web analytics
22
May , 2012
Tuesday

Revista ARMONIA

Portalul SALTMIN MEDIA – Un refugiu pentru minte si suflet.

SOBA DIN CASA DOMNIEI

Posted by saltmin2010 On December - 29 - 2010

Singura piesa arheologica din Romania careia i s-a dedicat o poezie

Arheologul dr. Paraschiva Victoria Batariuc, careia recent Consiliul Local al urbei i-a acordat titlul de „Cetatean de onoare al municipiului Suceava”, mi-a semnalat faptul ca la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina se afla o impresionanta piesa arheologica, singura din Romania careia i s-a dedicat o… poezie.

Soba, alcatuita din peste 700 de cahle cu motive decorative

Este vorba de soba din cahle din Casa Domniei, o constructie exterioara Cetatii de Scaun a Sucevei, destinata spre a inlocui Sala tronului cu prilejul unor ceremonii care nu se puteau desfasura in cetate. Casa Domniei a fost ridicata la sfarsitul sec. al XV-lea, in jurul anului 1480, si a functionat pana in toamna anului 1497, cand a fost incendiata. Sapaturile intreprinse pe Campul Santurilor au scos la iveala, in anii 1955-1956, cahlele din care a fost construita aceasta soba, o instalatie de incalzire care, asa cum spune Paraschiva Victoria Batariuc, „se incadreaza, tipologic, in marea grupa a sobelor gotice tarzii, in forma de turn de cetate”. Soba, care era alcatuita din peste 700 de cahle cu motive decorative, avea o inaltime de cca. 3,8 metri, camera inferioara de ardere fiind de forma paralelipipedica iar camera de incalzire avand forma unui poligon cu 16 laturi.

„O varianta moldoveneasca a sobei gotice tarzii”

Primele cahle au fost scoase de pe Campul Santurilor de arheologul Trifu Martinovici, cel care a descoperit si doua tezaure, unul pastrat intr-o punga de catifea (care continea obiecte de podoaba, perle si cateva placute de aur filigranat), iar celalalt invelit intr-o panza (vase laice – farfurii de cositor, dar si obiecte de cult – fragmente dintr-un potir din argint si argint aurit), tezaure care au intrat in patrimoniul Muzeului National de Istorie a Romaniei. Cercetarile au fost continuate apoi de arheologul Radu Popa, care a definit instalatia de incalzire amplasata pe peretele de est al Casei Domniei ca fiind „o varianta moldoveneasca a sobei gotice tarzii”.

„Soba la care s-a incalzit Moldova”

La un interval de cca. zece ani de la descoperirea primelor cahle ale sobei, in anul 1975, Paraschiva Victoria Batariuc a citit in ziarul „Scanteia” o poezie dedicata sobei de la Suceava, semnata de poetul Andrei Ciurunga (Robert Cahuleanu, 1920 – 2004). Poezia, cu titlul „Soba la care s-a incalzit Moldova”, pe care a copiat-o atunci din gazeta, a regasit-o recent cand si-a facut ordine printre hartii: „De la Suceava, din mosia-n somn/ ca dintre scumpe danii de hrisov, a/ razbit pana la noi, din domn in domn/ soba la care s-a incalzit Moldova.// Oprite-n piatra, vremurile-au stat,/ ca priceputa mana de valah le/ scrisese-n smalturi – si le-a pus la sfat/ cu zimbrii stemei, zugraviti pe cahle.// Moldova mea si-a noastra de demult/ te poarta-n sine-adanca mea cerneala/ si din penita pana-n os ascult / cum nu te-nduri de pace-n osteneala.// Cum nu te-nduri de-avutul subteran/ ci ni-l intorci ca pe-o straveche slova,/ voievodal jaratec din codrii lui Stefan,/ la care toata te-ncalzeai, Moldova”.

Soba ar putea fi reconstituita

Paraschiva Victoria Batariuc, care in monografia „Cetatea de Scaun a Sucevei” a scris despre aceasta soba si despre motivele ornamentale de pe cahle (publicand si incercarea de reconstituire grafica a acesteia, realizata de Radu Popa si Monica Margineanu-Carstoiu), spune ca soba ar putea fi refacuta.

Reconstituirea s-ar putea face numai intr-o incapere speciala a muzeului (care ar putea fi proiectata intr-o noua configuratie a imobilului), situata la parter (din cauza greutatii mari a sobei) si avand o inaltime de cca. 4,5 metri.

Tiberiu COSOVAN
Suceava
decembrie 2010

Share
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply




Recent Comments

SALTMIN MEDIA is a Romanian-American Portal in Hickory, NC. Our purpose is not only to publish important news and original articles, but to have a different perspective over the spiritual and moral values; to promote respect for Biblical and cultural values and to live according to the spiritual values of real Christianity. We want to be Salt and Light and to offer guidance and taste, to stop the moral entropy of our age and to show the way to those who are searching for it.

Recent Comments

DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

On May-23-2011
Reported by Editor

Sa rastignesti urechea mea

On Sep-28-2011
Reported by Editor

Un roman cu cheie initiatica

On Oct-5-2011
Reported by Editor

INTERVIU CU TATIANA STEFAN

On Nov-14-2011
Reported by Editor

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

On Jan-19-2012
Reported by Editor

CIORBA DE VORBA

On Jul-24-2011
Reported by Editor

Cununa doinelor de nea

On Jan-10-2012
Reported by saltmin2010

Sunt mama

On Sep-21-2011
Reported by Editor

Cum trece un cantec prin noi

On Jan-25-2011
Reported by saltmin2010