Postati ferm si definitiv pe terenul familiar lor, unii oameni privesc lumea numai din perspectiva personala, limitata, locala, sau partizana, ignorand voit, ori dispretuind orice alte puncte de vedere. Putini sunt cei cu adevarat ignoranti cu privire la existenta altor unghiuri din care lumea poate fi privita. Ridicolul pozitiei lor consta in faptul ca se cred cocotati tocmai pe piscul muntelui, de unde privesc semet la semenii lor din vale. Dac-ar fi cu adevarat elevati pe creasta muntelui, pretentia lor ar putea fi legitima. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Blocaje insesizabile (de ei) se interpun intre ei si lume, precum copacii proverbiali, impiedicandu-i sa vada intreaga padure a realitatii in care-si duc existenta.
Iti va fi greu, daca nu imposibil, sa dialoghezi cu un om apartinand unei atari categorii. Nu va accepta argumente, nu se va lasa clintit din convingeri, nu va fi dispus a face un singur pas de apropiere. El nu stie ce-i compromisul. Convingerile lui, imbracate doar in straie de alb si negru, niciodata in nuante intermediare, sunt croite la comanda. I se potrivesc perfect si nu se simte confortabil decat in ele . Isi apara cu indarjire parerile, pe care nu le percepe ca “personale”, ci ca postulari emise de la inaltimea pozitiei lui de necontestat. Dubiul nu-i tulbura somnul si indoiala nu locuieste pe strada lui.
Incremenit pe soclul pozitiei auto-asumate, se izoleaza inevitabil de aproapele lui, auto-condamnat la singuratate si individualism, incapabil a comunica. Chiar si in familie el troneaza dictatorial de la inaltimea morala a unui pretins caracter fara pata.
Adevarul nu este relativ si binele nu-i personal . Fiind universal si absolut, adevarul poate fi acceptat, ignorat, sau respins (la modul personal). Nici un om nu dispune de adevarul intreg; nu-l cunoaste in stare pura. Minereul adevarului contine inca urme de reziduuri rezultate din educatie, prejudecati, cultura, traditii, etc, si-i supus unui proces continuu de rafinare.
Adevarul n-are tata, nici mama, ori nepoti si ne trateaza pe toti cu impartialitate. Nu tot asa, insa, ne raportam noi la adevar. Ceva, in natura noastra alterata de mandrie, ne convinge mai totdeauna ca am detine monopolul asupra lui. Adevarul nu origineaza in noi si nu-si va afla salas decat in mintea care-l cauta si accepta cu lepadare de sine. Adevarul si eroarea se exclud reciproc si nu pot coexista in mod pasnic, ca vecini.
Adevarul despre lumea inconjuratoare ne sta la indemana (progresiv) prin observare, cercetare si experienta. Cu privire la divinitate si la noi insine, adevarul nu este disponibil decat prin revelatie ?i este menit sa ne ?ocheze, sa ne trezeasca la realitate. Adevarul revelat ne zugraveste chipul real privit din perspectiva divina, zdruncinand din temelii convingeri, pareri, evaluari personale si puncte de vedere.
Iata ce i se intampla profetului Isaia cu ocazia revela?iei aratate lui, “Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!” Cu adevarat o revelatie socanta, cu potenta de a schimba intreaga perspectiva a unui om si, in consecinta, viata si loialitatile sale.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon