Revista ARMONIA

 Paula Romanescu

Cuvânt la lansarea cartii „Luminisuri”

Este început de vara. Anul 2011. De undeva de peste mari si tari trebuie sa vina un mesager de suflet românesc sa ne arate si noua, celor ramasi la vatra veche a graiului, cât de însetat de luminisuri este sufletul mai ales când trecem printre oameni cu ochii închisi, care au uitat sa vada.

 Mesagerul cu fidelitate de pasare calatoare care se întoarce cu fiecare primavara la cuibul stiut de sub cer, a venit. Se numeste ELENA BUICA si este purtatoare de lumina. Noua sa carte LUMINISURI este un pasaport de care universul fara margini (de cel din gândul omenesc vorbesc) trebuie sa tina seama în babilonia de gânduri de pe pamântul oamenilor, fiindca este glasul inconfundabil al iubirii de toate câte sunt.

 Coperta cartii îsi etaleaza marca de noblete – Luminis de padurice – de Nicolae Grigorescu. Este ca si cum invitatia de a descoperi noi luminisuri ni se releva firesc si noi chiar asta facem. Cu fiecare pagina, autoarea ne poarta din Canada, din noua ei lume, cea a ordinii, a elegantei comportamentale, a amabilitatii ca masura fireasca a relatiilor interumane, pâna în lumea satului românesc, acel axis mundi care ramâne pentru scriitoarea Elena Buica… Tiganestii cei de Teleorman.

 Ceea ce mi-a atras atentia a fost bucuria cu care autoarea retraieste (relatându-le pentru noi prietenii stiuti si nestiuti din patria limbii române) întâmplari din lumea ca o scena prin care trece mereu cu zâmbetul pe buze. (Imi amintesc de o fiinta fericita pe al carui chip zâmbetul uitase sa mai apuna si, care într-o zi, în fata aparatului foto de la o institutie care nu prea stie de zâmbet, i s-a sugerat sa nu mai zâmbeasca. „Dar acesta este chipul meu de când am înteles ca viata este un miracol” a raspuns zâmbind si mai luminos faptura aceea solara).

 Cine sa fie de vina ca în crângul luminilor sunt si întunecimi, nu doar luminisuri! Cine sa fie de vina ca unii oameni de-ai nostri par sa fi stat prea mult în padure, fie sa fi iesit prea curând! Elena Buica este o fiinta fericita care ne invita sa luam lectii de fericire din chiar minunea de a trai, înnobilând zestrea de gând cu un senin de suflet.

 Nu mi-am propus sa prezint cartea, ea trebuie citita, nu povestita. Este un dar prea la îndemâna ca sa ni-l refuzam. Este o invitatie la calatorie spre a ne întoarce în noi mai bogati cu înca o lumina. Este un semn de prietenie, o mâna întinsa peste spatii când timpul creste în urma noastra întregindu-ne.

 Editura ANAMAROL din Bucuresti este portul de taina la care se opreste iar si iar autoarea ,,Luminisurilor”, înainte de a ajunge acasa, într-un anume acasa care este fiecare cititor al scrierilor sale.

 Fie ca fericita calatoare Elena Buica sa nu rataceasca niciodata cararea întoarcerii în noi în aceasta fascinanta calatorie care este chiar o viata de om.