Revista ARMONIA

de Ioan LILA

VIN VALURILE, RAVASITE VIN

Vin valurile, ravasite vin

Cu gustul lor albastru de pelin

În rapait de picaturi ce cad

Din norii care ard troznind în vad

Vin valurile hohotind bolnave

Cu gust de infinit si grele, grave

Zvîrlind pe tarm fragmenetele de zei

Si zdranganinbd amarnice pe chei

Ca sa-ntelegem ca în prag de seara

Dorul de necuprins ne mai omoara

Iar somnul ce-l visam este etern

Izbind în zidul vietii sters si tern

M-AI SCUFUNDAT ÎNTR-UN OCEAN DE VISE

M-ai scufundat într-un ocean de vise.

M-am trezit ranit ca un soldat.

Eram tare departe de visurile mele proscrise -

În oceanul din sufletul tau m-am înnecat.

Tu erai ultima stralucire din ochii mei,

Tu erai sarea din pîntecul oceanului.

Eu eram ca o picatura de apa respirata de porumbei,

Pe rana însîngerata cu maci a lanului.

Ardeau toate cîmpiile, degeaba te cautam.

Veveritele te ascunsesera ca pe o nuca -

În labirinturile lor sapate în stele te cautam

Si nu învatasem sa te regasesc, nu înca!

Mai trebuia sa strabat un ocean de coapse bronzate,

Ca sa te regasesc, dar n-am mai putut înnota

Strivit de dulceata lor ce bîntuia prin cetate

Si chiar si în sufletul meu se-nnopta !

SI TIMPUL CURGE, CURGE DE DEMULT

Si timpul curge, curge de demult

Noi l-am uitat pe-o banca într-un parc

Înscris pe-o frunza cu-n însemn ocult

Zburînd ca o sageata dintr-un arc

Dar ne-a ajuns din urma, ne-a lovit

Cu-o toamna si smerita si duioasa

Si, amintindu-ne ca ne-am iubit

Ne-a daruit iertarea matasoasa

ADUNA CIOBURI COLORATE

Aduna cioburile colorate

Iubirile, parfumurile, lacrimile

Sau plîngi sau plîngi amar

Mie mi-e dor de vocea ta cea dulce

De mîngîierea ta îmbatatoare

Mie mi-e dor, de tine îmi e dor

De ploaia dintr-o vara-ndepartata

Prin care ne-am plimbat, tineri, desculti

Azi ploaia este trista, sufocata

Erai un fulg de papadie dintr-un vis

Azi toate astea-s cioburi de iubire

Si noaptea-i tot mai neagra, noaptea…

CATREN ÎMBUJORAT PRECUM O FATA

Catren îmbujorat precum o fata

Cu coapsa dezvelita pîn’ la brîu

Care mi-a dat splendoarea-i fermecata

În valurile repezi dintr-un rîu

Catren jertfit pentru o rima rara

Ideea pare-a fi dezverginata

Zemoasa si dulceaga ca o para

Cu care m-ai vrajit, duioasa fata

Catren cu amintirile tocite

Ca stîncile ce se înfig în cer

Povestile sînt toate ispravite

Iar eu iubirii n-am ce sa-i mai cer

Catren uitat pe raft într-o camara

Lînga un fir plapînd si crud de iarba

Îmi amintesc acuma de o vara

Ce ma vrajea cuvintele sa-mi soarba

Catren… cînd te-am iubit întîia oara

Fin

sambata 21 mai 2011

France