Revista ARMONIA

ROMÂNIA MEA –  “O LECTIE DE PATRIOTISM”

Marian Catalin GRIGORE

Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

La rostirea acestor cuvinte, toata fiinta omului ar trebui sa tresara. Bunicul meu spunea ca atunci cand auzea aceste doua vorbe, instinctiv, mâna dreapta o înalta în dreptul inimii, iar în gând fredona imnul. Astazi, pentru noi, ar fi ceva iesit din comun.

 Patriotismul e dat de mult uitarii, mai exista poate într-o scoala învechita dintr-un sat uitat de lume, acolo unde „contaminarea” înca nu a ajuns. Nu a fost ideea cuiva anume, nu a vrut nimeni ca noi sa uitam sau sa omitem acest mic dar important detaliu. De cele mai multe ori, patriotismul este asociat cu perioada comunista, atunci când în fiecare dimineata se cânta imnul în scoala. Ma bucur, deoarece pâna în clasa a III-a, am cântat si eu „Desteapta-te romane” la scoala, si nu eram în anul 1981 ci în 2002. Pe atunci nu stiam eu mare lucru, cum de altfel nu stiu bine nici acum. Încerc doar sa înteleg de ce societatea ne îndeamna, mai bine zis ne influenteaza, sa ne dispretuim tara. Ca dovada, data de 1 Decembrie li se pare românilor ziua potrivita în care sa-si manifesteze nemultumirile în fata conducerii.Cu ce folos? Doar pentru a demonstra înca o data cât de lipsiti de respect suntem fata de sarbatorile si însemnele tarii. Daca ma gândesc mai bine, nu „dispretul” este cuvantul potrivit ci mai degraba ignoranta!

 Oamenii au asteptari foarte mari de la tara lor. Un somer doreste un loc de munca, o simpla functionara, doreste o vacanta alaturi de familie, departe de România daca s-ar putea, iar un copil probabil vrea sa fie închis într-un magazin de jucarii. Dar oare suntem în masura sa cerem ceva acestei tari careia nu-i oferim nimic în schimb? Un simplu gând, un simplu sentiment de respect ar fi de ajuns. Dimpotriva, noi o exploatam, o poluam, o tratam cu indiferenta, o ignoram. Atunci când vizitam o tara straina, adesea ne este rusine de poporul nostru, de tara noastra. Când vedem un român pe strada, întoarcem capul, traversam pe partea cealalta, facem orice pentru a-l evita. Poate nu este vina noastra, iar aceasta reactie „alergica” la români sa fie doar din simplu orgoliu. Am putea face abstractie de acesti indivizi care ne fac de rusine natia si care ne fac sa întoarcem privirea… Sa ne gândim la valorile reale din tara noastra; domnitori, oameni de stiinta sau sportivi, care cu totii au purtat numele României foarte departe. Atunci când li s-a recunoscut un merit sau li s-au acordat medaliile de aur, au înaltat cu mândrie drapelul românesc. Bineînteles ca atunci si noi am fost mândri, poate chiar ne-a dat o lacrima. Pentru mine, tara mea, asta înseamna… sa ma cutremure frigul în mijlocul verii atunci când lotul national de gimnastica ocupa podiumul! Cu siguranta, nu putem vedea tara înconjurata de o aureola si împodobita cu mii de virtuti umane si politice. Trebuie sa ne asumam si aspectele negative. Dupa cum nici întunericul nu exista în sine ci doar atunci când lipseste lumina, si elementele negative exista doar atunci când lipsesc elementele pozitive.

 Este necesar sa luam initiativa fara a astepta ca ceilalti sa o faca primii. Am trecut de vârsta care sa ne scuze, acum am crescut. Pot sa aleg ceea ce vreau sa fac. Daca as avea o functie înalta, de exemplu, mi-as dori sa pun bazele mai multor programe în cadrul comunitatii: întreceri, sarbatori, activitati prin care oamenii sa învete sa colaboreze, sa ajute, sa aprecieze, sa daruiasca. Legatura dintre oameni este esentiala, o tara se caracterizeaza prin oamenii ei. În cele mai multe cazuri, cei cu care ajungem sa ne identificam nu sunt cele mai bune exemple etice sau morale. Parlamentarii, persoanele publice care nu promoveaza decât mediocritatea si ale caror mici detalii cotidiene devin peste noapte evenimente globale! Mass-media a ajuns sa promoveze si ea false valori, milionari din hârtie creponata si „mici scandale”. Ar fi inutil sa realizez o însiruire de nume si de exemple, pentru ca nu as face altceva decât sa le promovez si eu în aceasta lucrare.

 Nu vreau sa cad în extrema cealalta, excluzându-ma de la aceste evenimente. Nu ma pot numi un patriot înflacarat, societatea m-a „contaminat” si pe mine! Nu sunt o exceptie de la regula, nu pot iesi din tipare. Tot ceea ce am sustinut, îmi reprosez si mie. Nu stiu unde am pierdut valiza de acasa pe care mi-o daduse mama si în care îmi alesese cele mai bune învataturi. Valiza era plina de sfaturi, de îndemnuri si de reguli scrise pe foi patate cu cerneala. Am pierdut-o! O sa o rog sa îmi trimita continutul pe un „mail”! Credeti ca aceste tehnici ale societatii actuale „moderne” vor putea înlocui oare foile patate cu cerneala? Cum ramâne cu valoarea? Cu totii avem tendinta sa înlocuim traditia cu elementele noi, iar valorile cu nonvalorile. Modernizarea este mai mult decât necesara, însa în alte domenii. Ceea ce avem din strabuni trebuie pastrat cu sfintenie! Oricât de moderna va fi tehnologia, nu va putea înlocui adevaratele virtuti transmise prin „mail” cu cele de la om la om.

Ar fi cazul sa învatam sa apreciem mai mult oamenii pentru ceea ce sunt, nu sa-i criticam pentru ceea ce nu sunt. Sa-i cunoastem asa cum sunt ei, cu calitati si cu defecte. Sper ca astfel vom ajunge sa iubim oamenii, sa ne iubim tara. E posibil macar pentru o zi sa înlaturam ignoranta care ne defineste si sa uitam de televizor, computer, telefon! Sunt sigur ca vom supravietui bucurându-ne de frumusetea unei zile, înconjurati de familie, prieteni, o carte, o minge, o floare sau o cana cu ceai.

 Daca as continua… as risca sa transform totul într-un sir de cuvinte pompoase si sa complic si mai mult lucrurile. Asa ca închei prin a spune ca putem învata sa ne iubim tara, cunoscându-ne pe noi, pe semenii nostrii români. Este timpul sa fim mai buni, schimbându-ne atitudinea fata de noi însine si fata de persoanele din jur, deoarece, în noi cei tineri sta puterea de a schimba!