Revista ARMONIA

Laurence Lemoine este nascuta la Paris, în Franta în 1969. La vârsta de 12 ani visa sa devina jurnalista. La 16 ani, Laurence participa la bicentenarul Statuii Libertatii din New York alaturi de Nancy Reagan, reprezentând astfel tineretul francez, în urma unui concurs organizat de Ambasada SUA din Paris. Câtiva ani mai târziu, visul sau de a deveni jurnalista s-a împlinit. A studiat Stiintele Politice la Paris, vorbeste patru limbi si e interesata de toate problemele mondiale. Laurence a calatorit în multe tari, unde a si locuit, lucrând la fel de bine pentru presa scrisa, radio sau televiziune. Din Orientul Mijlociu în Africa, unde l-a intervievat pe Yasser Arafat, în Caraibe, unde a lucrat pentru un post de radio, Laurence Lemoine a acoperit toate domeniile de jurnalism si comunicare.

Sunteti nascuta la Paris. Îmi puteti spune câte ceva despre familia dumneavoastra?

Sunt cea mai mica (având un frate geaman), dintr-o familie crestina cu sase copii. Am primit o educatie foarte stricta, dar parintii ne-au dat tot ce e mai bun pentru a fi fericiti în viata: dragostea, încrederea în sine, abilitatea de a ne adapta si independenta.

Ce v-a determinat interesul pentru jurnalism? Ce a declansat interesul dumneavoastra pentru aceasta meserie? A existat cineva la acel moment în viata dumneavoastra care v-a influentat sa deveniti jurnalista?

În perioada de preadolescenta, în anii ’80, la stiri, nu se vorbea decât de Orientul Mijlociu (Liban, în ’82, cu invazia israeliana, conflictul israeliano-palestinian, luarea de ostatici, deturnari de avioane etc.). A fost momentul în care am început sa citesc ziarele si sa ascult la radio. Am fost fascinata de toate aceste lucruri si vroiam sa înteleg mai mult (ceea ce de fapt era imposibil!). Mi-am dorit sa devin jurnalista pentru a cunoaste si a descoperi lumea, pentru a atinge realitatea fara vreun intermediar între mine si faptul în sine. Am vrut sa experimentez direct ceea ce se întâmpla în lume. A fost clar si natural ca trebuie sa devin jurnalista. Apoi am început sa ma pregatesc. De exemplu, când aveam 15 sau 16 ani, înregistram în camera mea buletine de stiri de la postul de radio France-Info, le scriam pe hârtie, ca mai apoi sa le pot rosti pe un ton profesional. Câtiva ani mai târziu, am trezit lumea cu editii de stiri si interviuri realizate de mine.

Va considerati norocoasa?

Trebuie sa spun ca în general am fost foarte norocoasa în viata, nu numai pentru ca m-am nascut într-o tara minunata si linistita (Franta) si într-o familie buna, dar si pentru ca uneori am fost în momentul potrivit la locul potrivit, de fapt, spun adesea ca norocul se cultiva ca rosiile! Am vrut sa fiu jurnalista, deoarece pentru mine a fost un mod de a trai mai multe vieti în acelasi timp. A face reportaje despre alte tari sau persoane, a fost, de asemenea, o modalitate foarte buna de a învata! Este, în egala masura, un fel de putere, pentru ca ceea ce spunem si raportam si maniera în care o facem este importanta si poate influenta oamenii. De aceea aceasta este o profesie foarte serioasa, ce poarta cu sine o mare responsabilitate.

În 1986 ati câstigat un concurs pentru bicentenarul Statuii Libertatii din New York. Cum s-a întâmplat acest lucru?

Unul dintre cele mai importante momente din viata mea a fost în 1986, când am reprezentat tineretul francez la New York, pentru redeschiderea Statuii Libertatii, cu Nancy Reagan. Am fost acolo pentru ca am câstigat un concurs, datorita tatalui meu. El m-a ajutat sa scriu un frumos poem despre libertate si îi sunt recunoscatoare pentru asta. A fost absolut uimitor pentru mine. Am întâlnit mai multe personalitati ale SUA si am fost un VIP timp de 15 zile. Nu aveam atunci decât 16 ani. Lectura poemului în fata camerelor de filmat si a aparatelor foto a decurs fara probleme, din fericire nu sunt o timida.

Cum a influentat acel eveniment decizia dumneavoastra de a deveni jurnalista?

Un an mai târziu, am petrecut o saptamâna la un post de radio francez, RTL, cu toti ziaristii si reporterii. În decursul acestei saptamâni am vazut totul despre stiri si despre jurnalism si, mai mult ca niciodata, a fost evident pentru mine ca îmi doresc sa fiu jurnalista, dar eram înca prea tânara pentru a începe.

Vorbiti-mi despre competentele si aptitudinile naturale care sunt necesare pentru a fi jurnalist

În ceea ce priveste competentele, as spune curiozitatea, în sensul larg al cuvântului. În cazul meu, prietenii si familia mi-au spus întotdeauna ca am „un cancer al curiozitatii”. Un jurnalist trebuie sa fie deschis si dornic sa înteleaga si sa explice totul. El nu poate fi timid, trebuie sa îndrazneasca sa adreseze întrebari care pot stânjeni oamenii, în special politicienii. Am fost cunoscuta pentru acest gen de interviuri. Deseori ele erau ca o lupta de cuvinte între intervievati si mine.

Când ati fost în Liban, aveati intentia sa va întoarceti la Paris pentru un masterat în Jurnalism?

Libanul a fost prima mea experienta veritabila ca jurnalist. Eram foarte tânara (20 de ani) si un pic novice. Era în timpul razboiului cu Siria („razboiul de eliberare”), tatal dictatorului actual, Haffez Al Assad, vroia sa termine cu crestinii libanezi. Pentru mine, „spectacolul” era incredibil, dar am învatat multe despre oameni si capacitatea lor de a fi buni sau rai si despre adaptarea la situatiile extreme. A fost mai bine pentru mine decât sa merg la facultate, pentru ca acolo era viata reala si concreta. Am avut noroc, pentru ca l-am întâlnit pe generalul Michel Aoun, care era prim-ministru la acel moment. Am avut un interlocutor care mi-a dat o oarecare notorietate, pentru ca ceea ce a spus el a fost un pic neplacut pentru Franta, iar presedintele francez al acelei perioade, François Mitterrand, a trebuit sa reactioneze. Jurnalistii din întreaga lume au vorbit despre acest interviu! Câteva luni mai târziu, sfatuita de colegul si prietenul meu, Christian Malard (France 3/CNN), am plecat la Tunis, la sediul central al OLP, pentru interviul cu Yasser Arafat.

Cum au trecut cele doua ore de întrevedere cu Yasser Arafat la Tunis?

Eram fascinata de acest om si am vrut sa fac un interviu. Am petrecut doua ore cu el în plina noapte. Din motive de securitate, nu am avut voie sa stiu când si unde va avea loc întâlnirea. A trebuit sa stau în camera mea de hotel si mai multi colaboratori ai sai au venit sa ma caute. Legata la ochi, am fost dusa într-o locuinta. Odata ajunsa acolo, am fost dezlegata la ochi. Trebuie sa spun ca a fost ceva exotic pentru mine. A fost un moment foarte interesant, atunci când, în 1990, Yasser Arafat a încetat sa mai fie un terorist, pentru a putea fi un om de stat, având contacte directe, dar secrete cu israelienii. I-am adresat multe întrebari, iar la final, m-a întrebat în gluma daca vreau sa ma casatoresc cu el. În presa franceza, acest interviu nu a avut prea mare succes, dar eu am apreciat sejurul meu la Tunis, întâlnirea cu Arafat si numeroasele ore petrecute cu consilierii sai pentru a discuta despre acel conflict major.

Într-una din conversatiile noastre, ati mentionat ca ati lucrat pentru Radio Mont Blanc timp de sase ani, în apropiere de Geneva. De asemenea, în aceasta perioada, ati lucrat pentru o televiziune (Canal C), facând interviuri politice.

M-am întâlnit cu un celebru jurnalist francez (Jean-Pierre Elkabbach) pentru a-l întreba cum sa-mi planific cariera de jurnalist. El mi-a spus sa merg mai întâi în afara Parisului, în provincie, pentru a învata si a ma maturiza (nu aveam decât 21 de ani). El mi-a explicat ca aceasta este cea mai buna scoala pentru un tânar jurnalist si e adevarat! Asa ca, am plecat în Haute-Savoie (aproape de Chamonix si Geneva) si am început la Radio Mont Blanc. Aveam, de asemenea, o emisiune lunara la TV, Canal C, în care realizam interviuri cu oameni politici sau celebritati, dar numai despre viata lor privata. Dupa aceea, am decis sa parasesc Franta din nou. Iubesc Franta (tara fantastica), dar traiul în tari diferite îmi permite sa vad lucrurile din unghiuri diferite si sa ma îmbogatesc spiritual.

Ati lucrat în Haiti pentru un post de radio care avea nevoie de un jurnalist francez. Ati lucrat pe teren sau în studio?

Radui Vision 2000 din Port-au-Prince era în cautarea unui jurnalist francez pentru a se ocupa de informarea si instruirea jurnalistilor lor. Când am ajuns acolo, am realizat cât noroc am avut sa ma nasc într-o tara libera, în care poti avea tot ce-ti doresti. Am ramas sa lucrez pe teren si în studio timp de un an. Nu era usor, dar am învatat multe în fiecare zi. Haiti e o tara fascinanta, ce mi-a ramas în suflet. Sunt recunoscatoare acestei tari, pentru ca acolo l-am întâlnit pe sotul meu. El a venit la Port-au-Prince în vacanta, pentru o saptamâna, cu un prieten diplomat si este acum tatal fetitei mele de 11 ani, Anouck, si al fiului meu, Alvaro, de 8 ani. El este avocat de afaceri, astfel ca am trait împreuna la Londra, Paris, Valencia (Spania), locul sau de bastina, Banjul (Gambia în Africa de Vest) si Lisabona (Portugalia). În Gambia (o tara mica si foarte agreabila, frumoasa, pentru un prim contact cu Africa) l-am nascut pe fiul meu, într-un spital public. Aceasta a fost alegerea mea, deoarece monitorizarea mea medicala era realizata de o echipa medicala extraordinara, formata din medici cubanezi. A fost amuzant, pentru ca nasterea primului meu copil a avut loc în cel mai modern spital privat din Valencia, cu numeroase aparate si tehnologii, dupa care am preferat medicii cubanezi din Banjul, dintr-un spital public foarte sarac, dar al carui nume, cel putin, este elegant: The Royal Hospital Victoria! De fapt, în timpul operatiei de cezariana, s-a oprit si curentul. Dupa nasterea celui de-al doilea copil, am început sa editez si sa public ghiduri turistice. Primul a fost despre Gambia, câteva despre Spania si ultimul despre Saint-Gervais Mont Blanc, Franta.

De ce Saint Gervais?

Saint Gervais Mont Blanc este un loc magnific pentru vacante, pentru schi sau drumetii. Stiam acest oras, pentru ca am fost acolo de multe ori atunci când lucram ca jurnalist la Radio Mont Blanc. Sa fac un ghid turistic pentru acest loc a fost un bun motiv sa ma reîntorc aici.

Unde locuiti acum si cu ce va ocupati?

În prezent, traiesc în Spania, la Valencia, un oras frumos, de pe Marea Mediterana. Lucrez cu compania americana Reliv. Ea produce si vinde suplimente alimentare naturale. Am fost interesata de aceste produse atunci când într-o zi am vazut-o pe mama mea ca le ia. Am fost întotdeauna interesata de nutritie si sanatate. În Europa, multi oameni iau suplimente, deoarece acestea le îmbunatatesc realmente sanatatea. Si noi ne confruntam cu o grava criza sanitara, aici. Hrana noastra de astazi nu are suficiente vitamine si fitonutrienti, privându-ne organismul de substante nutritive esentiale, înlocuindu-le cu produse alimentare transformate genetic sau chimicale, iar noi devenim vulnerabili la oboseala, alergii si cu tot felul de boli sau disfunctionalitati. Noi stim acum ca suplimentele alimentare pot umple acest gol nutritiv. Vara trecuta, am participat la Conferinta internationala de la St. Louis (Missouri, SUA), unde l-am întâlnit pe fondatorul Robert Montgomery. Gratie produselor sale, i-am ajutat pe multi dintre prietenii mei sau membri de familie în a-si rezolva problemele de sanatate. Bineînteles, si eu iau aceste suplimente, chiar daca nu am acuzat niciodata probleme de sanatate. Dar, datorita lor, ma simt si mai bine. Am mai multa energie, o capacitate de concentrare mult mai mare si un somn mai bun. Sunt norocoasa ca lucrez pentru aceasta companie, pentru ca pot ajuta oamenii si ma pot ocupa si de copiii mei.

Nu v-ati gândit sa va mutati în Statele Unite?

Mi-ar placea sa locuiesc în Statele Unite, pentru ca am fost acolo de multe ori, dar niciodata suficient si pentru ca am o relatie speciala cu America. Consider ca pot cunoaste o tara si cultura sa daca locuiesc acolo cel putin un an. Speram ca într-o zi vom avea aceasta sansa.

Ce stiti despre România? În calatoriile facute, ati întâlnit români?

Sotul meu lucreaza acum în România, la un proiect de turbina eoliana în munti. Lui îi place România. Singura mea legatura cu România a fost o tânara care ma ajuta cu treburile casei atunci când am locuit în Portugalia si cu care m-am împrietenit un pic. As vrea sa pot merge în România cu sotul meu în acest an, pentru ca el nu înceteaza sa-mi spuna ca merita vizitata.

Ce hobby-uri aveti?

Mai întâi de toate, îmi place sa calatoresc! De asemenea, îmi place sa fiu alaturi de prieteni si de familie. Îmi place sportul: squash, schiul, alpinismul, tenisul. Odata, am urcat pe Mont Blanc pe schiuri, mi-a luat opt ore sa ajung în vârf si sase ore sa cobor. A fost fantastic!

Care sunt planurile dumneavoastra pentru viitorul apropiat?

Ma ocup de dezvoltarea Reliv-ului aici, în Spania, si am început o carte despre nutritie si sanatate, care urmeaza sa fie publicata în Franta.

Octavian D. CURPAS
Phoenix, Arizona – SUA

“La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit.”

            Evanghelia IOAN, 1:1-3,10

 

Cine este Phoenix Mission Magazine?

Se spune ca esti ceea ce gândesti. Citind cuvintele insirate intr-un ziar, acumulam informatii. Ele ni se fixeaza în minte, dezvoltandu-ne vocabularul si cultura generala. Acest bagaj de informatii generale ne maturizeaza gandirea si ne dezvolta imaginatia. Citind, începem sa avem viziune si pareri personale pe care le exprimam sub forme proprii. Jurnalistii sunt acei vizionari care maresc bagajul de intelepciune al omenirii zi de zi, cu ajutorul cuvintelor pe care le astern pe coli imaculate de hartie. Transpuse în cuvinte, experientele de viata, gandurile, sentimentele si opiniile se transforma in carti, ziare sau reviste.

Asa s-a nascut si revista Phoenix Mission Magazine, o revista online editata in Phoenix, Arizona, de catre o mana de oameni care stapanesc puterea cuvintelor si pun o farama de suflet în fiecare fraza. Revista Phoenix Mission Magazine este o publicatie independenta, nu este afiliata nici unui partid sau doctrine politice sau vreunei religii. Redactorii si colaboratorii revistei sunt voluntari si au profesii, opinii si experiente de viata diverse.

Misiunea, viziunea si obiectivele revistei

Revista a fost infiintata de un jurnalist roman stabilit în urma cu 12 ani pe pamantul fagadintei. Intr-o lume in care Internet-ul ia locul tipariturilor, a investi intr-o revista online nu pare a fi o idee geniala, dar este una dintre putinele metode prin care ai si dai sansa la acces imediat la “lumea cuvintelor” în limba materna. Datorita acestei viziuni s-a nascut revista Phoenix Mission Magazine, iar misiunea ei este pastrarea limbii romane în comunitatile romanesti din afara tarii, informarea opinei publice asupra evenimentelor comunitatilor romanesti din diaspora si din Romania.

Traim alert, intr-un mileniu în care timpul se comprima, iar dezvoltarea fara precedent a audio-vizualului a asternut un con de umbra peste presa scrisa. Astazi, placerea cititului s-a estompat, literele si artele frumoase nu mai sunt preocuparea de baza a domnisoarelor de pension, asa cum erau cu doua secole în urma. Si totusi, accesul la cuvinte în limba romana, la mii de kilometri departare de tara natala, are o incarcatura psihica majora si este posibil datorita unor initiative private de genul Phoenix Mission Magazine. Editorul si redactia si-au asumat misiunea de a aduce Romania în casa fiecarui vorbitor de limba romana, oriunde s-ar afla el din punct de vedere geografic, de a crea punti de legatura intre suflete, carti si oameni. Radacinile romanesti se hranesc din viata romanilor de pretutindeni si ii dau un punct de sprijin si o identitate fiecarui cititor.

Obiectivele si structura revistei sunt strans legate de nevoile cititorilor:

Pentru romanii din diaspora, revista Phoenix Mission Magazine este o fereastra deschisa spre ceea ce au lasat in urma, acel personal si inconfundabil “acasa” cu tot ce inseamna el pentru fiecare emigrant – copilarie, familie, cultura.

Pentru romanii din tara, Phoenix Mission Magazine este locul în care pot gasi informatii despre viata de peste ocean, de la antipozi, sau din oricare loc de pe Terra, pe care viseaza sa-l vada macar o data în viata. În paginile revistei Phoenix Mission Magazine, romanii au sansa de a intalni, într-un spatiu virtual generos si bine structurat, alti romani, de care sunt despartiti fizic de meridiane si fuse orare.

Multi copiii ai romanilor din strainatate, provenind din familii de romani sau din familii mixte, nascuti în afara tarii sau plecati la varste fragede din Romania, pierd contactul cu tara, uita limba materna sau nu invata niciodata sa scrie si sa citeasca romaneste. Rolul publicatiilor de limba romana din strainatate este mentinerea limbii materne, transmiterea culturii, a traditiilor, a obiceiurilor romanesti, a evenimentelor majore din istoria Romaniei si familiarizarea cititorilor cu geografia Romaniei. Transmiterea acestor informatii catre generatiile urmatoare este o datorie patriotica si morala, o mica contributie la pastrarea identitatii nationale în comunitatile romanesti din afara granitelor tarii.

Phoenix Mission Magazine este un asemenea loc, o biblioteca online care ofera informatii utile despre Romania, o tara din Estul Europei sau din “Old World” cum spun americanii, pe care unii romani din diaspora n-au vazut-o niciodata si stiu despre ea doar ca este locul din care au emigrat candva, parintii sau bunicii lor.

Ati intalnit vreodata oameni care s-au prezentat intr-o limba straina, cu nume romanesti si v-au spus ca sunt romani, desi nu stiu niciun cuvant în limba materna? Ati avut vreodata nostalgia dupa-amiezelor petrecute in fosnetul de neconfundat al unor pagini de carte sau a zornaitului casei de marcat din libraria orasului din Romania in care v-ati nascut, ati trait sau ati invatat? Redactorii revistei Phoenix Mission Magazine vor sa ofere tuturor romanilor sansa de a vorbi si de a citi romaneste. Phoenix Mission Magazine ii da acces oricarei persoane care are o conexiune la Internet si un PC, la o librarie stilizata. Phoenix Mission Magazine le daruieste copiilor povesti si poezii romanesti, indiferent de locul în care se afla ei pe Planeta Albastra.

Fiind structurata ca un magazin, revista Phoenix Mission Magazine are rubrici si subrubrici bogate si diverse. Pe pagina principala – “Home page” – apar cele mai noi articole publicate, iar ulterior, acestea sunt stocate în arhive aranjate frumos pe subiecte, rubrici si categorii:

World, USA, Romania, Health, Justice, Viewpoints, Life Stories, Art, Reviews, Essays, Academic Works, Music. Other Menu: Denominations, Galerie Foto, Media, Links, Webmaster, Journals, Opinion, Interviews, Social Issues, Medicine&Health si pagina de contact.

De exemplu, la rubrica World sunt mai multe subrubrici cu numele diverselor tari în care revista Phoenix Mission Magazine are colaboratori: Belgia, Spania, Germania sau alte tari ale UE, dar si tari exotice si indepartate, ca de exemplu – Malaezia, Noua Zeelanda, Australia, Oceania.

Fiind editata în SUA, sectiunea americana a revistei cuprinde subrubrici care poarta numele unor state componente, in care revista are colaboratori. Aceste subrubrici contin articole de interes general, articole de opinie, povesti de viata, prezentari de obiective turistice, locuri si persoane remarcabile din acele regiuni, evenimente, interviuri si multe altele.

Rubrica Health este dedicata sanatatii fizice si mentale; rubrica Justice trateaza probleme juridice; rubrica Viewpoints este zona articolelor de opinie, o colectie de puncte de vedere apartinand unor personalitati, jurnalisti, scriitori, oameni de stiinta, specialisti în diverse domenii. La rubrica Poetry sunt sectiuni cu numele unor poeti si sunt publicate poeziile acestora. Evident, rubrica Music le este dedicata compozitorilor, iar rubrica Art li se adreseaza iubitorilor de arte plastice si vizuale.

Redactorii revistei Phoenix Mission Magazine doresc sa le multumeasca cititorilor pentru timpul pe care-l acorda zilnic publicatiei, nascuta din gândirea lor. “Gândirea este sursa de origine a tuturor bogatiilor, a tuturor succeselor, a câstigului material, a tuturor descoperirilor si inventiilor si a tuturor realizarilor.” (Claude Bristol)

Parafrazându-l pe Jorge Luis de Borges, redactia Phoenix Mission Magazine va sugereaza sa nu judecati dupa ceea ce scrie, ci dupa ceea ce ati citit.

Simona Botezan – Washington D.C.
Director adjunct a publicatiei Miorita USA

Ne-asteapta mama iarasi de Înviere-acasa
Când numara tacuta, în gând curat – dorinte,
În ea se da o lupta: nu-i timp de suferinte!
Si pregateste pasca si miel si drob pe masa…

„Îmi vin  copiii-si spune – si-i gata cozonacul!”
Genunchii si-i apleaca, îngân-o rugaciune:
„Adu-mi-i, Doamne,-acasa si fa Tu o minune
Sa vada cum înfloare-n gradina liliacul!”

Ferestrele-s curate si-i casa primenita
Un cos cu oua rosii asteapta-n coltul mesei
Muscata-i înflorita, zâmbind, cârciumaresei
Îi cade-o frunza-n glastra de doruri napadita.

De Paste-i gata totul, dar dorul o apasa
Si-asterne lin privirea spre zari, caci stie bine…
Suntem departe, mama, mereu gândim la tine
Noi te purtam în inimi, venim la anu’-acasa!

Te-mbraca mândru, mama, cu sufletul curat
Du-te sa iei Lumina si pentru toti te roaga
Esti dulce mângâiere, maicuta noastra draga
Si-ti spunem cu iubire: HRISTOS A ÎNVIAT!

Georgeta Resteman
13 aprilie 2012
Koln, Germania

George Danciu

.

Câteva repere de istorie si geografie –

Biserica Baptista din Dumbraveni

.

 „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”                    Evanghelia lui Ioan, 17.3

Pregateste-te pentru întâlnirea cu Împaratul tau!

” Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca sa se împlineasca ce fusese vestit prin prorocul care zice:

„Spuneti fiicei Sionului: „Iata, Împaratul tau vine la tine, blând si calare pe un magar, pe un magarus, mânzul unei magarite.”

 Noroadele care mergeau înaintea lui Isus si cele ce veneau în urma, strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”                                                                                                                                                                                      Evanghelia lui  Matei, 21.1-9

A. DUMBRAVENI (BN) – date istorice si geografice

Comuna Ciceu-Giurgesti are în componenta doua sate: Ciceu-Giurgesti, satul de resedinta, si Dumbraveni. Se învecineaza la nord cu comuna Negrilesti si comuna Târlisua, la nord-vest cu judetul Maramures, la est cu comuna Caianu Mic, la sud-est cu comuna Uriu, iar la sud si sud-est cu comuna Petru Rares.

Satele Negrilesti, Breaza si Purcalete au trecut în anul 2002 în administratia comunei Negrilesti.

Prima atestare documentara pentru Ciceu Giurgesti, ar fi din 1405, într-un act de danie al regelui Sigismund. Actul nu este unul fundational, asezarea fiind întemeiata cu mult înainte de aceasta data. Când Stefan cel Mare a intrat în posesia cetatii si domeniului Ciceu, Ciceu Giurgesti exista cu mai bine de un veac în urma, cu numele pe care îl are si astazi. Prima mentiune documentara privind organizarea satului si apartenenta la o structura teritorial administrativa dateaza din 1553. Atunci satul era condus de cneazul Simion si facea parte din voievodatul Negrilesti, condus de voievodul Andreica.

Relieful comunei are aspectul unui amfiteatru circular, fragmentat în trei segmente de culoarele vailor Caprioara, Broastelor, Valea Podului si Meia. Sunt dominante dealurile care ocupa doua treimi din suprafata comunei. Vegetatia lemnoasa este formata din paduri de fag (70%) si gorun, tufarisuri de alun, paducel, carpen, macies, soc, salcii. Suprafetele mari de pasuni si paduri au permis dezvoltarea unei faune bogate: capriori, mistreti, jderi, iepuri, vulpi, râsi, rozatoare marunte. Braconajul din ultimii ani a împutinat exemplarele acestor specii. De-a lungul timpului oamenii priceputi si îndemânatici ai locului au deprins multe mestesuguri. În perioada celor doua razboaie mondiale în localitate erau caramidari, cizmari, cojocari, comercianti, croitori, dogari, dulgheri, fierari, horincari, lingurari, macelari, mecanici si morari.

La Ciceu Giurgesti au fost folosite vreme de doua secole 6 mori, dintre care una a mai functionat pâna în toamna anului 2001. La mijlocul secolului al XIX lea, 50-60 de localnici se ocupau cu cioplirea pietrelor de moara, pe care le transportau în centrele orasanesti ale Transilvaniei. De mare trebuinta în lumea satului, rotarii faceau care zdravene, de dus pietre de moara. Sobarii faceau sobe pentru încalzirea caselor iarna si cuptoarele în care fiecare gospodarie cocea pâinea. Mai târziu au aparut tâmplarii si zidarii.

Satul Dumbraveni, atestat la 1467 s-a numit Canci (Canciu) si a facut parte dintre acele localitati oferite de Matei Corvin lui Stefan cel Mare în cadrul domeniului cetatii Ciceului, apartinând Episcopiei de la Vad, înfiintata de domnul Moldovei. De la est de Carpati erau aduse “… carti de invatatura, aceasta vatra spirituala fiind sprijinita de protopopiatele de la Chiuesti, Ciceu-Poieni, Ciceu-Giurgesti, Muncel sau Targu-Lapus.” La 1798, biserica ortodoxa din Canci a devenit greco-catolica dupa mersul acelor vremi, situatie care s-a reglementat din nou dupa 1989.

B. Biserica Baptista din Dumbraveni (BN) – AZI

„Si Eu îti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui.”(Matei, 16.18)

Sunt cuvintele vii ale Domnului Isus care a zis Eu voi zidi Biserica Mea!

De aceea ea e o mireasa frumoasa si fara nici o pata sau zbârcitura. O asemenea Mireasa, a Domnului, am vazut în DUMINICA FLORIILOR din 2012 în Biserica Baptista din Dumbraveni (BN).

Acum, în 2012, ea e împodobita cu frati si surori ai Domnului, cu copii ai lui Dumnezeu, majoritatea lor fiind trecuti de 60 de ani, dar nascuti din nou pentru Noua Împaratie a Împaratului Vesniciei care a intrat în ovatiile multimii – acum mai bine de 2.000 de ani, triumfal, în Ierusalim, blând si smerit, calare pe un magar, pe un magarus, mânzul unei magarite.

Regele Universului a intrat în Ierusalim aclamat de multime deoarece toate manifestarile Mântuitorului îl prezentau ca El este Mesia.

Daca pâna atunci Isus zisese ca înca nu-i sosise ceasul, si a cautat sa pastreze cât mai bine ascuns secretul mesianic, în Aceasta mareata zi tot ce s-a întâmplat a încununat si ni s-a descoperit în toata splendoarea ca Isus este Mesia, Mântuitorul poporului lui Dumnezeu. El este Împaratul care vine în Numele Domnului! Glorie Domnului!

„Ei ziceau: „Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!”

Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învatatorule, cearta-Ti ucenicii!” Si El a raspuns: „Va spun ca, daca vor tacea ei, pietrele vor striga.” (Luca, 19.38-40)

Ati observat ca astazi nici de pe buze nu mai este înaltat Isus-Dumnezeu? Nu mai este ovationat-aclamat Numele Lui, dimpotriva, oamenilor le place ca ei sa fie înaltati.

Sunt certati cei care striga lauda Domnului. Nu mai e voie sa-L onorezi pe Isus Creatorul si Mântuitorul în Scoli si Institutii. Însa Isus a zis: „Va spun ca, daca vor tacea ei, pietrele vor striga.”

Tacem noi – oamenii – dar vorbesc pietrele, cutremurelor si ale ploilor cu ghiata (piatra), vorbesc copiii inocenti ai lui Dumnezeu, caci El n-a ramas fara marturie!

„De aceea, pe oricine Ma va marturisi înaintea oamenilor îl voi marturisi si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepada de Mine înaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri.” (Matei, 10.32-33)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.

C.  Biserica Baptista din Dumbraveni (BN)- date istorice

Biserica din Dumbraveni ia fiinta în anul 1928. Si exista o potrivire de date, deoarece e anul în care se naste si responsabilul bisericii, de acumi, Clapa Gheorghe (n.1928).

Cronologic, împreuna cu Pastorul cel bun, au lucrat aici si pastorii: Precup Gheorghe, Poienar Constantin, Mânzat Ioan, Mecea Augustin, Mânzat Petre.

Dintre primii membri mai amintim pe Precup Iosif, Valea Constantin, Clapa Costan (dirijor de cor).

Noua cladire – spatioasa si luminoasa, cu statie de amplificare a sunetului si încalzire centrala pe lemne – este ridicata în anul 1955.

Veteranul crestin Gheorghe Clapa, împreuna cu pastorul Petrica Mânzat si ceilalti frati seniori, calauziti de Sfântul Duh, îl preamaresc pe Mântuitorul lor, cum zice psalmistul: cu glasul meu strig catre Domnul si zic „Lucrarea mea de lauda este pentru Împaratul!”

Glorie-i fie adusa, în veci, lui Isus Mântuitorul!

Mai bine de jumatate din spatiul primului numar pe acest an (44 în total) al revistei pentru solidaritatea românilor de pretutindeni este consacrat relatarilor de la Reuniunea “Familiei Române” la Baia Mare, desfasurata în zilele de 17-19 noiembrie 2011. Grupajul, coordonat de Ioana DRAGOTA si întins pe 85 de pagini, reda în cuvinte, imagini, carti si evenimente cele întîmplate în municipiul resedinta de judet si în cîteva deplasari ale participantilor la Casa Olarului Daniel Les din Baia Sprie, Biserica de lemn din Surdesti si Manastirea Sfînta Ana din Rohia. Au fost prezenti multi români de vaza din tara si strainatate, primiti cum se cuvine de înalte oficialitati ale Maramuresului. Sînt reproduse apoi ecourile reuniunii în presa scrisa si audio-vizuala din tara.
Capitolul nelipsit din sumarul fiecarui numar este “Românii în lume.” Retinem cîteva titluri: “Exilul românesc la mijloc de secol XX” de Gabriela CaLUTIU SONNENBERG, “O candela în îndepartatul Nord” de Adelina ULICI, “Românul … la nevoie se cunoaste!” de Mihai NAE. În “Cununa de Aur a României” s-au prins cu doua materiale Iurie LEVCIC si Elena TAMAZLÂCARU.
Un colaborator constant al revistei, Corneliu FLOREA din Canada, scrie despre Milton G. Lehrer si al sau volum de peste 500 de pagini “Ardealul, pamînt românesc”. Nu este uitata nici Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Româna si Cultura Poporului Român la 150 de ani de la înfiintare. Conf. univ. dr. Stefan VISOVAN scrie trei texte despre ASTRA maramureseana, ASTRA blajeana si ASTRA clujeana.
Sînt trecute în revista si file din cronica “Familiei Române” din anul care a trecut, publicatia trimestriala de cultura si credinta româneasca fiind cea mai raspîndita în lume la ora actuala.

GHEORGHE PETER

http://www.graiul.ro

Interviu cu Dr. Adrian Sângeorzan, medic specialist OB/GYN in New York

Exista semeni de-ai nostri care si-au ales in viata profesii generoase, in care satisfactia de a-ti fi dus la bun sfarsit munca vine in mod firesc, simplu. O astfel de profesie, unde invitata de onoare este insasi existenta, in care ai impresia ca asisti la facerea unui destin, ca zilnic participi la o aniversare, ca dragostea fata de omul nou nascut si respectul fata de puritate aduc culoare, ca nimic nu este in alb si negru, ca raul nu s-a inventat inca, a fost si ramane si cea de medic specialist in obstretica si ginecologie. Printre cei ce o practica de ani buni, dovedind daruire si pricepere se numara si Adrian Sangeorzan, absolvent al Facultatii de Medicina a Universitatii din Cluj, ce alege sa se mute din 1990, pe pamantul fagaduintei. Stabilit in prezent, la New York, Sangeorzan isi indeplineste in continuare, cu pasiune si interes, dublate de anii de experienta acumulata, indeletnicirea pentru care s-a pregatit. La fel de total insa, se dedica si ocupatiei sale de suflet, aceea de a mestesugi cuvantul, de a aduce pe lume viata si sub alta forma decat in carne si oase. Marturie ca lucrurile ii reusesc la fel de bine si aici, stau volumele de poezie si de proza ce ii poarta semnatura: „Pe viu” (2001), „Intre doua lumi- Povestirile unui doctor de femei” (pentru care ii va fi decerant Premiul Gib Mihaescu, in 2004), „Circul din fata casei” (2006), „Vitali” (2008). Impreuna cu sotia sa, scriitoarea Carmen Firan, publica in 2003, volumul de poeme exquisite corpse, „Voci pe muchie de cutit”, editie bilingva romano-engleza. Adrian Sangeorzan face parte din Uniunea Scriitorilor din Romania si are calitatea de membru al International Library of Poets din SUA, unde obtine locul al treilea la concursul de poezie din 2003. Stihurile sale au fost selectionate in antologia „The best poems and poets of 2002”. Sangeorzan s-a nascut in 1954, in Bistrita-Nasaud.
- Care sunt complicatiile ce pot aparea in timpul sarcinii? Dar la nastere?

- Intrebarea e prea generala si face subiectul unei vaste specialitati medicale: OBSTETRICA. In mare, voi mentiona doar cele mai comune complicatii, care sper sa nu sperie si sa nu puna prea tare pe ganduri pe cei din tanara generatie. Generatie responsabila cu stafeta reproducerii umane si a carei mentalitate pare a fi tot mai diferita de cea a parintilor si bunicilor lor. Cu cat reproducerea umana a devenit un proces mai “safe” si mai controlat, cu cat cresterea si sanatatea copiilor s-au imbunatatit, cu atat mai putin sunt dispusi oamenii sa se reproduca. S-ar putea ca cel mai eficent ”contraceptiv” sa fie civilizatia – cel putin in Europa (vestul si estul ei sunt egale in privinta asta), in Rusia sau Japonia, unde populatia pare a fi intrat intr-o greva silentioasa a reproducerii.

Sa incep cu fecundatia, acest miracol “stiintifico-fantastic”, al carui rezultat suntem cu totii. Un singur spermatozoid din milioane, nu neaparat cel mai merituos, dar cel mai norocos cu siguranta, va ajunge la destinatie fecundand unicul ovul, care in fiecare luna asteapta rabdator, pana in ultima clipa, marea intalnire. O intalnire de viata si de moarte. Fiecare vine cu cate 23 de cromozomi, adica cu exact jumatate din cat e nevoie ca din aceasta intalnire sa rezulte o fiinta umana intreaga. Daca lipseste ceva din acest material genetic sau combinatia lui nu e adecvata, rezultatul va fi anormal. Stiinta a ajuns destul de departe pentru a despista, elimina sau chiar trata unele din aceste anomalii, dar nu pe toate. Multe din aceste combinatii genetice nereusite si absolut intimplatoare se autoelimina rezultand in acele avorturi spontane inexplicabile din primele saptamani de gestatie si pentru care nu exista niciun remediu.

Daca reusesti sa treci cu mintea dincolo de evidentele stiintifice, nu poti sa nu te gandesti putin si la acea ceasca de cafea care intoarsa pentru ghicit isi va lasa zatul sa se scurga dupa niste principii pe care le vom intelege la fel de putin.

In prima saptamana de viata, cand cele doua celule contopite incep sa se divida, suntem un fel de ghemotoc celular (zigotul) care pluteste nelegat de nimic prin acea trompa care duce in uter, unde e ipotetic asteptat in fiecare luna, in a doua partea a ciclului. E o perioada ciudata si unica de “independenta” a fiinitei umane, in care zigotul, timp de o saptamana, nu se afla “niciunde” si se hraneste din “nimic”. Dupa o saptamana de calatorie, suspans si continua diviziune celulara, se va implata in cavitatea uterina, unde isi va arunca rapid radacinile (numite trofoblast, viitoare placenta) si se va fi hrani apoi cu lacomie direct din sangele mamei.

Complicatii posibile in aceasta perioada: neimplantarea zigotului sau eliminarea lui imediat dupa implantare odata cu sangle menstrual, in cazul in care ajunge prea tirziu la destinatie. Se numeste ‘avort menstrual” si se intampla foarte frecvent. De cele mai multe ori, femeia nici nu stie c-a fost gravida. Exista doar banuiala unei sarcini, datorita ciclului intarziat si al unui test de sacrcina discret pozitiv, care remarca efemera trecere a unei potentiale fiinte care n-a avut norocul sa depasesca faza embrionara. Sunt de multe ori intrebat de catre pacientele care trec prin astfel de situatii, care cred ca e cauza acestui esec? Binenteles ca nu stiu, nimeni nu cred ca poate sti cu exactitate, asa cum nu stim de ce urmele din doua cesti de cafea intoarse, nu arata la fel.

O situatie mult mai grava e atunci cind zigotul se implanteaza din greseala in trompa sau chiar mau rau, undeva in cavitatea abdominala. Rezultatul: o sarcina extrauterina sau ectopica, ce va trebui intr-un fel sau altul eliminata imediat dupa depistare, fie chirurgical, fie printr-o chemoterapie de scurta durata, menita sa distruga sarcina anormal implantata. Din pacate, numarul sarcinilor extrauterine este in crestere, datorita mai ales asa numitelor “anexite” cauzate de inflamatii ale trompelor. Clamidia, gonoreea si mai ales infectiile nespecifice transmisibile sexual sunt principalii vinovati ai sarcinilor extrauterine si-ai infertilitatii, datorita obstructiei tubare pe care-o provoaca .

Mortatlitatea datorata hemoragiilor interne cauzate de aceste sarcini ectopice continua sa ramana ridicata in lume, iar depisatrea lor in faza incipienta, asimptomatica, poate fi un “challenge” pentru orice ginecolog. Sunt destul de rare garzile mele in care sa nu fie o ”suspecta de extrauterina” la camera de urgenta! Au existat cazuri extrem de rare de sarcini extrauterine (abdominale majoritatea) care au ajuns intamplator, la termen. Vazusem candva o lista cu cateva nume celebre venite pe lume in felul acesta, o lista demult incheiata, pentru ca astazi, orice extrauterina depistata trebuie intrerupta cat mai repede.

Atunci cand sarcina se implanteaza prea jos in uter, placenta poate deveni previa. La primele sonograme, pe la 18-20 de saptamani, multe din placente sunt localizate previa, speriind pacienta, insa ulterior, placenta va migra “nord” spre fundul uterului, eliberand colul uterin, adica viitoarea “usa” prin care va iesi la termen copilul. Daca placenta continua sa ramana in dezvoltare, asezata peste colul cervical, atunci pot aparea sangerari, unele masive si neasteptate, care pot pune viata pacientei si a copilului in pericol. O placenta previa completa impune observare atenta , evitarea sexului, a oricarui examen genital si nasterea obligatorie prin cezariana, ininte de-a incepe durerile de nastere.

Cazurile de placenta previa sunt tot mai frecvente datorita chiuretajelor, a cezarienelor repetate si pot duce la codittii dramatice inainte, dar si in timpul cezarienei. Dupa nasterea copilului si eliminarea placentei, hemoragia poate continua. Pe langa situatia previa, placenta poate fi si “acreta” sau ”percreta”, atunci cand creste agresiv in peretele uterului sau al vezicii urinare (situatie aproape imposibil de diagnosticat inainte de nastere si care pe multi ginecologi neexprimentati poate sa-i ia complet prin surprindere). Recomand oricarei femei diagnosticata cu placenta previa completa sa-si aleaga pentru cezariana un obstretician cu experienta, unul care sa poata face fata unor potentiale situatii grave, care atunci cand apar intraoperator se deruleaza foarte rapid. Hemoragiile care apar in timpul acestor cezariene pot fi masive si necesita o hemostaza riguroasa, transfuzii mari de singe, o echipa buna si, uneori, masuri dramatice care trebuie luate rapid: histerectomie, ligatura unor vase mari in pelvis, etc.

Sangererea vaginala ramane cea mai frecventa complicatie in primul trimestru (primele 12 saptamani). Pierderea de sânge nu înseamna deloc pierderea sarcinii. La început, placenta creste spectaculos de la o zi la alta, uneori, erodand agresiv endometrul. Atata timp cat sangerarea e mica, iar sonograma arata in mijlocul acelui ghem de celule o inima care bate, nu sunt motive mari de ingrijorare. Inima embrionului, din fericire, e vizibila de la cinci saptamani de sarcina si in jurul acestui organ pulsatil se dezvolta mai apoi embrionul si fetusul. E valabil si “in utero” ceea ce-i valabil in afara lui: atita timp cat inima bate, exista speranta. Cu ea se incepe si se termina totul.

Pe vremuri, in Romania, puteam cel mult asculta inima celui nenascut cu o palnie metalica dupa patru-cinci luni. Astazi, primul lucru pe care-l fac cand intru in cabinet deschid ecograful (sonograma). Nu e indicat sa faci o sonograma de fiecare data (desi e absolut inofensiva), dar prefer sa le arat gravidelor la fiecare vizita embrionul, fetusul, apoi copilul care-si suge degetul, se misca sau sughite linistit pe ecran. Cred ca e o bucurie, de cateva secunde, pe care medicul poate sa i-o ofere femeii, fara a lungi cu nimic timpul consultatiei. Am si avut astfel, ocazia de-a descoperi intamplator, situatii care altfel ar fi trecut pentru moment neobservate si “momentul” poate insemna mult cand e vorba de o sarcina. Poti astfel, depista ca inima unui embrion sau fetus a incetat sa bata, ca a inceput sa se deschida prematur colul uterin, ca sunt doi sau trei inauntrul uterului si ca la vizita urmatoare unul a disparut (“vanished twin”) resorbindu-se pur si simplu, etc. intarind teoria generica a unui batran profesor care spunea ca in medicina, “unul plus unul nu fac totdeauna doi”. In primul trimestru de sarcina, in cazul acestor “amenintari de avort”, cand femeia are dureri si mici sangerari, posibilitatile de interventie sunt minime. In Europa, se prescriu asa zisele medicamente “progestative”, care in America sunt rar folosite, fiind considerate in general, ineficiente.

Oricarei femei care ramane gravida ar trebui sa i se spuna de la primele vizite ca in general, sansa de-a avea o sarcina cu probleme genetice e de 3%, iar cea de-a o pierde e de 15%. E foarte greu, daca nu imposibil, sa previi un avort spontan in primele trei luni pentru ca multe din aceste sarcini care se pierd sunt “sortite” genetic la autoeliminare. E vorba fie de-o combinare genetica defectuoasa si intimplatoare a celor 46 de cromozomi sau de un alt accident al naturii (o mutatie genetica). Sunt accidente genetice care duc la sarcini ce pot merge la termen cu fetusi care au Down syndrom, trizomii grave, anenecefalii, etc. Conditii grave, care din fericire pot fi depistate la timp, in primul trimestru de sarcina. Acest tip de mutatii genetice nu sunt ereditare. Bineinteles, atunci cand un cuplu are cateva pierderi inexplicabile de sarcina la rand, se fac investigatii speciale pentru a depista posibile boli autoimmune care ataca sarcina ca pe un “corp strain” sau mutatii-translocatii rare cromozomiale tramsmise de la parinti. Oricum, o sarcina normala intr-un corp sanatos e in general, “planificata” sa mearga inainte si dovedit stiintific, foarte rezistenta la posibilii factori teratogeni (medicamente, toxine, radiatii). Nu pot sa nu-mi amintesc de perioada sinistra a avorturilor provocate din Romania. Am vazut foarte multe femei care-au incercat fara success sa-si termine sarcina in fel si chip si care au sfarsit nascand copii sanatosi. Cea mai critica perioada in dezvoltarea sarcinii este cea dintre primele patru si noua saptamani de dezvoltare embrionara. Atunci se formeaza toate tesuturile si organele si atunci un potential teratogen ar putea strica jocul normal al naturii.

Prematuritatea ramane una din cele mai cele mai frecvente complicatii, cel putin in America. Cauzele sunt multiple, iar consecintele prematuritatii sunt cu atat mai grave cu cat fetusul e mai mic. Sectia de terapie intensiva neonatologica a spitalului meu se poate lauda cu salvarea unui fetus prematur de 496 de grame (23 de saptamani), dar o face cum se spune, cu ”jumatate de gura”. E desigur, o mare performanta la care s-a ajuns in medicina, dar multi din cei recuperati pot ramane sever handicapati pentru toata viata.

Nasterea prematura poate fi cauzata si de erodarea si ruperea membranelor datorita unor banale infectii vaginale (bacterial vaginosis) sau datorita deschiderii premature a colului uterin (incompetenta cervicala) conditie cauzata de cele mai multe ori, de avorturile repetate prin dilatare si chiuretaj. De aceea, le recomand femeilor care vin pentru terminarea sarcinii pana la opt saptamani sa aleaga varianta medicala, cu pastila (Mifeprex sau RU-486). In aceste cazuri, avortul se produce oarecum ” spontan”, acasa si se evita dilatarea mecanica a colului care poate fi astfel afectat, cat si instrumentarea uterului prin chiuretaj. Intr-un foarte mare numar de nasteri premature cauza nu se cunoaste.

Preeclampsia e o conditie speciala care apare dupa 21-22 de saptamani (mai ales ultimul trimestru), si care odata instalata, poate pune in pericol atat viata mamei, cat si a copilului. In formele grave de eclampsie, mama poate avea brusc comvulsii, poate intra in coma, iar copilul poate sucomba. Cauzele nu se cunosc si nici tratament nu exista. Odata conditia diagnosticata, nasterea trebuie indusa, copilul trebuie scos, chiar in conditii de prematuritate. Primele semene clinice de preeclampsie pot fi umflarea exagerata a picioarelor (desi in multe sarcini normale exista edeme), dureri de cap, tulburari de vedere si ridicarea tensiunii arteriale. Analizele de sange contribuie mult la lamurirea lucrurilor si stabilirea gravitatii.

Diabetul de sarcina apare dupa 24 de saptamani si se datoreaza unor toxine produse de placenta, care afecteaza pancreasul mamei, reducand astfel cantitatea de insulina. Glucoza (zaharul) crescuta din sangele mamei trece la fetus care poate deveni macrosomic, adica prea mare si mai mare nu inseamna deloc mai bun cand e vorba de un diabet gestational. Organele copilului pot fi afectate. Nasterea naturala poate fi problematica, uneori foarte riscanta. Capul copilului poate iesi, dar umerii care sunt largi pot ramane blocati. Complicatia, numita shoulder distocia (distocie a umerilor) devine brusc o urgenta obstetricala care se poate incheia dramatic, mai ales pentru copil.

Complicatiile la nastere in general, fac un capitol la fel de larg. Din fericire (dar in acelasi timp si din nefericire), numarul complicatiilor pe care astazi un stagiar in formare le vede intr-o sala de nastere din America sunt din ce in ce mai putine. Nota de ambiguitate pe care am strecurat-o in remarca de mai sus voi incerca s-o explic cum pot mai bine. Spun ”din fericire” pentru ca nimeni nu mai vrea si nici nu mai tolereaza complicatii la nastere si ”din nefericire” pentru ca ele totusi vor continua sa apara, iar noua generatie de doctori va fi intr-un fel nepregatita in a face fata acestor neasteptate complicatii. Motivul? Cresterea enorma a nasterilor prin cezariana. Am invatat si profesat obstetrica in Romania anilor 80, unde procentul de nasteri prin cezariana era de 5-6% si era impus ca si interzicerea avorturilor. Astazi, lucrurile s-au schimbat si acolo si aici (unde am ajuns la 40-50% rata de cezarianaa). In Romania acelor vremuri nu puteai face o cezariana fara aprobarea sefului de sectie. In acea perioada am vazut aproape toate complicatiile posibile, unele perfect evitabile, multe soldate cu rezultate dezastruoase, greu de uitat. Am si invatat multe in acea perioada!

- Exista cazuri in care lichidul amniotic este prea scazut sau prea ridicat. Care este nivelul optim al acestui fluid pentru ca fetusul sa fie in afara oricarui pericol?

- Fetusul nu poate supravietui fara o cantitate adecvata de lichid amniotic in jurul lui. Viata in general, provine din apa si nu se poate sustine fara ea. Lichidul din jurul copiluilui e produs de fetus insusi (care inghite fluid si-l urineaza inauntrul uterului reciclandu-l intr-un fel), de catre placenta si membranele amniotice. Cand ceva nu functioneaza bine, “lacul” din uter fie ca seaca, fie ca da pe dinafara. Cand e prea putin se numeste oligohidramnios, iar cand e prea mult fluid, polihidramnios. Amandoua situatiile pot deveni periculoase atunci cand se trece peste o anumita limita. Important e sa urmaresti la sonograma aceasta “cota a apelor” din uter, mai ales in ultima parte a sarcinii, cand poate scadea. Exista un index stabilit al fluidului (AFI-amniotic fluid index) care masoara pungile vizibile de fluid din jurul copilului. Cind acest AFI este sub patru centimetri, sarcina ar trebui indusa cat mai repede.

Exista pericolul compresiei cordonului ombilical care poate sufoca fetusul. In cazul multor copii care sucomba in apropierea nasterii, lichidul amniotic s-a resorbit, iar femeia vine la spital pentru ca nu mai simte miscand copilul si atunci nu se mai poate face nimic. Recomand inducerea nasterii cand lichidul scade sub cota admisa, mai ales aproape de termen. Uneori, lichidul dispare mai devreme si atunci cauza poate fi o lipsa congenitala a rinichilor la fetus sau obstructtia uretrei de catre o valva anormala care blocheaza eliminarea urinei (se intimpla doar la baieti).

Oligohidramniosul e una din cele mai frecevente cauze de inducere a nasterii. Totdeauna trebuie sa te intrebi daca nu cumva femeii i s-a rupt apa si pierde acest lichid silentios, fara sa-si dea seama. Cazurile de polihidramnios sunt mai rare si e greu de depistat care din cele trei “izvoare” produce prea mult. Sunt situatii acute (rare) cand lichidul trebuie evacuat, pentru ca uterul supreadestins sta gata sa plesnesca sau trebuie indusa nasterea aproape de termen (cezariana e preferabila pentru ca atunci cand apa se va rupe va fi o adevarata ‘inundatie” care poate antrena cu ea cordonul ombilical, iar fatul poate fi prins intr-o pozitie anormala).
- In ce situatii se recurge la “inducement” (in engleza “LABOR INDUCTION”, in romana “inducerea nasterii”) si ce riscuri sunt asociate cu nasterea provocata?

- O nastere se induce ori de cate ori continuarea sarcinii pune in pericol copilul sau mama. Numarul si situatiile in care sarcina e indusa e in plina crestere (ca si numarul nasterilor prin cezariana). Ideea de a te abtine si de a nu interfera cu mersul NATURAL al sarcinii nu mai corespunde cu obstetrica moderna. Cel putin nu cu cea practicata in America, unde nu se mai toleraza niciun fel de esec legat de nastere si unde medicul e tarat in procese si pedepsit pentru cea mai mica greseala (cel putin in New York). In principiu, cand se induce o nastere trebuie luati in consideratie cativa factori: in primul rand, cat de imperioasa e aceasta inducere, apoi alti parametri legati de deschiderea si orientarea colului (care daca nu se va deschide nu se va intampla nimic bun), de prezentatie, orientarea capului fetal, marimea pelvisului matern, etc.

Am enumerat deja cateva dintre complicatiile sarcinii care necesita inducerea (provocarea) nasterii. Preeeclampsia este una din cele mai comune probleme si din pacate, poate apare oricand dupa 22 de saptamani. Scaderea periculoasa a lichidului amniotic e o alta indicatie curenta. Din fericire, se intampla aproape de termen. Sarcinile care depasec termenul merita o urmarire deosebita, iar nivelul de lichid amniotic trebuie controlat la doua-trei zile. In teorie, orice sarcina care depaseste 42 de saptamini trebuie indusa. Lichidul se poate resorbi de la o zi la alta si din cauza aceasta inca se pierd multi copii pe ultima suta de metri, chiar si aici, in Statele Unite.

Sarcinile cu diabet gestational asociate cu fetusi mari (macrosomici) e bine sa fie induse la 38-39 de saptamani. Daca fetusul e considerat mai mare de 4.500 g e preferabil sa se recurga direct la cezariana. Uneori, hotararile se iau pe “muchie de cutit” asa cum se intampla de multe ori, in obstetrica. In general vorbind, in timpul evolutiei unei sarcini lucrurile se pot schimba surprinzator de la ozi la alta, iar in timpul unei nasteri, de la un minut la altul. In afara marimii fetusului trebuie totdeauna apreciata corect marimea si forma pelvisului femeii. In obstretica de azi, medicii tineri nu mai sunt invatati sa evalueze pelvisul femeii, ci doar conflictul dintre capul copilului si pelvisul matern prin care trebuie sa treaca. Capul copiilor macrosomici reuseste de multe ori sa treaca prin pelvisul mamei (incalecandu-si oasele, modelandu-se, schimbandu-si forma) si se naste complet, insa umerii, prea largi, pot ramane blocati deasupra pelvisului. Am vazut mult mai rar aceasta complicatie in Romania anilor 80, poate datorita faptului ca nou nascutii erau mai mici in greutate. In America, obstreticienii sunt mai ingrijorati de nasterea umerilor decat de cea a capului. Copilul, in cazul in care e scos la timp, poate ramane cu o pareza a unei maini (care se poate sau nu rezolva prin terapie) sau cu traume serioase. E nevoie de-o anumita experienta, viteza de reactie si o echipa buna in jur, pentru a rezolva o astfel de situatie. Pentru avocatii din America aceasta complicatie e “bread and butter” pentru ca reusesc sa stoarca bani chiar daca copiii sunt complet recuperati. E unul din motivele pentru care rata nasterii prin cezariana a crescut enorm. In principiu, inducerea nasterii, mai ales daca e facuta mult inainte de termen si in conditii nefavorabile, creste sansa de cezariana, dar de multe ori nu ai de ales.

Am in fiecare an femei care vin din Romania doar sa nasca in America si nu neaparat doar pentru a le oferi nou nascutilor cetatenia americana. Daca ajung la timp, cu o luna sau doua inainte de nastere, primesc automat asigurare de stat Medicaid care acopera totul. Oricum, chiar si fara asigurare sunt primite in orice spital si tratate ca toate celelelte gravide. Femeia gravida este efectiv protejata in America.

Nu vreau sa fac propaganda sistemului americam de sanatate (care are foarte multe probleme) si nu sunt in nici un caz, partizanul acestei rate imense a nasterii prin cezariana. In cazul in care se ajunge la cezariana, si numai atunci, le explic femeilor avantajele cezarienei, comparativ cu nasterea naturala. Legat de evitarea durerii prin cezariana: de multe ori, femeia nici macar nu fost scutita de toate chinurile unei nasteri vaginale, pentru ca inainte de-a le duce in sala de operatii au trecut deja fara succes prin tot calvarul, adica s-au dilatat complet si s-au scremut, unele una-doua ore. Avantajul indepartat si de durata al cezarienei e ca pelvisul si vaginul femeii ramin neschimbate, prevenind astfel, prolapsul genital si largirea vaginului. Pe langa asta, se evita toate posibilele complicatii si riscuri legate de nasterea vaginala, care sunt incomparabil mai numeroase si mai dramatice decat cele ale nasterii prin cezariana. Avantajul major al nasterii naturale este refacerea rapida si posibilitatea de-a avea fara riscuri, multi alti copii. Exista insa multe femei astazi care au trei-patru sau chiar cinci nasteri prin cezariana care se programeaza sa nasca la 38-39 de saptamani, intr-o sambata sau intr-o joi sau intr-o zi care poate corespunde cu ziua de nastere a tatalui, a altui copil, etc. E desigur ciudat, cum intervenim astazi cu totii in destinul unui copil care poate fi sau nu Capricorn, Balanta sau Sagetator, femeie sau barbat sau a nu fi deloc. Continuu sa observ cu curiozitate si pasiune tendintele si preferintele femeilor legate de modul de nastere. Unele iîmi spun de la inceput ca nu concep sa nasca altfel decat prin cezariana, chiar daca au nascut un copil natural. Multe au avut o experienta proasta la prima nastere. Astazi cezariana la cerere e acceptabila. Altele nu concep sa nasca decat natural, din pacate situatie mai putin garantabila astazi.

Pe vremuri, in Romania femeile, chinuite si asa peste masura, te implorau sa le faci cezariana. In Brazilia si Porto Rico rata de cezariana a ajuns la 60%, si acolo se considera ca doar femeile sarace mai nasc pe jos. In SUA datorita abuzarii nasterii prin cezariana tot mai multe vor sa nasca natural si unele chiar isi iau riscuri mari incercand sa nasca acasa cu o moasa, in timp ce multe romance vin aici tocmai pentru siguranta pe care le-o da nasterea intr-un spital american. Si intr-un caz si in altul, femeile au ajuns sa fie speriate de propriul sistem. In Romania, si in alte locuri le e frica de neglijenta si nepasarea doctorilor si a personalului din spitale. In America, de excesul lor de zel.

- Cand se aseaza fatul in pozitia normala de nastere? In cazul in care fetusul este in pozitia “breech”, considerati oportun ca medicul sa incerce sa intoarca copilul sau in acest caz pledati pentru cezariana? (C-section).

-Copilul de obicei, se intoarce cu capul in jos pina la 33-36 de saptamani, pe principul “hopa mitica”, adica partea mai grea a corpului se va intoarce in jos,gravitational. Aproximativ 4% din copii raman cu pelvisul in jos (asezare pelviana sau ‘breech”) din motine diverse (utere arcuate, placenta inserata defectuos, fibroame, etc). O asezare si mai defectuoasa e cea transversa sau oblica, incompatibila cu nasterea normala. Totul e sa le diagnostichezi la timp, inainte de-a incepe durerile pentru a nu expune femeia si copilul unor riscuri. Atat asezarea pelviana cat si transversa pot fi reversate in prezentatie cefalica printr-o manevra care se numeste versiune externa. Cazurile in care se face trebuie foarte bine selectate, utere normale fara cicatrici, inainte de 38 de saptamani, lichid amniotic adecvat, o femeie care sa nu fie supraponderala (ca sa nu rostesc cuvantul “obez” considerat ofensiv in America, desi adecvat in atatea cazuri). E o manevra relativ ofensiva fizic si cu riscuri in care sansa de reusita e 40-50%, asta dupa cele mai optimiste statistici. De fapt, este doar o “incercare” pe care trebuie sa stii cind s-o opresti. Rata de insucces e foarte mare si sunt posibile complicatii ca dezlipirea placentei (complicatie grava care necesita cezariana imediata) sau ruperea membranelor. Chiar daca pe moment reuseste, sansa de-a regasi curand copilul asa cum a fost, e mare. Copilul e intr-o pozitie anormala pentru un anumit motiv pe care de multe ori nu-l stim si nici n-avem cum sa-l corectam. Personal, nu sunt un partizan infocat al versiunilor externe, metode care intra totusi in trainingul stagiarilor. In America aproape orice pelviana ajunsa la termen se naste prin cezariana. In Romania am nascut in pelviana foarte multe femei, asa c-am vazut si complicatiile posibile ale acestor nasteri. Pelvisul copilului se poate naste usor, insa capul poate ramane blocat si uneori e greu sau chiar imposibil de scos afara. E un “sah mat” mult mai periculos decat cel din distocia umerilor. Cu toate acestea, inca mai vad nasteri in pelviana. Sunt cele care vin intr-o faza avansata a nasterii in care pelvisul e aproape afara si trebuie s-o nasti asa cum e. Colegii mei americani raman surprinsi de simplitatea cu care se produce o astfel de nastere, dar cine ar avea curajul sa programeze intentionat o nastere în pelviana.

Anul trecut intr-o garda, ambulanta a dus o femeie care a dorit sa nasca acasa cu moasa, (erau chiar doua moase) al doilea copil. Nu si-au dat seama ca-i pelviana pana cand un picior a iesit afara. Norocul a fost ca celalalt a ramas inautru, blocand cumva nasterea corpului. Parea evident un copil foarte mare si in ciuda atitudinii acestei femei, care inca nu realiza ce i se intimpla si credea ca va mai putea naste pe jos, i-am facut o cezariana de urgenta, asa zisa “clasica” in care extractia copilului a fost foarte dificila. Fetita avea 5.200 g, si-a revenit rapid si a fost bine. Daca am fi incercat o nastere in pelviana, capul ar fi ramas cu siguranta blocat inauntru (datorita marimii si-a deflectarii), iar nasterea ar fi devenit imposibila. Copilul poate muri in cateva minute pentru ca se sufoca si daca nicio manevra de scoatere a capului nu reuseste, solutia e extrema: gatul trebuie taiat si capul extras separat, printr-o cezariana tragica. In 27 de ani, am vazut trei astfel de cazuri (unul in America). Mama acestei fetite era o femeie educata, care lucra in Manhattan, dar a refuzat orice contact cu un oobstretician sau clinica. N-a avut nicio investigatie , nicio sonograma si a crezut orbeste in cele doua moase care i-au nascut acasa in dormitor, primul copil. Fetita nascuta in pelviana a fost bine, iar mama mi-a fost pacienta doar pentru vizitele postoperator. Au incercat atat ea, cat si sotul sa ma convinga ca moasele au avut dreptate, anume ca copilul s-a “rasucit ” in pelviana si a scos piciorul afara in ultima clipa, dupa ce se scremuse doua ore. O explicatie absurda, imposibila si care a infuriat-o cel mai tare pe moasa sefa din spitalul meu care le-a raportat pe cele doua moase la State Department. Dar ele practica si azi! Am aflat ulterior ca pentru prima nastere facuta acasa, asigurarea pacientei platise moaselor 8.000 $ din cei 8.600 pe care ele ii cerusera, iar ea a platit cash diferenta de 600$. Eu, pentru acea cezariana am fost platit 730 $ si am fost foarte fericit ca totul a iesit bine. Acea femeie nu mi-a spus niciodata un “Thank you” si a continuat sa ma priveasca cu suspiciune, ca pe unul care intr-un fel ii agresasem si invadasem corpul si convingerile nestramutate de “natural” si “organic”, etc. Nenorocirile, accidentele si moartea sunt si ele intr-un fel “naturale”, dar in America nu sunt acceptate.

- Ce parere aveti despre folosirea instrumentelor “forceps” sau “vacuum” la nastere?

- Cu zece ani in urma, profesorul meu din spitalul newyorkez ma ruga sa folosesec forcepsul cat pot mai des, pentru ca manevra intra in curriculum de educatie al stagiarilor si tot mai putini specialisti stiau sa-l folosesca. Invatasem bine manevra in Romania cand folosirea lui insemna efectiv vieti salvate. Daca rata de cezariana era doar de 5% , e usor de imaginat ca multe nasteri ajungeau in faze complicate. De multe ori, capul copilului ramanea blocat in pelvis, cu o inima care abia mai batea, mama era complet epuizata dupa ore de efort si forcepsul era solutia. Vacuumul pe vremea aceea exista doar in teorie, pentru ca e un dispozitiv mai nou si mai special, care nici nu se producea nici nu se importa, ca atatea lucruri folositoare care stiam ca exista, dar nu le vazusem niciodata.

Forcepsul a fost inventat in urma cu sute de ani si e refolosibil. Inventia apartine unui doctor englez, Chamberlain si a fost tinuta ca secret de familie vreo suta de ani. A fost apoi perfectat de-a lungul timpului, existand mai multe variante, care astazi stau toate usor ruginite intr-un colt al salii de nastere. Se resterilizeaza la cateva saptamani, exista in protocol, dar ca atatea lucruri vechi si folositoare, exista mai mult in teorie. Vacuumul practic, a inlocuit forcepsul. E vorba de o cupa elastica sau rigida care se aplica ca un capison pe capul copilului, apoi se creeaza vacuum in el si astfel capul copilului se poate trage afara. Dispozitivele pe care le folosim astazi sunt foarte folositoare, bine reglate, relative atraumatice chiar si in mana unui începator. Cea mai frecventa indicatie este blocarea capului fetal combinat cu epuizarea materna. De multe ori, inima copilului se duce in jos semnaland o suferinta care cere nasterea imediata. Capul trebuie sa fie perfect vizibil, coborat aproape de iesire, altfel se recomanda nasterea prin cezariana. Pe vremuri, forcepsul era folosit in coditii de neconceput astazi, atunci cand capul era inca in pozitii inalte, abia angajat in pelvis. Folosit incorect, forcepsul e categoric un instrument periculos, atat pentru mama cat si pentru fat. Oricum, devine tot mai mult parte din istoria obstreticii si a fricii.
- In cazul unei nasteri normale, recomandati anestezie generala sau epidurala? Dar in cazul unei nasteri cu cezariana?

- As vrea sa precizez ca la nastere avem de-a face cu sedatie, anestezie generala este cand femeia e adormita si intubata pentru operatii mari. Spaima nasterii vaginale e produsa in primul rind, de durerea care o acompaniaza. Astazi, nimeni nu mai tolereaza in America, ideea de “durere la nastere” si asa si trebuie sa fie. Anestezia epidurala e cea care poate face minunea si o recomand cu tarie tuturor femeilor care nasc. Spun “cu tarie”, pentru ca spre marea mea mirare, sunt multe femei care o refuza. Motivul? In general “au auzit” ( multe cunostinte “docte” de medicina incep din pacate, cu “am auzit”) ca n-ar fi buna, ca inseamna o injectie durereoasa in spate, ca vor sa nasca natural, etc. (de multe ori, cele care le sfatuiesc sunt mamele, soacrele care ca nu sunt in dureri si care au uitat prin ce-au trecut, pentru ca nu prea exista o memorie a durerii fizice). Epidurala e bine sa se faca odata ce travaliul e bine instaurat, la o dilatatie de trei-patru cm. Foarte multe femei se razgandesc, odata ce durereile cresc insa e bine s-o faca la inceput pentru ca atunci cînd ajung la opt-noua cm dilatatie, e in general, prea tarziu. În faza finala, cand femeia trebuie sa se screama, epidurala se intrerupe, dar perceptia durerii e oricum, mult redusa. Toleranta la durere variaza enorm de la o persoana la alta, iar pentru cele cu toleranta scazuta, epidurala e o binecuvantare. Sedativele injectabile nu pot nici pe departe inlocui epidurala . Femeia, desi ametita intre contractii, va continua sa le simta, plus ca in timpul nasterii, poti sa pierzi un element important, colaborarea directa cu femeia care poate fi prea ametita ca sa impinga eficient.

Pentru cezariana, anestezia rahidiana ramane anestezia de electie, dar epidurala daca e deja instalata, poate fi foarte bine folosita pentru operatie. Anestezia generala se foloseste in cazurile de mare urgenta sau cand rahidiana e contraindicata.

Durerea fizica trebuie categoric, combatuta la nastere. N-are nimic purificator, “natural”sau “organic” in ea.
- Considerati ca asistarea sotului la nastere ofera un suport emotional substantial?

-Da, cred ca sotul sau “tatal copilului” cum e tot mai des numit aici in America, poate oferi un suport emotional real femeii care naste. Pe langa asta, cred ca unii barbati pot “suferi” aceea transformare care sa le dea (sau redea) resposabilitatea si emotia necesara pentru a se lega prin fire solide de ideea de famile. In cultura noastra si in cea europeana in general, copii vin dintr-o casatorie (si de multe ori, nici de-acolo) Aici in America, situatia e cu totul alta, indiferent de nivelul social sau de grupul etnic. E o societate care fundamental iubeste copiii si care inca are un real avant procreator, chiar daca, uneori, o face la limita responsabilitatii. Am cupluri de elevi care vin pentru vizitele prenatale in pauza mare, in timpul scolii. Ei bine, nu stiu daca acel tata de 16-18 e bine sa asiste la procesul nasterii, desi toti il împing de la spate. Vorbind de cuplurile mature, sudate prin casatorie, incurajez totdeauna prezenta sotului la nastere, dar nu neaparat si participarea lui la tot procesul. Sunt barbati care vor sa vada si sa stie totul, dar nu sunt comvins ca in final a vedea totul e spre binele lor si al viitoarei relatii intime cu sotia. Venirea pe lume, desi nobila si inaltatoare, poate fi in acelasi timp un proces brutal si traumatizant, amestecat cu singe, fecale si urina. Am avut barbati care au lesinat la nastere si care au avut nevoie de ingrijire medicala sau care au fost evident neplacut impresionati sau socati de acest act final al facerii, in care nu erau absolut necesari. In America, nefiind nici o restrictie legata de participarea sotului si-a familiei la nastere, singura regula e cea a bunului simt. Uneori, in sala de nastere, pe linga sot si mama mai sunt si cateva matusi, verisoare, prietene, vecine care urmaresc curioase procesul, in timp se mai uita si la televizor, comanda mancare chinezesca si înca dezbat cine va fi nasa copilului si cine va taia cordonul ombilical. In una din ultimele garzi, am avut la o nastere o asistenta de douasprezece femei, care voiau cu toate sa vada nasterea. Le-am rugat sa ramaina doar trei sau patru. Soacra a fost tot timul pe telefon si mi-a explicat ca transmite “in direct” nasterea. La celalalt capat al firului era sotul, soldat amertican care servea al doilea tur in Irak. Personalul medical de garda poate fi uneori coplesit de asistenta prea numeroasa dintr-un bloc obstretical. In spitalul meu sunt douasprezece sali de nastere, care cand sunt pline pot crea iluzia unei gari inutil aglomerate, in care toate trenurile sunt in intarziere sau vin deodata. In principiu, personalul medical dintr-un asemenea loc se selecteaza cu timpul si e antrenat sa lucreze in conditii de normalitate chiar si in situatii extreme.

In America, sotii sunt incurajati sa participe si la nasterea prin cezariana. Din fericire, in sala de operatii e admis doar un singur membru al familiei. Am observat ca prezenta lor in sala de operatie e mai dorita si mai necesara decit in cazul nasterii vaginale. Sotul va sta asezat la capul sotiei, in imediata apropiere a anestezistului, putand comunica direct cu sotia, care fiind sub anestezie epidurala sau rahidiana va fi total prezenta si in afara oricarei dureri. E o perioada de liniste si de incordare binecuvantata, in care fiecare din echipa isi vede de treaba lui. Femeia care cu putin in urma poate se scremea in dureri nu mai trebuie sa faca nimic. Imi amintesc multe din conversatiile celor doi soti, pe care inevitabil, le-am auzit in timp ce operam si care cred ca spun mult despre ralatia dintre ei. Dupa nasterea copilului, atentia se muta pe el. Unii barbati aproape uita de cea care e inca operata, se reped la aparatul de fotografiat, imortalizand primele imagini ale nou nascutului, altii isi amana aceasta curiozitate normala si raman la capul sotiei pana e scoasa din sala de operatii. Imediat dupa nastere, copilul curatat si infasat le este adus parintilor si lasat in bratele tatalui. O cezariana poate dura intre o jumatate de ora si doua ore, in functie de caz si de experienta celui care-o face. Cand s-a nascut fata mea (Romania, anii comunismului), eram stagiar de ginecologie si astfel am putut participa la nasterea ei. A fost o experienta unica, m-a marcat profund, desi vazusem atatea nasteri. Sper ca astazi tatii din Romania nu mai trebuie sa ramana la poarta spitalului sau sa astepte acasa vesti despre sotie si copil.

- Aici, in Statele Unite pacientii sunt sfatuiti sa “se educe” cat mai mult despre tratamentul medical care li se administreaza. Care sunt elementele pe care un cuplu trebuie sa le tina sub observare la nastere?

- Problema e cum se educa, cat inteleg si de unde preiau informatia. Exista prea mult ”junk science” astazi propagat de media, de studii false, de-o literatura medicala indoielnica . Incerc sa le dau femeilor cat mai mult material explicit de citit sau surse bune de informatie. Internetul ajuta mult desigur, dar inca observ ca informatia cea mai credibila incepe, cum am mai spus, cu ”am auzit de la cineva ca…”. E greu de multe ori sa te lupti cu ideile preconcepute, cu informatiile rau intelese si cu generalizarile . Asa cum multor femei gravide le e greu sa inteleaga si pe buna dreptate, de ce rata nasterii prin cezariana a crescut atat de mult. Important e sa aiba incredere in cel sau cei care asista procesul nasterii. Nu cred ca trebuie tinut ceva in particular ”sub observatie” pentru ca lucrurile se petrec in dinamica la nastere si de multe ori, lucrurile se pot schimba de la un minut la altul. E important ca sa i se exlice cuplului clar si laic tot ce se intampla in timpul nasterii, iar daca asta nu se intampla, sotii trebuie sa puna intrebari. In principiu, dilatatia trebuie sa progreseze normal, iar capul copilului sa se angajeze in pelvis si sa coboare. Aplicarea unor reguli rigide, matematice nu functioneaza . Exista o diagrama a progresului nasterii, numita curba (sau diagrama) lui Friedman, invatata si folosita mai mult sau mai putin in toate spitalele din America. Friedman e un faimos profesor care a practicat in New Yok si care a studiat toata viata dinamica nasterii. Inca traieste (are spre 90 de ani) si am asistat pe viu la cateva din conferintele lui. Cu ani in urma, spitalul meu l-a invitat doi ani la rand sa tina conferinte. Unul din stagiari i-a adus in al doilea an aceeasi diagrama a unei nasteri care n-a mers bine. Profesorul Friedman a venit cu o cu toul alta interpretare si solutie decat o facuse in anul precedent. Nu exista reguli absolute in obstretica, a spus-o chiar el.
- Ati asistat nasteri sub apa?

- In spitalul meu nu exista o instalatie pentru asa ceva si nici nu ”am auzit” vorbindu-se prea mult in cadrul academic despre beneficiile acestui tip de nastere, asa ca nu pot sa ma pronunt. Am avut doua pacienete care si-au dorit sa nasca acvatic si le-am recomandat unul din spitalele din Manhattan. Nu s-au intors cu impresii prea bune. Au fost amandoua socate de imaginea apei amestecata cu sange. Nu de mult, am citit in Wall Street Journal ca un club de belly dancers din Manhattan a ”descoperit”? si ”dovedit”? ca dansul din burta (sau din buric cum cred ca se spune in romaneste) in timpul nasterii (sic) ar avea mari beneficii pentru dilatatia colului si coborarea capului fetal. Asa o fi! As vrea, dar nu prea tare, sa apuc sa vad si asa ceva. M-am gandit ca poate risc sa raman un obstetrician de moda veche.

Octavian D. Curpas

Interviu realizat in 2009

Drama Caliciei consta in faptul ca muncitorii muncesc, nu gandesc, iar intelectualii gandesc, nu muncesc.

*

Cand nu ai bani de un pahar de vin, cauta adevarul in paharul gol.

*

Optimistul vede numai partea plina a paharului, si o bea. Pesimistul vede numai partea goala a paharului, si o arunca.

*

O femeie usoara este mai usor de intretinut decat o nevasta grea.

*

Dorinta pescarului insomniac: Sa traga un pui de somn, macar.

*

Minciuna merge pe tocuri, adevarul – descult.

*

Barbatul este capul familiei. Nevasta lui – creierul.

*

A fost suficient ca un singur om sa inventeze roata, pentru ca miliarde sa o schimbe.

*

Dupa ce miliarde de oameni au facut ceva pe luna, a ajuns pe ea si primul om.

*

Este adevarat ca nu se stie de unde sare iepurele, dar se stie ca fuge si repede…

*

Filozofia groparului: Grabeste-te incet. Tot acolo ajungi.

*

Filozofia altui gropar ( sau a politicianului): Decat sa ma ingroape ei pe mine, mai bine ii ingrop eu pe toti.

*

A fost prost de da in gropi. Acum e destept de-i baga pe toti, in groapa.

*

Sa nu sapi niciodata groapa altuia. Sa-l convingi sa si-o sape singur…

*

Alta drama a Caliciei: toti isi fac datoria. Putini isi platesc si creditul…

*

Cu o singura nada iti poti atrage cea mai teribila ura, sau cea mai deplina dragoste: cu limba.

*

De la spiritul laic, la cel religios: Salariul cel de toate zilele – este al fiecaruia. Painea cea de toate zilele – este a noastra.

*

Dumnezeu iti da. Iti baga si in sac. Iti baga si in gura. Dar de inghitit ce primesti, trebuie sa inghiti singur…

*

Culmea politicii: Datoria externa a Caliciei se datoreaza falimentului zilnic al saracilor.