Revista ARMONIA

prof. dr. Adrian BOTEZ

Daca este sa luam de bun „desfasuratorul” sedintei de alegeri, din 23 noiembrie 2009, de la USR (din Sala Amfiteatru a Teatrului National), este tot mai dificil de spus ce este USR-ul si mult mai usor de zis ce nu este: UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA NU ESTE O UNIUNE DE SCRIITORI! Fie si pentru ca lipseste solidaritatea/”uniunea”… – „întru cele ale Binelui”…!

Din momentul în care am vazut cine candida pentru „sefia” USR, am înteles ca USR nu poate sa-i reprezinte pe scriitorii autentici, cu valoare netrucata, ai României, ci a devenit (daca n-o fi fost si mai dinainte…) o anexa penibila a regimului politic din România: un „tatuc”, în jurul caruia „fac de garda” mamelucii „tatucului”, prin „masa” carora se „scurg”, spre josul obedient si sicofant si „laudator profesionist” (numarând peste doua mii de membri, din cei 2.400 – reunindu-i pe toti impostorii „umflati” de suficienta si de pretentii, obraznici, pradalnici si nesimtiti!) se „scurg”, spre „josul” lipsit de caracter, dar si de valoare, „beneficiile” (relative, e drept) – iar „dizidentii” (abia câteva zeci de scriitori de valoare, DAC? or fi fiind si atâtia!) formeaza un grup „tolerat”, din ratiuni smechere, de justificare a existentei acestui mamut paralitic, care a devenit USR-ul… – tot mai mult, un refugiu de tate, o „piata” larga si gretoasa, de corupti si corupatori, care sugruma, pur si simplu, semnificatiile pur axiologice (s-ar cuveni sa fie chiar apostolico-vaticinare…!) ale „adunaturii” oricum s-ar numi ea: „uniune”, „societate”.

Acest mamut inutil (poate doar celor care s-au refugiat în USR ca într-o „locatie de pensie”, sa le fie de ceva folos) nu mai are nici argumente, nici o logica elementara de existenta, macar, daca i-am cere sa ne explice: de ce Dumnezeu se mai numeste „Uniune a SCRIITORILOR”, si nu „Brutarie” sau „Ferometal”: USR NU E ÎN STARE S?-SI PROMOVEZE NICI M?CAR C?R?ILE PE CARE PROPRIILE EI JURII (de multe ori, chiar onorabile si suficient de obiective) LE PREMIAZ?! Argumentul ca „fiecare se descurca, e economie de piata” e o tâmpenie fariseica, aduce aminte de afirmatia „soldateilor” lui Ceausescu (Dumnezeu sa-l ierte!), referitoare la Scoala Româneasca si la profesorii ei: „Pai, în definitiv, voi ce produceti? Voi doar consumati! Adica, muncitorul din fabrica sa stea opt ore la strung, si voi, nu?! Si câta eficienta productiva are el, si câta ineficienta crasa aveti voi…în definitiv, voi nu creati nimic, nu se vede nimic, de pe urma voastra!”.

Conform acestui argument, putem sa renuntam de pe acum la statutul de om: cultura si lumina ratiunii din ochii „terestrilor” vor disparea, în cel mult un veac, si se vor sui la loc, în pomi, conform darwinismului, o sumedenie de maimute…În orice perioada a istoriei umanitatii cultivate/civilizate, scriitorul a fost „un lux”, dar un lux necesar si întretinut, destul de constant, de mecenati. Fireste, cu conditia sa existe valoare în ce scria si, CEEA CE ESTE EXTREM DE IMPORTANT: aceasta valoare sa fie detectata, acceptata si promovata!!! (…la curtile imperiale ale romanilor, la curtile ducale ale Evului Mediu etc. etc.). Si sa nu-mi ziceti ca un Horatiu ori un Villon aveau, ei, bani de „promo”!

Doar atâta ca, fie si din orgoliu desart, împaratii romani si ducii/printii medievali (într-o veritabila „cursa” culturala, de „formula UNU”!!!) aveau nevoie sa se faleasca (poate cu prea multa vanitate, – dar, în niciun caz, nu „ratau” valorile autentice…AVEAU GUST ARTISTIC RAFINAT, UNEORI INFAILIBIL, precum celebra familie aristocrat-florentina a Medicilor! – nu ca „manelistii” nostri de azi, care promoveaza scabrosul cel mai vulgar al „efebilor” favoriti, langurosi pervertiti pe „deandosulea”… – pe post de „arta”) – cu acesti „bufoni” si „monstri” ciudati (monstri asemeni grifonilor si sfincsilor), care sunt scriitorii CARE AU DE SPUS LUMII CEVA!!!

Iar nu sa se faleasca, pe de o parte, cu „numarul filialelor si cu numarul membrilor”, iar pe de alta parte sa rasfrânga buza a dispret suveran, când vine vorba de a promova autentica valoare scriitoriceasca (prin edituri si librarii, în care sa se expuna macar ce au premiat juriile filialelor USR! – printr-un activ si sustinut si cât mai „maioresciano”-obiectiv „promo”, al cartilor, pe posturile de Radio-TV – pare ca „revolutia tehnica” este utila oricarui cretin din lume, numai scriitorului de valoare, NU!) ”Nu-s bani la Cultura!” – da, n-or fi ei prea multi, banii astia…(ca nu se restaureaza nici mânastirile Voievodului Sfânt, Stefan!) – dar, atunci, pe ce bani nu va mai vede omul pe voi, „sefilor si sefutilor” si „cadânelor (feminine si nu doar…) de sefi”, de atâtea „primblari” prin ”neagra strainatate”! Si nu cu „taraboanta”… ci cu masini „tari”, schimbate ca ”izmenele”! Aud?!

Iar nu sa „promoveze”, asiduu, moda TIR-urilor pline de „euroi” (…dar si de alimente! – „Foamea/criza-i mare, Mitica!”), pusi în slujba „numarului sporit de membri” ptiu! – asta, abia, e un stahanovism absurd, neo-stalinism pseudo-scriitoricesc si putregaire abjecta, prin „lamura” (de plumb) a coruptiei, a coruperii caracterului USR-ului! Prin asa, abia, se „strica orzul pe gâste” SI SE COMPROMITE, GRAV SI DEFINITIV, IDEEA DE USR SI DE SCRIITOR!

Din momentul în care raspunsul dlui Nicolae Manolescu, la solicitarea lui Liviu Ioan Stoiciu (precum ca Paul Goma ar trebui facut „presedintele onorific al Uniunii, cât mai puteti”), a fost: „Goma nu e membru al Uniunii” – îmi este extrem de clar ca birocratia meschina a distrus existenta REAL? a USR-ului.

Chiar daca valoarea estetica a operei lui Goma nu depaseste, cu prea mult, mediocritatea – în schimb, valoarea umana si de caracter îl singularizeaza: este unicul scriitor român, dizident autentic, asumându-si integral riscurile dizidentei sale, în raport cu regimul comunist din România ante-1989. Si, ca si Hristos, a luat asupra sa pacatele acestora… Nu si la modul mântuitor, e drept.

Tot asa precum lui Goma (SUNT ABSOLUT SIGUR!) le-ar fi raspuns dl Manolescu si lui Eminescu, Creanga, Caragiale…(“ne-membri ai USR”…) – daca acestia n-ar fi fost niste eminenti… “pupinmanolesti”!!! Doar UNUL trebuie sa fie “tatucul”, precum Bunul Dumnezeu, nu?!

Am devenit membru al USR-ului la îndemnul si insistentele unui mare si autentic poet neaos vrâncean, Dumitru Pricop. Zabovesc, înca, în USR, în memoria celor care acum nu mai sunt, dar, prin propria lor valoare de ARTISTI AUTENTICI, nu au girat, din plin, doar valoarea cartilor mele si au confirmat harul Duhului meu – ci au girat si, din pacate, continua, prin reverberatii mistice, transmundane, sa gireze si numele de “USR”. Dar mi-e tot mai greu si tot mai penibil sa confrunt fruntile lor boltite de Har Dumnezeiesc, cu…realitatea sedintei din 23 noiembrie 2009, a USR – fara sa ma simt murdar de fapt, pângarit de impostura obraznica si sterila, a celor care au ajuns si se “tin” (unul pe altul, si toti ca ”variante de putere”! – “putere”, în lumea unde ar trebui sa apara Frumusetea Dumnezeiasca a Verbului! – dar n-o mai poate face, de scârba si lehamite) în “fruntea bucatelor”: un Manolescu-“tatuc” – doar SEF, ”pâna la 120 de ani” (ca doar nu veti zice ca o Istorie, în care Eminescu si Neamul Românilor, sunt batjocoriti, spurcati si înjositi, face din Manolescu un scriitor si un critic si un model de om de cultura cum ERA, oarecum, înainte de 1989!), un Breban, care nu-si poate citi nici el romanele, fara sa adoarma un limbric tuciuriu, care se zbate de mama focului, în intestinul (gros) al subculturii/imposturii obraznice, de “enterteinment” un Stan, care înseamna mai putin decât nimic (fara de Bran) În ce-l priveste pe dl Stefan Agopian, îmi rezerv, înca, vreme de meditatie. Dar atât!

E mult prea putin pentru a fi, totusi, ceva…