Revista ARMONIA

- foloseste cuvantul „nesange” dupa moartea lui Nichita Stanescu – 

Prima data am privit ironic volumul „revolta ingerilor” (Ed. Vinea, Bucuresti, 2009, autor: Sorin Lucaci). Nu se inscria in siajul zbantuit al cartilor de poezie actuale, al tineretului versificator ce calca peste convenienta.

Si cum sa nu reactionez asa cand citesc: „Cuvant inainte: Serban Foarta, Postfata: Mihail Galatanu”? In ziua de azi, cu toata imensitatea site-urilor literare de pe internet, nu mai slugarnicesti pe la autori cu renume, te duci de unul singur, nu conteaza ca la capat e un drum de aur sau un zid pe care nu-l mai poti trece.

Sorin Lucaci a riscat dar a castigat, si nu datorita recomandarilor, ci datorita poeziilor sale care ne obliga sa-l luam in serios. „abia invatasem sa zbor – ora de fericire -/ si vii tu aiurea si-mi tai aripile” (poemul ora de fericire), scrie autorul, sau: „si cum ma adulmec ca o urma de animal salbatic” sunt definitii suficiente pentru ca un ochi avizat sa identifice formula in care lucreaza.

Aici ni se spune ca „un echilibru se sprijina pe alt echilibru” (poemul surasul ca o improvizatie), ceea ce, matematic luat, ar duce la prabusirea necontrolata a poematicii sale. Iar asta se intampla cu adevarat, la modul real, atunci cand foloseste termenul „nesange” (poemul cu buzele inrosite de nesange), o locatie atat de comuna incat Nichita Stanescu ar zambi ingaduitor si ar zice: „Lasati-l, e poet!”.

Stefan Doru DANCUS
Ianuarie 2011