Revista ARMONIA

Fiecare popor isi are traditiile lui, fiecare familie isi cunoaste obiceiurile ei, fiecare om rutina lui, fiecare credinta datinile ei si fiecare lucrare uzantele ei. Functionam mai usor pe baza de stereotipuri stabilite cu multa vreme in urma, cu care ne-am obisnuit atat de mult, incat le executam mecanic, fara a mai gandi, fara a dori sa le schimbam, fara chiar a fi constienti ca o facem. Odata intrati in relatie de simbioza cu obisnuinta, acest mecanism mental atotprezent in lume, ii cedam treptat controlul, acordandu-i putere asupra actiunilor noastre si rang de a doua natura.
Luam mare parte din decizii in virtutea obisnuintei, unele din ele fiind doar reflexe declansate de necesitatile vietii zilnice, de circumstante, sau de alti factori exteriori. Ne traim viata sub imperiul obisnuintei si ne supunem schimbarilor inevitabile cu tot mai multa dificultate. De schimbarile evitabile ne ferim.
Traditia este memoria colectiva a unui grup, care o respecta, avand incredere ca istoria a verificat-o si validat-o ca atare. Traditia este obisnuinta ridicata la rang de noblete.
Cu cat fagasele sunt mai adanc sapate, cu atat mai confortabil calatorim pe drumul vietii, impingand carul spre o destinatie definita candva in trecut. Prin constrangerile pe care le impune inaintarii, fagasul garanteaza si destinatia ei, dar ramane mai fidel trecutului decat viitorului. In cuvintele lui Elbert Hubbard, traditia este ca un ceas care ne arata ce ora a fost candva in trecut.
Fara indoiala, traditia poate juca un rol pozitiv in istorie si credinta, ca factor stabilizator. Dar un accent exagerat pus pe traditie, in dauna altor factori, care contribuie la echilibrul necesar, poate preface traditia in frana a istoriei si a credintei personale. Venerata fara discernamant, traditia devine reflectarea in prezent a unui context istoric disparut, un anacronism tinut in viata prin mijloace artificiale. ”Traditionalistii sunt pesimisti cu privire la viitor si optimisti cu privire la trecut”, ne spune Lewis Mumford pe sub mustata.
Cat priveste religia, traditia cauta sa perpetueze in prezent credinta celor disparuti de multa vreme. Scriptura isi pierde treptat autoritatea ca singurul izvor al adevarului (revelat), in timp ce parerile inaintasilor castiga tot mai multa putere. Acumularile succesive de erori, interpretari date Scripturii de reprezentanti proeminenti ai traditiei si un bagaj de scrieri apocrife adunat de-a lungul secolelor, inlocuiesc treptat credinta inspirata din Cuvant. Rezultatul inevitabil va fi o credinta moarta a celor vii.
William Poteet relata in The Pentecostal Minister cum, in 1903, tarul Rusiei a observat o santinela postata undeva intre zidurile Kremlinului, fara ca locul respectiv sa justifice in vreun fel nevoia unui ostas. Nu era nimic de pazit acolo. Punand sa se faca cercetari, afla ca in 1776 tarina Ecaterina cea Mare, plimbandu-se intr-o zi pe domeniul palatului regal, a zarit acolo prima floare a primaverii.
- ”Pune-ti aici o santinela; nu cumva sa calce careva pe ea”, a poruncit tarina.
Nimeni n-a indraznit ulterior sa revoce ordinul tarinei si astfel, vreme de peste o suta de ani, fara intrerupere, mii de soldati au facut de straja pe mormantul anonim al unei flori de primavara.
De obicei, traditiile nu se nasc intentionat, ci cresc din seminte aruncate ca din intamplare, de multe ori fara a se mai sti de catre cine, dar odata ajunse la rod, ne uimesc prin vitalitatea lor. Este nevoie de un spirit treaz, chiar eroic, pentru a avea curajul sa introduca o modificare in traditie si uneori de un set de circumstante favorabile pentru ca schimbarea sa fie implementata.
Gelu Arcadie Murariu,
Oregon City, Oregon