La aproape 10.000 km distanta de tara, Corneliu Cocioba vrea sa-i alfabetizeze pe cei batuti de soarta.
In mijlocul Oceanului Pacific, in Filipine, o tara care de-a lungul timpului a fost supusa de spanioli, de americani sau de japonezi, s-a aciuat de doi ani si un roman, Corneliu Cocioba. Nu sa cucereasca cine stie ce teritorii, ci sa-i invete carte pe copiii gunoierilor din Manila, capitala tarii.
“M-am nascut în Lugoj, am 31 de ani si provin dintr-o familie modesta, de religie penticostala. Sunt licentiat în Teologie, am urmat cursurile Universitatii din Bucuresti în 2004”, începe sa îsi povesteasca viata, cu simplitate, Corneliu.
În 2008, la invitatia unei organizatii internationale, a plecat din România cu destinatia Manila, la 9.500 de kilometri departare de casa. A lucrat ca voluntar în departamentul social al organizatiei. Cum saracia din Filipine nu permite acordarea vreunui ajutor de la stat pentru copii, asa cum este alocatia la noi, asistenta sociala a micutilor este asigurata de diferite organizatii private. “În capitala cu o populatie de 10 milioane de locuitori vezi la fiecare pas familii dormind pe strazi sau copii care nici macar nu stiu ce înseamna scoala. Alte 3.000 de persoane traiesc exclusiv din reciclarea gunoiului, în niste conditii inumane”, spune Corneliu, care vrea sa deschida un centru social în Manila, unde copiii gunoierilor filipinezi sa poata învata sa scrie si sa citeasca engleza, româna si tagalog (limba locala). “Îi învat si acum, mergând în cocioabele lor improvizate, din groapa de gunoi, dar vreau sa o fac organizat, într-o scoala adevarata, asa cum va fi centrul meu social”, spune românul.
Lugojeanul marturiseste ca s-a adaptat imediat la clima tropicala din Filipine (acum, la Manila sunt 30 de grade Celsius) si s-a obisnuit cu bucataria asiaticilor: “Aici se consuma foarte mult orez, combinat cu diferite feluri de peste, si enorm de multe fructe exotice – mango, papaya, avocado, banane, care se coc tot timpul anului”.
S-a casatorit cu o localnica
La începutul anului trecut, Corneliu a cunoscut-o pe Liezel, o frumoasa filipineza. “M-am dus la restaurant sa iau prânzul si ea m-a servit la masa. Ne-am împrietenit imediat, ea fiind tot de religie penticostala. Tot anul trecut, în toamna, ne-am si casatorit, în Aglipay, un orasel cochet din provincia Quirino. Au participat 200 de filipinezi, care au creat o atmosfera excelenta”, ne-a povestit românul.
«Astia râd si când fac accident»
Românul a fost fascinat de filipinezi: “Toti sunt prietenosi si ospitalieri. Nu-i vezi tristi niciodata. Zâmbesc mereu, chiar daca traiesc în conditii inumane. Astia râd chiar si când îsi tamponeaza masinile! Am devenit si eu la fel ca ei. Nu mai sunt stresat si îngrijorat de ziua de mâine, asa cum eram în România”. Paul Bardasu
Cotidianul Libertatea
N.R. Corneliu Cociuba poate fi contactat la adresa de email:
corneliu24@yahoo.com sau la cellular: 0063-9174374462.
Soarele meu, a rasarit într-o primavara cu miros de iarba cruda si culoarea florilor de mar. Nici nu banuiam câta fericire îmi va aduce minunea de a face primii pasi la tarm de mare. Aici, am învatat sa râd, sa plâng, sa iubesc, sa-mi fie teama, sa fiu puternica, sa fiu mama, sa ma îmbogatesc cu bucuria de a avea prieteni. Aici, am simtit ca sunt vie!
De mult, m-am trezit cu sufletul plin de iubire încât, revarsa peste toate ce sunt pe lume… Si tot curgea iubirea… curgea repede si armonioasa; mi-am spus: „voi mai creste si va avea loc în mine”. Si am crescut… dar, odata cu mine se înmultea si ea… si atunci, L-am iubit pe Dumnezeu! El mi-a daruit pentru îndrazneala, cel mai bun si frumos copil! Am mai primit, nenumarate bucurii pentru tot ce ma înconjoara. Si pentru ca sunt atât de multe de spus, mi-a mai lasat Cuvântul ca sa pot face din el, forme de viata în adevar si frumusete.
De nu ar exista poezia, cum as putea sa pun culoare în rasarituri si apusuri? si cum as mai putea sa ascult valurile sparte de tarm în soapte de iubire? Fara vers, as plânge apasându-mi pieptul de durerea cuvintelor nerostite. De aceea, eu nu sunt altceva decât Iubire si Cuvânt!
Gabriela PETCU
martie 2009
Constanta
*************************************
VIATA CA O SCENA: NEBUNUL ÎNTELEPT
Motto:
„Daca-ntre voi i se pare cuiva ca-i întelept în veacul acesta,
sa se faca nebun ca sa devina întelept.”
(1 Corinteni 3: 18–19.)
Cu pieptul gol si haina-n vânt
Si-un bat ce scormonea-n pamânt
Cu ochii tristi si glasul stins
De lume, el era învins.
Si-asa tacut si ostenit
Parea un om îmbatrânit
Ce încerca sa-si faca rost
Din amagirea ce a fost
Un câine, s-a oprit în loc
Si mârâind, latrând cu foc
Sa-l muste, parca n-ar fi vrut
Si-apoi, pe loc a disparut
Ridica batu-n urma lui
Si striga tare câinelui:
„Sunt înca viu! Tu nu ma vezi?
Probabil, ai fi vrut dovezi…”
Un om, vazându-l revoltat
Si-atât de tare afectat
A zis ca e periculos
Si-a tras de haina nemilos
Slabit, el cade la pamânt
Si-acolo jos, cu batul frânt,
El s-a trezit ca din senin
Cu-n sut usor si feminin
Buimac de tot ce s-a-ntâmplat
Usor nebunu-a rasuflat:
„Iata ca-s viu! Ei m-au vazut!
Eu, mort o clipa m-am crezut!”
VIATA CA O SCENA: DINCOACE DE IERI
Lumina-mi arde palma a timp trecut,
Cad clipele în cercuri orbitoare
De soarta sunt strivita, mult ma doare!
Încerc sa-adun în pumni tot ce-am avut…
Îmi cade lacrima a strop din cuget,
Mocnit, deplâng a ochiului durere
În suflet, amintirea-mi e avere
As vrea sa uit ce-a fost… fara de preget!
Cu mâini însângerate fruntea îmi sterg,
Cad gândurile, si durerea curge
Astept sa-mi strige cineva: ajunge!
Spre mâine, linistita as vrea sa merg…
VIATA CA O SCENA: EXISTENTA
Cortina se ridica, si rând pe rând
Îsi fac intrarea actori cu masti pe fata.
Pasesc usor, înaintând în ceata
Prin gesturi ample viata sugerând.
Unul se crede filozof, fara sa fie.
Doctor se vrea a fi, dar fara leac!
Învatator fara stiinta, e doar un fleac.
Altul, în rege îmbracat… ce utopie!
(Ei nu par ceea ce sunt,
Ci par exact ce nu sunt!)
Iata ca masca le da închipuire
Discret si numai ascunzând adevarul
Devine dual pe scena actorul
Iar taina nu-i mincinoasa din fire!
Cortina se lasa si rând pe rând
Privitorii tacuti se ridica si pleaca
Spectacolul sfârsit, nu mai e joaca!
Mastile cad, actorii priviri evitând.
(Lumea e teatru…
Iar teatrul suntem noi!)
VIATA CA O SCENA: PRIMEJDIA
„cine privind, pofteste o femeie,
a si pacatuit cu ea…”
-Dar daca n-o poftesc privind-o?
Ce daca are ochii mari
Si flori albastre în priviri?
Ce poti mai mult ca sa admiri?
Cu trupu-i zvelt si sânii tari
Cu pielea alba ca de nea
Si gura-i rosie ca focul
Sa-mi faca numai mie jocul
Asa, cuvântul ei ar vrea!
Ce daca o privesc mirat?
Eu n-o poftesc ci doar admir
Mi-am pus pe frunte sfântul mir
Si n-o doresc, nici n-am visat!
- Ma faci sa cred ca nu îti pasa
Si tu nu arzi de acea dorinta?
Cu joc ascuns ea te atâta
Cum iarba uscata focul lasa.
Si spui ca n-o poftesti de fel?
Dar, întorcandu-te acasa
De ce nevasta este stearsa?
De ce copiii sunt altfel?
Caminul greu, griji o multime!
Oricine îti va fi povara
Si viata îti va fi amara
De ce te porti cu asa asprime?
(pricina)
Nu te-ai întors singur acasa…
În constiinta si în cuget
Tu esti cuprins fara de preget
De-acea femeie pacatoasa!
„Cuvinte alese” – Sfântul Ioan Gura de Aur
VIATA CA O SCENA: EXTREME
cautare
Cu-nfrigurarea omului pierdut
Caut în noaptea sufletului mut
Am rana în cuget, tare-mi e greu!
Durerea e seaca, revine mereu!
întrebare
Cine esti tu, de-mi slutesti sufletul?
M-ai lovit rau, mi-ai ranit cugetul!
Cine esti tu, de-mi strivesti inima?
M-ai zdrobit tot, mi-ai lasat lacrima!
Cine esti tu, trecut neiertator
Iluzie muta, cuvânt apasator?
rânduiala
A dat Dumnezeu omul sa se nasca
Mai înainte ca acesta sa vrea!
Si i-a mai dat Domnul dar, sa iubeasca
Mare necaz si încercare grea!
I-a daruit apoi, multa putere
Omu-ncrâncenat, s-a pus pe avere!
Frumuseti nedescrise el a primit
A vrut si mai mult, vesnic nemultumit!
Si i-a dat Dumnezeu, din toate ce sunt
Însa acesta natâng, le-a încurcat crunt!
S-a pierdut dara, omul! Iata-l ratacit!
E îndestulat zice…dar, nu-i fericit!
Motto: “Râul linistit e adânc.” (proverb bizantin)
“Isus i-a zis:…Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici
sa nu se inspaimante.”(Ev. Ioan 14:27)
“O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, si fericirea ta ca valurile
marii.”(Isaia 48.18)
Intr-o zona din America cresc copaci seculari foarte inalti, Sequoia, un conifer numit „Arborele Mamut”. Sunt arbori uriasi care pot atinge vârsta de 3000 de ani, ce pot avea o înaltime de peste 100 de m, un diametru al trunchiului de 13 m, o greutate de 2400 tone, situati la liziera padurilor din muntii Sierra Nevada din SUA, intr-o zona in care bat furtuni devastatoare.
Dar cum de rezista si nu se prabusesc? Rezista cu succes deoarece au radacini puternice care se impletesc de cele ale copacilor vecini, unele de altele, ca o adevarata retea tesuta natural de mâna priceputa a Creatorului.
Arborii din familia Sequoiadendron giganteum au dificultati în a se reproduce în mediul natural si în special prin cultivare. Aceasta se datoreaza necesitatii unui sol mineral bine irigat si a unei expuneri totale la soare. In ultima perioada, cercetatorii americani si-au dat seama de importanta pe care incendiile forestiere o au în procesul de înmultire a acestor arbori. Focul nu doboara acesti uriasi, dar inhiba dezvoltarea vegetatiei la sol, favorizand vlastarii de Sequoia în perioada de crestere. De altfel, focul genereaza aer cald, care forteaza deschiderea conurilor si eliberarea unor cantitati mari de seminte peste solul optim dezvoltarii vlastarilor. Cenusa de la sol protejeaza semintele si de radiatiile ultraviolete.
La fel, inima omului, e supusa la mari si indelungate furtuni, la mari tulburari si chinuri, la conflicte si lupte, la mari intristari si incendii. Trebuie sa vedem ce anume-i va putea oferi pacea si protectia de care are nevoie.
Pacea lui Dumnezeu intrece orice pricepere
Apostolul Marcu, prezinta cazul uni om stapânit de un duh necurat care il chinuia mult. “ Cand a iesit Isus din corabie, L-a intampinat indata un om care iesea din morminte, stapanit de un duh necurat. Omul acesta isi avea locuinta in morminte, si nimeni nu mai putea sa-l tina legat, nici chiar cu un lant. Caci de multe ori fusese legat cu picioarele in obezi si cu catuse la mâini, dar rupsese catusele si sfaramase obezile, si nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi si noapte, statea in morminte si pe munti, tipând si taindu-se cu pietre. Cand L-a vazut pe Isus de departe, a alergat, I s-a inchinat, si a strigat cu glas tare: Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preainalt? Te jur in Numele lui Dumnezeu, sa nu ma chinuiesti! Caci Isus ii zicea: Duh necurat, iesi afara din omul acesta! Care-ti este numele? l-a intrebat Isus. Numele meu este Legiune, a raspuns el, pentru ca suntem multi. Si Il ruga staruitor sa nu-i trimita afara din tinutul acela. Acolo, lânga munte, era o turma mare de porci, care pasteau. Si dracii L-au rugat, si au zis: Trimite-ne in porcii aceia, ca sa intram in ei. Isus le-a dat voie. Si duhurile necurate au iesit si au intrat in porci; si turma s-a repezit de pe râpa in mare: erau aproape doua mii, si s-au inecat in marePorcarii au fugit, si au dat de stire in cetate si prin satele vecine. Oamenii au iesit sa vada ce s-a intamplat. Au venit la Isus, si iata pe cel ce fusese indracit si avusese legiunea de draci, sezand jos imbracat si intreg la minte; si s-au inspaimantat.”
Omul in care se afla o legiune de draci nu s-a putut elibera singur, dar nici oamenii n-au putut ajuta. Eliberarea si pacea (sezand jos imbracat si intreg la minte) i-a dat-o Isus.
Intr-o imprejurare cand pe mare s-a pornit un vânt puternic si furtuna, ucenici au fost cuprinsi de mare frica si ingrijorare, dar Domnul Isus a certat vântul si valurile, spunând simplu: “Taci! Fara gura!” si s-au potolit.
Celebrul imparat David, ca unul care a avut o mare experinta de viata, in psalmi se refera la pacea de care omul are atâta nevoie:
“Multi zic: Cine ne va arata fericirea? Eu insa zic: Fa sa rasara peste noi lumina Fetei Tale, Doamne! Tu-mi dai mai multa bucurie in inima mea, decat au ei cand li se inmulteste rodul graului si al vinului. Eu ma culc si adorm in pace, caci numai Tu, Doamne, imi dai liniste deplina in locuinta mea.” (Ps. 4).
“Cei blanzi mostenesc tara, si au belsug de pace.” (Ps.37.11)
“Multa pace au cei ce iubesc Legea Ta, si nu li se intampla nici o nenorocire.”(Ps 119.165)
Iar apostolul Pavel, privind la Crucea lui Cristos, scrie:
“Dar acum s-a aratat o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, fara lege despre ea marturisesc Legea si prorocii si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nici o deosebire. Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus (…) Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos (…) Si umblarea dupa lucrurile firii pamântesti, este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace”(Epistola catre Romani).
“In adevar, cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainta care duce la mantuire, si de care cineva nu se caieste niciodata; pe cand intristarea lumii aduce moartea. “(2 Cor 7.10)
“Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a dreptatii.”( Evrei 12.11)
Iov, un om din antichitate, mult incercat de Dumnezeu, spune si aceste cuvinte:
“Imprieteneste-te dar cu Dumnezeu, si vei avea pace; te vei bucura astfel iarasi de fericire. (…) Daca da El pace, cine poate s-o tulbure? Daca Isi ascunde El Fata, cine poate sa-L vada? La fel se poarta fie cu un popor, fie cu un om…” (22:21, 34:29)
Domnul Isus s-a ocupat in câteva ocazii de conceptul Pace.
„Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu, si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. Stiti unde Ma duc, si stiti si calea intr-acolo. Doamne, I-a zis Toma, nu stim unde Te duci; cum putem sa stim calea intr-acolo? Isus i-a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” … “Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui impreuna cu el. …Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.”(Evanghelia Ioan, 13-14).
Isus putin mai inainte le zisese ucenicilor Lui ca cineva dintre ei il va vinde. Cel caruia-i va intinde bucatica de mâncare. „Iuda, dupa ce a luat bucatica, a iesit afara in graba. Era noapte.”
Ucenicilor li se tulburase inima, auzind ca cineva il va vinde. Stiind ca plecarea Lui din lumea aceasta se apropie, a dorit sa le lase un Cuvânt de imbarbatare „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine.”
Sa observam ca atitudinea noastra fata de Domnul Isus imparte omenirea in doua categorii si stari generale:
1). Cei care sunt indiferenti sau il urasc pe Isus Cristos. Sunt cei care, mai repede sau mai târziu, sunt tulburati, sunt plini de Sine, sunt plini de vinovatie, de frica de viitor, sunt cei care n-au Pacea, sunt cei care il vând pe Isus Cristos pentru orice lucru mare sau mic.
2). Cei care il iubesc pe Isus Cristos. Cei care primesc Pacea de care inimile au nevoie.
Constiinta omului este confruntata de Trecut, de Prezent si de Viitor. Aceasta confruntare il pune in fata rezolvarii enigmei a celor trei mari probleme, corespondente, fiecarui om: Vinovatia, Sinele, Frica. Vinovatia pentru incalcarea legilor divine si umane, problema afirmarii eului mai presus de orice, calcând cu picioarele peste interesele si dreptul legitim al aproapelui nostru si, apoi, frica de necunoscutul zilei de mâine si al vesniciei.
Cum putem scapa de acest Sine si Eu care se manifesta in mod egoist si pagubos pentru mine? Avem un model de om altruist, care nu a actionat niciodata mânat de egoism personal. Acesta e Isus Cristos. Oricine crede in El, este o creatie noua, având natura Sa, atitudinea sa altruista. Cum putem fi asa, deci? Prin credinta si pocainta. Dar mai e nevoie de inca ceva important. Trebuie sa ne indragostim, sa fim permanent indragostit de El. Ne aducem aminte cum a fost, cum este, cum se intâmpla atunci când doi tineri se indragostesc unul de altul. Daca pâna atunci aveam grija problemelor noastre egoiste, daca pâna atunci primordiale erau gândurile si interesele noastre, din acel moment totul se schimba in mod radical. Acum incepem, incet-incet, sa privim spre interesul celuilalt, spre a-I produce lui sau ei placerea si bucuria, lasam eul nostru in plan second. Incet-incet devine Celalalt stapân in inima noastra. Atunci nu mai traieste in noi Eul nostru, ci Eul Lui. Slavit sa fie Domnul Isus Cristos, care are si numele Emanuel-Dumnezeu este cu noi! TREBUIE deci sa-L iubim pe Isus, sa ne indragostim de El, El sa fie stapân in inima noastra si atunci vom fi altruisti, drepti, fara pacat, curatiti de orice pacat de Sângele Lui care a curs pe lemnul Crucii. Frica si Sinele nostru le ia El, care ne schimba. Isus devine centrul vietii noastre asemeni unui iubite. Credinciosul, devine o noua creatie. El face in credinciosul autentic toate lucrurile noi. Asa e in viata tuturor sfintilor. Asa s-a intâmplat cu sfântul Augustin, care a zis: “Iubeste, si fa ce vrei”. Si maica Tereza a fost o creatie noua, a iubit, si a putut face tot ce a vrut. La fel si pastoral luteran Richard Wurmbrand, L-a iubit pe Isus, si a putu face tot ce a vrut. Si-a iubit semenii, dar a fost intotdeauna indragostit de Isus Cristos, iar Pacea nu i-a lipsit nici in cei peste 12 ani de detentie comunista. E o pace care o da Cristos, care intrece orice pricepere. (“Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus”-Filipeni 4.7).
Cristos rezolva cele trei probleme cardinale, trecutul, prezentul si viitorul. Moartea Sa rezolva trecutul, Invierea Sa rezolva prezentul, Inaltarea Sa rezolva viitorul etern.
Isus s-a rugat pentru ucenicii Sai, astfel: “Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; …. Si ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor. Tata, ma rog pentru ei, nu sai iei din aceasta lume, ci sa-i pazesti de cel rau.”
Prin rugaciune, si dumneata poti veni la El (Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara, a spus Domnul Isus), sa ceri sa te sadeasca in biserica Sa glorioasa, sa ai radacini puternice ca Arborele Mamut, sa fii bine ancorat in El, plin de iubire, sa poti fi o creatie noua, care sa nu mai aiba vinovatie, mândrie nesanatoasa, sau frica de viitor, ci Pace deplina in Isus Cristos, prin credinta.
GLORIE DOMNULUI ISUS!
***
Traian Dorz, poezia “Tu esti in noi – si nu simtim”:
Tu esti in noi – si nu simtim
cum nu simtim ce nu ne doare,
cum nu ni-e greu si nu tanjim
cand nu-i nici cald si nici racoare.
Tu esti in noi cand nu dorim
si cand nimic greu nu ne pare,
cand nu-nsetam nici flamanzim
Tu esti in noi indestulare.
Tu esti in noi Cuvant cand stim
cantand, in noi Tu esti cantare,
lumina esti – cand stralucim,
cand ne rugam – esti inaltare.
De-aceea doru-Ti nu-l simtim
ca cel de frati, in adaunare;
ca cel de flori – cand le privim
sau cel de ape – la izvoare.
Tu esti in noi – si nu simtim
decat cand pleci, a Ta plecare,
atunci ni-e greu, atunci tanjim,
atunci simtim ca totul doare.
***
Dintr-un potop, Tu, Doamne, m-ai salvat,
În pumnu-Ti ape mari si dese ai strivit -
Cu glasul Tau de tunet, din ceruri ai strigat,
Si ploaia ce curgea-n perdele s-a oprit.
De-un nou pamânt, Tu parte mi-ai facut,
Sa-l stapânesc, ai spus, de-acum-nainte –
Si-un curcubeu din mâna-Ti sfânta s-a nascut
Ca semn dumnezeiesc de-aducere aminte.
Eu chem de-atunci, în ruga, pe Nume a-Ta Fiinta,
Un vârf de munte-am temelie sub picioare –
Te vad, de pe înalt acoperisul lumii, prin credinta,
Croindu-mi drumul prin Iordan si mare.
La aproape 10.000 km distanta de tara, Corneliu Cocioba vrea sa-i alfabetizeze pe cei batuti de soarta.
Christianity works the best in practice. Try it :)
