toti aici, in haine vargate si in lanturi, nu noi facem cinste poporului român ca murim pentru el, ci el ne face onoarea sa murim pentru el!

80. Pudoarea crestina e atât de pura, încât carnea eroticului crestin, capata pecetea spiritului, ceea ce pâna la crestini nu a realizat nimeni.

81. Eu cred ca razboiul nu e facut de oameni; e mult prea serios. Il face Dumezeu. Cum ne da si cutremure, ne da si razboi.

82. Cei mai crânceni si mai straluciti soldati sunt cei ai popoarelor religioase. Când mori sub drapel, te gândesti ca te duci la stramosi. Dar o armata care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II­lea, in care fiecare soldat avea o cruce la gât pe care scria Gott mit uns.

83. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidca fara religie am latra precum câinii. Ne nastem, traim, ne imbolnavim, imbatrânim si murim. Si intreg peisajul speciei om culmineaza în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trai. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizica a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.

84. Cine nu a putut fi înlocuita? Religia! Iar filozofia care speculeaza autonom, face onanie mintala. Si daca vrea sa scoata, sa extraga esente din stiintele naturii, e parazit. Atât! Nu indraznesti sa spui despre religie, teologal vorbind, – daca esti cinstit – ca a fost înlocuita de filozofie sau de stiinta. Un crestin iti spune ca aedvarul se defineste prin jocul celor doua lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra daca poti!

85. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare in care se poate vorbi despre egalitate.

86. Religia transforma poporul intr-­o masa de oameni culti.

87. Intre un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a ramas religios si un taran analfabet nu exista nici o diferenta.

88. Nivelul meu intelectual, chiar daca sunt savant, nu depaseste nivelul unui popa obscur din Baragan. Pentru ca preotul ala, in ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatra, sta de vorba cu absolutul.

89. Stiinta se misca asimptotic la absolut. Arta se misca asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul placerii.

90. In Ispita de pe munte – retro satana – Iisus spune: “imparatia mea nu e din lumea aceasta.” Asta-­i nemaiauzit! Du-­te in imparatia Lui cu trenul sau cu racheta daca poti. Nu poti! inotam in Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situeaza transcendent ca in Ispita de pe munte, in mod etern.

91. Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat dupa facerea lumii; doar daca te situezi in afara ei si creezi o lume noua. Revolutia nu adauga nimic Ideilor lui Platon.

92. Revolutia franceza nu a fost o revolutie, nici revolutia rusa nu a fost o revolutie. Nu exista revolutii, ci doar tehnici insurectionale in batalia pentru putere (Curzio Malaparte). Daca e o “restructurare” a omului, aceasta s-a intâmplat o singura data in timp, la aparitia lui Hristos.

93. Asa am spus eu in temnita: Domnule colonel – eram sase sute de insi intr-o curte inchisa – nu veti fi voi, comunistii, niciodata revolutionari pâna nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. In parabola cu oaia ratacita, un pastor paraseste o turma intreaga in cautarea unei oi. Sa stiti, asta se cheama “unanimism moral crestin”. Fiindca in universul lui Hristos o celula care mai palpita intr-un muribund e mai valoroasa decat toate galaxiile posibile.

94. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândita crestin, rugaciunea ne arata ca umilinta înalta, iar nu coboara pe om.

95. Am spus eu odata ca daca un preot din Baragan, când se roaga, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ala înlocuieste toata Academia Româna ….

96. Sfântul are forta de coeziune a pietrei.

97. Un sfânt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni. Lumea, acum e ancorata in cultul genialitatii ca slavire a progresului in afara. Atât. Or, cu cât suntem mai avansati, mecanic si material, cu atât suntem mai departe de esenta reala a lumii, de sfintenie.

98. Singurii oameni care nu pot fi suspectati ca se infioara in fata mortii sunt sfintii.

99. M-a intrebat odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? – asta nu-i om, domnule, este toata Mediterana.

100. Trei ore am vorbit atunci in curtea inchisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: “Va rog sa scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Draghici sa spuna ca sunt solidar cu dumneavoastra.”– “Domnule colonel, cum sa fim noi solidari? Eu tocmai de aceea am venit aici, ca nu suntem solidari unii cu altii …”

101. Când va disparea ultimul taran din lume – la toate popoarele, vreau sa spun – va disparea si ultimul om din specia om. Si atunci or sa apara maimute cu haine.

102. Taranul este omul absolut.

103. I­-am spus eu parintelui Staniloaie ca nu ma consider un Socrate. “Dar cum va socotiti?” -”Popa”, zic.-” Si unde aveti parohia?” –”N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.”

104. Desi sunt bolnav si neajutorat, nu imi pare rau ca exist. Incerc eu sa imi para rau, dar nu are sens. Stiti de ce? Pentru ca eu constat, in mod evident, ca exist. Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat ca e om. N-a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiasca pe sine. Eu nu ma pot sinucide – indiferent de starea mea, sanatate sau boala – fiindca nu m-am facut eu. Nu am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici nu am sa plec de voie din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele.

105. Am avut si discipoli … Nu se putea sa nu am discipoli, fiindca sunt un om vorbaret. Toata suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fara restrictii …

106. A fost intrebat un taran, in inchisoare: “Ce intelegi din tot ce spune Petre Tutea!” Zice: “nu inteleg nimic, dar e o grozavie!”

107. Când am vazut, in inchisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, sa-mi explic asta? si atunci m-am gandit ca exista o forta supracosmica, transcendenta, numita Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu sa scap de inlantuire. Pentru ca, personal, nu ma pot dezlantui si elibera. Iar a vietui acolo, la inchisoare, fara asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit … Atunci s-a nascut in mine credinta nelimitata in atotputernicia si atotbunatatea divina.

108. Am devenit un gânditor crestin când mi-am dat seama ca fara revelatie, fara asistenta divina, nu pot sti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici daca are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Când mi-am dat seama ca fara Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.

109. M-a intrebat cineva odata: “ma Petrica, tu când te asezi la masa de scris cum scrii?” – “Sunt emotionat de fila goala. Prima mea grija e sa nu fiu pândit de demonul originalitatii. Urmaresc sa nu fiu original si sa fiu cuviincios.” – “Esti inspirat?”– “Nu, nu sta niciodata un zeu in coltul camerei mele când scriu eu. Sunt foarte nelinistit. Eu, care sunt crestin … Am doua nelinisti; sa nu se afle in expunerea mea nici o inadvertenta terminologica si nici o impietate.”

110. Nu ma intereseaza trecutul. De câte ori ma intreaba cineva când m-am nascut, spun ca intr-unul din anii trecuti.

111. Treisprezece ani de inchisoare … Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M-au batut … M-au arestat acasa. Nici nu tin minte anul … Când m-au anchetat am lesinat din bataie. Iata ca n-mm murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori imi doream sa mor. Am avut mereu lasitatea de a nu avea curajul sa ma sinucid. Din motive religioase … Treisprezece ani! Nu pot sa povestesc tot ce-am suferit pentru ca nu pot sa ofensez poporul roman spunându-i ca in mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozitati.

112. M-a intrebat un anchetator: “De ce ai vorbit impotriva noastra, dom’le? “– “N-am vorbit, dom’le.” – “Cum n-ai vorbit?” – “Pai impotriva voastra vorbeste tot poporul român. Ce sa mai adaug eu?” Si mi-au dat 20 de ani munca silnica fara motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca sa fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu?

113. Am fost solicitat, in inchisoare, sa scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a parut ciudat sa fii arestat si sa scrii, sa meditezi. Adica sa spui: “va multumesc ca m-ati arestat!” Asta era o porcarie nemaipomenita, sa obligi un detinut sa scrie. El poate sa isi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ala care-l persecuti …

114. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul românesc de râs. Si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tâmpit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe românul, ma lasam schingiuit pâna la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n-am facut-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal in mod fizic.

115. Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am aparat interesele României in mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferinta. Convingerea mea este ca suferinta ramâne totusi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu.

116. “Eu nu adun nimic.” imi spunea un popa, zice, “pai dumneavoastra va risipiti asa, va poate fura oricine” … Zic: “uite, parinte, eu am adoptat conceptia regelui Frantei in materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, taranii nu-i cultivau. “Sa mâncam noi buruiana asta din pamânt …” Ce a zis regele Frantei? “Ma, seamana, ma, cartofi pe mosia mea si, când or vedea taranii ca îi pazesc, or sa-si dea seama ca-s lucru bun. Lasati-i sa fure, ca asa se raspândesc cartofii in tara.”

117. Odata, in hol la Athenee Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv ca fac specula. “Cu ce”? i-am intrebat. Nu mi-au raspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: “Cu idei, frate, cu idei!”

118. Umanismul este una din formele grave ale ratacirii omului modern, care pleaca din antropocentrismul Renasterii. in Renastere, “titanii” s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei insisi si au crezut ca s-au descoperit ca oameni.

119. Omul – javra asta bipeda, pe care eu il consider “animal prost”, homo stultus – atunci când se screme sa faca singur ordine, adica când practica umanismul, il inlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicaieri Dumnezeu n-a avut de furca cu dracul mai mult decat in sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adica, unde s-a nascut umanismul in Renastere.

120. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca l-a si batut. Si are mai ales meritul ca a coborât morala absoluta prin tepele puse in cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si iti era frica sa nu o furi tu de la tine. Asta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria românilor e o pajiste cu miei!

How many of you who have traveled from Arizona towards California on Highway I-10 still remembers the last town you passed through prior to reaching the Californian border? – probably not many! Situated at about 125 miles from Phoenix, 129 miles from the tourist spot Palm Springs and about 20 miles away from Blythe (the first city from California), is a town called QUARTZSITE.

Quartzsite, a town with a year around population of about 4,000, swells to close to a million during the months of January and February. What Israel is to Christianity, Quartzsite, Arizona is to Snowbirds. Snowbirds are a large and growing group of people, who leave the northern states for the winter. They head south, with an average age over 50, when the joints begin to ache, and the wind turns cold, the Snowbird is making preparations to migrate.

Most Snowbirds are retired people who like to get away from near-artic winters and find a warm, cozy hide-a-way where the sun’s rays can keep the arthritis to a minimum and exercise in the great outdoors can keep the body in shape and the cholesterol from clogging the arteries.

One of the favorite spots for winter nesting is Quartzsite, Arizona. Retired people from all over the United States and Canada descend on this small desert town in flocks that you will never believe, looking for a place in the sun.

In this unique and interesting town, quiet in the summer months but full of life and traffic in the winter, lives the only Romanian in town – pastor John Todor along with his family.

Some time ago I heard exciting things about John, his family and his ministry, but since there was a distance of about 120 miles between his place and the place where I live (about two hours of driving), I was only able to meet him in person a few weeks ago.

I kept in touch with him by e-mail and phone until the beginning of December last year when I along with my family were passing through Quartzsite going home from California, and I made an appointment of meeting with him at his office at the First Baptist Church in Quartzsite, AZ.

The moment we arrived in the church’s parking lot we were warmly greeted by the Todor family. We had a great chat about the ministry and they showed us the church building and the wonderful projects that they are working on, we were touched by their faith and passion for the Lord.

Who is John Todor? If you would ask him he would tell you that he is a sinner saved by the grace of God, a simple servant of the Lord called to minister to God’s people in the desert of Arizona.

He was born and raised in Romania, while Romania was still under the communist regime. He lived there until the time he was 14 years old, when he moved in United States of America. As a child he was suffering of scoliosis (curvature of the back bone). After years of “false hope” given by the Romanian doctors, one day they told him and his parents that they could no longer do anything for him in Romania. A short time after that, with faith in God’s unchanging promises, John and his mother passed the Romanian border to former Yugoslavia on September 15, 1989, three months before the communist regime fell in Romania.

For six months they lived in a refugee camp in former Yugoslavia, and on March 8, 1990 they arrived in United States of America. One year later, the family was reunited with John’s sister and father arriving in the States.

Chicago proved to be an interesting experience for Todor, who came here from a small town in Romania of just about two thousand people. However, according to him, it was not difficult to adjust in Chicago because he trusted God to lead him all the way.

From 1996 till the summer of 1998 John lived in Phoenix, Arizona. What he loves about Arizona the most is the nice climate, the cleanliness of the cities, and also the different opportunities that this state offers to the young and older people.

In 1998 John left Phoenix and went back to Romania where he lived until the summer of 2006. In the summer of 2004 he had the joy of marrying Mythyl Grace de los Reyes from the Philippines, who according to John is great wife and mother, and presently they are the proud parents of a baby girl who hears three languages being spoken in the house everyday: Romanian, Filipino and English.

John met his wife in a very unique and interesting way. One day, in the summer of 2001 while being in Phoenix for the summer, visiting his parents, he went to Arizona State University to do some research in their computer lab. After finishing his work he felt led by the Lord to search and make contact with different missionaries from different parts of the world in order to share with them ideas about the ministry. After the first search, many such sites came up the computer’s screen. He randomly clicked on one of these where his wife happened to be listed. At that time Mythyl was a missionary in Singapore. He sent her a short e-mail about him, his love for the Lord and the ministry that he was involved in, and the next day he received a short reply from her.

In the weeks and months to come the two of them became friends and prayer partners, patiently waiting to see what plans God would have for them. They continued to keep in touch through e-mails, telephone calls, letters, and after 2 years John went to the Philippines to see Mythyl and her family, and one year later, on June 5, 2004 they were married in Bacolod City, Philippines. What attracted him to his wife the most was the fact that she fears God, her simplicity, and her love for the Lord and people.

Being married to a woman of a different nationality, helped this Romanian young man to be more interested in and to love the culture of other people, this being so obvious, since John beginning with the fall of 2006 is the Senior Pastor of an American church, “First Baptist Church of Quartzsite, AZ”, a congregation that he serves with love and devotion.

What attracted him the most to this church was the love of the church members for God, for the brethren and for the unsaved.

“First Baptist Church of Quartzsite” is part of the Conservative Baptist Association, and if he was to mention some of the changes that took place in this congregation since he came here he would mention the establishment of a Children’s Ministry, a recreation room for the teenagers from Quartzsite to come especially in the hot months of summer and have some fun playing games, and a Radio Ministry – every Sunday at 2PM his sermons being broadcasted on a local radio station so that the thousands of snowbirds from Quartzsite and around could listen to the word of God by tuning in to the Radio.

His job in this church implies fulfilling the duties of a Senior Pastor such as: preaching three times a week, pastoral visitations, counseling and many others. He studies at least five hours a day and spends his free time reading, playing guitar and going fishing.

When asked about the “calling of being a pastor”, in John’s opinion, to have a call to pastor means first and foremost to be chosen and called by the Lord and not by the people for this ministry. He strongly believes that pasturing a church is more than a profession or a job and whoever considers about serving God must be aware of this.

He and his wife never doubted God’s calling to pastor in Quartzsite, Arizona, from the very beginning they had God’s assurance that they are in God’s will.

John Todor started his theological studies in 1998 at the Theological Baptist Institute in Bucharest, Romania and his favorite subject was homiletics.

After finishing his studies there (since God called him to be in Romania for a while), his vision was to stay in Romania for as long God wanted him there and to help the churches there. About two years before he moved back to United States, God impressed on his heart that upon their return here, he will serve in an American church. Even though he still loves very much the Romanian people and Romanian churches, he feels fulfilled and blessed for the privilege that the Lord had given him and his family to serve in this place. He is thankful to the Lord for the team of leaders as well as regular members that he can work with at the First Baptist Church, people who love him and his family, supports him, and faithfully serves the Lord making the First Baptist Church a better church and the town of Quartzsite a better town.

Mr.Todor says that based on his own experience as a pastor, a pastor that does his job the way it should be done, knowing that he is giving an account to the Lord first and foremost, works more than 40 hours a week, according to him a pastor’s work can not be fitted in and limited to a certain pre-arranged schedule.

At the end of each Sunday, Pastor John is thankful to the Lord and feels fulfilled in his heart for the fact that the “seed” of the Gospel was sown.

Speaking of the future, Rev. Todor says that we wants the “FIRST BAPTIST” to continue to remain under the authority of the Good Shepherd, Jesus Christ, having as an example the early church – Acts 2:42 “And they continued steadfastly in the apostles’ doctrine and fellowship, in the breaking of bread, and in prayers.”

For him, Jesus is the perfect example that he wants to imitate as a Christian and as a pastor.

John Todor was raised in a family of Christian Baptists. In a Sunday night evening service in a Romanian church in Chicago pastured by Rev. George Dancea, while the word of God was being preached, the Holly Spirit convicted him and made him realize that that was the moment he needed to accept Jesus into his heart. At the end of the service that night he told the pastor about his decision, and a few weeks later he was baptized in the First Romanian Baptist Church.

One of his experiences with God took place when he was a child. One day the Romanian doctors told John’s family that they no longer can do anything for their son that the only hope for him would be to have a surgery outside of Romania, in United States of America; otherwise he will remain handicapped for the rest of his life. John still remembers how at that early age he prayed and promised God that if He will help him leave Romania and have the surgery in the States (something that at that time was very difficult both legally and illegally, since the communists were in power), then he will serve and tell others about God.

After days of prayer, God in His love answered their prayers by helping John and his mother pass the border from Romania to former Yugoslavia. Once they arrived on the American soil, John and his family asked God to perform another miracle, to find a hospital that will understand their unique situation, and help them, since they had no jobs yet, no medical insurance and no money to pay for hospital bills. They heard of a good children’s hospital in Chicago that helped children like John, however they were told by the hospital officials that there are quite a few children on the list waiting in line, and that it will take many long months till John’s turn will come for the surgery. John put his name on the list anyway and trusted God to somehow make a way for him to be accepted sooner. To everyone amazement, after only 3 months he was called by the hospital to report for the surgery.

In the hospital God really put this young man through the school of suffering, making him also realize that there are people in this world that are suffering more than he is and are at times in a bigger need than him. He learned there to look up to God more and to thank God for who he is and for what he has.

After a successful operation, John continued his education in Chicago by studying psychology at DePaul University while working at night for the “Chicago Tribune Newspaper”. In 1996 he and his family moved to Arizona and he transferred to Arizona State University. Even though it appeared that John had everything going for himself, deep down in his heart he knew that he was not going to be fulfilled by making a career in psychology. He knew that God wanted him to do something else but did not know exactly what God was wanting from him, so he started praying and feasting and asking God to reveal to him what he should do. After about a month of praying and feasting, on February 20, 1997 while walking on the street towards a parking lot, God spoke to this young man.

He felt something like an electric shock going through his whole body from his head to his toes, and started crying. According to him, the tears were happy tears. In those moments, the Lord reminded John about the promise he made to Him when he was a child, that if he will get to the States and have the surgery, that he will tell others about God and serve Him. God’s calling, which John accepted was to leave everything behind and to start sharing the Gospel of Jesus Christ. God assured him at that time that He will be with him and that he has nothing to fear, and right now, Pastor John testifies that God indeed has been and is with him and he feels blessed and fulfilled to be in the Lord’s will serving right now in Quartzsite in an American congregation.

He still loves and keeps in touch with many Romanian people and congregations. He misses his hometown Glimboca, a beautiful little place with wonderful people in Banat, Romania. He and his wife are also very close to the Filipino community from California, the Los Angeles area.

He wishes and prays that our readers will fully benefit from God’s many blessings this year and wants to remind us all that Jesus Christ is the Way, the Truth and the Life, and that the real and eternal blessings are only found in Jesus.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona
The article was published on February 14th, 2009 in “Clipa Magazine” from Los Angeles, California.

O zi de sarbatoare si bucurie-

Botezul a 7 tineri nascuti din nou!

În data de 6 Noiembrie 2011 în orasul Asheville, NC – împlinind porunca Mântuitorului Isus Christos -, a avut loc oficierea actului de botez la sapte tineri (veniti din Republica MOLDOVA) din Biserica  Baptista „BETEL” din Asheville, NC.

Biserica din Asheville este  slujita de catre SIMION PLACINTA (pastor)  si  DANIEL HODUT (evanghelist). 

Informatii sumare despre tinerii care au îmbracat haina alba a botezului:

• Georgeta Fulga, în vârsta de 27 de ani, venita de cca 1 an din Republica MOLDOVA, împreuna cu copilul si mama sa.
  

• Mariana Coroban, în vârsta de 17 de ani, studenta în Asheville; este  împreuna cu parintii (Grigore si Lidia Coroban) si inca 3 frati;

• Ioan Coroban, în vârsta de 19 de ani (fratele Marianei Coroban), este student în Asheville;

• Diana Chistol, în vârsta de 15 de ani, eleva în Asheville; este  împreuna cu parintii (Ioan si Svetlana Chistol, muzicienii bisericii; mama fiind profesoara de muzica) si inca 3 frati;

• Alina Spenache, în vârsta de 16 de ani, studenta în Asheville; este  împreuna cu parintii (Valer si Nina Spenache) si inca 6 frati;

• Sergiu Batrincea, în vârsta de 21 de ani, student în Galati; parintii sunt în Republica Moldova, la Dubasari;

• Denis Fala, în vârsta de 25 de ani,  venit de aproximativ 2 luni din R. Moldova; locuieste cu bunicii la Detroit; o tânara (Diana) s-a rugat insistent ca Domnul sa i se descopere si sa-l lumineze cu dragostea Jertfei Sale, ceea ce s-a si întâmplat!

 Tinerii candidati au fost pregatiti spiritual, învatând din Cuvântul Domnului sub calauzirea nemijlocita a Duhului Sfânt, în Biserica baptista Betel din Asheville-NC, sub îndrumarea plina de elan duhovnicesc a fratilor slujitori mentionati:

Simion Placinta, pastor în Biserica Baptista din Greenfield Massachusetts, oras situat la cca 900 mile distanta de Asheville.

Daniel Hodut, Evanghelist (împreuna slujitor cu Simion Placinta, sub calauzirea Duhului Sfânt) din Greer South Carolina, oras situat cca 60 mile departare de Asheville. Prin competente servicii de caticheza, Daniel Hodut, precum si prin aportul substantial al pastorului Simion Placinta, un devotat rob al lui Dumnezeu, au reusit sa comprime deseori distantele fata de Asheville-NC, pentru a fi împreuna cu cei care aveau nevoie de o buna îndrumare spre bratele strapunse si pline de nespusa dragoste ale Mântuitorului Isus Christos!

 Marea Sarbatoare  a fost placut ornamentata – îndeosebi de prezenta Domnul Isus si a Duhului Sfânt, vizibila acum în cele 7 suflete care au primit chemarea Sa la pocainta –, dar si de participarea mai multor grupuri de credinciosi din câteva biserici române (de crestini baptisti din America), însotiti de pastori sau lideri cu muzica.

Cronicarul a consemnat  participarea urmatorilor:

• Viorel Clintoc, pastor la Biserica Baptista „Harul” din Akron (Ohio), împreuna cu fanfara dirijata de Florea Burca, si un grup de cântareti;

• Ionica Pelea, pastor la Biserica Baptista din Charlotte, împreuna cu pastorul asistent si un grup din biserica care l-au ladat pe Domnul Vietii prin cântare;

• Nelu Urs, pastor la Biserica Baptista din Hickory, împreuna cu majoritatea membrilor bisericii si Corul dirijat de pastorul asistent Iacob Brâncovan (la pian, Vica Netza);

• Aurel Chiu, pastor la Biserica Baptista din Greenville, South Carolina;

• Sandu Palaghia, pastor la Biserica Penticostala din Greer South Carolina;

• Dumitru Capatâna, pastor la cea de a doua Biserica Baptista din Asheville-NC;

• Florea Burca si Todorut Nistor, din Biserica Baptista Harul din Florida, împreuna cu familiile, fanfara si un grup de cântareti.

  Momentele care au jalonat Sarbatoarea

a) Marturii ale candidatilor la botez:

- marturia lui Sergiu: e singurul din familia sa care a ajuns pe pamânt american; a remarcat versetul de aur al Bibliei, Ioan 3:16, sub umbrela caruia se odihneste acum: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”

- marturia lui Denis:printr-o mare minune se afla în USA; a subliniat ca a fost cineva care i-a spus despre Jertfa lui Isus si ca s-a rugat pentru el continuu, pâna ce a înteles cuvântul si s-a hotarât sa intre în apa botezului; , si ca e lucrarea Duhului Sfânt la inima lui.

b) Cuvântul participantilor la botez:

• Pastorii au avut câte un scurt cuvânt din partea Domnului de încurajare pentru candidatii la botez;

  Daniel Hodut a avut îndemnul din Psalmul 73: 23-25; 28, luând cuvinte pline de putere, de mari promisiuni pe cararea vietii, din partea celui care îsi face din Domnul locul lui de adapost:

  “Însa eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreapta; ma vei calauzi cu sfatul Tau, apoi ma vei primi în slava. Pe cine altul am eu în cer în afara de Tine? Si pe pamânt nu-mi gasesc placerea în nimeni decât în Tine. (…) Cât pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale.”;

• Pastorul Simion Placinta a vorbit din cartea Deuteronom, 27.9-11; 28.1-14; 30.11-14 si 19-20, subliniind idei si fapte de maxima importanta pentru candidatii la botez:

Voi, de-acum sunteti cineva! Daca ascultati de Domnul, binecuvântarile va vor însoti, asa cum sunt promise în Scriptura. Nu e mai presus de puterile voastre, promisiunile fiind facute de Dumnezeu.: Iata ca Eu sunt cu voi, pâna la sfârsitul veacurilor.. Dumnezeu ia azi ca martor Cerul si Pamântul pentru ceea ce promite El si pentru ceea ce declara candidatii la botez, credinta, pocainta si ca-l vor asculta si-L vor urma pe Domnul lor!

c) Pastorul Simion Placinta a împlinit  porunca cu fiecare, botezând candidatii (prin scufundare în apa, conform cu învatatura biblica, în prezenta martorilor vazuti si nevazuti), acestia marturisindu-si credinta in Isus Christos Domnul;

d) Pastorul Nelu Urs, a marturisit Cuvântul Domnului (CLICK AICI), cu tema: Importanta Botezului Biblic, folosind, ca suport al predicii, Efeseni, 4:5, „Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez.”

A urmat actul biblic  “Rugaciunea si punerea mâinilor ” de catre ceata pastorilor prezenti (peste cei de curand intrati in turma Domnului Isus).

In final, in Biserica a avut loc Cina Domnului, prin participarea pentru prima data si a celor 7 tineri botezati.

Oficierea a fost încredintata pastorului Ionica Pelea care a citit textul din Matei, 26.26-29.

Sarbatoarea,  înaltatoare si plina de har divin,  s-a incheiat cu o Masa de dragoste (agapa) la care au participat majoritatea celor prezenti la aceasta mareata festivitate!

Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta totdeauna cu carul Lui de biruinta în Hristos si care raspândeste prin noi, în orice loc, mireasma cunostintei Lui!

“Nu e nici o originalitate sa observi ca noile generatii, pretuiesc valorile dispretuite ieri si dispretuiesc, la rându-le, valorile prezente.”

                                                                   G.Calinescu

In filmul documentar DUMITRU CORNILESCU, pastorul evanghelic Petrica Hututui este vocea care ne poarta gândurile si pasii pe urmele marelui nostru carturar si teolog, traducatorul Bibliei in limba dulce a poporului român (1921), intr-o talmacire exceptionala, situata intre primele traduceri de marca din toate timpurile si din intreaga lume!.

Documentarul citeaza din opera monumentala Viata si lucrarea lui Dumitru Cornilescu, publicata in 1981 de catre inginerul român Alexandru Maianu, Prefata lucrarii sintetizând cu maiestrie drumul parcurs de un alt mare Luther, român.

“S-au împlinit de curând 60 de ani de când Dumnezeu a facut românilor din tara si de pretutindeni un mare dar – Biblia, într-o traducere româneasca autentica, în graiul limpede si melodios care nea înaripat mintea si inima citind pe Creanga, Eminescu, Cosbuc.

Traducatorul Bibliei, despre care este vorba, a facut pentru starea spirituala a poporului român, mai mult decât oricare altul dintre înaintasii lui. El a introdus în casele românilor Cuvântul lui Dumnezeu, hranindu-i cu hrana spirituala pe care nici un scriitor laic nu ne-o putea da. Si acest om, spre deosebire de scriitorii amintiti mai sus, a ramas toata viata un necunoscut publicului român, desi a trait pâna în zilele noastre, fiind activ de-a lungul primelor trei sferturi ale veacului nostru, în anul 1975, la vârsta de 85 de ani, a trecut în împaratia luminilor, cel care a propovaduit lumina lui Dumnezeu fara întrerupere o viata de octogenar, atât în româneste, cât si în principalele limbi moderne.

Desi a fost nevoit sa traiasca ultimii 50 de ani ai vietii între straini, departe de vatra stramoseasca, el nu a uitat niciodata România. Am avut privilegiul ca în ultimii ani ai vietii sale sa-mi scrie si sa-i aud glasul. Vorbea cea mai autentica limba româneasca, limba pe care a iubit-o si în care a gândit pâna în ultimul ceas al vietii sale, desi 50 de ani nu a vorbit-o nici macar în casa, sotia nestiind româneste.

Rândurile care urmeaza sunt un prinos foarte modest adus memoriei lui Dumitru Cornilescu, la scurt timp dupa ce ne-a parasit. Dar chiar daca el nu mai este printre noi, el a ramas cu noi si va fi cu noi atât timp cât se va vorbi româneste, prin cele 5 000 000 de Biblii, în traducerea sa, care s-au raspândit pâna în prezent în casele celor ce vorbesc româneste pe toate continentele. Si Biblia tradusa de el continua sa se raspândeasca în cel putin 100 000 de exemplare în fiecare an. Daca alte carti de valoare ale culturii si spiritualitatii românesti au fost înlocuite în timp cu altele mai noi, curând dupa aparitia lor, Biblia în traducerea lui Cornilescu este înca pentru cei ce vorbesc româneste, aceeasi ca si acum 60 de ani. Si aceasta pentru ca traducatorul ei foloseste cel mai autentic limbaj românesc, care se adreseaza atât carturarului si cercetatorului, cât si fiecaruia din popor, dintre care trebuie mentionata multimea celor care au învatat sa citeasca, folosind ca abecedar chiar Biblia tradusa de Cornilescu.

Fiind de o modestie impresionanta, caracteristica marilor personalitati, si ascunzând cu grija de urechile marelui public orice ar fi putut constitui un prilej de mândrie pentru el, se cunosc foarte putine amanunte despre viata lui intima. Luptele de mare intensitate spirituala pe care le-a dus cu sine însusi, cu Dumnezeu si cu lumea, ne vor ramâne necunoscute pentru totdeauna. Nu stim nimic în afara de ceea ce el însusi ne-a lasat scris, într-o forma foarte simpla, într-una din cele mai modeste (si în acelasi timp pline de putere) brosuri crestine care s-au publicat în limba româna: Cum m-am întors la Dumnezeu si cum am spus si altora. Am citit-o de mai multe ori: când eram doar un copil, mai târziu, ca si acum, când scriu aceste rânduri. De mai multe ori, citind-o, am avut de gând sa scriu câte ceva despre autorul ei, despre conceptia lui asupra crestinismului, asa cum i-a fost descoperit de Dumnezeu. Dar de fiecare data am abandonat intentia aceasta pâna acum. Am abandonat-o, convins fiind ca nu voi putea adauga nimic de fond la expunerea autorului însusi, mai mult decât clara, completa si revelatoare. Mi s-a parut ca as comite un sacrilegiu.

Dar acum, dupa ce am a vut ocazia sa comunic personal cu autorul prin scris, si apoi sa iau cunostinta personal cu mostenirea spirituala pe care a lasat-o în dar viitorimii, dupa ce m-am inspirat din atmosfera de har de pe meleagurile unde a trait, în casa în care a trecut la Domnul sau, îndraznesc sa rup valul care i-a acoperit viata si sa fac cunoscut românilor pe acela care a facut mai mult bine spiritual neamului sau decât multi altii. Caci prin el, si pentru noi românii, „Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevar“.

Scriind aceste rânduri am încercat sa redau nu numai lucrarea lui, ci si simplitatea, modestia care l-a caracterizat pe Dumitru Cornilescu. Am încercat s-o fac pentru a continua iar nu a întrerupe, ceea ce a constituit pentru crestinii din tara noastra, din Elvetia, din America si din alte tari, o minune a vremurilor noastre: un om mare, într-un învelis fara stralucire; un mare lucrator al lui Dumnezeu, într-un trup de lut, plin de toate slabiciunile oamenilor, dar în acelasi timp întarit de harul lui Dumnezeu.

Dumitru Cornilescu a trecut de curând la Domnul sau, pe care L-a iubit, L-a înteles, L-a ascultat si L-a introdus în casele multora din poporul sau, în forma cea mai reala posibila, prin Cuvântul scris, în acest fel lucrarea lui a fost si continua sa fie o binecuvântare pentru toti cei ce citesc româneste si înseteaza dupa Cu vântul lui Dumnezeu. Ca si lucrarea sa, viata lui Dumitru Cornilescu a fost o binecuvântare pentru multi.

Cunoasterea vietii lui de catre cei care L-au descoperit pe Mântuitorul citind Biblia tradusa de el, ascultând predicile lui în direct si prin radio, sau citind cartile scrise de el, nu poate fi decât de un real folos. Rândurile care urmeaza sunt o marturie a puterii fizice, sufletesti si spirituale care l-a însufletit de-a lungul întregii sale calatorii pe acest pamânt. Fie ca ea sa dea un nou imbold vietii de credinta a celor rascumparati din felul desert de vietuire, prin citirea Bibliei. Iar pentru cei care nu au citit-o înca si nu au descoperit izvoarele de apa vie care curg din ea, fie ca marturia vietii si lucrarii lui Dumitru Cornilescu, cuprinse în rândurile care urmeaza, sa constituie un imbold pentru citirea ei, spre spiritualitate. Lucrarea de fata se adreseaza de asemenea preotilor ortodocsi români, în ea ei vor reîntâlni un remarcabil coleg de breasla, care, prin traducerea Bibliei si prin propovaduirea principiilor descoperite în ea, a adus o contributie deosebita la realizarea menirii de preot, care este luminarea oamenilor prin Evanghelie. Public aceste rânduri cu ocazia unei duble aniversari: 60 de ani de la tiparirea primei editii a Bibliei în traducerea lui Dumitru Cornilescu si 90 de ani de la nasterea lui, la 4 aprilie 1891.”

Note

În urma unor puternice divergente doctrinare cu cercurile teologice ale vremii, Cornilescu este sfatuit de însusi Patriarhul Miron Cristea sa plece pentru o vreme din România, motiv pentru care s-a mutat în Elvetia, unde a si decedat în anul 1975.

NICOLAE MOLDOVEANU

Cântarea, ca orice alta scriere, isi implineste rostul când te face pe tine consumator (cântaret, cititor, ascultator) sa repeti intr-un anumit fel experienta intelctuala si starea emotionala a autorului.

Cântand cântarile lui N. Moldoveanu, experimentezi intr-o masura starea si duhul fratiei sale. Melodiile si poezia fratelui Niculita, trezesc uimirea in fata Harului, stimuleaza sfintirea, inobileaza simtirea, inaripeaza imaginatia, vindeca nadejdea, mângaie asteptarea. Lauda, la fratia sa, este necontenita, este nesfârsita si se “inalta din tot ce traiesc si sunt”. Dupa propria-i marturisire cântarea nu este o stare, este o slujba; o jertfa a buzelor dupa Invatatura Apostolilor.

Drumul poetilor si a compozitorilor spre emotiilor noastre este tocmai imaginatia noastra, stimulata atât de frumusetea imaginilor care le creeaza poezie cât si armonia sunetelor care exprima aceste imagini. Iata de ce cantatul mecanic, ca si ascultrea fara imaginatie este un exercitiu „desert” si o ofensa la adresa Autorului, si datatorului “oricarui dar bun”, al frumosului si al bucuriei.

Duminica la Sibiu cei prezenti, mai mult decât noi, care am privit pe “fereastra”, au trait o experienta unica. Am fost prima data in viata mea emotinat, ascultând fanfara in Adunare. Finetea executiei, dar mai ales armonizarea si prelucraea instrumentala a fost pentru mine ceva surprinzator de nou si emotionant.

Corul de la Bucuresti a excelat prin seninatatea si simtirea cu care a cântat. Corurile din Sibiu si orchestra, grupurile fratilor penticostali trebuiesc felicitati impreuna cu toti solistii si participantii pentru acest omagiu adus Apostolului Cântarii Crestine Romanesti dar mai ales pentru Slujba Duhovniceasca care au facut-o cântand „HARUL”, caruia Nicolita Moldoveanu i-a slujit si L-a cântat in limba mostenirii nostre, uneori cu dorul si duiosia doinei si alteori in exuberanta cântului de joc, care trimite la, Imparatul Psalmist, inaintea Chivotului Domnului.

Grupul ProDeum, este poate, tot ce avem mai bun in materie de interpretare , desigur multimea profesionistilor trage greu in balanta. Dorel Bacu m-a ridicat in picioare , interpretarea nu a fost doar a unui virtuos, dar a unui creator de imagini si nuante ale cântarii. Grupul de la Sega (Arad) cu Florin Iovin si ceilalti nu-l comentez, intrucât sunt prea partiniror. La cântarea “fiului ne-risipitor” (solo Gheorghe Nicoara), am simtit durerea Tatalui la duhul de judecata “a fratelui prea-neprihanit” fata de “fratele vames”. Maestrul Caciora a “filosofat in armonii” dincolo de intelegerea mea de plugar.

Acum 40 de ani cântarea lui Nicolita Moldovean nu putea fi cântata in chiar orice adunare – “ nu este din imnologia noastra….. „, cântarile “din carnetele” trezeau suspiciunea multora. Cu toate acestea la Sibiu, N. Moldoveanu continua sa Cânte “ Slava Domnului” , “ in zori, l-amiaz si seara la culcare” , iar izvorul curgând a crescut mereu “ca raul ce creste si da peste mal”, un rezervor de inspiratie pentru geneatiile care vor veni .

Am avut Harul sa fiu si eu in grupul seganilor care il vizitau adesea, pe fratele Moldoveanu in acei ani la Sibiu, o favoare care ne era inlesnita de fostii “colegi de universitate” ai fratiei sale. Erau adevarate pelerinaje.

Florian Guler

NOTE

Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 – d. 12 iulie 2007) a fost un bine cunoscut compozitor, poet si scriitor crestin român.

 Prestatia sa artistica s-a confirmat într-o perioada istorica extrem de potrivnica, perioada comunista, datorita careia Nicolae Moldoveanu a suferit mult, fiind închis pentru 5 ani.

 Sa fie integrat într-o denominatiune numai pentru ca asa ar fi corect din perspectiva actelor de stare civila, este foarte dificil pentru ca, omul Nicoale Moldoveanu, s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor crestinilor.

 Crescut în biserica ortodoxa, format în iuresul miscarii Oastea Domnului, încheind, mai apoi un legamant prin botezul neoprotestant intr-o biserica baptista si prieten al oricarui crestin, Nicolae Moldoveanu si-a deschis casa ca o biserica pentru fratii iesiti din toate confesiunile crestine. A mai lasat în urma 8000 de cântari si o multime mare de ucenici…

Vorbind si despre Richard Wurmbrand

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Direct, nu am avut nicicând ocazia de a-l cunoaste. Am stat însa în „camere“ vecine la închisoarea din Gherla, unde reputatia de rezistent a pastorului Wurmbrand îi asigura un interes real din partea noilor veniti. El se afla, dupa cei opt ani din prima condamnare, într-o noua faza, printre „greii“ recluziunii politice, amestecati din când în când, dupa criterii nestiute, cu masa cenusie a „contrarevolutionarilor“, cei pe dosarul carora de însotire prin Gulag scria CR.

Personal, ajunsesem acolo dupa un ocol prin Iasi, Jilava, Insula Brailei, în al patrulea an din zece alocati de Tribunalul Militar din Iasi. Auzisem câte ceva despre Wurmbrand, elemente de biografie aporetica, dominate însa de impresia unanima ca era o figura aparte, de militant crestin, care nu ezita sa-si proclame crezul si între zidurile închisorii.

Noua faza carcerala a început pentru rebarbativul pastor la 15 ianuarie 1959, pe când eu ma aflam la Jilava, închis de aproape un an si în cautare de echilibru launtric, dupa lunile de ancheta, mascarada procesului si o toamna apasatoare la penitenciarul din Iasi. A doua toamna mi-a fost harazita în „fortul nr. 13“, cum era cunoscuta de lume faimoasa închisoare de lânga Capitala.

A treia am petrecut-o în lagarul de munca de la Salcia, iar a patra la Gherla, unde faima de rezistent a pastorului Wurmbrand se instalase deja, raspândindu-se prin oameni si prin sistemele specifice de comunicare între spatiile abil izolate ale închisorii. Faptul ca în acelasi timp fusesera închisi preoti, predicatori, „ostasi ai Domnului“, simpli enoriasi implicati deschis în viata Bisericii a înlesnit, desigur, extensia faimei lui Wurmbrand.

Nu l-am întâlnit, personal, însa un timp am stat, cum spuneam, în camere vecine, iar un coleg de suferinta, mai abil, îsi asumase riscul de a comunica prin zid cu ceilalti, inclusiv cu pastorul Wurmbrand, pomenit adesea de baptisti, crestini dupa Evanghelie, penticostali, dupa cum se întâmplase a-i întretaia pasii la un moment dat. Cel mai insistent si cu reala simpatie îl evoca un erudit coreligionar din partile Aradului, Vasile Moisescu, ale carui comentarii „ezoterice“ pe seama Bibliei stârneau destule controverse peste tot.

A venit o data si sa ma vada la Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, unde functionam de la un timp ca bibliograf, ocazie de a evoca fulgurant si amintirea pastorului, ajuns deja în „lumea libera“, unde militantismul sau religios se manifesta acum în voie. Uneori l-am ascultat eu însumi, facând comentarii la un post de radio, în alte dati s-au transmis, pe aceeasi cale, stiri despre initiativele lui pastorale si mai cu seama despre unele carti publicate, traduse, raspândite peste tot.

Detin de la regretatul profesor Traian Gheorghiu, dramaturg si memorialist, care mi-a fost coleg de birou la amintita biblioteca, unele amanunte despre Wurmbrand, cu care fusese în penitenciarul-spital din Târgu-Ocna. Ele întaresc impresia ca acolo, în acel amestec schimbator de bolnavi suferind de tuberculoza si presati cu toate astea sa-si abjure credintele (politice, religioase, morale etc.), s-a ajuns la un moment de armonie multiconfesionala si ideologica, de adevarata comuniune.Nici un alt mediu nu e poate mai prielnic ecumenismului decât închisoarea, ne asigura pastorul însusi, alaturi de alti analisti marturisitori, între care Sergiu Grossu, N. Steinhardt, Nicole Valéry se cuvin amintiti numaidecât. „Nu de la straini vin, ci de la ai mei din închisoare la ai mei de acasa“, exclama undeva memorialistul, abia întors de acolo, aruncând o punte inefabila între mediile respective, aparent fara legatura.

Cu atât mai mult se justifica apropierea confesionala, ajunsa uneori destul de departe, în spiritul invocat pe atunci (1963) si de suveranul Pontif, pe linia unei reconcilieri a „fratilor dezbinati“. Poate ca, spiritual, lucrul cel mai de seama din experienta recluziunii este tocmai acest impuls confratern, pe care unii l-au pierdut în timp, însa caruia pastorul Wurmbrand i-a ramas fidel pâna la capat. Demersurile pastorale, ca si scrierile sale, constituie dovezi ineluctabile cu privire la aceasta atitudine, iar pentru posteritate o sursa de inspiratie si un îndemn. Singur s-a definit, prin opera, ca un mesianic spiritualist, al carui discurs se întemeia pe jertfa cristica, pe mesajul evanghelic. A propovaduit mereu, cu o tarie ce venea parca de „dincolo“, acel mesaj, inima lui fiind, cum si spune undeva, „inundata de dragoste si bucurie“. Suferinta îndurata, sub multiple dictaturi, i-a fost o sursa continua de tarie, aparenta anihilare sociala era în fond o biruinta a spiritului sau ardent.

Cartile publicate de-a lungul anilor, pline de râvna crestina, constituie o marturie dintre cele mai tulburatoare, de o consecventa fara cusur, o exegeza biblica în care autorul pune în valoare, subtil, propria experienta, deslusita în spirit evanghelic. Convins ca „observatorul face parte din realitatea observata“ si ca „frumusetea se afla în ochii celui care priveste“, el a stiut sa faca din propria viata o pilda pentru cei din jur, una ale carei ecouri se pot identifica peste tot, oriunde l-au purtat pasii, într-o existenta plina de vicisitudini.

Cu Dumnezeu în subterana, cartea de memorii în care îsi evoca biografia dinaintea exilului, defineste un tip de angajament spiritual, analog celui pe care cunoscatorii îl atribuie crestinismului eroic, cel trait în catacombe, capabil de jertfa suprema, prin identificarea cu marele model. Timpul de recluziune silnica, lung si penibil, l-a facut sa descopere bucuria în suferinta, fericirea posibila – la acest nivel – si dupa gratii. Se poate întelege de ce, parasind închisoarea, avea sentimentul „unui om care coboara de pe vârful muntelui, de unde cuprinsese pâna departe cu privirea pacea si frumusetea unui întreg tinut, ca sa revina în câmpie“.

Precum se vede, scrisul sau atesta si calitati literare la fel de pregnante, facând din memorialist un scriitor demn de stima, unul caruia istoria domeniului îi va gasi, poate, un loc onorabil. Oricum, memorialistica recluziunii silnice si aceea a misionarismului crestin nu s-ar putea lipsi de textele sale fara a se priva de achizitii importante.

Cartile neobositului militant vorbesc anume de suferinta si bucurie, ca elemente solidare, pledând pentru asumarea suferintei în spirit crestin, dar seria Analele patimirii, scoasa dupa schimbarea de regim, a pus-o clar sub semnul memoriei active, al transfigurarii suferintei în bucurie fara umbra.

Alexandru Zub

RICHARD WURMBRAND

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Pastorul si Sa învingi prin iubire sunt titlurile a doua DVD-uri care contin documentare despre Richard Wurmbrand, aparute sub egida Forumului Civic Crestin. Realizate de Lucia Hossu Longin, documentarele acopera atât latura biografica a omului Richard Wurmbrand, cât si misiunea sa spirituala.

Pastorul este axat pe prezentarea fascinantei biografii a lui Richard Wurmbrand, începând cu copilaria si tineretea furtunoasa, cu perioada de comunism militant si dezamagirea crunta în privinta idealurilor politice, urmata de îmbratisarea credintei si a caii pastorale.

Arestarea si anii grei de temnita ocupa cea mai mare parte a filmului. Prin imagini de arhiva si declaratii ale camarazilor de suferinta (Gheorghe Calciu Dumitreasa, Tertulian Langa s.a.) este prezentat calvarul concentrationar pe care pastorul Richard Wurmbrand l-a înfruntat cu demnitate si credinta. Deosebit de emotionante sunt cadrele în care supravietuitorii închisorilor comuniste viziteaza Fortul Jilava si Memorialul de la Sighet. Interviurile cu membrii familiei (sotia Sabina, la rândul ei arestata de autoritatile comuniste, si fiul Mihai) si evocarea realizata de profesorul Ioan Panican vin sa întregeasca portretul lui Richard Wurmbrand.

Sa învingi prin iubire prezinta istoria si activitatea Vocii Martirilor, organizatia initiata în America de familia Wurmbrand pentru a-i ajuta pe crestinii persecutati de regimurile comuniste. Documentarul cuprinde un dialog cu Mihai Wurmbrand, care povesteste episoade din viata tatalui sau, începând cu arestarea si confiscarea averii si trecând prin avertismentele FBI, conform carora comunistii intentionau sa-l omoare în exil. De asemenea, este intervievat si Tom White, actualul lider al Vocii Martirilor, care vorbeste despre exemplul pe care l-a dat Richard Wurmbrand în rândul celor dornici sa-i sprijine pe credinciosii din tarile comuniste din întreaga lume, fiind supranumit „omul care a reusit sa strapunga Cortina de Fier cu Evanghelia“. (R.B.)

Nota: In fotografie este Richard Wurmbrand in Ierusalim, 1973