web analytics
23
May , 2012
Wednesday

Revista ARMONIA

Portalul SALTMIN MEDIA – Un refugiu pentru minte si suflet.

PASTILA SAPTAMÂNII (8) – ÎNTÂLNIRI MIRABILE

Posted by John On January - 30 - 2010

by Zoltan Terner

Glose

Întâlniri mirabile, adica miraculoase, pot sa se întâmple, într-o viata de om, doar câteva. Sau una singura. Sau nici una. Le scriem cu majuscula pentru a le diferentia de tot restul „întâlnirilor” întâmplatoare, fara înteles si fara urmari.
Întâlnirea Mirabila nu este dictata de hazard. Desi pare ca se declanseaza întâmplator. În fapt, Întâlnirea Mirabila este Întâmplarea însasi. Adica Evenimentul vietii… Miracolul prin care se împlineste destinul unui om. Întâlnirea trebuie deci sa se întâmple. Pentru ca îti este sortita. Cum s-a întâmplat sa se întâlneasca Oedip cu tatal sau, pe un drum îngust, si sa-l ucida, asa cum i-a fost dinainte scris.
Înca o data: cum ar putea fi simpla loterie, hazard orb, joc al întâmplarii, când din milioane de oameni, întâlnesti tocmai omul tau, singurul, predestinatul, marea ta dragoste ? Ai dreptate sa zâmbesti neîncrezator, stimate cititorule. Rareori se întâmpla asa. Rari oamenii care au parte de asta. Altfel, de ce am mai vorbi aici de miracol?
Putini oameni ajung sa afle ceva despre acesta. Desi oricine are acces la el. Întâlnirea Mirabila e rascrucea care te asteapta sau pe care o astepti. Chiar daca nu stii, o presimti. Esti împins sa o cauti, sa nazuiesti catre ea, sa o visezi. Ca în mitul lui Platon despre Eros: îti cauti cu dor Jumatatea cu care, unindu-te, sa devii întreg, sa te împlinesti.
Este scris undeva, când, cum si unde sa se întâmple miracolul Întâlnirii cu fiinta care se va confunda cu mine pentru a deveni Celalalt Eu al meu, Alter-Ego-ul. Din Acela, devenind Acesta. Apoi unitatea Eu-Tu.

Un om. Îl întâlnesti în drumurile tale, poate zilnic, în autobus, pe strada, în tramvai. Îti devine cumva „cunoscut”. Apoi, ca prin minune, va opriti din drum, – amandoi – si se întâmpla Întâlnirea. Revelatia reciproca. Ti se reveleaza ca este cel cautat, asteptat, dorit, necesar. Alteori cel asteptat e întâlnit, dar treci pe lânga el si… trece, ramâne pentru vecie, un trecator anonim. E momentul exprimat de Baudelaire, în poemul sau, „Unei trecatoare”: „Frumoasa fara nume,/ N-or sa mai vada ochi-mi decât în alta lume/ Privirea-ti vie care m-a renascut de-o data?/../ Nu-mi cunosteai cararea, nu stiu ce drum aveai,/ Te-as fi iubit, straino! O, tu, care stiai!”
Se întâmpla si asa. Treci pe lânga norocul vietii tale. Sau îi întorci spatele. Sau trece el pe lânga tine si nu bagi de seama. Ratezi momentul unic al unicei tale vieti… Din clipa în care afli, nu mai speri la fericirea Întâlnirii. Ti-ai mutilat viata. Întâlnirea triumfala cu marea ta dragoste se produce, când se produce, „brusc si pentru totdeauna”, cum spune filozoful Ortega Y Gassset în „Studii despre iubire”.
Printre drumuri fara numar, fara însemnatate si fara noima, într-un moment auroral al vietii, îti este data Întâlnirea. Adica Revelatia, Iluminarea, Minunea. Pentru unii alesi, este Întâlnirea cu Inefabilul, cu Absolutul, cu Dumnezeu.
Fiecare Întâlnire Mirabila e revelatia câte unei valori majore a existentei : dragostea, prietenia, arta, cunoasterea, creatia. Câte o carte providentiala. Întâlnirea face parte din miezul însusi al gândirii lui Martin Buber. În cartea sa „Eu si Tu” scrie simplu si transant: „Orice viata adevarata este întâlnire” Buber ne explica si mecanismul prin care omul „se împlineste prin întâlnire”: „corpul sau se înalta din unda prezentului fara timp si spatiu, pe tarmul permanentei”. Ce vroia sa spuna aici filozoful? Întâlnirea te muta din contingent, zadarnicie si nimicnicie, în adevar, esenta, spirit si vesnicie. Dragostea fiind însusi miracolul prin care te muti din profan în sacru, din materie în metafizica. Sau, cu cuvintele lui Buber din „Eu si Tu”, e vorba despre „faptul metafizic si metapsihic al iubirii”.
Miraculoasa întâmplare a Întâlnirii, se produce, ne avertizeaza acelas Buber, numai daca omul, pus fata-n fata cu Tu, „îi raspunde cu viata sa”. Cu alte cuvinte, marile întâmplari ale Întâlnirii devin/sunt destin numai daca le traiesti profund, cu întreaga ta fiinta si nefiinta. Numai atunci, aceasta fascinanta experienta a fiintarii, care se numeste viata, se umple de sens, de continut real. Altfel, viata ramâne goala.

Share
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply




Recent Comments

SALTMIN MEDIA is a Romanian-American Portal in Hickory, NC. Our purpose is not only to publish important news and original articles, but to have a different perspective over the spiritual and moral values; to promote respect for Biblical and cultural values and to live according to the spiritual values of real Christianity. We want to be Salt and Light and to offer guidance and taste, to stop the moral entropy of our age and to show the way to those who are searching for it.

Recent Comments

DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

On May-23-2011
Reported by Editor

Sa rastignesti urechea mea

On Sep-28-2011
Reported by Editor

Un roman cu cheie initiatica

On Oct-5-2011
Reported by Editor

INTERVIU CU TATIANA STEFAN

On Nov-14-2011
Reported by Editor

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

On Jan-19-2012
Reported by Editor

Vointa fara putere

On Jan-6-2011
Reported by George Danciu

Prea multe ti-am cerut

On Feb-8-2011
Reported by saltmin2010

OGLINZI REZONANTE

On Mar-2-2011
Reported by saltmin2010

AMURGUL CONTINUU-CUVINTE DESPRE LEONARD COHEN

On Mar-13-2010
Reported by John