Revista ARMONIA

Lumea incredibila a Suzanei

Trebuie literatura sa satisfaca cererea cititorului? Întotdeauna omul a cautat senzationalul, asa ca literatura de azi nu se deosebeste cu nimic fata de cea de ieri. Ca sa fie în ton, actualii scriitori expun scene de dragoste fierbinti care ies în evidenta fiind avid scormonite de public, asa ca romancierii si poetii impun limbajul care se cauta astazi; bineînteles cel desantat trebuie evitat si cuvintele vulgare pot fi ocolite usor mai ales ca fiecare limba e suficient de bogata în expresii plastice pentru a exprima ce ar dori fiecare sa transmita.
Daca încercati sa vedeti aici astfel de povestiri veti fi dezamagiti, însa o saramâneti fascinati de cu totul altfel de lectura.
În lumea miraculoasa a Suzanei Deac nu trebuie înghitit pastile în încaperi apartinând unor lumi iluzorii, trebuie pasit cu grija în castele de sticla învaluite în ceata, pe insule necunoscute pline de verdeata unde nimeni nu-l manânca pe celalalt; aceasta lume te face sa întelegi cuceririle unor inimi de regi rataciti pe plaiurile îndepartate de vânatoare, te vei pierde în soarele dupa amiezii pe tarmuri învechite de mare, vei afla ascunse salturi profunde în lanturi de argint ca sa cobori vertiginos, pâna ametesti de amplitudinea caderii într-un onirism studiat si creativ. Vei descifra de asemeni taina înfratirii si înmuguririi legumelor… fiecare cu misterul ei, vei dansa, visa si te vei înalta alaturi de balerine delicate, vei întâlni dragostea nevazuta si vei admira trecerile în revista ale unor iubiri încolacite!
De data asta în lumea Suzanei Deac exista doua personaje… restul e umplut cu lucruri minunate pe care printesa abia asteapta sa le descopere. Sunt însasi capcane si de aceea trebuie ferita de ele… adiacent, trebuiesc ocolite si tratate ca si cum n-ar exista. Ea trebuie sa vada numai ce este frumos, de aceea este printesa!
Si totusi nimeni nu este perfect. Lectiile de viata necesare pentru a introduce printesa pe-o scara nesfârsita a timpului sunt practic din întelepciunea autoarei si ar trebui sa citim din ele, mai întâi noi… sa le învatam, sa le aplicam, pentru a deveni mai buni însa din pacate viata ne împinge de multe ori aiurea.
Totul se petrece în plan ideatic, avem de învatat mult de la cunoasterea universului, a naturii, animalelor, a plantelor…. priveste Disscovery si ce inventam noi în razboaie sunt idei absurde si reprezinta înca un grad de incultura din asa zisa noastra civilizatie.
Pretextând dialogul între împarateasa – învatator si printesa, constati ca un cititor atent ca din convorbirea ei deconectanta, incitanta si mult peste media lirica, desprinzi sensibilitatea si totusi realismul scriitoarei.
Un adevarat si urias pas pendular înainte-înapoi pe care Suzana Deac – învatatorul nu se sfieste sa-l recunoasca.
Folosirea de multe ori a sinonimelor pentru exemplificarea mai exactae expresiilor, si întarirea unor cuvinte sau afixe nu stricadin ansamblul complex al povestirii.
Convorbirea, dialogul este stiinta ei dar ma întreb… oare ne asculta cei tineri? Doar copiii feriti de educatia TV-ului pânala 2-3 ani… asa capregatiti-varapid sale dati educatia de baza. Sapte ani s-au redus drastic la maxim trei!
Dialogul e subtil, uneori naiv de umanitar si umanist, încântator, îl citesti si suspini în amintirea altor anotimpuri mai blânde.
Senzatiile ca si iubirea îi umplu firea de explicatii ale spiritului, cauta în pareri savante, în mecanismele biochimice ale organismului de unde izbucneste la un moment dat, pur si simplu constatarea:
‘’ Stiu ce este fericirea!’’
Multe învataminte spuse cu rabdare gasesti în imaginarul omenesc al Suzanei Deac !
Instrumentele muzicale, pasarile, iarba sau natura au rolul lor in însiruirea idiomatica a copilariei si nu în ultim rând ramâne numai romantismul scriitoarei-poete; mila, iubirea fata de ceilalti o înnobileaza si îi da încredere nesperata în culori, în frumusetea lor, încheind apologia lor, a culorilor cu cea pe care o socoteste cea mai reprezentativa,
‘’Învatatorule, de acum încolo de voi avea o dorinta, frica, spaimasau speranta, sus, la culoarea albastra ma voi uita… de acolo vine tot ajutorul!’’
Ea împrastie mai departe iubirea cu razboiul într-o ultima încercare de a gasi explicatia vietii si ajunge la concluzii adânc impregnate în memorie de esecuri anterioare,
‘’Simti ca iubirea s-a jucat cu tine de-a razboiul, a tabarât peste tine, a semanat seminte  de speranta,…. apoi peste un timp ti-a smuls din mâna toate jucariile, si-a luat cuvintele înapoi si a plecat cine stie unde!’’
Te surprind marginal câteva gânduri încâlcite iar in final se induce verdictul povestii… ca sa traiesti trebuie sa si mori!
Asa arata ca împlinirea umana sta numai în poezia coloritului, sarutului si muzicii care îti umplu sufletul de tihna si pace lasând la o parte conflictele de orice fel.
,,Lectiile, care ar putea ajunge lesne manuale sunt amplu de interpretat însa nu necesita eforturi inutile, nu ies din limita accesibilitatii iar gândurile sunt atât de adânci ca ramâi mereu cu aceeasi întrebare… oare poate exista în univers un mapamond neexploziv?
Atât de profund s-a impregnat în om ura, dispretul, furia, teama de necunoscutul care navaleste într-una peste noi ca suntem îngroziti de ce se va întâmpla… daca se va întâmpla!
Actiunea, balansând ca o mostra colorata dansând în fata semineului, ratacind printre afectiunile curbate, se petrece în închipuirea scriitoarei si sfaturile sunt date cu generozitate surprinzând asocierea misterelor cu întrebari si raspunsuri majore.
Textul creeaza emotii… literar este frumos construit, cu o unda de tristete minunat redata si catalizând sperantele în încercarea de a ramâne lânga cititor pentru a construi împreuna o lume mai buna… textul ar trebui înteles la modul simbolistic si figurativ fiindca avem nu numai fragmente de admirat educational si nu stiu nici acum daca e scris pentru copii sau oamenii mari.

Stanescu Aurel Avram