Revista ARMONIA

Ion DUMITRU

IOAN CHIRILA

* 27 decembrie 1931 Crasnaseni, judetul Falciu (Vaslui)

† 21 ianuarie 2012 München

Sâmbata, 21 ianuarie, orele 22:10, la spitalul Großadern din München, în urma unui atac de cord, s-a stins din viata Ioan Chirila, combatant cunoscut în exilul român, participant – alaturi de Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu si Teodor Ciochina – la actiunea anticomunista de la Legatia Româna din Berna, Elvetia, 14-16 februarie 1955. Alte detalii vor fi posibile pe parcurs. În cazuri de urgenta cei interesati se pot adresa fiului, Ioan Chirila Jr., e-mail: jc@sputnik-film.de

Cu permisiunea si cu toata compasiunea alaturi de familia îndoiliata, a fiului – Ioan Chirila jr., fiicei – Natalia Kober, sorei – Maria Cosma si a celor apropiati,

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aibe în paza!

Ion Dumitru,

München

ANEXA I:

Ion CHIRILA – scurta biografie

Ioan CHIRILA, s-a nascut la 27 decembri 1931, în satul Crasnaseni, judetul Falciu (actualmente Vaslui). Tatal, Ioan CHIRILA (nascut în 1905 la Crasnaseni, comuna Tatareni, judetul Falciu, a fost preot ortodox la Crasnaseni si Leoesti si a facut doi ani de detentie la canal (între 1951-1953) si mai apoi alti trei ani de închisoare, ca anticomunist. Mama sa, Natalia CHIRILA (nascuta DRAGOI, în 1900 la Husi, judetul Falciu), a fost învatatoare la Crasnaseni, com. Tatareni. Ioan CHIRILA jr. a facut scoala primara si elementara la Crasnaseni si în Husi, apoi liceul la Liceul „Cuza Voda” din Husi, trecând mai târziu la Scoala “Profesionala Economica”, tot din Husi, pe care a absolvit-în 1950 cu succes. În anii 1949 si 1950 a fost parte componenta de frunte a organizatiei de lupta anticomunista, în ilegalitate “Cruciada alba”, cu sediul la Iasi, condusa de Dr. Niculescu.

În prima decada a lunii iulie 1950, a fost emis de catre Securitatea locala, ordinul de arestare a anticomunistului Ioan Chirila si a lui Dumitru Ochiu, bun prieten si luptator în aceasi cauza. Pe data de 31 iulie 1950, împreuna au parasit satul natal si în noaptea de 6 august.1950, au trecut frontiera, în Iugoslavia, unde s-au predat autoritatilor jugoslave, fiind arestati si tinuti timp de 3 luni în închisoarea de la Zrenianin. În aceasta teribila închisoare l-au întâlnit pe Oliviu Beldeanu, cu care s-au împrietenit, iar dupa eliberare, au fost dusi în orasul Vârset, pentru 4 saptamâni, dupa care am fost repartizati la lucru în diferite orase din Serbia.

Pe data de 1 septembrie 1951, împreuna cu Oliviu Beldeanu au reusit sa ajunga la Triest, unde au ramas în lagarul de refugiati „Gezuite”, pâna în octombrie 1953, când au reusit sa traverseze frontierele Triest-Italia, Italia-Austria si Austria-Germania, ajungând la München.

În decembrie 1953, împreuna cu Oliviu Beldeanu, a fost înrolat în trupele auxiliare franceze de la Konstanz – Germania, lânga granita cu Elvetia, de unde, dupa pregatiri minutioase, în noaptea de 14 februarie 1955, la ora 24, împreuna cu Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu si Dumitru Ochiu, au ocupat legatia comunista româna din Berna, Elvetia.

Dupa 48 de ore de clarificari, tratative si asigurari din partea autoritatilor elvetiene, ca vor fi judecati în Elvetia si nu vor fi extradati în România (Republica Populara Româna) – cum cerea guvernul comunist de la Bucuesti – fiind acceptata conditia de recunoastere a actiunii lor pasnice ca una cu caracter de protest contra îndreptarii ideii comuniste spre dictatura si totalitarism în R.P.R., s-au predat autoritatilor elvetiene.

În iunie 1956 a avut loc Procesul de la Berna, si dupa doua saptamâni, la 21 iunie 1956, s-a dat verdictul, Ioan Chirila fiind condamnat la 2 ani si 6 luni. Dupa 20 de luni de închisoare, pe data de 16 octombrie 1956, a fost eliberat si expulzat în Germania, tara în care îi fusese acordat azilul politic. În România, a fost condamnat în lipsa – la moarte -, prin sentinta penala Nr. 202 din 31 octombrie 1959, pronuntata de Tribunalul Militar al Regiunei a II-a Militara – Colegiul de Fond, în dosarul penal Nr. 2898/1959 si deciziei penale Nr. 527 din 4 noiembrie 1959, pronuntata de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar în dosarul penal 521/1959. În martie 1957 a plecat în Spania, locuind la Madrid, pâna în ianuarie 1960, rastimp în care s-a casatorit cu Cocuta, fiind cununati de scriitorul Vintila Horia si sotia acestuia. Ulterior, bolnava de cancer, Cocuta a decedat.

Din prima decada a anului 1960, s-a stabilit în München, R.F. Germania, în calitate de cetatean român cu statut de refugiat politic recunoscut, unde s-a recasatorit cu Edith, si a devenit tata a doi copii. A fost succesiv unul dintre membri activi din comitetele Asociatiei Românilor Liberi din R.F.G. si Berlinul Occidental, ai Actiunii Crestin Sociale Române din Germania, s.a., însotind si ajutând -dupa puteri – pe noii refugiati la autoritatie locale pentru efectuarea diverselor formalitati, în cautarea de lucru, locuinta s.a. si în nenumarate cazuri oferindu-le, pentru scurte perioade, gazduire în propria locuinta. A lucrat ca receptioner la diverse hoteluri din localitate pâna la pensionarea prematura, pe motive de sanatate. Ulterior, beneficiind de o pensie minora, a trait modest si tot mai retras de tumutul învrajbirilor fratricide din ultimii ani de exil si din cei ai numitei “tranzitii” care a avut loc în tara.

Dupa gratierea condamnarii la moarte si clarificarea statutului de luptator anticomunist, reprimind pasaportul românesc, s-a bucurat însfârsit de sansa de a-si putea vizita locurile natale, sora si rudele ramase în viata, fiind unul dintre ultimii exilati politici care si-a putut revedea Patria. A trait în continuare, ca rezident român – cu sejur permanent – la München.

ANEXA II. (2 Februarie 2012)

La 14-16 februarie a.c., se împlinesc 57 de ani de când a avut loc actiunea de la Berna, al carei rasunet s-a bucurat de o ampla si diversa ilustrare în luarile de pozitii, în mass-media si mijloacele de informare din acea vreme, în lumea întreaga.

Pentru informarea dumneavoastra redau mai jos, un fragment dintr-o relatare a unuia dintre numeroasele publicatii din exil care au salutat aceasta actiune. Citez:

„I. Cine sunt cei patru dela Berna?

Seful grupului si initiatorul actiunii, Oliviu Beldeanu s-a nascut la 16 Februarie 1924 la Dej, familia sa se trage însa din Maramures. Dupa ce a terminat liceul la Cluj, s-a prezentat voluntar pe front, la o unitate de transmisiuni în Crimea. A urmat apoi cursurile Scoalei de ofiteri de rezerva de Infanterie la Ineu-Arad, devenind ocotenent în rezerva. Dupa razboi, a studiat Artele Frumoase la Cluj, activând totodata în Tineretul National-?aranist. Mai târziu, a colaborat la ziarul „Ardealul”, care aparea la Bucuresti sub conducerea lui I. Anton Muresanu. Arestat de securitatea din Oradea, dar sub nume fals, reuseste sa fuga în Jugoslavia, în 1948. Pe când se afla înca în închisoarea din Oradea, era condamnat „în lipsa“ sub adevaratul sau nume. Jugoslavii îl retin pe Beldeanu pâna în 1951 când reuseste sa fuga la Triest, unde organizeaza si conduce „Asociatia Românilor Liberi“. Împreuna cu un grup de prieteni, vine în decembrie 1953 la München. Pleaca apoi în Baden-Würtemberg. Timp de un an de zile lucreaza la pictarea unei biserici…

Ion Chirila s-a nascut la 27 Septembrie 1931 la Crasnaseni, în Jud. Falciu. Elev al Liceului din Husi, Chirila este pus de responsabilul utemist sa spioneze pe colegul sau Dumitru Ochiu (nascut la Husi, în 1930). Se înroleaza în acelas grup de rezistenta din care facea parte si Ochiu… Participa cu accesta la actiuni de sabotaj… Fug împreuna în Jugoslavia, în 1950. Tot împreuna sunt si la Berna…

Cel mai tânar din grup, Soare Codrescu s-a nascut la 16 Noiembrie 1932 la Maluri, în judetul Severin. De meserie sofer mecanic, Soare Codrescu a fost pâna-n 1951, soldat granicier. A trecuit în Jugoslavia înarmat… Constituiti în grup de soc, acesti patru compatrioti au trecut la actiune fara sugestia si fara sprijinul nimanui.

Un singur Front

Temerara actiune dela Berna a avut darul sa mobilizeze pe toti cei cu simtire româneasca, fara nicio deosebire de apartenenta politica. Românii din America, în frunte cu dl. Sofron Fechete, presedintele Uniunii si Ligii, au lansat liste de subscriptie si au constituit comitete pentru apararea celor dela Berna. La fel s-a întâmplat în Anglia, Franta, în Spania, în Italia, în Turcia, în Grecia… Este locul sa subliniem aci admirabila comportare a Grecilor din România si a Elvetienilor din România care au tinut, si de data aceasta, sa se declare solidari cu noi. Mesagii de simpatie si ajutoare sosesc de pretutindeni, dela prietenii României si dela luptatorii pentru cauza libertatii. Avocati de seama, din toate tarile, s-au înscris ca aparatrori la proces… Pentru cauza româneasca si acea a tuturor popoarelor tradate si vândute în procente, cei patru baieti viteji dela Berna au facut un serviciu de nepretuit. Ei au reusit sa strânga într-un singur front, cu fata la acelas dusman, pe toti Românii si pe toti combatantii anticomunisti.”/…/

(Citat din articolul „Dupa evenimentele dela Berna”, Stindardul, Anul II, Nr. 18/19 Aprilie/Mai 1955, p. 3)

Parte din vasta Bibliografie ce poate fi consultata:

Laurence Wilkinson, No Fruit More Bitter, Heinemann, London 1958;

Magda Neuweiler, Zwischen Galgen und Kreuz – Das Leben des rumänischen Freiheitskämpfers Oliviu Beldeanu;

Oliviu Beldeanu, Memorial anticomunist din închisoare, Editura Jurnalul Literar, Bucuresti 1999

Stejarel Olaru, Cei cinci care au speriat Estul – Atacul asupraa Legatiei RPR de la Berna (februarie 1955). Cuvânt înainte de Adrian Cioroianu, Polirom, Bucuresti 2003

Octavian Curpas

 .

Laurence Lemoine of France:  Born to Be a Journalist

 .

She was born in Paris, France in 1969. When she was 12 years old she wanted to become a journalist. At the age of 16, she came to New York to the bicentennial of the Statue of Liberty with Nancy Reagan. She represented French youth at the event because she had won a contest organized by the American Embassy in Paris. Years later her dream of becoming a journalist came true. Her name is Laurence Lemoine. She studied Political Science in Paris, speaks 4 languages, and has a deep interest in major world issues. Laurence has traveled all over the globe, working at times for newspapers, radio, and TV stations. From the Middle East to Africa where she interviewed Yasser Arafat, to Central America where she worked for a radio station, Laurence Lemoine has coveredall areas of journalismand communications.

 Question: You were born in Paris. Can you tell me a little bit about your family?

Answer: I’ m the youngest (with a twin brother) of a Christian family of 6 kids. I received a very strict education, but my parents gave us the best to be happy in life: love, self confidence, the ability to adapt, and independence.

Q: What lead you to become interested in journalism? What sparked your interests in this profession? Was there someone in your life at the time that inspired you to become interested in journalism?

A: When I was a pre-teen in the 80′s, the news was all about the Middle East (Lebanon in ‘82 with the invasion of Israelis, the Palestinian conflict with hostages, hijacking and so on). It was then that I started to read newspapers and listen to the radio station. I was fascinated with all these issues and wanted to understand something that in fact was impossible to understand. I became interested in journalism to know and discover the world and to touch reality. I wanted to experience live what happens in the world. It was clear and natural that I would be a journalist. Then I started to prepare myself. For example, when I was 15 or 16, I recorded news broadcasts from the 24-hour radio station, France-Info, in my room. I would write it all down on a paper and say it with a professional tone. A few years later, I would wake up lots of people with this special tone of news and interview! Also, I was very interested in the politics and economy of France and the world.

Q: Do you consider yourself fortunate?

A: I have to say that, in general, I have been very lucky in my life, not only because I was born in a beautiful and peaceful country (France) and in a good family, but also because sometimes I was in the right place at the right moment (I use to say that “luck” is like tomatoes&; we need to cultivate it!). I wanted to be a journalist because, for me, it was a way to live many lives at the same time! Speaking about others and making reports about other countries or people, was a way for me to learn a lot! Also, it was a way to have a sort of power because what we say and report, and the manner we do it in, is important and can influence people. That is why it is also a big responsibility and a very serious profession.

Q:In 1986, you won a contest for the bicentennial of the Statue of Liberty in New York. Why did you win the contest? Was it your poem? Was it how you read your poem? Was it something else or a combination of these things?

A: One of the great moments of my life was in 1986 when I represented the French youth in New York for the re-opening of the Statue of Liberty with Nancy Reagan. I was there because I won a contest, thanks to my father. He helped me a lot with a poem about Liberty and I’m still very grateful. It was so exciting for me! I met numerous personalities in the US, and I was a VIP for 15 days. I was only 16 years old at that time. Reading the poem in front of many TV cameras and photographers was incredible! I was not shy. I could read the poem easily.

This event (a major event in my life) allowed me to meet journalists and to appear on TV and radio stations in both countries.

Q: How did that event further influence your decision to become a journalist?

A: One year later, I spent one week at the first French radio station, RTL, for training with all the journalists and editors. I saw everything about news and journalism during this week, and more than ever, it was evident to me I would be a journalist, but I was still too young to start.

Q: Tell me about the skills and natural abilities you had prior to pursuing journalism that helped you in your career as a journalist.

A: As far as skills, I would say CURIOSITY, in the broad sense of the word. In my case, my friends and family always say I have the “cancer of curiosity”! A journalist needs to be OPEN and KEEN on understanding and explaining anything and everything. One cannot be shy but must dare to ask questions that can embarrass people, especially politicians! I was famous for this kind of interview and people loved it. Often there were fights of words between me and the political representatives.

Q: When you were in Lebanon, were you planning to return to Paris for a Master’s in journalism?

A: Lebanon was my first real experience as a journalist. I was very young then and a bit of a novice. It was during the war with Syria. The father of the actual dictator, Haffez Al Assad, was trying to kill Lebanese Christians. As a young French girl, the “show” was incredible, but I learned a lot about human beings and their capacity to be good or bad and to adapt to extreme situations.

It was better than having lessons at the university for me because it was real and concrete. I’ve been lucky because I met General Michel Naim Aoun, who was prime minister at that moment. I had an interview that made me famous because what he said was a bit embarrassing for France, and Francois Mitterrand (the French president at the time) had to answer. Journalists all over the world talked about this interview of mine! A few months later, I went to Tunis where the headquarters of the PLO were with Yasser Arafat.

Q: I would like to know more about your two hour interview with Yasser Arafat in Tunis. What year was that?

A: I was fascinated by this man and I wanted to conduct an interview. I spent two hours with him during one evening. For security purpose, the PLO did not tell me, “See you at this address at this time. ” I had to stay in my hotel. They came to pick me up, banded my eyes and took me to an undisclosed office location. Once inside, they removed the banding so I could see. It was quite exotic for me! This was an interesting time in 1990, when he started to leave terrorism for being a man of the state and having direct contacts with the Israelis. I asked him lots of question, and at the end, he joked and asked me if I wanted to marry him! In the French media, my interview was not very successful, but I enjoyed my trip in Tunis, the meeting with Arafat, the many hours I spent with his colleagues, and talking about that major conflict.

Q: In one of our conversations you mentioned that you worked for “Mont Blanc Radio”, near Geneva for six years. Also, during that time, you were working for a TV station called “Channel C” doing political interviews.

A: I met a very famous and brilliant journalist in Paris, Jean Pierre Elkabbach. He is in France like Larry King is in the U.S. I asked him how to plan my career as a journalist. He told me to first go outside of Paris to provinces to learn more about everything and get mature. He explained to me that it is the best school for a young journalist and it’s true! So I went to Haute Savoie (the high mountain “Mont Blanc” is near Chamonix and Geneva) and started journalism for a private radio station. I also had a monthly show on TV Channel “C” with interviews of politicians and famous people, but only about their private life. The show had high ratings. After that, I decided to leave France again. I love France (fantastic country), but living in different countries gave me the possibility to view things from different perspectives.

Q: You worked in Haiti at a radio station that needed a French journalist. Did you work in the field or in the studio?

A: “Radio Vision 2000” from Port Au Prince was looking for a French journalist to handle the news and information and train their journalists. When I arrived there, I realized how lucky we were to be born in a country having freedom and everything we need. I stayed working in the field and in the studio for one year. It was not easy but I learned a lot every day. The country is still in my heart. I am also grateful to Haiti because it is where I met my husband! He came to Port of Prince for a week during the holidays at the house of a Canadian diplomatic (the consul) and we met! He is now the father of my 11-year-old daughter, Anouck, and my son Alvaro, who is 8. He is a lawyer in business and we have been living in London, Paris, Valencia (he is from Valencia), Banjul (Gambia in West Africa) and Lisbon, Portugal. In Gambia (a wonderful small country, good for a first contact with Africa), I gave birth to my son in a public hospital! It was my choice because my follow up was done by a fantastic team of Cuban doctors present for the operation. It was funny because the delivery of my first child was in the best private and modern hospital of Valencia with lots of devices and technology. But, for my son I preferred the one in Banjul with my friends, the Cubans doctors, in a very poor hospital. The electricity went off just after they cut for the C-section. After my second child, I started to edit and publish tourist guides. The first was about the Gambia. Then I published a few in Spain and the last one about Saint Gervais, in France.

Q: What are some interesting facts about Saint Gervais? Why would someone want to visit this town?

A: Saint Gervais Mont Blanc is a beautiful site for holidays, skiing or walking. The high mountains give you fantastic views and pure air. This is where the

highest mountain in Europe is, Mont Blanc, with a peak of 40,807 meters! I knew this town because I went there many times when I was journalist in Radio Mont Blanc and Canal C.

Q: Where do you live right now and what are you currently doing?

A: Currently, I’m living in Spain, in Valencia again. It’s a very beautiful city on the

Mediterranean Sea. I’m working with an American company called Reliv (www.reliv.com). They produce and sell excellent food supplements made from a large range of natural ingredients and nutrients. I saw my mother taking them one day and became interested in their products. I have always been interested in nutrition and health. In Europe, a lot of people are taking supplements because they actually improve their health with these nutrients. We are facing a serious health crisis in Europe. Our food does not have enough vitamins and phytonutrients. By depriving our bodies of essential building blocks and replacing them with processed convenience foods, we leave ourselves vulnerable to illness, disease and nagging fatigue. We know now that supplementation can bridge the nutritional gap. These products provide optimal levels of essential nutrients, and Reliv is a high profile company. Last summer I attended the International Conference in St. Louis (Missouri), where I met the founder, Robert Montgomery. Thanks to these products, I have helped many of my friends and family with their health issues. Of course, I also take these nutrients even though I’ve always been healthy. But with these supplements, I feel much better. I have more energy, a greater ability of focusing, and better sleep. I’m fortunate to work for this company because this job gives me the possibility to help people and to be with my children.

Q: Have you ever considered moving to the United States?

A: I would love to live in the USA because I have visited a few times but never enough, and I have a special relationship with America. I consider that I know a country and its culture if I stay at least one year. Hopefully someday I will have this chance.

Q: What do you know about Romania? In your travels, have you encountered any Romanians?

A: My husband is working in Romania now on a wind turbine project in the mountains. He likes Romania. My only link with Romania was the

housekeeper I had in Portugal. She was from Romania and became a friend to me. She helped me tremendously. I wish I could go there with my husband next year. He keeps telling me that it will be worth it.

Q: What hobbies do you have?

A: I love totravel and share moments with my friends, and I enjoy being with my family. I also enjoy squash, tennis, skiing and mountain climbing. I have climbed Mount Blanc. It took me eight hours to reach the summit and six hours to go down skiing in a totally wild manner. It was fantastic!

Q: What are your plans in the near future?

A: I am developing the sales of Reliv here in Spain, and I just started a book about nutrition and health that will be published in France.

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

                                                                         George Danciu

.

Isus a zis:

 „Este scris: „Casa Mea se va chema o casa de rugaciune.” Dar voi ati facut din ea o pestera de tâlhari.”

                           Evanghelia lui Matei, 21.13

  „Eu sunt Pâinea vietii. Cine vine la Mine nu va flamânzi niciodata; si cine crede în Mine nu va înseta niciodata.”

                                                                                                Evanghelia lui Ioan, 6.35

.
.

ISUS – Pâinea vietii coborâte din cer

Duminica, 22 Ianuarie 2012, am petrecut clipe de neuitat în BISERICA BAPTISTA BETANIA din SIGHETU MARMATIEI. De ce? “Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati în Numele Meu, sunt si Eu prezent în mijlocul lor.” 

Scriitorul si pastorul crestin din Turda, Ioan Rusu, în cartea sa Redescoperirea UCENICIEI – folosind câtiva pasi, a dat o frumoasa definitie credintei. Teologul nostru, vorbind despre ce însemna sa fii crestin sau ucenic al Domnului Isus – a avea credinta în El, ca lucru incontestabil necesar –,  indica spre  trei întrebari pe care trebuie sa ni le punem daca dorim sa fim edificati.

Prima: cum sa înveti ceva de la cineva în care nu crezi?

A doua: cum sa urmezi pe cineva pe care nu-l crezi?

A treia: cum sa te lasi modelat de cineva pe care nu-l cunosti?

Întelegem acum ca tocmai existenta unei legaturi cu Domnul Isus, da nastere  a ceea ce se numeste credinta.

CREDINTA este  data de legatura dintre om si  Isus Cristos, Mântuitorul!

Pe de alta parte, credinta se bazeaza pe ratiune, însa e superioara ei. Ratiunea înseamna cunoastere. Nu poti avea credinta fara sa cunosti. Superstitia n-are nici o legatura cu cunoasterea, cu ratiunea, dimpotriva, e o mare frâna în calea cunoasterii si a credintei.

  Cum am mai scris:  BISERICA BAPTISTA BETANIA DIN SIGHETU MARMATIEI,  înca din anul 2000, se aduna pentru închinare  înaintea Domnului Dumnezeu,  în  frumoasa cladire de pe strada Gheorghe Bilascu nr.13. 

 Aici se poate ajunge asa: din fata Palatului Culturii, având în fata cladirea si drumul spre Gara, o iei prin fata ei la stânga, apoi imediat o iei pe prima strada la stânga si, dupa doar 30 m o iei la dreapta si intri pe stada Gh Bilascu, iar  la nr. 13 intri în Casa “BETANIA” – a “maslinelor”– o Casa  de  Rugaciune, unsa cu uleiul din candela Duhului Sfânt! 

 Aici vei afla negresit:

• O casa de Rugaciune si Închinare

• O casa a Cântarii si laudei Numelui Domnului – Creatorul nostru

• O casa a Pâinii

• O casa a Pacii

• O casa unde curge Râul vietii care vine de la Domnul si care da belsug de iertare si vindecare

Dupa timpul de închinare, prin cântare si rugaciune, a urmat lectia biblica având ca tema Isus – Pâinea vietii.

 Tânarul pastor, Robert Pop, a conturat (cu pricepere duhovniceasca) necesitatea imperioasa a Pâinii coborâte din cer. Aceasta Pâine – Isus – este o nevoie spirituala si fizica de neînlocuit, ea fiind o necesitate în toate aspectele vietii. Ea este totodata si Sursa tuturor lucrurilor dupa cum spune si apostolul Pavel: Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava în veci! Amin. (Romani, 11.36)

 CUVÂNTUL DE ÎMBARBATARE SI ÎNCURAJARE a fost adus din Faptele apostolilor, 14.8-18.

 În Listra era un om neputincios de picioare, olog din nastere, care nu umblase niciodata. El sedea jos si asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat tinta la el si, fiindca a vazut ca are credinta ca sa fie tamaduit, a zis cu glas tare: „Scoala-te drept în picioare.” Si el s-a sculat dintr-o saritura si a început sa umble. (…)

Oamenii din Listra si preotul lui Jupiter, plini de superstitii si ocultism, când au vazut aceasta vindecare miraculoasa – cum se întâmpla adesea si azi – au dorit cu tot dinadinsul sa aduca jertfe si închinare lui Pavel. Însa Pavel s-a ridicat si a spus raspicat:

„Oamenilor, de ce faceti lucrul acesta? Si noi suntem oameni de aceeasi fire cu voi; noi va aducem o veste buna, ca sa va întoarceti de la aceste lucruri desarte la Dumnezeul cel Viu, care a facut cerul, pamântul si marea si tot ce este în ele. 

El, în veacurile trecute, a lasat pe toate neamurile sa umble pe caile lor, macar ca, drept vorbind, nu S-a lasat fara marturie, întrucât v-a facut bine, v-a trimis ploi din cer si timpuri roditoare, v-a dat hrana din belsug si v-a umplut inimile de bucurie.”

Dumnezeu, care este vesnic, Acelasi, ieri si azi si în veci, a purtat de grija creatiunii sale de-a lungul veacurilor.

Pavel aducea atunci celor din Listra si azi noua, o veste buna, aceea a rascumpararii noastre din felul desert de traire!

 Dumnezeu a platit El, prin Jertfa Domnului Isus, vina noastra!

 Dumnezeu vede si stie ca si azi mai sunt ologi din nastere care nu se pot ridica din neputinta pacatului.

Însa, pe aceia care intra în Templu si asculta Cuvântul despre neprihanire si au credinta, Dumnezeu prin puterea Evangheliei Lui, îi ridica si le da iertare si vindecare! Glorie Domnului!

 În lucrarea Grupului SPERANTA 2003,  Marius Gorcea si colegii lui au avut o Campanie de Evanghelizare în România, de câteva saptamâni, prin Cântare si Propovaduirea Evangheliei. Atunci s-au întors de la pagânism la Dumnezeu multi români, parte din ei au dat si marturii ad-hoc, altii, peste ani.

Popoarele sunt gata de recolta, dar lucratorii sunt asa putini!

Doamne Isuse,  scoate Tu lucratori care sa-ti marturiseasca Numele si Evanghelia care aduc mântuire, în Biserica, dar si înafara bisericilor! Amin.

INTRA ÎN CASA “BETANIA” – si vei gasi iertare si  vindecare de toate neputintele tale! Amin.

p.s. FOTO

Anca GOJA

  Ziua de nastere a lui Mihai Eminescu, ce coincide cu Ziua Culturii Nationale, a fost marcata la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” cu o zi mai devreme, adica sâmbata, 14 ianuarie, în prezenta unui public numeros. La evenimentul de la biblioteca a participat si o delegatie coreeana, care a vizitat, cu aceasta ocazie, primul Colt Coreean din lume, deschis în aceasta locatie.

Dr. Teodor Ardelean, directorul bibliotecii, a fost cel care a vorbit auditoriului despre poetul national: „Mântuitorul nostru în limba este Mihai Eminescu. Au început cârcotasii sa lucreze si la acest piedestal, dar n-au reusit sa darâme monumentul, pentru ca el e în noi. Noi îl cântam pe Eminescu de câte ori avem sufletul încarcat de o povara. Ne-a lipsit Eminescu si Îi multumim lui Dumnezeu ca ni l-a dat. Nu stiu ce ne-am fi facut fara el în acele vremuri…”.

Studentul Razvan Marton a lecturat o poezie de Mihai Eminescu, iar Corala Armonia, dirijata de prof. Mihaela Bob Zaiceanu, a interpretat cântece pe versuri ale Luceafarului poeziei românesti, precum si câteva prelucrari folclorice. „În fiecare an, Corala Armonia învata un cântec eminescian nou”, a dezvaluit dr. Teodor Ardelean, aprobat fiind de membrii corului condus de Alexandru Nicolici.

Sarbatoarea poeziei si a cântecului a fost încheiata de recitalul Casandrei Maria Hausi, care a interpretat inclusiv balade de pe albumul ce poarta prenumele mamei sale, „Doina”, material discografic ce va fi lansat în curând. Casandra Maria Hausi i-a multumit, cu aceasta ocazie, etnologului Pamfil Biltiu, care i-a oferit o parte dintre doinele cuprinse pe album. Interpreta, care a devenit cunoscuta dupa ce, în urma cu doi ani, a obtinut trofeul „Maria Tanase” la cel mai cunoscut festival-concurs folcloric din tara, interpreteaza, cu vocea sa inconfundabila, hori cu noduri, cu sau fara acompaniament, aducând în actualitate cântece autentice stravechi care risca sa fie uitate în acest peisaj plin de stridente si kitsch al „muzicii populare” actuale.

Sa nu uitam ca „Ziua lui Eminescu e în fiecare zi, pentru ca în fiecare zi vorbim româneste”, vorba directorului Teodor Ardelean…

 Baia Mare

17 ianuarie 2011

prof. dr. Adrian Botez

…Diversiuni securistice, în plina noapte…pubele incendiate, masini incendiate, tot soiul de golanasi, cu fulare peste nasuri si într-o „concordie” suspecta cu jandarmii… batai, batai, batai, pe capul nevinovatilor…! – …apoi, oameni mai multi, mai organizati si mai fermi, mai maturizati, mai solidari.

…Din 1989 încoace (tot e buna la ceva si …nenorocirea!), oamenii au învatat sa se fereasca de unele facaturi. Oamenii asteapta, acum, ALTE facaturi…Si, dupa puteri, se pregatesc sa-l înfrunte, apocatastatic, pe Cel Rau.

…Dar nu Raed este partea importanta a scenariului românesc (…Raed Arafat s-a dovedit a fi mai putin barbat…: a lins unde-a scuipat!) – …ci foamea, somajul, umilintele, umilintele fara de capat, parca: protestele continua.

…Pâna când? Pâna când nesimtirea macelarilor României va aprinde focul atotpurificator al Duhurilor Românilor. De pe Pamânt si din Ceruri! – pentru ca Martirii si Eroii si Sfintii Românilor nu ne lasa. Mai ales acum!!!

…Unii spun: „Si pe cine vom pune în loc? Si aia, care or fi – tot ca astia! N-am facut nimic” Ba da, ati facut Minunea de a va vedea SUFLETUL si a vedea Vointa Lui Dumnezeu de a fi VII!!!

…Pe cine veti pune în loc? Pe ORICINE – …oricum, nu poate fi mai rau decât cu aceste întruchipari COSMICE, de acum – ale Imposturii, Tradarii, Minciunii, Prostiei, Arogantei, Obrazniciei Sfruntate, ale Spiritului Distructiv întru TOT si TOATE… – …întruchipari ale tentatiilor, neîncetate, din partea Vitelului de Aur!

…De observat ca, în Bucuresti si în cele cca 63 de orase ale PROTESTULUI ANTI-BASIST – Mahalaua si Maneaua N-AU FOST ÎN FRUNTE!!! Nicio pancarta nu avea greseli de ortografie, nu pocea Sfântul LOGOS!

…Se vor amesteca, iar si iar, Zarafii Lumii, în treburile României…deci, în Sufletul Mâniei Sfinte, a Celor Drepti? Nici Zarafii Lumii nu sunt decât tot întruchipari (de alt rang, fireste – dar tot…întruchipari alunecoase, „iluzioniste”!) ale Satanei!

…Cu ajutorul Lui Dumnezeu, oamenii au învatat sa-l recunoasca pe Satana (…vasluienii îi spuneau, ieri, în fata, pe nume, sfidator!) – …oamenii, deci, se vor bate cu orice alta întruchipare a Satanei, care se va arata!

…Doar sa-si pastreze Credinta în Puterea Minunii Lui Dumnezeu, Credinta în „seismograful” sufletului, al constiintei lor crestin-ortodoxe!

18 ianuarie 2012

La invitatia si cu ajutorul dlui Corciova Ionel, un cunoscut prieten al hocheiului din Galati, echipa U12 Gladiators Dunarea Galati, antrenata de Cristi Munteanu, a avut in perioada 8-12.01.2012 un turneu de pregatire in Austria, la Viena. In ciuda faptului ca sportivii nostri au plecat cu sansa a doua, hocheiul austriac fiind ca infrastructura si valoare sportiva net superior celui romanesc, gladiatorii de la Dunare au avut un parcurs remarcabil castigand 3 din cele 4 jocuri disputate. Daca in prima zi, galatenii au fost spectatorii unui meci din extraliga austriaca (UPC Viena Capitals & Graz 99ers ), urmatoarele 4 zile au fost pline de emotiile jocurilor copiilor. Primul meci, cel cu WEV-Wiener Eishockey Verein U12 (echipa de traditie din Viena), antrenata de Aurel Voican (crescut ca jucator de hochei in Galati, capitan al echipelor nationale de hochei U18 si U 20 , generatia ’69), avea sa fie primul si ultimul esec al acestui turneu de pregatire , echipa galateana cedand cu 7:8, al doilea meci in compania aceleiasi formatii a fost o revansa obtinuta cu scorul 10:9. Ziua a treia a fost randul echipei Viena Capitals U 11 ( antrenata de un alt fost international roman Antal Csaba generatia ’67, fost coleg de echipa cu Marius Gliga si Antal Koecz) sa infrunte galatenii , vienezii au cedat cu un scorul de 16:7, recunoscand superioritatea echipei din Galati. Ultimul si cel mai puternic joc al turneului a fost disputat in compania echipei U13 WEV-Wiener Eishockey Verein, echipa care are in componenta jucatori vicecampioni ai Austriei de anul trecut. Desi nimeni nu dadea sanse de castig gladiatorilor, acestia s-au autodepasit si au castigat in stil de viitori campioni cu 7:5 (pe reprize 2:0, 4:3, 1:2). A fost un meci in care toti cei prezenti : jucatori , antrenori, parinti, sponsori si simpatizanti ai echipei, cu emotie in suflet, s-au simtit mandri ca sunt romani. Remarcatii acestui turneu din echipa noastra au fost: PETRICA DRAGOS, DIACONU DENIS, ZLATE CIPRIAN, BOSNA EDWARD, MAFTEI RAUL, ANDRISOI ANDREI, GRIGORE FLORIN, VANATORU MADALINA, GHETAU ANDREI , ANDRISOI IONUT…
Dorim in final sa multumim familiei Corciova care a asigurat cazarea , masa, biletele la meciul de seniori si care a fost promotorul acestui turneu, dlui Alexe Gheorghe un nou prieten al echipei de copii din Galati care a fost parte la initiativa dlui Corciova, dlor Aurel Voican si Antal Csaba pentru seriozitatea cu care au tratat acesta campanie a micilor gladiatori.

http://hocheigalati.com/