Revista ARMONIA

By Octavian Curpas

Cuvintele raman neputincioase, uimite si atat de solitare la pierderea prietenului lor drag, Cristian Ioanide a carui condei le-a conturat existenta ani la rand. Directorul publicatiei Romanian Times, fiul poetului crestin Costache Ioanid, a trecut in eternitate in data de 29 mai 2008, la varsta de numai 65 de ani.

Trecerea lui in vesnicie, mi-a lovit inima in dimineata zilei de 30 mai, cand am deschis email-ul de la Romanian Times. Nu-mi venea sa cred. Ma gandeam adesea la el si la rolul extrem de important pe care l-a avut in sustinerea valorilor spirituale romanesti, aici, pe taram american. Cristian Ioanide, directorul publicatiei Romanian Times din Portland, Oregon este unul dintre cei care au asezat pilonii spirituali de sustinere ai unei puntii culturale menite sa pastreze intacte traditii, calitati, creatii autentice romanesti.

L-am cunoscut de peste doi ani, mai exact de cand am inceput sa colaborez la revista Romanian Times. In pofida celor peste doua mii de kilometri care ne desparteau, am fost mereu aproape prin articolele pe care le impartaseam in aceasta publicatie. El imi aviza articolele, iar uneori le comenta prin email strecurand pe ici pe colo cuvinte de talc cu nota de umor. Si traiam un sentiment deosebit de fiecare data cand incepeam sa imi scriu articolele pentru Romanian Times. Il stiam prezent acolo, la doar o penita distanta, un suflet mare care vibra cu fiecare cuvant si care inspira atatea inimi. Cristian Ioanide avea aceea dexteritate spirituala cu care reusea sa capteze in cuvinte atata viata si speranta. Cand avea loc cate o intamplare marcanta, asteptam cu nerabdare sa surprind informatia prin ochii sai de jurnalist. Ma lasam pur si simplu condus de viziunea sa si stiam sigur ca merg pe calea cea buna, Cristian Ioanide dovedindu-se a fi intotdeauna un fin analist al evenimentelor care se petrec la scara mondiala.

Nu de mult ma batea gandul sa-i iau un interviu, impresionat fiind de gandirea lui profunda. Am avut o teama (nejustificata) ca m-ar fi refuzat. Acum e prea tarziu pentru a regreta ca nu am pus in practica intentia mea, dar nu e prea tarziu pentru a spera ca dincolo de abisul lasat pe pagini dupa plecarea sa neasteptata, Cristian Ioanide continua sa scrie in sufletele noastre. Fiecare cuvant de-al sau palpaie necurmat asemeni unei flame care rasare neobosita in lupta cu timpul.