Revista ARMONIA

„Adevarul nu a pretins sau sustinut ca Biblia care apare împreuna cu ziarul este o versiune ortodoxa, catolica, neoprotestanta sau sinodala.

Biblia e una singura.

Biblia care apare împreuna cu ziarul Adevarul este Biblia crestina, aceeasi pentru întreaga crestinatate indiferent de confesiune.”

.

Multumim, Adevarul!

.

ANTENA 3 si Antena 3 online au difuzat o informatie potrivit careia „Patriarhia Româna sustine ca Biblia difuzata împreuna cu ziarul Adevarul nu este ortodoxa si nu are binecuvântarea Sfântului Sinod, informeaza un comunicat de presa al bisericii, potrivit Mediafax.

În documentul remis de Patriarhie, se arata ca ziarul Adevarul a început si vânda, marti, împreuna cu ziarul, la toate punctele de difuzare a presei si în librariile proprii, o editie revizuita a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu, aparuta anul acesta la editura Orizonturi din Bucuresti.

 “Deoarece mai multi credinciosi ortodocsi au sesizat deja Patriarhia Româna cu privire la faptul ca au fost indusi în eroare de catre cotidianul Adevarul prin oferirea spre vânzare a unei Biblii neoprotestante, solicitam acestei publicatii ca în articolele promotionale si în spoturile publicitare sa ofere informatiile corecte despre editia Bibliei pe care o difuzeaza”, se spune în comunicatul Patriarhiei Române.

 În acelasi timp, Patriarhia Româna îndeamna clerul ortodox “sa informeze comunitatile de credinciosi despre faptul ca Biblia vânduta împreuna cu ziarul Adevarul nu este ortodoxa si contine diferente majore de traducere fata de textul oficial al Sfintei Scripturi a Bisericii Ortodoxe Române”.

 De cealalta parte, directorul general Adevarul Holding, Peter L. Imre, afirma ca Biblia care apare împreuna cu cotidianul este cea crestina.

“Ziarul Adevarul se adreseaza tuturor cetatenilor români, indiferent de confesiune. În nici un material de presa sau promotional Adevarul nu a pretins sau sustinut ca Biblia care apare împreuna cu ziarul este o versiune ortodoxa, catolica, neoprotestanta sau sinodala. Biblia e una singura. Biblia care apare împreuna cu ziarul Adevarul este Biblia crestina, aceeasi pentru întreaga crestinstate indiferent de confesiune. Din punctul nostru de vedere, ea se adreseaza tuturor crestinilor vorbitori de limba româna. Diferentele de traducere si interpretare – care apar inclusiv în editiile acceptate de BOR – le lasam pe seama bisericilor si teologilor“, spune Peter L. Imre, într-un comunicat de presa.

***

Domnul Iisus a spus:

“Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti”

“Viata vesnica este aceasta sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”

 “Cercetati Scripturile, caci tocmai ele vorbesc despre Mine”

 Ori, atitudinea Patriarhiei Române ni se pare deloc productiva, neortodoxa si deloc în concordanta cu Învatatura Mântuitorului Iisus.

Asemeni femeii pacatoase care a adus un vas de alabastru cu un mir foarte scump cu care L-a uns pe Iisus si ea a facut un lucru frumos pentru Mântuitorul – care urma sa sufere crucificarea si îngroparea Sa, temporara – , Ziarul ADEVARUL promoveaza imaginea lui Iisus si viata vesnica care se regaseste în Biblie, dar „vigilentii” Patrarhiei se opun asemeni acelor farisei si mai mari preoti contemporani lui Iisus, carora nu le-a placut când multimea  striga: „Osana! Binecuvântat e Împaratul care vine în Numele Domnului!”

Totodata, lucru greu de înteles, Patrarhia denigreaza munca rodnica a unei  Edituri si a  unui Ziar, lucrarea destoinica a unor oameni care-si câstiga  cinstit o pâine trudita din greu si care pun în mâna si în  inima românilor Pâinea vietii!

 Nu au fost însa la fel de „vigilenti” când alte  Edituri si  Inspectoratele Scolare nu au blamat, ci au promovat carti sataniste pentru copii si tineri (ocultism; vrajitorie), precum Harry Potter!

George Danciu

.

Câteva repere de istorie si geografie –

Biserica Baptista din Dumbraveni

.

 „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”                    Evanghelia lui Ioan, 17.3

 

 

Pregateste-te pentru întâlnirea cu Împaratul tau!

 

” Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca sa se împlineasca ce fusese vestit prin prorocul care zice:

„Spuneti fiicei Sionului: „Iata, Împaratul tau vine la tine, blând si calare pe un magar, pe un magarus, mânzul unei magarite.”

 Noroadele care mergeau înaintea lui Isus si cele ce veneau în urma, strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”                                                                                                                                                                                      Evanghelia lui  Matei, 21.1-9

 

A. DUMBRAVENI (BN) – date istorice si geografice

Comuna Ciceu-Giurgesti are în componenta doua sate: Ciceu-Giurgesti, satul de resedinta, si Dumbraveni. Se învecineaza la nord cu comuna Negrilesti si comuna Târlisua, la nord-vest cu judetul Maramures, la est cu comuna Caianu Mic, la sud-est cu comuna Uriu, iar la sud si sud-est cu comuna Petru Rares.

Satele Negrilesti, Breaza si Purcalete au trecut în anul 2002 în administratia comunei Negrilesti.

Prima atestare documentara pentru Ciceu Giurgesti, ar fi din 1405, într-un act de danie al regelui Sigismund. Actul nu este unul fundational, asezarea fiind întemeiata cu mult înainte de aceasta data. Când Stefan cel Mare a intrat în posesia cetatii si domeniului Ciceu, Ciceu Giurgesti exista cu mai bine de un veac în urma, cu numele pe care îl are si astazi. Prima mentiune documentara privind organizarea satului si apartenenta la o structura teritorial administrativa dateaza din 1553. Atunci satul era condus de cneazul Simion si facea parte din voievodatul Negrilesti, condus de voievodul Andreica.

Relieful comunei are aspectul unui amfiteatru circular, fragmentat în trei segmente de culoarele vailor Caprioara, Broastelor, Valea Podului si Meia. Sunt dominante dealurile care ocupa doua treimi din suprafata comunei. Vegetatia lemnoasa este formata din paduri de fag (70%) si gorun, tufarisuri de alun, paducel, carpen, macies, soc, salcii. Suprafetele mari de pasuni si paduri au permis dezvoltarea unei faune bogate: capriori, mistreti, jderi, iepuri, vulpi, râsi, rozatoare marunte. Braconajul din ultimii ani a împutinat exemplarele acestor specii. De-a lungul timpului oamenii priceputi si îndemânatici ai locului au deprins multe mestesuguri. În perioada celor doua razboaie mondiale în localitate erau caramidari, cizmari, cojocari, comercianti, croitori, dogari, dulgheri, fierari, horincari, lingurari, macelari, mecanici si morari.

La Ciceu Giurgesti au fost folosite vreme de doua secole 6 mori, dintre care una a mai functionat pâna în toamna anului 2001. La mijlocul secolului al XIX lea, 50-60 de localnici se ocupau cu cioplirea pietrelor de moara, pe care le transportau în centrele orasanesti ale Transilvaniei. De mare trebuinta în lumea satului, rotarii faceau care zdravene, de dus pietre de moara. Sobarii faceau sobe pentru încalzirea caselor iarna si cuptoarele în care fiecare gospodarie cocea pâinea. Mai târziu au aparut tâmplarii si zidarii.

Satul Dumbraveni, atestat la 1467 s-a numit Canci (Canciu) si a facut parte dintre acele localitati oferite de Matei Corvin lui Stefan cel Mare în cadrul domeniului cetatii Ciceului, apartinând Episcopiei de la Vad, înfiintata de domnul Moldovei. De la est de Carpati erau aduse “… carti de invatatura, aceasta vatra spirituala fiind sprijinita de protopopiatele de la Chiuesti, Ciceu-Poieni, Ciceu-Giurgesti, Muncel sau Targu-Lapus.” La 1798, biserica ortodoxa din Canci a devenit greco-catolica dupa mersul acelor vremi, situatie care s-a reglementat din nou dupa 1989.

B. Biserica Baptista din Dumbraveni (BN) – AZI

„Si Eu îti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui.”(Matei, 16.18)

Sunt cuvintele vii ale Domnului Isus care a zis Eu voi zidi Biserica Mea!

De aceea ea e o mireasa frumoasa si fara nici o pata sau zbârcitura. O asemenea Mireasa, a Domnului, am vazut în DUMINICA FLORIILOR din 2012 în Biserica Baptista din Dumbraveni (BN).

Acum, în 2012, ea e împodobita cu frati si surori ai Domnului, cu copii ai lui Dumnezeu, majoritatea lor fiind trecuti de 60 de ani, dar nascuti din nou pentru Noua Împaratie a Împaratului Vesniciei care a intrat în ovatiile multimii – acum mai bine de 2.000 de ani, triumfal, în Ierusalim, blând si smerit, calare pe un magar, pe un magarus, mânzul unei magarite.

Regele Universului a intrat în Ierusalim aclamat de multime deoarece toate manifestarile Mântuitorului îl prezentau ca El este Mesia.

Daca pâna atunci Isus zisese ca înca nu-i sosise ceasul, si a cautat sa pastreze cât mai bine ascuns secretul mesianic, în Aceasta mareata zi tot ce s-a întâmplat a încununat si ni s-a descoperit în toata splendoarea ca Isus este Mesia, Mântuitorul poporului lui Dumnezeu. El este Împaratul care vine în Numele Domnului! Glorie Domnului!

„Ei ziceau: „Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!”

Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învatatorule, cearta-Ti ucenicii!” Si El a raspuns: „Va spun ca, daca vor tacea ei, pietrele vor striga.” (Luca, 19.38-40)

Ati observat ca astazi nici de pe buze nu mai este înaltat Isus-Dumnezeu? Nu mai este ovationat-aclamat Numele Lui, dimpotriva, oamenilor le place ca ei sa fie înaltati.

Sunt certati cei care striga lauda Domnului. Nu mai e voie sa-L onorezi pe Isus Creatorul si Mântuitorul în Scoli si Institutii. Însa Isus a zis: „Va spun ca, daca vor tacea ei, pietrele vor striga.”

Tacem noi – oamenii – dar vorbesc pietrele, cutremurelor si ale ploilor cu ghiata (piatra), vorbesc copiii inocenti ai lui Dumnezeu, caci El n-a ramas fara marturie!

„De aceea, pe oricine Ma va marturisi înaintea oamenilor îl voi marturisi si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepada de Mine înaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri.” (Matei, 10.32-33)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.

C.  Biserica Baptista din Dumbraveni (BN)- date istorice

Biserica din Dumbraveni ia fiinta în anul 1928. Si exista o potrivire de date, deoarece e anul în care se naste si responsabilul bisericii, de acumi, Clapa Gheorghe (n.1928).

Cronologic, împreuna cu Pastorul cel bun, au lucrat aici si pastorii: Precup Gheorghe, Poienar Constantin, Mânzat Ioan, Mecea Augustin, Mânzat Petre.

Dintre primii membri mai amintim pe Precup Iosif, Valea Constantin, Clapa Costan (dirijor de cor).

Noua cladire – spatioasa si luminoasa, cu statie de amplificare a sunetului si încalzire centrala pe lemne – este ridicata în anul 1955.

Veteranul crestin Gheorghe Clapa, împreuna cu pastorul Petrica Mânzat si ceilalti frati seniori, calauziti de Sfântul Duh, îl preamaresc pe Mântuitorul lor, cum zice psalmistul: cu glasul meu strig catre Domnul si zic „Lucrarea mea de lauda este pentru Împaratul!”

Glorie-i fie adusa, în veci, lui Isus Mântuitorul!

George Danciu

Isus zicea:

„S-a împlinit vremea, Împaratia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti în Evanghelie.” 

                                                                                                    Marcu, 1.14-15

Credinta într-o realitate istorica, prezenta si viitoare

.

CREDINTA, de care vorbeste Evanghelia,  este în legatura cu cineva.

Când vorbim despre credinta, aceasta implica imediat si o persoana fata de care ne raportam credinta.

În crestinism, ideea centrala si Persoana fata de care ne manifestam credinta este Isus Hristos. Este un singur Dumnezeu, Tatal nostru si Creatorul Universului, care S-a manifestat între oameni prin Isus. Înainte de înaltarea Sa la cer (dupa ce Si-a dat viata ca rascumparare pentru omul pacatos si a înviat) a spus ucenicilor ca e de folos sa mearga la Tatal, unde va mijloci pentru ucenicii Sai, însa nu ne va lasa singuri, caci ne va trimite un Mângâietor, Duhul Sfânt. Deci Dumnezeu s-a facut de cunoscut prin Cuvântul Bibliei, ca este Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul (Isus Hristos) si Dumnezeu Duhul Sfânt, Unul, manifestat în aceste trei Nume.

Isus este Evanghelia la care  S-a referit El Însusi,  apostolii si Biblia,  în contextul ei general si specific.

Ne punem întrebarea, de ce am asculta cutare sau cutare voce…? E o voce demna de încredere? Ce spune e  adevarat?

Câti oameni or fi crezut când Cristofor Columb (1451-1506) care, cautând o ruta noua spre Asia, ajunge prin Oceanului Atlantic în America, le-a vorbit contemporanilor lui despre marele Continent de dincolo de Ocean?

Câti oameni or fi crezut când Galileo Galilei (1564-1642) si-a prezentat celebra sa teorie, cum ca Pamântul se învârte în jurul Soarelui? Desi a fost persecutat de Biserica Catolica si de Papa Urban al VIII care nu au crezut adevarul promulgat de el în teza sa, adevarul a fost demonstrat si confirmat ulterior de stiinta…

***

Sundar Singh (1889, India -1929, Tibet), povesteste ca mama sa, care era hindusa (o religie cu traditii, obiceiuri si superstitii) ca orice mama care îsi iubea copilul l-a învatat si pe el religia hindusa, în care vaca e un animal sfânt si venerat. Însa, în modul cel mai serios si plin de grija i-a spus fiului ei si aceste marete cuvinte: Daca vreodata te afli în fata unui pericol iminent si nu ai alte solutii, când viata îti este pusa în pericol, sa stii ca mai este o forta, o putere, aceasta este Isus. Sa apelezi la el.

Si, într-o zi, pe când mergea pe o poteca îngusta de munte, dintr-odata i-a închis drumul un sarpe veninos care-l ameninta îndreptându-se direct spre el si, din cauza terenului de munte, nu mai avea unde fugi de sarpe. Paralizat de spaima, aproape inconstient, a strigat sau mai exact inima i-a strigat „Isuse, scapa-ma!” Si a fost scapat, sarpele a plecat într-alta parte deîndata.

Sundar a participat la o scoala primara condusa de Misiunea american prezbiteriana, în care Noul Testament a fost citit zi de zi ca un “manual”. Sundar a refuzat sa citeasca Biblia la scoala. Dar într-o oarecare masura, predarea Evangheliei si dragostea lui Dumnezeu i-a atras atentia, desi el înca nu credea chiar totul.

În mijlocul unei astfel de confuzii, când avea doar paisprezece ani, mama i-a murit si Sundar a suferit o criza de credinta. În furia lui, Sundar a ars o copie a unei Evanghelii în public. Dupa trei zile, într-o noapte târziu, în decembrie 1903, s-a ridicat din pat si s-a rugat ca Dumnezeu sa i se descopere, daca El într-adevar exista si e viu. În caz contrar “am planificat sa ma arunc în fata trenului care trecea aproape de casa noastra.”

Sundar Singh s-a rugat. “O, Dumnezeule, daca exista un Dumnezeu, dezvaluie-mi-Te în seara asta.” Trenul urmator era la ora cinci dimineata. Orele treceau. Dintr-o data camera s-a umplut de o mare stralucire. Un barbat a aparut în fata lui. Sundar Singh a auzit o voce care-i spune: “Eu am murit pentru tine. Mi-am dat viata pentru tine. Cât timp te vei lepada de Mine? ” Sundar a vazut mâinile omului, strapunse de cuie….

Uimit ca viziunea a luat forma neasteptata a lui Isus, Sundar a fost convins în inima lui ca Isus este Mântuitorul adevarat si ca El este viu. Sundar a cazut în genunchi înaintea Lui si a cunoscut o liniste uimitoare pe care niciodata nu osimtise înainte. Viziunea a disparut, dar pacea si bucuria zabovit în el.

În ciuda amenintarilor si ale motivelor familiei sale, Sundar a vrut sa fie botezat în credinta crestina. Dupa ce tatal sau i-a vorbit d oficial si l-a respins, pentru credinta sa, Sundar a devenit un paria pentru poporul lui. Dar împotriva marii opozitii, el a fost botezat în Simla, de ziua sa de nastere, în anul 1905 într-o biserica de limba engleza.

***

Din Cer a coborât fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, si a adus oferta Sa de viata. Câti L-au crezut?

Daca citim Evangheliile vedem ca a fost cercetat de catre Pilat, de catre Irod, de mai marii Evrei, de Ana si Caiafa, dar Pilat a dat verdictul: NEVINOVAT! Cu toate acestea, multimea a strigat la unison Rastigneste-L!  Rastigneste-L! Doar un sutas si un tâlhar, L-au recunoscut ca Dumnezeu, si au crezut. Tâlharul, murind, înca din acea zi a fost cu Domnul ales, în cer. Glorie Domnului! Amin.

Isus a spus: „Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. Adevarat, adevarat va spun ca vine ceasul, si acum a si venit, când cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, si cei ce-l vor asculta vor învia. Caci, dupa cum Tatal are viata în Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata în Sine.” (Ioan, 5.24-26)

Faptele Apostolilor ilustreaza întâlnirea istorica a lui Pavel cu Isus –

Capitolul 9

Saul din Tars (viitorul apostol Pavel) “sufla înca amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umblând pe Calea credintei, atât barbati, cât si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim.”

Dar însusi Dumnezeul Isus îi iese în întâmpinare:

„Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer în jurul lui. El a cazut la pamânt si a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” „Cine esti Tu, Doamne?”, a raspuns el.Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonesti. Ti-ar fi greu sa arunci înapoi cu piciorul într-un tepus.” Tremurând si plin de frica, el a zis: „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”, i-a zis Domnul, „intra în cetate, si ti se va spune ce trebuie sa faci.”

În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iata-ma Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: „Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama „Dreapta” si cauta în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga; si a vazut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el si punându-si mâinile peste el, ca sa-si capete iarasi vederea.” „Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.” Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel; si îi voi arata tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu.”

Anania a plecat; si, dupa ce a intrat în casa, a pus mâinile peste Saul si a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ti S-a aratat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca sa capeti vederea si sa te umpli de Duhul Sfânt.” Chiar în clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat. Dupa ce a mâncat, a prins iarasi putere. Saul a ramas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. Si îndata a început sa propovaduiasca în sinagogi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu.” (Fapte, 9.1-20)

Adrian BOTEZ

PASTE

rare pasari sfinte – poate îngeri
zboara peste visinii în floare
e atâta alb – încât te doare:
de atâta sarbatoare – sângeri…

Hristul – în lumina de petale
împarat stapân peste gradina
se arata spre iertare – si suspina
când vreun suflet îi aluneca din poale

aleluia – susura copacii
aleluia – scânteiaza cerul
nu ucideti – nu ucideti mielul
sa nu stingeti în gradina macii

Golgota a fost – acum e linul
a-nflorit vazduhul – alb si moale
(Moartea s-a facut frumoasa cale…) –
si-a închis prin Sine-n lume chinul
***

VISINI ÎN FLOARE

a venit Împaratul! – nimeni
n-a auzit huruitul rotilor
calestii Maiestatii Sale – dar
Maiestatea Sa este
aici! – hlamida alba
a acoperit pamântul – ca pe un
nou – izbavitor vazduh – cu blândul – atotcuprinzatorul
totalitarism  – al
Întelegerii

a venit Împaratul! – e atâta
proaspata – neîntinata bunatate – cereasca
blândete – în
stapânirea lui absoluta – încât
pâna si ziarele s-au oprit din
scârtâitul lor slugarnic – despre
democratie…

pâna si ziua a uitat sa mai fie si
noapte…

a venit Împaratul! – cu
atâta liniste alba a umplut
gradina si ochii – încât nimeni
nu mai simte nevoia sa mai
priveasca la televizor:

Împaratul – hlamida lui
florile de visin – mai mult decât oricare
soare : ele revarsând
bine

se îngroapa – sub pleoapa uitarii – în flori albe de
visin – Mocirla – hlamida
lui de iubire – atotiertatoare – în albeata
calda – a petalelor ei – curma – înca
de pe buze – înca din
beciul mintii – orice început de
zvâcnet al cozii de drac: bârfa – cârtire si
zvon…

a venit Împaratul!
iata singura – eterna – beata
cât si clipa goetheana de
fericire – REALITATE

de acum – pâna-n vecie
nimeni nu va mai avea dreptul de a fi
toropit: Cristalul
cu toata asprimea lui
rece – trezitoare de
astri în sânge – fulgeratoare de monstri în
vise – a învins

menuetul de îngeri  este ritmul – de-acum – al aortei – al
auricolelor si
ventricolelor noastre

a venit Împaratul!
daca nu va puteti bucura – macar
priviti – si
smeriti-va trufiile sufletului – în
linistea cea vie – fosnitoarea maree de alb – a
Sarbatorii
***

NU  – CRIMEI DE LEZMAJESTATE!
                                  se dedica OANEI…

nu atingeti -  cu atingere de
lezmajestate – evanescenta cununa: florile de
visin! – altfel
spulberati frisca de pe tortul de
nunta – zapada proaspata – presarata pe
vise…

departati-va de minunea fragila – a
Primaverii – în vârfurile
picioarelor…

lasati – o sa se
stoarca singura de
preaplinul bucuriei
atât de scurte – plapânde – atât de
tragice – de
A FI!
***

ZARZARUL

Zarzarul a dat în sarbatoare:
Ce e vânt si ce-i acel destin
Care nu s-ar umili sub floare,
Nu s-ar lasa ars de alb si de senin?

Duhuri din vazduh si primavara,
Duhuri de iernatice-nfloriri  -
În vârtej va mistuiti povara,
Din minune sa-i chemati pe Miri !

Drept în viscolirea de petale
S-au cladit biserici lui Iisus:
Preschimbati, voi, ranile în zale,
Sub agheazma ochiului de sus !
***

LA LOCUL NUMIT GAVAFTA

În piata lumii-i rea-credinta sluta
Iar mierea se preface în cucuta

Hristosul sta si-nvata o lectie sublima:
Cei vindecati de lepre – se-mbolnavesc de crima…
Degeaba stai dadaca si îi feresti de Rau –
Daca nu îi stropeste-n fata – arzând – sângele Tau
***

HRISTOS CRUCIFICAT

Cuvântu-acum e-ntepenit de ger
Leprosii – vindecati nu se mai cer
Nimeni de OM-CIUDATUL nu-si mai aminteste
De MARELE LEPROS – care-n delir racneste:

“ELI – ELI- lama sabachtani?”
Porumbul  Alb din cer nu tresari
“ELI-ELI – lama sabachtani?”
ecou-i stins în veac: EL va veni
***

LEPROSUL CE-ASTEAPTA MÂNTUIREA

E fruntea sa boltita precum masca de leu
Pe care floarea împarateste greu
Fraged putreziciunea – surpa obraz si buze
Din cele doua nare: negre gauri difuze

Din cinci petale-a mâinii – ramân doar zdrente pale
Din talpa tiparita – doua tipsii ovale:
Ast fuse cersetorul caruia FOC-HRISTOSUL
I-a lauat chipu-n roua si raza – iara osul

I-a prefacut în fulger – asemeni unui înger
Se schimba spurcaciunea – puroi chemat la sânger
HRISTOASE SFINTE – iata ca la rascruce – iar
E-o târâtoare-a scârbei:  asteapta al Tau dar

E neamul meu cel jalnic – bubos de infamie
Cazut însa pe cioate – supus cu totul Tie
Nici nu-ndrazneste geamat – tremura-n scârnavie –
Dar în secret întors e l-a Ta împaratie
***

HRISTOS URCÂND GOLGOTA

Sa urci din rana-n rana – cînd sus rânjeste Moartea?
Trâmbitele-asudara – stânga mereu e partea…
Daca Tu culci Golgota – adoarme Mântuirea
FIII MINUNII ASPRE îngroapa Rânduirea

Pasu-I de om pe cale-i sa se predea tarânei
Împiedicat de Sine – pipaie drum de fiere –
Pasarea Neagra-a Crucii – spre Piscul Capatânei
E gata sa-si ia zborul – arzând în Înviere

Scuipati dusmani – pe fata Îi înfloresc – si-s crinii
Si gust taios de fulger prind bicele pe spate
În sagetari de raze Hristos preschimba spinii
Iar sângele-I – în nimbul multimilor se zbate

Se umple Capatâna – barbar pocal – de sânge
Cumpana dintre apa si foc – acum se frânge:
Apa se vestejeste: pe mâini – Maria plânge
Dar focul cotropirii – pe toata lumea-ajunge

De MARELE INCENDIU nu scapa omenirea
Si-a-ntredeschis iar Raiul pleoapa si menirea

Dar vredniciei noastre – Hristos i-e vistiernic:
Omule târâtura – si omule din flutur
Ticalosi solzi – ori aripi – sunt dajdii ce se scutur
Schimbate în Lumina Celui Atotputernic
***

HRISTOS AL APOCALIPSEI

Suflarea Ti se curma – si ochii Tai holbati
Vad cum calaii lumii cosesc dârzi si-ncruntati
“Cât sânge vreti din cruce?”- pari a-ntreba mereu
Si nimeni nu-ti raspunde – si ceasu-i tot mai greu

Din horcaitul cosmic – bulbuci de epoci ies
Dar veacul crimei creste – si-i noapte tot mai des
Hristosul casca-a moarte – un peste sufocat
Dar nimeni nu se-ndura -  si ceasurile-au stat

Stinghera – pe un munte – s-a fost uitat o cruce
Dar nu mai este nimeni – spre pisc – spre ea – sa urce:
Acolo unde-i lemnul de-a curmezis pe lemn
Ca pagina se-ntoarce – o stea e pusa semn
***

VENIT-A CEAS

Venit-a ceas – venit-a ceas
Domnul sa-nalte tare glas:
Din visul de dureri amare
Sa ne trezim în luminare

Venit-a ceas – venit-a ceas
Celui ce-a fost pe roata tras
Ciolanele în risipire
Cladeasca-i-se-n Noua Fire

Din burnitare si din sloi
Ne tragem madulare noi:
Fiinti de fulger si iertare
Muiate-n ceruri si zburare

Demonii s-au îmbolnavit
Când eu din NOI s-a-mpartasit –
Matreata neagra-s scuturati
Rascoale  de vazduh iscati

Venit-a ceas – venit-a ceas
Din mine-n Domnul nu e pas:
Prefac zvârcolul umilintei
În cald colind al biruintei

Venit-a ceas – venit-a ceas
Sparturi din cer îmi cânta-n glas –
În palma-mi se strecoara-o mâna
Strapunsa-mi este stânga râna

Obraji scuipati: nori de lumina
Plutind sfiosi spre Sfânta Cina:
Cruce îmi fac varsatul sânge
Hristos – si-n mine – Pâinea-si frânge

De flacari carnea mi-e arata:
Din orice rana dezgropata
Zbucnesc vazduhuri fulgerate
Vifor pierzarii de pacate

Fratii de-arhangheli – hori de spade
Ard în rotiri de cruciade:
Pamântul stravezit de cânturi
Înalta sfintii din mormânturi

Venit-a ceas – venit-a ceas
Pogoara-n noi Prea-Sfântul Vas
În care arde FOC DE MIERE
Alcatuire de-Nviere
***

IOSIF DE-ARIMATEEA
Veghind smerit si singur sub spintecarea Crucii
Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs
Si în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns
Ca-ntr-un mormânt la care vin sa se-nchine cucii

L-am tras  de sub osânda – L-am îmbracat în taina
Si pentru ochii lumii – zabranic I-am dat haina:
Nimeni nu stie însa – Iosif  de-Arimateea
Ca-i paznic încercarii de-a sângera Ideea
***

PESCARUL PESCARILOR

Veniti – pescari de-abisuri – cu rana în navoade
Topiti-va –n aluatul de pâine aburinda
Pâine: siroi de sânge si abur de colinda
Lui Ravvi-I sunteti raze si naluciri de roade

Abia frânti înspre lume – sunteti uniti în Rost
Lumina din lumina n-a dezertat din post:
Ea e Buna-Vestirea visata de-omeniri
Arzând nestramutata pe Crucea dintre firi
***

SIMON DIN CIRENE

Din tarina veneam – pamânt peste pamânt
Si duhu-l aveam negru – prelins parca-n mormânt :
Zarii o fulgerare – si mâini nu mai aveam
Sub uriasa cruce târâs îngenuncheam

Cu sila si cu ura priveam ostenii crunti
Si Te priveam pe Tine – Tu singur între multi :
Strivit sub aripi negre – nauc ma întrebam
Sub a cui soarta – oare – straina – - naintam ?

Trufia lor romana-mi schimbase mie drumul
Sau Tu ciudat – pe care-ntre multi Te vedeam Unul ?
Nemernic trup – sadeai sub talpi sânge într-una
Lunatic – priveai cerul cu ochi holbati – si spuma

Se prelingea pe buze – inima sta sa-ti sara :
Cine-o fi aratarea strivita sub ocara ?
Deodata crucea-n spate o simt ca se traduce
Din limba de  osânda – în grai ceresc si dulce

Si umerii cu care prin lume-naintam
Nu mai duceau mort lemnul – ci iarasi verde ram –
O ramura frateasca – de care ma tineam
Cu mii de milioane – cu neamuri lânga neam

Si-necul de pamânturi nu ne mai atingea
Zburam cu-aripi de Cruce  -  din cer parca ningea
Cu pace si lumina – cu funigei de îngeri
Iar Tu – straine – uite – nu mai stiai sa sângeri

Din blând nebun si singur – erai Judecator
Cu fulger de coroana – zvâcnind mai sus de nor
Si ma priveai cu mila – si-atâtea-ntelegeai
Încât un prost ca mine – si tot afla de Rai
***

RUGACIUNEA UNUI COPIL

Hristoase Doamne – mila ai
De neamul meu cernit
Si blând – porneste-l catre Rai –
Caci mult s-a chinuit

Doamne Hristoase – neamul meu
Ciobani si voievozi
Ales-a-n lume drumul greu
Cu iude si irozi

L-ai pus de straja lânga Iad :
Cutremur si prapad –
Uita-Te câte stele cad :
Norocul nu i-l vad

E-un neam de crai si de minuni
Credinta-i arde-n piept
La iesle noi Ti-am fost nasi buni
Te-am slujit demn si drept

Am sângerat pe crucea Ta
Si-adânc ne-au îngropat
Dar – ca si Tine – -a treia zi
Din foc am înviat

Nu-i neamul meu – cât e al Tau
Ca-n Tine l-ai purtat :
Din iesle pân’ la ceasul greu
Când raii Te-au scuipat

Despre-acest neam de toti calcat
Când sfinti Te-or întreba
Spune-le ca-i adevarat:
L-ai luat în slava Ta

Sa le spui curat
Ca l-ai înaltat
De unde l-ai luat:
Pe-o gura de rai
Pe-un picior de plai…
***

BIRUINTA
Ca dalta în piatra mi-e limba pe buze
Si tandari împroasca – le scuip coji confuze
Viu Logos de jar e vadit dintre mituri
Arzând patru zari – PATRU VII RASARITURI

În inima port biruinta Credintei
Hristos Neclintit sta la Cârma Fiintei :
Spalati îmi sunt ochii în crivat de îngeri –
Copacule-n Rai – înceteaza sa sângeri

Caci vin în alai nunti de suflete rare
Se cutremur de joc galaxii glaciare
Si-n piscul acestei zeiesti Nebunii
Sta herbul de VERB – poruncind simetrii

*

sunt un biet cersetor – tinând scripca de gât
buzunarele-mi sunt forfotire de ceruri
dar nu-mi este din lume nimica urât
chiar de greierii-mi pleaca-n regatul de geruri

lacasul mi-l fac pe la muchii de lacrimi
prin piele îmi iese iubire ca roua :
te supara – Hriste – arunca-ma la crini
sa pot a razbi la NASCAREA A DOUA
***
ASASINATUL MODERN  SI ÎNVIEREA
Popor român – în somn vei fi ucis
Si Macbeth îsi sterge cutitele de slugi
Iar cimpanzei schelala-i-vor rugi
Peste mormântu-ti cu pecete-nchis

Dar uragan de raze si trasnete de stânci
Te vor salta din iaduri iarasi spre lumina :
Calaii ti-au uitat pe umeri – dându-ti brânci
Crucea – la care neamuri vin de se închina
***

 „Sa fii abil e ceva, dar sa fii cinstit, asta merita osteneala.”

Constantin Brâncusi

.

Citim în ziarele acestei saptamâni: „Cel mai cautat infractor al momentului”. „Magistratii Înaltei Curti de Casatie si Justitie au emis, joi 22 martie a.c. un mandat de arestare în lipsa a unui deputat acuzat de mai multe înselaciuni imobiliare…” Iata o noua tema de reflectie care m-a determinat sa astern gânduri despre virtute, cuvânt ce provine din latinescul „virtus”, însemnând integritate morala, existenta ei nefiind posibila fara libera alegere, a spus-o chiar unul din cei mai reputati Sfinti Parinti ai Bisericii – Origene (185-254).

Se poate vorbi de mai multe virtuti, despre virtuti religioase si virtuti morale.

Virtutile religioase sunt considerate a fi suprafiresti sau insuflate – daruri puse de Dumnezeu în inima omului – care îi orienteaza viata spre fapte bune. Aceste virtuti sunt: dragostea, credinta si speranta. Opusul lor: ura, lipsa de credinta si disperarea.

Dragostea este puterea, energia trairii spirituale manifestata prin sentiment, ratiune si vointa fata de sine, de lume si fata de Dumnezeu, fiindca „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16) ; credinta este un dar de la Dumnezeu, prin care primim si pastram ca adevaruri, toate cele scrise în Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie: „Cel ce crede în Mine chiar de va fi si muri, viu va fi”; speranta este asteptarea cu încredere a împlinirii tuturor binefacerilor,„Hristos în voi, nadejdea slavei” (Col. 1:26-27).

Virtutile morale sunt deprinderi dobândite în practica vietii. Ele exprima esenta si perfectiunea morala; controleaza toate actele, faptele si atitudinile noastre, modeleaza si structureaza întreaga noastra viata. Ele sunt: întelepciunea, dreptatea, cumpatarea si taria. Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia celorlalte virtuti si pe ele se reazema viata cinstita. Opusul lor: prostia, nedreptatea, neînfrânarea, slabiciunea.

Întelepciunea este cea care ajuta echilibrului vietii noastre, înfaptuirii de lucruri cinstite, prin prudenta, prevedere; dreptatea presupune raportarea activitatilor noastre la respectarea normelor divine (Cuvântul lui Dumnezeu) si a normelor de drept juridic (stabilite de conducatorii tarilor); cumpatarea presupune stapânirea poftelor, masura în toate actele si faptele vietii (în mâncare, bautura, îmbracaminte, în vorbe, avutie si în tot comportamentul); taria este virtutea morala care întareste sufletul si cugetul în urmarirea binelui; ne face capabili sa depasim toate greutatile vietii.

Sf. Macarie cel Mare spunea ca toate virtutile sunt legate între ele, formând un lant duhovnicesc, una atârnând de cealalta.Fiinta tuturor virtutilor este însusi Iisus Hristos si El trebuie sa fie etalonul comportamentului nostru.

În alt eseu afirmam ca cinstea nu este o vocatie (atractie înnascuta), dar este o optiune dobândita prin educatie sau autoeducatie si prin vointa. Cinstea ca atare este o virtute, una dintre cele mai complexe, pentru ca în ea se aduna si se sintetizeaza multe alte virtuti, este o calitate morala care include: întelepciunea, dreptatea, cumpatarea, sentimentul demnitatii, corectitudinii si serveste drept calauza în conduita omului. Opusul cinstei este coruptia. Un om cinstit lupta în viata pentru biruinta binelui, pentru fericire. Orice comunitate omeneasca este echilibrata, sanatoasa si prospera, atunci când se afla în ea o majoritate de oameni cinstiti. „Nu exista mostenire mai pretioasa decât cinstea” scria William Shakespeare.

Coruptia, acest mare pacat omenesc, este definita ca fiind: decadere, depravare, desfrânare, destrabalare, dezmat, imoralitate, perversitate, pierzanie, stricaciune, viciu, desantare, descompunere, putreziciune, seducere… Sf. Ioan Gura de Aur (347-407) spunea ca focul pacatului se stinge doar prin apa curata a virtutii. Se pare ca în zilele noastre izvorul acestei ape a cam secat… focul se extinde, pompierii nu mai prididesc a-l stinge.

Politicienii definesc coruptia ca fiind „abuz de putere savârsit în scopul obtinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat”.

Majoritatea oamenilor privesc coruptia ca fiind determinata de legi prost facute si încalcate în mod sistematic de chiar cei care ar trebui sa vegheze la aplicarea lor; clientelism si clici în competitie pe resurse. Sunt destui oameni abili în a eluda legile, netinând seama de moralitatea necesara unui om care intra în afaceri si trag probabil dupa ei în mocirla si pe alti oameni, profitând de lacomia sau de naivitatea lor. Ma tot întreb, când si cum au dobândit acesti oameni o atât de bogata cultura infractionala? Cum de s-au putut perfectiona într-un timp atât de scurt? Baieti destepti, nu gluma! Bine sesiza cineva ca astazi „bisericile si manastirile sunt aproape goale, în timp ce salile tribunalelor, puscariile, tripourile, bordelurile, discotecile sunt mereu pline.” Chiar ma întreb unde or încapea atâtia nemernici? Dar au grija judecatorii sa le dea condamnari cu suspendari! Platesc, fiindca au de unde si stau bine-mersi acasa. Cam asta înseamna, nu? Câte ore de munca ar putea presta toti acesti inculpati în schimbul acestor procese tergiversate, plimbari prin tribunale? Câta energie pierd toti acesti tineri în discoteci si bordeluri, în loc sa practice diverse sporturi, sa viziteze muzee, sa caute sali de concerte, biserici pentru a se cultiva, sau sa creeze ceva folositor prin munca lor?

Filozofii vremurilor au fost preocupati de integritatea morala a oamenilor, pentru binele societatii în care traiau. Socrate (470 î.Hr.-399 î.Hr.) afirma la vremea sa ca oamenii nu sunt virtuosi de la natura, virtutea nu e chibzuinta, adica judecata cumpanita, logica, ea nu se poate învata, ci e data oarecum prin har divin celor care o au; ceea ce îi calauzeste însa spre virtute este parerea adevarata.

Filozoful grec Aristotel (384 î.Hr.-322 î.Hr.), considera virtutea de doua feluri: o virtute a ratiunii si o virtute morala; prima se dezvolta prin învatatura si are nevoie de experienta si de timp, virtutea morala însa, se capata prin obisnuinta. Astfel trage concluzia ca nici una din virtutile etice nu este data de natura, caci nimic din ce apartine naturii nu poate fi schimbat prin obisnuinta. Avem doar o dispozitie naturala sa le primim în noi. Aceasta dispozitie nu poate deveni realitate decât prin obisnuinta: „construind, devii un constructor, cântând la chitara devii un chitarist, tot asa prin actiunea dreapta devenim drepti, prin observarea masurii devenim masurati, prin actiuni de curaj – curajosi.”

Virtutea morala a caracterului este însa un habitus, adica o deprindere care ramâne sub forma de dispozitie activa. „Ea nu se învata!”, este raspunsul lui Aristotel la problema care, de la Socrate a preocupat toata filozofia greaca, anume de a sti daca virtutea se poate învata, capata prin stiinta. „Cunoaste-te pe tine însuti” spusese Socrate, fiindca raul este facut când nu cunosti binele; nu este o cunostinta capatata, cât o deprindere, un stil al actiunilor noastre obtinut prin exercitiu.

Pentru a face bine, a fi cinstit, mai întâi trebuie sa te departezi de rau, de ispite. Cineva sfatuia: „Acolo tine-ti caruta, departe de apa care clocoteste si de vârtej”. Mai clar, din tabloul virtutilor, cinstea s-ar putea cuprinde în cele doua: justitie si prudenta, iar necinstea: profit bazat pe înselaciune. Ratiunea omului îi serveste pentru a distinge si a alege ceea ce este bun. Pentru Aristotel viata trebuie condusa de ratiune, întrucât ratiunea apartine numai omului si cu ajutorul ei viata poate fi fericita pentru el.

Teologul, filozoful crestin, Fericitul Augustin (354-430) considera ca sufletul care este de esenta spirituala si nemuritor, poate contempla în el ideile eterne, aceasta contemplare formând întelepciunea, dar el poate contempla în el si adevarurile morale, aceasta însemnând ca si adevarurile morale au o origine transcendenta; de origine divina fiind, ele sunt eterne, exprima iubirea si calitatea lui Dumnezeu. Aceasta se traduce prin iubire în relatiile dintre oameni. Raul nu poate fiinta definitiv, el fiind numai „o lipsa”, „o neîmplinire”, asa cum mai târziu avea sa spuna si Einstein.

Filozoful englez Francis Bacon (1561-1626) este intransigent si ne avertizeaza în scrierile lui: „Nu aripi trebuie sa se puna spiritului omenesc, ci plumb, caci cu prea mare usurinta se avânta în cele mai înalte abstractiuni, pierzând orice contact cu experienta.”

René Descartes, filozof si matematician francez (1596-1650), sustinea ca nu este necesar ca ratiunea noastra sa nu se însele; este de ajuns constiinta noastra sa ne arate ca nu ne-au lipsit niciodata hotarârea, vointa si virtutea de a executa toate lucrurile pe care am judecat a fi cele mai bune si în acest fel virtutea singura este suficienta pentru a ne face fericiti în viata aceasta, fiindca virtutea când nu este luminata îndeajuns de intelect, poate fi falsa, poate sa ne duca pe drumul raului, ori tocmai ratiunea împiedica falsitatea ratiunii, considerând totodata ca Seneca – considerat un mare moralist – nu a dat toate principalele adevaruri pentru cunoasterea mai usoara a virtutii, pentru reglementarea dorintelor si pasiunilor noastre. Fac o paranteza amintind o îndrumare pretioasa a lui Seneca: „Sa exprimam ceea ce simtim, sa simtim ceea ce exprimam; vorba sa semene cu fapta”.

Pe de alta parte, matematicianul, fizicianul si filozoful Blaise Pascal (1623-1662) ne spune sa nu cautam siguranta si certitudine în ratiunea noastra; ea va fi totdeauna înselata de inconstanta aparentelor. Suntem plini de lucruri care ne arunca în afara: pasiunile ne împing în afara, obiectele din afara ne tenteaza si ne cheama si astfel filozofii ar propovadui în zadar „Intrati în voi însiva!” Singurul lucru care ne mângâie în mizeria noastra este divertismentul si el este tocmai cea mai mare dintre mizeriile noastre, caci el ne împiedica sa ne gândim la noi si ne duce spre pierzanie. A avut oscilatii între rationalism si scepticism (era si foarte tânar pe atunci; moare la numai 39 de ani), spre finalul vietii alegând credinta. Din punctul lui de vedere, gândirea determina maretia omului: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie care gândeste.” Concluzia lui este sa evitam excesele – atât excluderea ratiunii cât si neadmiterea ei. Despre inima, Pascal spunea ca „Inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaste”. Tot el amintea ca în lumea noastra „Iisus a venit cu stralucirea ordinei sale.”

Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) afirma clar ca virtutea – întelegându-se acel ansamblu de calitati umane printre care si cinstea – poate fi dobândita, ea nu e nascuta, acest fapt ar reiesi chiar din notiunea ei fara a fi nevoie sa ne raportam la cunostinte antropologice din experienta, caci facultatea morala a omului nu ar fi virtute daca nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu puternicele înclinari contrare. Vorbind despre virtute, Kant concluziona: „Ea este produsul ratiunii practice pure, întrucât aceasta în cunostinta superioritatii sale, din libertate câstiga predominanta asupra înclinarilor.”

Kant, cel caruia doua lucruri îi umpleau mintea cu o vesnic înnoita si sporita admiratie si veneratie: „Cerul înstelat deasupra mea si legea morala din mine” al carei scop, spunea, nu se opreste la hotarele acestei vieti, ci se întinde spre infinit (Critica ratiunii practice).

Vavila Popovici – Raleigh, NC

 

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns…

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr

by George Danciu

.

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.”  

                                                          Evanghelia lui Ioan, 14.6

.

.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – istorie si adevar împlinit sub ochii oamenilor

 

Ma aflu acum în a cel de-al doilea ciclu de tratare prin acupunctura a unei dureri de umar. Dupa ce am suferit cca 3 luni m-am prezentat la acest medic generalist care trateaza multe traume prin acupunctura (Valentin Gherman, din Mun.Turda). Medicul m-a conectat la un dispozitiv care lucreaza pe baza de impulsuri electrice dotat cu aparate de masura si control. Un electrod îl tin în mâna stânga, iar pe celalalt îl plimba pe spate, pe coloana, pe cap… si, functie de ce sunete se aud si ce date afiseaza aparatul, medicul stabileste algoritmul zilnic de dispunere pe corp a acelor de acupunctura. Unii pacienti vin pe picioarele lor, altii sunt adusi pe sus atunci când sunt imobili. Cineva aflat într-o astfel de stare de blocaj, poate opta pentru o solutie clasica, traditionala în România, sau una neconventionala cum e acupunctura. Omul are speranta ca solutia aleasa îi da sanse bune de reusita sau poate sa creada ca metoda nu e decât o aberatie… Oricare e opinia sa, cert e ca adevarul e adevar, adesea unul singular. Adevarul nu e ceva democratic, nu poate fi stabilit prin vot, ci e ceva independent de ceea ce gândim sau facem noi, cum a declarat Isus ca El este Adevarul. „Toti ceice au venit înainte de Mine, sunt hoti si tâlhari…” (Ioan, 10.8).

***

Lipsa cercetarii si documentarii de catre oameni, nu scade cu nimic valoarea si adevarul ce exista în lume (fizic sau metafizic).

Dumnezeu, ca un Tata iubitor al creatiei Sale si responsabil, a vorbit cu Adam si i-a purtat de grija. Înmultindu-se oamenii pe pamânt si crescând si faradelegea, Dumnezeu a trimis peste pamânt potopul. Au ales sa se salveze de potop doar 8 persoane, Noe si familia sa.

A venit vremea când Dumnezeu l-a invitat pe Avraam sa-l urmeze, prin credinta si ascultare, promitându-i o mare binecuvânatare:

Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

Lui Iacov, nepotul lui Avraam, Dumnezeu i-a schimbat numele în ISRAEL. Fiul sau Iosif, dupa mai multe peripetii, ajunge la cârma tarii Egipt, unde e asezat de însusi Faraon:

„Si faraon a zis slujitorilor sai: „Am putea noi oare sa gasim un om ca acesta, care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu?” Si faraon a zis lui Iosif: „Fiindca Dumnezeu ti-a facut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care sa fie atât de priceput si atât de întelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea, si tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie ma va ridica mai presus de tine.”

În acea vreme de foamete, când Iosif era mare dregator, Israel (Iacov, tatal sau)) împreuna cu familia sa de cca 66 de persoane s-a asezat în câmpia Gosen din Egipt.

Dupa cca 430 ani, Dumnezeu l-a ales pe Moise sa scoata poporul Israel din Egipt (600.000 de oameni care mergeau pe jos afara de copii) si sa-l conduca în tinutul Canaan. Însa Faraon, care trona acum în Egipt, nu iubea poporul Israel si îl tinea ca rob pentru muncile cele mai grele. Moise este pregatit de Dumnezeu 40 de ani, dupa care, prin Moise, Dumnezeu pune la cale cele 10 urgii (1.Prefacerea apei în sânge; 2. Broastele; 3.Paduchii; 4.Mustele câinesti; 5. Ciuma animalelor; 6.Buba-varsatul negru; 7.Focul si piatra; 8.Lacustele; 9.Întunerecul mare de trei zile; 10. Moartea întâilor nascuti).

Cum era si normal, pentru evrei hotarârile pe timpul primelor noua urgii le-a luat Dumnezeu, iar Faraon pentru egipteni, opunându-se a lasa poporul egreu sa plece cale de trei zile sa aduca jertfe lui Dumnezeu. Însa, pentru urgia a zecea decizia a apartinut oamenilor, fiecaruia în dreptul sau, egiptean sau evreu.

În acea Noapte trecea îngerul mortii si acolo unde omul nu a luat masura de protectie stabilita de Dumnezeu – ungerea cu sângele mielului, de un an fara nici un cusur, a usiorilor usii -, acolo Dumnezeu lovea cu moartea pe întâiul nascut în casele oamenilor, dar si pe întâiul nascut al animalelor.

În acea noapte au fost credinciosi si dintre egipteni care au crezut cuvântul poruncii lui Dumnezeu si au stat sub protectia sângelui uns pe tocul usii casei. Dumnezeu mai face ceva extraordinar: schimba calendarul (Exod, 12.2), aceea va deveni de-acum prima luna. De atunci se va începe numararea zilelor, odata cu momentul rascupararii, când omul a avut ocazia si si-a pus încrederea în Dumnezeu. Asa a asezat Dumnezeu Pastele Domnului, asa a încheiat El un legamânt cu poporul Sau, legamânt care va fi onorat an de an înaintea Domnului printr-o sarbatoare închinata Lui, prin ritualul de jertfire a unui miel fara cusur de catre fiecare casa (familie).

***

IATA MIELUL LUI DUMNEZEU CARE RIDICA PACATUL LUMII!

Dar Noul Testament vine si consemneaza lucrarea si istoria lui Isus, Mântuitorul Lumii, care a împlinit ceea ce doar prefigura Pastele Pascale vechi testamentale.

Ioan Botezatorul a profetit si a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii (Ioan 1.29)

Fara varsare de sânge, nu este iertare, caci plata pacatului este moartea. În omenire nu a trait nimeni care sa fie fara de pacat. Jertfa trebuia sa fie fara cusur pentru a fi primita. Omul era vinovat si pacatos, oricare am dori sa-l avem în vedere, dar absolut oricare si toti. Cuvântul vine si zice Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Nu este nici unul neprihanit, nici unul macar. (Roamni, 3.10;23)

Isus S-a facut Preot prin juramântul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat si nu Se va cai: „Tu esti Preot în veac, dupa rânduiala lui Melhisedec” – prin chiar faptul acesta, El S-a facut chezasul unui legamânt mai bun. Mai mult, acolo au fost preoti în mare numar, pentru ca moartea îi împiedica sa ramâna pururi. Dar El, fiindca ramâne „în veac”, are o preotie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea si poate sa mântuiasca în chip desavârsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururi ca sa mijloceasca pentru ei. Si tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi si înaltat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalti mari preoti, sa aduca jertfe în fiecare zi, întâi pentru pacatele sale, si apoi pentru pacatele norodului, caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, când S-a adus jertfa pe Sine însusi. În adevar, Legea pune mari preoti pe niste oameni supusi slabiciunii; dar cuvântul juramântului, facut dupa ce a fost data Legea, pune pe Fiul, care este desavârsit pentru vesnicie. (Evrei, 7.21-28)

De aceea, vine în ajutorul nostru si rezolva plata pacatului (moartea) Dumnezeu Însusi. Fiul Sau a zis: Iata-Ma, trimite-Ma. El a coborât din Cer, de la Tatal, a parasit gloria Sa si a luat chip de om si rob, traind asemenea omului (în familia lui Iosif si a Mariei), dar El a fost neprihanit, fara pacat, în gura sa nu s-a gasit nici un viclesug. A trait 33 de ani printre oameni si a facut lucrarea pentru care a venit, fiind lumina si viata oamenilor. Le-a vindecat bolile, a înmultit pâinea, i-a învatat, le-a dat cuvântul lui Dumnezeu. Si, la vremea hotarâta de Dumnezeu, S-a adus ca Jertfa pe Dealul Capatânii, pe Crucea de la Golgota, când s-a încarcat cu pacatele noastre, facându-se pacat pentru ca noi sa traim. El ne-a înlocuit în moarte. Pedeapsa care trebuia s-o suferim noi a cazut peste El, prin ranile lui suntem tamaduiti.

Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege – despre ea marturisesc Legea si Prorocii – si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta în Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte sa fie, prin credinta în sângele Lui, o jertfa de ispasire, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, în vremea îndelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui în asa fel, încât sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede în Isus. (Romani, 3.21-26)

Dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfacuta de Jertfa Mielului Isus, care „a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti.” (Romani, 4.25).

Deci fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har în care suntem; si ne bucuram în nadejdea slavei lui Dumnezeu. (Romani, 5.1-2)

Dar daca umblam în lumina, dupa cum El însusi este în lumina, avem partasie unii cu altii; si sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat. Daca zicem ca n-avem pacat, ne înselam singuri, si adevarul nu este în noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. Daca zicem ca n-am pacatuit, Îl facem mincinos, si Cuvântul Lui nu este în noi. Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. (1 Ioan, 1-2)

Glorie si multumire Domnului! Amin.