Interviu cu Bogdan Tataru-Cazaban: Despre relatia dintre politica si religie cu unul dintre cei mai tineri si mai competenti sfetnici ai Romaniei

Bogdan CazabanIn universul din jurul celui mai puternic om al Romaniei, este de asteptat sa gasesti numai “buldogi” necrutatori si intelepti incruntati. La doar 32 de ani, consilierul pe probleme de cultura si culte al Presedintelui Romaniei, pare a fi dezavantajat de un fizic angelic si de o eleganta inactuala. Desi astazi succesul tine de domeniul galagiei si al duritatii, el reuseste prin forta convingerilor sale interioare. Si reuseste in tacere. Faceti, va rog, cunostinta cu cel mai tanar sfetnic al Romaniei.

Stelian Gombos: Domnule Tataru-Cazaban, desi sunteti foarte tanar, de 5 ani detineti functia de consilier in Administratia Prezidentiala. Cand oamenii se gandesc la un consilier isi  imagineaza mai degraba un venerabil sfetnic. Trebuie sa va marturisesc ca din acest motiv, existenta dumneavoastra in vecinatatea intima a resorturilor puterii pare a fi suspecta…
Bogdan Tataru-Cazaban: Se pare ca este ceva plauzibil in ce spuneti din moment ce va las aceasta impresie chiar si dupa cinci de ani de „vecinatate suspecta”… Dar stiti cum se petrec lucrurile: putem controla in mai mare masura ceea ce facem si in mult mai mica masura ceea ce cred ceilalti despre noi. Oricum, aceasta este tensiunea definitorie pentru oricine a intrat, pentru o vreme, in serviciul public: tensiunea dintre fapte si receptarea lor, dintre intentii si rezultate. Sper, totusi, ca prin ceea ce sunt si am facut sa nu fi lasat loc prea multor suspiciuni, desi in viata publica si chiar in viata academica, retorica suspiciunii este predilecta. Cat despre varsta, ceea ce spuneti era valabil in anul 2005, cand am venit in serviciul Presedintelui. Vedeti, cu ceva timp inainte, doctoratele se sustineau la o varsta mai tarzie si, trebuie sa recunoastem, erau contributii majore. Acum se sustin, in multe cazuri, foarte devreme, pana la 30 de ani. Ceva asemanator se intampla si in zona expertizei. In plus, cred ca implicarea pentru care am optat este mai potrivita cand ai mai multa energie si mai mult entuziasm decat la o varsta venerabila, pe care poti sa o traiesti mai detasat si mai contemplativ.
S.G.: Mai concret, ce forte v-au deschis usile pentru a intra in Palatul Cotroceni? Fortele politice, cele ale prestigiului academic sau pur si simplu recomandarile din partea unor personalitati importante, cum ar fi domnul Andrei Plesu?

Bogdan Tataru-Cazaban: A fost foarte simplu. Am fost invitat sa discutam pe problemele care mi-ar fi putut reveni ca responsabilitate. Am fost placut impresionat ca CV-ul meu era cunoscut. De altfel, era public. Si am primit increderea Presedintelui, ceea ce m-a onorat foarte mult. Desigur, faptul ca domnul Andrei Plesu cunostea bine profilul meu profesional a fost foarte important pentru mine.
S.G.: Care este reactia omului politic de pe Dambovita, in fata unei aparitii atat de rafinat politicoase si elegante ca a dumneavoastra?
Bogdan Tataru-Cazaban: Sunt magulit. Dar nu sunt singurul si nici nu as vrea sa ducem lucrurile inspre stilistica aparentelor sau a comportamentului. In orice caz, nu este greu sa observi ca de cele mai multe ori si pe termen scurt politetea nu este o arma si ca eleganta provoaca mai degraba consternare decat respect. Dar chiar si intr-o lume in care trebuie sa invingi cu orice pret, trebuie sa fie loc pentru o atitudine cavalereasca. Personal, am convingerea lui Alexandru Paleologu ca „politetea este o arma”. De ce sa nu vedem in politete fair-play-ul, iar in eleganta fidelitate si tarie de caracter?
S.G.: Pentru ca in lumea politica romaneasca, fair-play-ul si fidelitatea asigura un bilet catre esec. Modelul practicat de dumneavoastra nu ar avea nici o sansa. Glosand pe marginea acestei afirmatii, cat de viabila credeti ca este o schimbare reala a universului politic romanesc provocata de tinerii prezentului?

Bogdan Tataru-Cazaban: Aceasta schimbare poate avea sanse daca tinerii vor rezista la presiunea lumii in care intra si nu vor imita exact acele lucruri care ne displac tuturor la actuala clasa politica. Puterea de schimbare sta efectiv in decizia acestor tineri de a nu imita, ci de a aduce cu adevarat ceva nou: un suflu de incredere si de profesionalism, de care sunt convins ca avem nevoie cu totii.
S.G.: Sunteti un competent specialist in medievistica. Desi cele doua epoci difera foarte mult, va propun un exercitiu de imaginatie: ce ar putea sa invete un om politic contemporan de la un om politic al evului mediu?
Bogdan Tataru-Cazaban: Ar fi destul de greu sa invete ceva – in sensul inspiratiei directe si eficace – pentru ca viziunea politica fondatoare a modernitatii este complet diferita de cea a Evului Mediu. Dar intotdeauna se poate invata prin recuperarea memoriei. Nu ma sfiesc sa spun ca sunt adeptul unei viziuni istorice care pune in lumina contributia esentiala a crestinismului medieval la Europa pe care o traim astazi, chiar daca diferentele adaugate in timp nu mai lasa loc unei perspective clare si recunoscatoare asupra trecutului.
In planul gandirii si al practicii politice, cred ca este bine sa cunoastem conceptia asupra legislatorului uman la Marsilius din Padova, considerat de multe ori drept precursor al modernitatii, sau teoriile asupra consimtamantului politic, ori pledoariile pentru rezistenta civila in fata tiraniei, sau practica reprezentarii politice in Adunarile de stari in Europa.

Bogdan Tataru-Cazaban s-a nascut in anul 1977 si este doctor in filozofie la Universitatea din Bucuresti. Din anul 2005 este consilier de stat pentru cultura si culte la Administratia Prezidentiala. A fost beneficiarul mai multor burse de cercetare la Ecole des Hautes Etudes din Paris, Universitatea din Genova sau New Europe College. Este membru fondator al Asociatiei Romane de Istoria Religiilor, co-editor si redactor al unor reviste de specialitate. Bogdan Tataru-Cazaban este deja un traducator consacrat al autorilor patristici medievali, fiind totodata si autor, editor sau coordonator al unor volume de spiritualitate si teologie crestina.

S.G.: Se reclama si se acuza din ce in ce mai des scaderea ponderii, atat a culturii cat si a religiei (cea din urma  fiind totusi necuantificabila) in viata generatiei tinere. La mai mult de un deceniu de la aparitia religiei ca materie de studiu obligatorie in scoli, ce efecte mai poate avea asupra tinerei generatii mentinerea acestei obligativitati – ce a fost cat se poate de contestata si de disputata in ultima vreme?

Bogdan Tataru-Cazaban: Stiti ca despre situatia publica a lecturii, de pilda, s-au facut sondaje si s-a discutat mult. Unii s-au ingrijorat (printre care ma numar si eu), altii au spus ca este firesc. Dar despre practica religioasa a romanilor, nu am prea intalnit studii. Se vorbeste mai mult despre increderea in Biserica si se studiaza prea putin practica, frecventa, raportarea la sarbatori. De foarte multe ori, cultura publica in care traim se afla in zodia impresiei si a subiectivismului generalizat. Ceea ce vedem in jurul nostru si ceea ce se prezinta in mass-media devin reperele pe care ne construim atitudinea. Numai ca un raspuns corect la intrebarea dumneavoastra trebuie sa aiba la baza un studiu foarte detaliat. Abia astfel vom putea aprecia si efectele publice, sociale, ale predarii religiei in scoala, care nu este obligatorie, ci facultativa. Generalizarile pripite sunt lipsite de relevanta. Opinia mea este ca educatia religioasa poate participa, atunci cand este onesta si deschisa fata de alteritate, la o cultura comuna, alaturi de alte tipuri de formare. Cand se discuta pro si contra prezentei religiei in educatia publica, intrebarea fundamentala este: ce semnificatie se atribuie religiei? Daca vezi in ea o adeziune privata si mai ales un germene de intoleranta, atunci vrei sa-i limitezi prezenta. Dar de ce sa nu vedem in religie nu doar mostenirea, ci mai ales potentialul de frumusete si generozitate umana, de solidaritate si de creativitate?

S.G.: Credeti ca acest potential de frumusete si generozitate este corect si multumitor transmis de manualele de religie care sunt folosite in prezent?

Bogdan Tataru-Cazaban: Am vazut si manuale bine intocmite. Desi nu sunt un specialist in pedagogie religioasa, cred ca este loc de mai bine. In orice caz, decontextualizarea exemplelor asupra carora s-a insistat pana acum in presa trebuie sa fie luata in calcul atunci cand formulam o judecata. Din punctul meu de vedere, manualele de educatie religioasa ar avea tocmai rolul de a pune in valoare, in contextul spiritualitatii proprii fiecarei religii ori confesiuni, dimensiunea profund etica a vietii religioase, capacitatea sa de a fi integrata vietii civice prin valori care, dupa cum vedem, lipsesc de multe ori si la care se ajunge greu fara o educatie religioasa. Educatia religioasa are sansa de a conduce la aceasta descoperire a frumusetii si a generozitatii umane, justificandu-si astfel locul care i-a fost recunoscut in invatamantul public.

S.G.: Unul dintre rolurile dumneavoastra este acela de a fi o punte de legatura intre Stat si Biserica. Ce aspecte mai sunt de rezolvat in privinta chestiunii dependentei Stat-Biserica?

Bogdan Tataru-Cazaban: Nici nu poate fi vorba de o dependenta. Vedeti, chiar si in regimurile juridice de separatie, relatia stat-culte exista si tinde sa devina din ce in ce mai complexa, in functie de relevanta sociala si, prin urmare, politica a religiei. Fac apel din nou la campul care imi este cel mai indepartat: cel al sociologiei politice, in care se recunoaste caracterul inevitabil, in democratiile moderne, al recunoasterii de catre stat a religiei. Religia nu este un hobby, ci este o angajare personala cu efecte multiple in plan comunitar. Prin urmare, nu este corect sa vorbim de dependenta, ci de interdependenta, de un tip de relatie pe care politicul o are cu orice alta forma de coeziune sociala. Cu atat mai mult cu cat Bisericile – care sunt organisme venerabile, daca ar fi sa le definim dintr-o perspectiva strict seculara. La noi, va exista, cred, multa vreme, o tensiune intre conceptia celor care vad in separatia radicala o solutie de onestitate din perspectiva autonomiei (politica si religioasa), si cei care vor sustine cooperarea ca o solutie de onestitate din perspectiva relatiei dintre cele doua domenii, pentru ca religiosul si politicul pot fi separate complet doar in mintea noastra, ele continuand sa inter-reactioneze in mod real de la nivelul comunitatii celei mai restranse pana la nivelul global si diplomatic. Exista un „purism” al scepticilor si al indiferentei lor in materie religioasa, care socotesc ca religia are de-a face atat de putin cu pamantul, incat suntem datori cu totii sa-i asiguram decolarea. Insa cei care cunosc cu adevarat istoria crestinismului, de pilda, stiu ca lumina cea mai clara a sfinteniei a coexistat cu implicarea cea mai directa in cursul istoriei. Credinta poate conduce in mod legitim atat la o teologie a istoriei, cat si la o teologie politica. Limita relatiei cu politicul si in general ca lumea vine atunci cand credinta este ispitita sa cedeze, sa coboare de la inaltimea menirii ei, care este adevarul si libertatea.

S.G.: In alta ordine de idei, este binevenita intrarea, vreodata, a preotilor in viata politica a comunitatilor, in cadrul diferitelor alegeri locale?

Bogdan Tataru-Cazaban: Inteleg ratiunile prezentate, care tin de exigentele comunitatilor locale. Personal, cred ca este nevoie de multa prudenta. Reglementarile venite dupa hotararea Sfantului Sinod reflecteaza aceasta nevoie de echilibru. Recunoastem, desigur, rolul preotului in viata comunitatii locale, dar implicarea sa in alegeri va fi ca un mers pe sarma. Totul depinde de personalitatea, discernamantul si recunoasterea publica ale celui care doreste sa candideze, candva. S-ar putea sa fie comunitati care se vor simti reprezentate de preotul lor in consiliile locale, iar altele care vor fi reticente.

S.G.: Stimate Domnule Cazaban, multe familii tinere parasesc Romania. Nu a fost si cazul familiei dumneavoastra. Aceasta alegere se datoreaza (si) succesului dumneavoastra?

Bogdan Tataru-Cazaban: Am decis sa ramanem in tara inainte de a avea vreun ecou public a ceea ce faceam ori facem. Trebuie sa va spun ca desi aveam, poate, mai mult decat alti colegi posibilitatea de a ne stabili in alt loc, din motive si convingeri familiale, am simtit, fara sa dezbatem prea mult, ca ar fi bine sa ramanem si sa incercam sa construim ceva aici.
Ceea ce ne-am propus era in plan strict cultural si, mai precis, academic: participarea la construirea unei reviste de istorie a religiilor, o revista de studii medievale, un institut de cercetare, care sa semene cu cele din strainatate, o colectie de texte ale autorilor medievali, tradusi pentru prima data in limba romana, o carte care sa gandeasca teologico-politic relatia dintre ortodoxie si modernitate. Sunt doar cateva exemple de proiecte. In general, lucruri care ar putea avea un efect public dupa ani si ani. Sansa noastra a fost sa intalnim la timp oameni care ne-au dat incredere si ne-au oferit sprijinul lor generos, in primul rand uman si intelectual. Am primit aceste investitii de incredere si simpatie cu sentimentul ca trebuie sa confirmam si sa le dam si celorlalti incredere. Le sunt foarte recunoscator acestor oameni. Fara ei, in atmosfera publica incarcata de la sfarsitul anilor 1990, am fi putut lua alta decizie.

S.G.: Acum, la implinirea a cinci ani de la intrarea dumneavoastra in serviciul public al Administratiei Prezidentiale, vedeti gestul parasirii turnului de fildes al savantului ca pe o sminteala sau ca pe o adaugare si o implinire?

Bogdan Tataru-Cazaban: Cand faci o alegere, nu poti castiga 100%. Este in firea lucrurilor sa si pierzi ceva. Uneori ajungi sa recuperezi, alteori acel ceva dispare pentru totdeauna, desi a facut la un moment dat parte dintre posibilitatile tale. Prin urmare, am pierdut o tihna, un ritm recules si interior, care imi caracteriza, cu rare exceptii, viata de pana in anul 2005.
Dar am castigat o experienta pe care nu as fi avut-o altfel. Scriu mai putin si nu pot avansa prea mult la proiectele mele, in schimb am cunoscut arii culturale si religioase care mi-ar fi ramas, poate, indepartate. Ceea ce am practicat dinainte a fost lucrul in echipa si o vocatie a relatiei care, cred, m-au ajutat in mod deosebit. In rest, asa cum spunea Fericitul Augustin, ordinea lumii, ca si a destinului individual, as completa, nu poate fi apreciata decat la sfarsit.

S.G. : Acestea fiind zise, acum, in incheierea acestui dialog de suflet, doresc sa adresez calde multumiri pentru amabilitate si sa va doresc mult succes, mult spor si multe impliniri, in continuare!

Interviu realizat de
Stelian Gombos

Pledoarie pentru viata – Pledoarie pentru natura

IMG_1020Am ales aceasta tema deoarece pentru orice fiinta de pe aceasta planeta cea mai mare comoara este VIATA. Insa uneori aceasta “comoara” este distrusa voit sau nu. Ma voi referi mai intai la viata organsimelor vegetale din care plantele numite ”oceanul verde” al Pamantului sunt o lume care s-a nascut inaintea omului, dar care a suferit unele transformari, mai ales, dupa aparitia acestuia. Astazi, sunt putine locuri pe Pamant care au ramas neatinse de om (de exemplu, o parte din padurile ecuatoriale). Omul a distrus viata multor specii prin taierea salbatica a padurilor, dar si prin poluarea tot mai accentuata din prezent. Nu trebuie sa ne mai miram de ce se intampla acum in lume si implicit si la noi in tara. Natura, doreste ca omul sa-si dea seama ca si padurile sunt foarte importante. De apreciat campaniile care se fac cu privire la reimpaduriri insa le-au trebuit 20 de ani ca sa-si dea seama ? Acelasi lucru se intampla si cu animalele: braconajul a dus la disparitia multor specii de pe glob. Unele specii sunt pe cale de disparitie, motiv pentru care sunt protejate. Delta Dunarii numita si “Paradisul pasarilor” nu mai este ce a fost candva desi astazi este rezervatie a biosferei. De ce? Din neglijenta, indiferenta, nepasare fata de frumusetile naturii sau pur si simplu dorinta de a distruge. Omul, cea mai evoluata forma de viata din fericire nu este pe cale de disparitie ! Insa oare de ce am fost creati? Ca sa distrugem sau sa protejam? Viata unui om-un miracol deoarece din doua celule atat de mici:ovulul si spermatozoidul sa se formeze un OM. Ea a fost data de Dumnezeu si nu avem nici un drept sa o oprim sa existe.

Pledoarie pentru natura
Desi sunt la perioada adulta totusi nu pot sa uit acele ierni frumoase, geroase si cu multa zapada care erau in perioada copilariei mele. Copilaria, ce frumos suna-perioada cea mai frumoasa a fiecarui copli-deci si a mea, cu bucurii si fara griji.Imi amintesc cu mare drag de ea si parca imi este dor de ea. Nu vreau sa fiu nostalgica dar parca azi aceasta perioada pare sa dispara sau pentru ca suntem in era calculatorului este cu totul altfel. Vemurile se schimba si ne schimbam si noi, se schimba si generatiile. Este o lege a firii, ca sa existe si o succesiune a anotimpurilor.Iarna-sezonul hiemal, se caracterizeaza prin temperaturi scazute iar aproape toata vegetatia ierboasa isi pierde organele aeriene ramanandu-le fie radacinile, tulpinile subeteane, fructele sau semintele care pot rezista sub stratul de zapada. Impotriva frigului oamenii ingroapa vita de vie si cultiva diferite legume in sere si solarii.Pomii si majoritatea arbustilor raman golasi,cu exceptia majoritatii coniferelor la care frunzele sunt verzi si nu cad in timpul iernii.
In acest numar al revistei incerc alaturi de cei care doresc sa-si rapeasca putin din timpul sau pretios,, sa sensibilizam oamenii ca este bine sa avem mare grija de ceea ce ne incojoara. Sintagma „bine faci-bine gasesti”, ar trebui sa o gasim tot mai des. De multe ori cuprinsi de febra grijlor zilnice uitam sa ne gandim si la vietatile din jurul nostru, la florile care ne fac sa ne descretim fruntile cand le vedem,la trilurile pasarelelor cand la auzim, la calmul padurii, la susurul izvorului, toate parca ne imbie sa le ajutam si sa le protejam.Oare de ce? Societatea aceasta si-a pierdut orice principiu, nu mai doresse nimic ? Eu cred ca nu, lucru dovedit de tinerii, copii, adultii care totusi se implica si pun mult suflet in munca lor de protejare a naturii. Ce mult imi place cand il aud horind pe Tudor Gheorghe despre natura: Au innebunit salcamii /De atata primavara,/Umbla despuiati prin ceruri/Cu tot sufletu-n afara/Si l-au scos de dimineata/Alb si incarcat de roua/Cu miresme tari de ceruri/Smulse dintr-o taina noua/Au innebunit salcamii/Si cu boala lor odata/S-a-ntamplat ceva imi pare/Si cu lumea asta toata/Pasarile aiurite isi scot sufletul din ele/Pribegind de doruri multe/Calatoare printre stele/S-a-mbatat padurea verde/Nu mai e asa de calma/,Tine luna lunguiata/Ca pe-o inima in palma/Nu-mi vezi sufletul cum iese/In haotice cuvinte/,Au innebunit salcamii/Si tu vrei sa fiu cuminte?” sa ne deschidem inima si sa ascultam rugamintea naturii-nu ma loviti !. Cum afirma Francis Bacon :„Nu putem porunci naturii, trebuie sa o respectam “, desi „Natura nu poate fi mandra cu noi. O secatuim, ii stricam linistea si-i afumam permanent tavanul.” (Vasile Ghica), totusi inca mai existam datorita EI.

Prof.Camelia Cosma
www.phoenixmission.org

ABSALOM, FIUL MEU!

Corina3 „Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat

Luceafar al zorilor, cu negru suflet-

Te-ai pogorat într-un pamant uscat,

Si îngeri te-au urmat in al tau umblet.

In haul noptii grele, adanc tu ai cazut,

Piciorul tau s-a-mpiedicat pe stanca –

Esti fiul Meu, ce mort Mi S-a nascut,

Si dupa tine, inima-Mi mai plange inca.

In blid cu El, tu painea ti-ai intins,

Erai pribeag, strain fugit de-acasa

Cu suflet alb de lepra, cu ochi stins,

I-ai sfasiat cu ura, steaua-I luminoasa.

Chipu-ti frumos si parul des si greu,

De ramuri ucigase au fost prinse –

Te chem pe nume, Absalom, tu, fiul Meu,

Cu buze rosii – de pacat si sange-atinse.

Cine-ar putea sa-Mi stie mistuirea,

Cand în Eden, întai am blestemat –

Asa a fost sa-ti fie la-nceputuri rostuirea:

„Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat.

Corina Diamanta Lupu

www.phoenixmission.org

BISERICA EVANGHELICA ROMANA “SPERANTA” DIN CHARLEROI – BELGIA – IN SARBATOARE

belgiaAu venit cu totii cu bucurie, cu cantec, cu multumire si lauda sfanta ; si fac asa in fiecare duminica seara, ca fratii romani din Charleroi s-au constituit de multi ani intr-o adunare crestina in scopul inchinarii, a partasiei fratesti si a cunoasterii lui Isus Hristos si tainelor Imparatiei Lui. In acelasi lacas de inchinare de pe Rue Beau Mont nr. 216, cod 6030 proprietate a Bisericii Evanghelice Belgiene, unde cei aproximativ 50 de membri si apartinatori se inchina de fiecare data ne-am intalnit si in dupamasa zilei de 22 nov 2009 pentru a celebra una din cele mai mari si frumoase serbari crestine de peste an : SARBATOAREA MULTUMIRII – SERBAREA ROADELOR.

Ghirlande de fructe frumos parguite si purtatoare de arome ceresti au impodobit altarul pentru inchinare, iar rugaciunea, cantarea si marturia Evangheliei au imbalsamat si inaltat inimile tuturor celor prezenti. Invitatilor speciali cu acest prilej de mare bucurie : Constantin Barbu, de loc din Prelipca-Suceava, care activeaza pe plan national in cadrul Misiunii crestine ALEGE VIATA si Mihai Daniel, tanar pastor penticostal din Satu Mare li s-au adaugat si cativa oaspeti din Biserica Romana ELIM Bruxelles, intre ei fratele Stefan Coman aducand o graitoare marturie despre modul in care Israelul dupa trup praznuieste si astazi : se bucura, se inchina si canta Domnului cu prilejul acestei sarbatori, dar si despre modul cum Sfantul lui Israel lucreaza in viata si in familia lui. Fratele Dragos Croitoru – diacon in Biserica Romana ELIM Bxl, in calitate de organizator al acestui eveniment si responsabil al adunarii din Charleroi formata din crestini dupa Evanghelie, baptisti si penticostali ne-a indemnat pe toti participantii sa ne exprimam liber si deplin bucuria, marturia, cantarea. Principalele mesaje au fost despre « Siguranta Mantuirii » rostit de fr Barbu C. si despre « Ce sa-I aducem lui Dumnezeu ? », gandul fratelui Daniel M. In timpul serviciului divin – si faptul a devenit obisnuinta – s-a oficiat si actul binecuvantarii a doi copii. La noi dupa sase saptamani de la naste-re conform unei randuieli din Vechiul Testament, Cartea Numeri 6. 22, nou nascutii sunt prezentati la casa de rugaciune si slujitorii bisericesti rostesc o binecuvantare si fac o rugaciune pentru ei, pentru parintii lor, pentru binecuvantarea intregii familii. Botezul, actul ce se savarseste in imprejurari similare in bisericile traditionale, la noi se administreaza numai persoanelor mature in baza propriei solicitari si a marturiei personale. Exista si cazuri – si cel petrecut aici a fost unul – in care din motive intemeiate copiii sunt ’’adusi la binecuvantare’’ pe cand au deja cativa anisori. Sa le dea harul Sau si sa-i ocroteasca toata viata lor si mantuire pentru vecie. Dar acest ’’act de cult’’ a decurs repede si intr-o atmosfera plina de evlavie dupa care a continuat cantarea, inchinarea, predicarea. Mai varstnici sau mai tineri, parinti si copii, oaspeti sau localnici, am avut cu totii clipe binecuvantate de bucurie, de partasie, de inaltare sufleteasca.

A rasunat cantarea sfanta, ne-am exprimat recunostinta catre Cel care ne da hrana si imbracaminte si adapost si ne pazeste si ocroteste in toate caile si umblarile noastre, Domnul si Mantuitorul nostru care ne iubeste si ne cheama mereu la o curata si pasnica vietuire, la o sfanta pregatire pentru Imparatia care va sa vie. La incheierea serviciului divin, a timpului de inchinare sfanta, in sala alaturata ne asteptau bunatati rare pregatite neaos romaneste de harnice gospodine din cele mai binecuvantate roade ale pamantului. Aceste agape numite de inaintasii nostri ’mese de dragoste’ sunt excelente prilejuri de a aprofunda vechile prietenii, de a lega altele noi, de a afla vesti de la dragii nostri din departari si nu in ultimul rand de a relua si poate exemplifica proaspatul mesaj al Evangheliei, de fapt punctul de interes central al sfintelor slujbe religioase in toate bisericile evanghelice-protestante-neoprotestante. Fara pretentia de a fi in stare sa reproducem fidel conversatiile din timpul savurarii bucatelor maiestru pregatite va prezentam cu totul fugitiv si doua-trei schimburi de ‘perle’ la care am tras cu urechea : – Voi aveti aici in sanctuar o fidela si distinsa cruce… Ce rol are ea la inchinare ? – Simbolul arhicunoscut si deplin acceptat al crestinismului… a venit raspunsul prompt, limpede, binevoitor. In ce priveste inchinarea niciuna din cele trei confesiuni care ne unim in rugaciune si “adoration” nu a-vem dubii, ne inchinam Parintelui ceresc in DUH si in ADEVAR. (Evanghelia dupa Ioan 4. 23-24) -Si acest principiu este valabil si pentru fratii evanghelici belgieni cei care sunt proprietarii locasului de inchinare si care decid in ce priveste amenajarea sanctuarului, tarnosirea altarului… a mai adaugat o voce cu accent de sarmale aburinde(!). Sau alt exemplu: – La niste gospodari si familii bine indestulati cum sunteti voi, pe langa aceste bunatati si acesti struguri ’nazdravani’, sau din ei, se scoate si se serveste si licoarea bine cunoscuta, ce aici bine vedem ca lipseste… Mi-am luat indrazeala de a continua acest dialog, deloc «ghiurghiliu»: – S-ar putea ca nu toate confesiunile evanghelice parte a acestei adunari sa fie atat de restrictive cu ’’licoarea bahica’’ precum noi penticostalii, care nu bem vin nici alte bauturi tari in nici o imprejurare, dar fara indoiala ca niciunul din membrii acestei adunari crestine, ale carei regulamente le cunosc si nici din Biserica ELIM Bxl care incurajea-za si ajuta lucrarea sfanta de aici, nu practica si nu tolereaza imbuibarea cu mancare si mai ales cu bautura, adica : ospetiile idolatre, chefurile, betiile. A se vedea in acest sens Cuvantul Domnului din Deut. 29 ; 19 ’’Nimeni dupa ce a auzitt cuvintele acestui legamant incheiat cu juramant sa nu se laude in inima lui : ‘Voi avea pace chiar daca as urma dupa pornirile inimii mele si chiar daca as adauga betia la sete !’’ Apoi ma intorc iarasi spre noul meu prieten Barbul C, moldovean sfatos, caruia ii fac urmatoarea observatie putin cam ‘arde-l’-eneasca(!) : – Sa fie oare o caracteristica a confesiunii dumneavoastra sau o perceptie putin gresita a mea, rezerva prietenilor nostri comuni Petrica U si Cornel H in comunicare si partasie frateasca ? – Nu, nu-i stiu deloc retinuti in dialoguri cu fratii, indiferent de nuanta confesionala si chiar o sa le transmit alaturi de sincerele dv. urari de sanatate, pace si har, o sa le transmit si aceasta observatie… – Iar eu va multumesc la modul serios si astept raspunsul dumnealor pe pagina mea de netlog, ca-i stiu bine, is oameni cu multa carte : http://ro.netlog.com/groups/finici- Fratii de la Elim, unde oricare dintre romanii imprastiati prin lume pot afla vesti despre noi, ne pot cunoaste crezul, lupta, izbanzile. Acelasi lucru si pe : www.bruxellesmission.org si pe www.elim-bruxelles.org si www.elim-bruxelles.be. In plus pe aceste doua ultime site-uri puteti urmari in direct transmisia serviciilor divine in fiecare duminica si apoi selectiuni inregistrate. ……………………………………….

Iata, scumpi si stimati prieteni, un episod fericit din trairea si inchinarea noastra in tara atat de primitoare pentru fratii romani – Belgia – tara plina de roadele neinchipuit de imbelsugate ale toamnei pentru care mereu multumim Domnului nostru bun si iubitor si-L rugam : Asculta, Doamne, rugaciunile ce in aceasta sfanta zi de praznic s-au adus pe altarul Tau… Doamne, mantuieste poporul belgian si pe toti romanii care vremelnic ne-am gasit adapost pe aceste meleaguri primitoare… BINECUVANTEAZA DOAMNE BELGIA, BINECUVANTEAZA ROMANIA… SI PE TOTI CEI CARE IN ORICARE ALT LOC CHEAMA NUMELE TAU !

– Ganduri exprimate de Camelia F., Lenuta D., Oana A., Mariana D., Tabita D., Veronica A., Emilia C… Adunate laolalta de Zaharia Bonte, reporterul de serviciu.

Dialog cu IULIAN I. URBAN

urban_iulian* Senator de Ilfov (Grupul Parlamentar al PDL din Senat),
* Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei,
* member of American Lawyers Quarter,
* member of International Association of Commercial Collectors,
* member of Aca International,
* member of International Bar Association,
* Membru de onoare al UNMR,
* Presedintele Asociatiei www.AsistentaPentruConsumatori.ro

Alte detalii despre Iulian I. Urban, le aveti prezentate aici: http://www.urbaniulian.ro/cv/

A trecut mai bine de un an de zile de cand l-am contactat, pentru prima oara, pe domnul av. Iulian I. Urban, de a-i solicita o informatie.
Nu ma asteptam ca sa-mi raspunda atat de promt si la obiect, avand in vedere ca pana atunci, am avut si alte experiente, nu prea placute, din partea unor functionari, specialisti in domenii diferite sau demnitari de stat, politicieni… Nu-mi venea sa cred!
Apoi, vazand ca domnul av. Iulian I. Urban candideaza pentru functia de senator de Ilfov (Grupul parlamentar PDL), mi-am explicat, intr-un fel, de ce dovedeste promptitudine in rezolvarea problemelor pentru cei care-l solicita; Sa-si castige increderea in viitorii alegatori, mi-am zis.
Nu, n-a fost asa! Practic, mi-a dovedit-o zilele trecute, cand l-am contactat din nou, pentru a-i solicita o alta informatie, acum dumnealui fiind in functia de senator de Ilfov. Mi-a raspuns cu aceasi promptitudine.
Iata ca, avem si un altfel de senator, poate un model pentru urmasi, motiv pentru care l-am invitat la un dialog.
Precizez ca domnul av. Iulian I. Urban, din data de 30 noiembrie 2008, a devenit cel mai tanar senator din Romania, la doar 33 de ani.

Lucretia Berzintu (L.B.): Ce v-a determinat sa intrati in politica, candidand pentru functia de senator de Ilfov?

Iulian Urban (I.U.): A contat foarte mult faptul ca, mi-am dat seama ca a sta pe margine si a comenta sau a te plange de nedreptatile din jurul tau, nu este o solutie; platind de 16 ani de zile impozite si taxe catre statul roman, fara sa primim nimic inapoi afara de risipa, cred ca toti oamenii de afaceri de calitate, profesionisti ai domeniilor lor, trebuie sa procedeze la fel, pentru ca numai prin implicare directa putem corecta deviatiile unui sistem, ale unei clase politice, conduse din pacate, de multe ori, de personaje vangheliene, care cu greu reusesc din spatele celor maxim 8 clase si acelea facute la fara frecventa, sa aduca un beneficiu real celor in numele carora iau decizii.

L.B.: Cum va simtiti in calitate de senator? E usor, e greu?

I.U.: Este mai degraba ciudat. Asta pentru ca, avand si uriasul handicap – astazi – ca sunt cel mai tanar senator, este extrem de greu sa te impui, sa determini colegi cu 40 de ani mai in varsta, sa ia decizii dupa ce te-ar asculta cu atentie; este apoi vorba de inertia unui sistem care promoveaza aproape mereu non-valoarea, pe criterii care tin mai degraba de cat de manipulabil si santajabil este cel promovat, decat de valoarea lui reala.
Este si un avantaj pentru ca, in 10 – 15 ani de zile, experienta acumulata la doar 50 de ani, de politica, va fi o arma cu care se va putea trece la adevarata reforma a clasei politice. Adaug aici si aproape cvasitotala lipsa a implicarii societatii civile, aceasta fiind manipulata de ONG-uri care in loc sa lupte pentru drepturile si libertatile civile ale romanilor, isi vad de propriile interese, sau sunt manipulate si controlate de cei cu care ar trebui sa lupte.

L.B.: A trecut deja un an de cand ati fost ales senator de Ilfov. Daca ar fi sa va faceti bilantul activitatii in acest domeniu, al politicului, ati fi multumit? Ce realizari deosebite aveti? Ati avut si esecuri?

I.U.: Am avut in primul rand extrem de multe proiecte de lege, eminamente indreptate spre imbunatatirea legilor care-i apara pe consumatorii romani, pentru ca aici exista o uriasa discrepanta intre puternicele multinationale, banci, si consumatorul roman care este vazut doar ca o masa de manevra, sau ca o lamaie din care trebuie stoarse si ultimele resurse financiare, fizice si umane. Nu am promovat legi cu caracter politic, si nu am promovat legi in domeniul asistentei sociale, pentru ca, aici am vazut ca este o competitie intre partide: care da mai multe drepturi sociale catre cei deja 11 milioane de romani care traiesc din asistenta sociala, tragand in jos societatea civila si mediul de afaceri; Multe proiecte de legi care vizau consumatorii, au fost insa respinse in Parlament pe fondul irationalei lupte politice, fara justificare, si doar pentru ca niste partide care aveai intelegeri olitice, trebuiau sa demonstreze ca isi distrug adversarii, fara sa se gandeasca ca aceste legi ar fi adus scuturi de protectie pentru consumatorii romani; Sigur, multe initiative legislative pe care le-am promovat au devenit lege, si ma refer aici la protectia clientilor din sectorul bancar. Este insa dezamagitor faptul ca, in calitate de Presedinte al Asociatiei http://www.asistentapentruconsumatori.ro am facut foarte multe, am ajutat mii de romani, insa acestia continua sa ma injure, sa imi adreseze ganduri si cuvinte oribile pe site-ul meu, demonstrand ca suntem o tara in care, nu prea merita sa faci nimic pentru nimeni asa cum am scris aici:
http://www.urbaniulian.ro/2009/11/24/tara-in-care-nu-merita-sa-faci-nimic-pentru-nimeni/

L.B.: Despre Legea falimentului personal ce ne puteti spune? Va rog, cateva explicatii pentru cetateanul roman.

I.U.: Am pus in practica o norma europeana. Regulamentul CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolventa, norma comunitara obligatorie in dreptul tuturor statelor UE recomanda ca prevederile acestuia sa se aplice procedurilor de insolventa, indiferent daca debitorul este persoana fizica sau o persoana juridica, un comerciant sau o persoana particulara. In perioada urmatoare, atat statul, cat si bancile si institutiile financiare nebancare (IFN) se vor indrepta catre recuperarea sumelor restante de la cetateni. Daca proiectul de lege ar fi adoptat de Parlament, persoanele care nu isi mai pot plati restantele ar putea decide sa intre in insolventa, dupa depunerea unei cereri in instanta.
Din momentul intrarii in insolventa, datoriile ingheata si nu se mai aduna penalizari. Judecatorul studiaza fiecare caz in parte si poate aproba un plan de reesalonare si de renegociere a unor contracte care nu pot fi onorate. Timp de trei ani, datornicul se poate pune pe picioare fara sa fie executat silit, daca aduce dovezi ca se poate redresa.
Daca insa nu mai e nimic de facut, este declarat falimentul: http://www.brc.ro/, iar bunurile ii sunt vandute. Totusi, daca debitorul
http://www.urbansiasociatii.ro/ nu a ajuns in aceasta situatie din vina sa, el va putea ramane in locuinta inca doi ani, avand asigurat si traiul zilnic timp de un an. Pe de alta parte, debitorul http://www.urbansiasociatii.ro/ va pierde increderea creditorilor http://www.brc.ro/.

L.B. : De ce ar fi impotriva acestei Legi, Asociatia Romana a Bancilor (ARB)?

I.U.: Pentru ca ar pierde avantajul actual obtinut prin controlul instituit asupra romanilor care, din cauza crizei financiare, nu isi mai permit sa achite ratele restante. Invit pe toti cei interesati sa vada argumentele bancherilor si modul in care noi, initiatorii legii le demontam, sa acceseze acest link: http://www.urbaniulian.ro/2009/09/23/contre-si-dispute-intre-bancheri-si-senatorul-urban-pe-tema-insolventei-particularilor/

L.B.: Se poate vorbi despre abuzuri bancare in detrimentul romanului de rand?

I.U.: Indraznesc pe baze statistice concrete sa spun, ca in acest moment, raportandu-ne la numarul total de reclamatii primit de ANPC si Asociatia http://www.asistentapentruconsumatori.ro/ intr-un an de zile, de la consumatori, ca de departe, cel mai mare numar de reclamatii vizand abuzuri impotriva consumatorilor, vizeaza sectorul bancar.

L.B.: Inafara crizei financiare globale, Romania este marcata si de criza politica, sociala… Cum se manifesta criza in tara noastra? Care factori decisivi ar trebui pusi in functiune pentru a pune capat crizei?

I.U.: In primul rand, trebuie inchis rapid acest circ mediatic pus in scena de PSD; In acest moment, intre umilinta si PSD exista o sinonimitate. Au aruncat tara in criza politica odata cu demiterea guvernului Boc, au refuzat validarea guvernului Croitoru, au refuzat discutarea validarii guvernului Negoita, au cerut renumararea voturilor nule urland ca aici a fost frauda, si s-a vazut ca cele mai multe voturi nule, erau de fapt furate candidatului Traian Basescu; Trebuie sa inchidem urgent acest capitol numit criza politica; Apoi trebuie sa se formeze un Guvern, sustinut in Parlament de o majoritate de dreapta, pentru ca primul pas este acela ca FMI sa ne acorde urgent transa financiara cu care sa putem depasi inceputul anului 2010.
Apoi, trebuie luate masuri protectioniste, de aparare a mediului privat, astfel incat sa salvam cat mai multe din firmele romanesti, care acum se zbat intre viata si moarte. Trebuie in 2010, sa luam deciziile dure sau necesare de limitare a cheltuielilor si risipei bugetare, trebuie sa reducem drastic numarul de bugetari eliminandu-i pe cei angajati in functii pe criteriul salarii contra voturi. ?i avem nevoie de minim 2 ani de zile, fara alegeri, fara criza politica, astfel incat sa reusim sa ne redresam economic. Intai la nivelul mediului de afaceri privat si apoi la nivelul familiei romanesti, a individului.

L.B.: Daca se face o comparatie intre criza financiara actuala si cea din anii 1929-1933, cum ar trebui sa actioneze puterile de stat pentru a iesi din acesta situatie cat mai repede, si fara urmari grave?

I.U.: Sa actioneze concertat, sa se evite crizele politice, si sa marseze puternic pe masuri de dreapta, in plan economic. Trebuie sa luam toate masurile pentru a evita sa ajungem in situatia Greciei, care zilele acestea se confrunta cu mari probleme, mai ales ca sunt extrem de multe asemanari intre cauzele care au dus la blocajul financiar din Grecia, si ce se poate intampla la noi.

L.B.: In ultima perioada am asistat cu totii la campania electorala prezidentiala destul de dura, pentru alegerea presedintelui Romaniei. Cum caracterizati respectiva campanie?

I.U.: A fost o campanie electorala, care se apropie de specificul celei americane, iar un rol major aici l-au avut consultantii americani angajati de MG; Este tipul de campanie care se bazeaza NU pe promisiuni economice (americanii stiu ca este greu sa castigi alegeri promitand lucruri care nu le vei putea ulterior respecta), astfel incat se merge pe tipul de campanie murdara, pe votul emotional, care insa iata ca are darul de a tabloidiza campania electorala si de a scoate oamenii din casa sa vina la vot. Trebuie sa ne obisnuim cu aceste lucruri, care insa ajung sa invadeze dramatic viata personala a candidatilor, si care modifica structural, emotional si sufleteste inclusiv alegatorul.

L.B.: Daca ati fi Presedintele Romaniei, pe cine ati numi prim-ministru? Ce fel de Guvern ar fi benefic pentru iesirea din criza?

I.U.: Daca as fi presedintele tarii cred ca in vizorul meu ar fi doi oameni pentru postul de prim-ministru: Mugur Isarescu sau Daniel Daianu. Oricum pe Daianu l-as tine rezerva pentru Ministerul Finantelor Publice; Ma uit de exemplu la bulgari care si-au facut un guvern format din oameni extrem de competenti profesional, si care au inceput sa contabilizeze primele rezultate concrete. Oricum, trebuie sa fie un Guvern format din profesionisti care sa fie insa puternic ancorat politic, pentru ca masurile dure, drastice si dureroase pe care va trebui sa le ia in 2010, sa aiba sustinere parlamentara.

L.B.: Cum vedeti o reformare a politicii romanesti?

I.U.: Aceasta se poate face doar de catre oameni hotarati, si numai prin punerea piciorului in prag; Clasa politica romaneasca, mai ales cea formata din politicienii de peste 50 de ani, NU isi doreste niciun fel de reforma, acest lucru indepartandu-i de privilegiile cu care s-au obisnuit si fara care nu stiu sa traiasca. Uitati-va la chestiunea cu reducerea numarului de parlamentari; 75% din parlamentari s-au opus, si numai vointa populara a infrant refuzul lor de a se schimba. Numai asa, taind in carne vie, de catre oameni decisi, se va putea reforma clasa politica romaneasca, iar aceasta reformare trebuie sa fie facuta in interesul cetatenilor, care in acest moment nu mai au niciun fel de incredere in cei pe care-i trimit sa le reprezinte interesele.

L.B.: Ce-i sfatuiti pe romanii de rand, in aceasta perioada de criza?

I.U.: Sa fie extrem de precauti, sa isi limiteze cheltuielile la strictul necesar, sa invete sa nu mai arunce banii pe lucruri inutile. Anul 2010 este unul al supravietuirii. Imi aduc aminte ca aveam prieteni care la final de saptamana, aruncau plase de mancare, cumparate cu o saptamana in urma, si pe care nu ajungeau sa le consume. Acum, isi dramuiesc banii, au eliminat risipa, si se simt mai bine. Cumpatare si prudenta, sunt cele doua componente ale anului 2010.

L.B.: Aveti vreun mesaj de transmis cititorilor de pretutindeni?

I.U.: Sa aiba incredere in ei, sa fie uniti in jurul familiilor lor, sa fie solidari cu prietenii lor, si sa incerce sa nu se lase intoxicati de informatia usoara, gen tabloid, si sa se documenteze, sa se educe, sa poata gandi si trece prin filtrul logicii mintii lor, absolut tot ce se intampla in jurul lor.

L.B.: Va multumesc pentru acest dialog si va doresc mult succes in continuare!

Lucretia Berzintu,
Israel, 13 decembrie 2009

BERZINTU-Lucretia-wb

"DIALOGUL CU ASCULTATORUL E PROVOCATOR"

Interviu cu Elisabeta Iosif, redactor sef, revista de literatura, carte, arta „Cetatea lui Bucur”, Presedinte Liga Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti


ElisabetaIosifElisabeta Iosif este realizatoarea primului radio-reportaj romanesc si a celor dintai interviuri ale Radiodifuziunii Romane in direct, in dialog, pe parcursul unei expeditii stiintifice aflata in Antarctica. Autoare a volumelor „Zeita fara chip”, „Case cu ferestre luminate”, „Globul de cristal”, avand o experienta de peste 15 ani in radiodifuziune, Elisabeta Iosif primeste in 1991, PREMIUL SPECIAL-UNCER (Uniunea Nationala a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice). Acestei distinctii i se adauga in 1995, diploma de ”SENIOR AL PROFESIEI” pentru activitatea publicistica  in domeniul reportajului de turism cultural, iar in 2004, PREMIUL DE EXCELENTA pentru intreaga activitate scriitoriceasca. Elisabeta Iosif este Vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor si Ziaristilor de Turism si membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania  si a Uniunii Internationale a Ziaristilor.
„Singura bucurie erau cartile”
Spuneti-ne, pentru inceput, cateva date despre dumneavoastra: unde si cand v-ati nascut.
Cred ca, de cand ne nastem visam, ca in basme, ca traim intr-un castel in luminisul unei paduri. De fapt, totul e altfel in lumina sacra a copilariei, simbol al protectiei. Pentru mine adapostul acestei puteri misterioase, imperceptibile de siguranta a fost orasul in care m-am nascut, Bucuresti, intr-o dimineata a anului 1939, luminata de soarele ce aprindea stele in zapada proaspata a lui februarie, intr-o zi de 20.
In copilaria in care s-au rostogolit anii razboiului si ai secetei (ce a urmat), am invatat sa pretuiesc painea, pentru ca atat eu cat si sora mea, consideram o sarbatoare ziua, cand se impartea o franzela. Singura bucurie erau cartile imprumutate de la biblioteca de cartier, ce se afla in coltul strazii. Aveam cea mai incarcata fisa de cititor. Cred ca atunci mi-am jurat, ca imi voi cumpara carti , cand voi avea banii mei. Astazi, biblioteca pe care o am, este singura bogatie a mea. Dorinta cea mai mare a copilariei era sa avem si noi, ca multi alti copii, rude la tara, sa ne petrecem acolo vacantele, in natura. Desi adoram Bucurestiul si eram constiente ca era cel mai frumos si mai mare oras al Romaniei.

Bunicii de unde erau?
Bunicii dinspre tata (care s-a nascut in Bucovina – un loc de vis), emigrasera la 19 ani in Canada, fara a lua cu ei copilul ce nu avea nici un an, lasandu-l bunicii. Iar parintii dinspre mama, se mutasera in Bucuresti, dupa ce comuna Piua Petri, din Lunca Dunarii a fost inundata, desfiintata de pe harta. Asa ca nu aveam bunici la tara.

„Mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului”

De aici nevoia de mai tarziu, de „fuga” in mijlocul naturii. E o coincidenta faptul ca ati realizat la Radiodifuziunea Romana o emisiune de turism cultural si in presa scrisa de specialitate multe reportaje de calatorie in tara?
Dupa absolvirea Facultatii de Filologie am fost angajata la o revista a „Revistelor Agricole”. Intr-un fel tot cu „evadare”, cum spuneti, ( destul de rar) la sat. Au trecut cativa ani pana m-am transferat la Postul National de Radio, unde facusem practica ziaristica din timpul facultatii, fiindca, din anul al 3-lea fusesem admisa (scriam poezie) la cursul de „Specializare in Ziaristica”. Asadar, acum ma intorceam oarecum in Radio, pentru care facusem pasiune. Mi-amintesc zilele de practica la Actualitati, unde faceam de exemplu, pentru „Jurnalul de seara” mini reportaj de week-end, maxim 2 minute. Si ma intorceam tot la Actualitati, dar la „Agrar”, unde am realizat timp de un an „Viata satului”, o emisiune cu durata de o ora. Atunci mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului.

Si cand ati inceput sa faceti emisiuni de turism ?
Am avut privilegiul sa fiu solicitata, in urma unui concurs, sa fac parte din prima echipa , care a realizat emisiuni inca de la infiintarea Programului 3 ( noul program pentru tineret, 1973). La inceput am realizat „Femina club”, aflata in proiectul de „cluburi radiofonice”, atat de gustate de tinerii carora ne adresam. Apoi a aparut la orizont „Meridian club”, o emisiune de turism si calatorie pe glob. Dar cum noi nu ne deplasam inafara tarii (rar si pe cont propriu) reportajele externe erau realizate de scriitorii care mergeau la congrese , burse si conferinte diverse, de ziaristi, dar si de diplomatii cu reale inclinatii spre scris, aflati in diferite zone ale globului. Plecam cate o saptamana in tara, facand proiecte pe cate o idee, care era respectata si de colaboratori. Pana intr-o zi , cand ni s-a spus „sa ramanem pe meridiane romanesti, ca indemnam lumea la plecare din tara”. Si am facut un nou proiect „Drumuri de inima si tara”.

„Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca”

Apoi ati luat o serie de diplome. V-au fost recunoscute meritele de diferite institutii de cultura, nu?
Si pana atunci. A fost apreciata emisiunea, in ambele variante. Ne interesa ce spuneau aceia, care ramaneau pe lungimea noastra de unda. Atrasesem atentia miilor de ascultatori , nu numai tineri, cu „Meridian club”, primind scrisori, in care ne multumeau. Aflau astfel, noutati despre diverse zone de cultura ale lumii, noi descoperiri arheologice, „intram” in muzee, case memoriale cu ei, prezentam parcurile si rezervatiile Terrei. Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca. O parte erau cartile personale. Daca vrei sa faci reportaj, eseu, interviu, publicistica de calitate, citesti mult, te documentezi.

Si in ce context v-a cerut Muzeul National de Arta emisiuni?
Facusem, de exemplu, o editie „Potecile care duc la Brancusi”. Pe aceasta idee am solicitat de la colaboratorii externi materiale despre opera lui Brancusi aflata si in muzeele lumii. Emisiunea incepea la Hobita si se termina la Paris si New York. Au mai fost si alte emisiuni, de pilda, scenariul ce l-am scris, mergand pe urmele „Romaniei Pitoresti” a lui Vlahuta.

„Simbolul calatoriei este extrem de bogat”

– Prin ce se deosebeste reportajul de turism cultural radiofonic de cel pentru presa scrisa?
Nu i-as mai spune reportaj de „turism”. Notiunea de „turism” s-a golit de continut. La noi exista numai turism de week-end. De fapt, noi trebuie sa vorbim de calatorie, ca o forma de turism a secolului al XXI-lea. Fiindca simbolul calatoriei este extrem de bogat. Nu se rezuma numai la cautarea, la cunoasterea unui loc peisagistic unic sau la descoperirea unor centre spirituale. Calatorie mai inseamna si initierea in cultura unei zone de pe glob. Jean Chevalier si Grison Pierre, scriitori francezi, specialisti in istoria civilizatiilor, vorbesc despre drumetii care au dat nastere la aventuri nenumarate, de exemplu la „Calatoria spre soare apune”, care sunt de fapt drumuri ale cunoasterii (ce facem si noi, cand plecam in excursii, pelerinaje, nu?). Ei vorbesc si de opere literare ce oglindesc acest lucru: „Calatoria lui Gulliver” de Swift sau „Pantagruel” de Rabelais.

Prin ce se deosebeste, asadar, nu o opera literara, ci un reportaj radiofonic de prezentarea unui traseu turistic sau a unui muzeu, de cel din presa scrisa?
Intr-un fel nu trebuie sa se deosebeasca. Un reportaj e reportaj.

„Radioul este credibil de cand exista”

Imi imaginez, ca urmeaza un „dar”,..
Dar…pentru reportajul de radio trebuie sa se tina seama de cel putin doua caracteristici. Cand cineva scrie ceva ce se transmite in eter, acel material trebuie sa treaca dincolo de microfonul care transmite cuvantul scris. Mesajul reporterului sa fie facut „vizibil”, propozitia e concisa. Cateva idei in cuvinte putine, pe care si le imagineaza…Uneori se introduc si scurte interventii ale celor din jur. Materialul se „coloreaza” cu alte voci, se da o anume credibilitate cu rumoarea de la fata locului, etc.

Cu alte cuvinte „sa vezi” ceea ce se spune la radio si pentru ca e o vorba „asa s-a spus la radio”, adica e exact, e adevarat…
Radioul este credibil de cand exista, incepand cu ora exacta.

Si ce mai trebuie ?
E o adevarata scoala , se fac lectii si de dictie pentru aceasta. E o maiestrie a captarii ascultatorului, se intra chiar in dialog cu el, printr-o intrebare retorica, de exemplu. Dar foarte importanta e vocea care retine atentia. E o arta care se invata citind la microfon, refacand frazele. Vocea sa vina din interior. Fiindca, o voce plata, egala, nu ajunge la cel caruia i te adresezi. O voce calda atrage. Inflexiunile ei, interpretarea frazei pe ideea logica, intr-un mod clar, transmite mesajul, care, spre deosebire de presa scrisa , e spus in putine cuvinte. Se tine cont ca, „vorba zboara”, nu te mai poti intoarce la idee, ca pe pagina scrisa. Si mai e ceva. Vocea particularizeaza. O recunosti de la distanta. Asa dar, „dialogul’ cu ascultatorul e provocator, cand transmite ceva special, despre un centru cultural, un muzeu sau o destinatie de calatorie (veniti sa vedeti!). Iar un loc cu valente culturale te atrage mai mult, cand se porneste de la o legenda, de la o poveste sau de la un obicei specific zonei.

„Calatoria are loc in interiorul insusi al omului”

O adevarata lectie de Radio, utila tuturor ! Dar, dupa parerea dumneavoastra, turismul da posibilitatea dezvoltarii unei legaturi intre natiuni? Putem crea prin calatorie punti intre culturi ?
Intotdeauna, calatoriile au avut ca punct de plecare cunoasterea culturii civilizatiilor lumii. Drumul spre centrele spirituale, spre diferite zone ale Terrei e un mijloc de a descoperi si alte civilizatii. Experientele noi ne imbogatesc cunostintele. Numai printr-o deplasare la fata locului (informandu-te inainte) aflam cum traiesc alte popoare, ce cultura au, vizitandu-le muzele, rezervatiile naturale. ?tiind istoria acelui popor, descoperim uneori traditii sau obiceiuri apropiate noua. Pelerinajul la fata locului starneste dorinta de cunoastere concreta si spirituala, deschide o poarta spre intelegere. De fapt, in ultima instanta, calatoria are loc in interiorul insusi al omului.

”Inteleptii Cetatii”

Sa revenim la activitatea dumneavoastra de la Societatea Romana de Radio. Timp de aproape 7 ani ati realizat o emisiune cu personalitati din diverse domenii. ”Inteleptii Cetatii” a fost si o emisiune pentru Fonoteca de aur a Postului National de Radio. Ati dori sa ne impartasiti un eveniment special, o intalnire neasteptata, o surpriza placuta de la una din editiile acestei emisiuni?
Desi Seneca spunea ca, „nimeni nu ajunge la intelepciune din intamplare”, iar Ovidiu sustinea ca, „ intelepciunea vine o data cu anii” am constatat, totusi indiferent de varsta, o coordonata comuna a inteleptilor invitati in emisiune: respectul pentru adevar, despre care A.I. Herzen afirma ca : „reprezinta inceputul intelepciunii”. Fiecare intalnire cu „inteleptii cetatii” a fost un eveniment, o intalnire in care s-au spus multe adevaruri, in care vorbeau faptele. E minunat cand descoperi o personalitate in complexitatea ei. A fost fascinant sa cunosc atatia intelepti ai neamului de diferite profesiuni. De aceea imi este greu si ar fi nedrept sa vorbesc despre cineva si sa nu-i numesc si pe ceilalti. Am sa amintesc totusi, doua personalitati care nu mai sunt printre noi, dar care au lasat viitorimii lucrari si lucruri de necontestat. Am sa povestesc pe scurt. Am asteptat trei zile, intr-un Sibiu canicular, dialogul pe care doream sa-l realizez cu IPS dr. Antonie Plamadeala, fostul Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului. Era foarte bolnav, si m-a primit stand intr-un scaun cu rotile. Vocea sa insa, avea duritate de cristal, era puternica, atunci cand dorea sa sublinieze ceva. Am fost ultima si singura persoana careia i-a dat un interviu inainte cu cateva luni de a trece in nefiinta. De aceea consider dialogul, intr-un fel, un testament lasat noua si poate, Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Ma impresionase lucrarea sa „Academia Sambata”, pe frontispiciul careia scrie „de spiritualitate, cultura, arta si stiinta”, pe care o vazusem cu diferite ocazii, in timp ce se ridica sau se finisa. Am sa redau cateva idei din dialogul purtat:
„Rolul Academiei de la Sambata de Sus”, mi-a spus, „este cel de culturalizare a neamului romanesc. Este facuta absolut independent fata de alte academii din lume. Am gandit-o sa fie pentru poporul roman, in primul rand un mijloc de repunere in prim plan a valorilor crestine. Dar am gandit-o ca un loc de organizare de conferinte si ceva mai mult: sa fac un spatiu de vacanta pentru preotesele si preotii de la noi. La inceput nu i-am dat importanta pe care o va lua si a dobandit-o intr-un an de zile, ca o casa, care sa fie locuita de cei care vor sa participe la congrese, fiind acum mult mai mare si mai importanta. Pe mine ma intereseaza un singur lucru si anume, ca poporul roman sa beneficieze de aceasta Academie. Am ridicat-o langa ctitoria ortodoxa a lui Brancoveanu din mijlocul Transilvaniei, la poalele Muntilor Fagaras, cu un peisaj mirific, pentru a oferi un loc placut”… Am profitat si l-am intrebat de prestigiosul muzeu ce are si o biblioteca cu incunabule, cu sute de volume incepand din secolul al XV-lea: „acolo am si scrisorile de mare valoare, ale lui Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu…Vreau sa le expun si pe multe altele importante, pentru educarea tineretului, mai ales pentru tinerii care vor sa ia model. Pentru ca intotdeauna modelul il face pe cel ce vede sa doreasca sa realizeze si el ceva”. Tot despre modele mi-a vorbit si Artur Silvestri, care a plecat dintre noi acum un an de zile, la sfarsit de noiembrie. El gandise pentru mintile luminate ale romanilor de pretutindeni adevarate „foruri” pentru „ideile- forta”, adunate ca pe un patrimoniu al tarii in imperiul sau mediatic, unde le-a dat incredere scriitorilor si publicistilor romani, mai putin cunoscuti, in valoarea lor creatoare. Pe Oamenii Mari, cei care au ramas modelele neamului ii numea „Inteleptii secreti ai natiei”: „Scoala lor era altundeva. Ei erau ca Socrate ”pe ulita”, in biblioteci, la Academie, intr-o Academie care avea marile gradini de Lyceum; asa imi apar acum, din perspectiva memoriei care transfigureaza si explica, marile gradini in care ii intalneam….Si am incredintare ca traim intr-o lume ce ne vorbeste in fiecare clipa…intr-un orizont al tainei, unde tot ceea ce este vizibil poate sa ascunda si o alta realitate, cu sensurile ei indistincte si care vor sa comunice cu noi…Nu suntem de acum doar, suntem dintr-un „undeva” ce se recapituleaza tot timpul si se repeta, traducandu-se in ceva ce ne vorbeste”.

Cenaclul „Cetatea lui Bucur”

Minunata este gandirea inteleptilor neamului. Printre ei se afla si aceia, care au participat la scrierile adunate in cartile colective, gandite pe cate o idee de Artur Silvestri. Stiu ca ei sunt prezenti in continuare, scriind la revistele create de Artur Silvestri in Asociatia Romana pentru Patrimoniu, acum sustinute si ingrijite de sotia sa, Mariana Braescu Silvestri. Printre aceste reviste se afla si „Cetatea lui Bucur” a carei redactor sef sunteti, adunandu-i pe scriitorii despre care vorbeati si in jurul revistei si al cenaclului cu acelasi nume. Ce ar trebui sa stie o persoana care doreste sa participe la Cenaclul „Cetatea lui Bucur”?
Cenaclul e o sansa pentru toata lumea. Totul e sa vada, cum spunea Constantin Noica, minunile din jurul lor si sa le descrie: „minunile – miracolul naturii, al cuvantului, al omului, al iubirii. Ne trebuie foarte putin sa descoperim miracolul. Nu avem decat sa intindem mana, ca in rai, si sa le culegem roadele”. Cel care a cules roadele gandirii sale , cum spune Noica, intr-o carte este invitat sa-i lansam acea carte in cenaclul nostru. Fiindca , fiecare carte e plina de intelepciune, iar cum spunea Blaga, ”intr-o cultura, substanta ei se revela in subiecte”.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
As raspunde printr-o cugetare a lui Constantin Noica: ”Cuiva care ne cuprinde, sa-i cerem in fiecare inceput de ziua: <<Fiinta noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Fa astfel, incat faptele si iubirile noastre sa aiba sens si ca ziua noastra sa tina>>.”

BUN GASIT LA „SLOVA COPIILOR!”

Slova CopiilorRevista de vacanta – Supliment al publicatiei: SLOVA CRESTINA

by Cezarina ADAMESCU
www.copii-crestini.ro

In Iubirea Lui nesfarsita, Dumnezeu nu cunoaste odihna. Nici momente de oboseala, nici plictis, nici clipe de lancezeala. Dragostea Lui este mereu aceeasi pentru toate creaturile sale. Dar, mai presus de toate pentru OM. Dumnezeu a ales, dintre toate creaturile, Omul – dupa chipul si asemanarea Sa, pentru a-L reprezenta pe pamant, a-i face cunoscut Planul de mantuire, a-i raspandi mesajul de Pace si Bucurie precum si venirea Imparatiei lui Dumnezeu.
De aceea si oamenii, nu trebuie sa oboseasca ori sa-si ingaduie perioade de ragaz in dragostea lor pentru Dumnezeu.
„Si mult trebuie iubita Iubirea Aceluia care ne-a iubit” – spunea Sfantul Francisc, care, dedicat cu totul sublimului Rastignit, le arata fratiorilor din ordinul sau, ca „Iubirea nu este de ajuns iubita” (Amare non amatur). De aceea, chiar si in clipa mortii, le-a spus aceste cuvinte testamentare: „Sa incepem sa facem si noi cate ceva, caci pana acum nu am facut aproape nimic”.
Cum este posibil ca un om, dedicat lui Dumnezeu in intregime, sa considere ca nu a facut „mai nimic” si ca ar fi putut face mult mai mult?
„Limpede nu poti vedea decat cu sufletul” – spunea Antoine de Saint Exupery in povestea „Micul Print”. Si, cine ar putea vedea mai limpede cu sufletul decat UN SUFLET DE COPIL?
Suntem in vacanta!!! In vacanta oare trebuie sa-L neglijam pe Dumnezeu? Sa ne rugam mai putin? Sa uitam ca trebuie sa-l iubim si sa-l ajutam pe aproapele ca pe noi insine? Sa nu respectam Poruncile lui Dumnezeu si ale Bisericii?
Desigur, nu. Fiindca Dragostea pentru Dumnezeu este mai presus de orice Programa analitica, plan de lectii, activitati extra-curriculare, mai presus de catalog, de note si, in chip deosebit, mai presus de Absenta. Dragoste permanenta, de cand copilul deschide ochisorii dimineata si pana la rugaciunea de noapte care cheama ingerii la patuc, sa-i vegheze somnul.
Ce putem face in acest rastimp, cand nu trebuie sa mai mergem la ore, la alte activitati, cand ziua e luuuunga si e timp destul pentru toate: pentru joaca, pentru plimbare, pentru scaldat, pentru cinema, pentru jocuri electronice, pentru calculator, astfel ca Dumnezeu sa nu se simta neglijat si sa nu ne indepartam de el nici o clipa?
Iata: Intreaga zi poate fi inchinata LUI, sa ne consacram Iubirii Sale fara limite pentru Om, sa nu uitam nici o clipa ca fara Dumnezeu, n-ar exista nici scoala, nici vacanta, nici profesori, nici diriginti, nici olimpiade si nici o activitate umana.
Publicatiile: „Slova Crestina” – revista de creatie, atitudine si cultura, si „Glas comun” – revista cultural-crestina, – prin redactorii ei si in special prin redactorul sef, Parintele Radu Botis din Maramures, s-au gandit ca voi, copiii din intreaga tara si chiar, virtual, din intreaga lume, va puteti manifesta in chip fericit parerile, gandurile, creatiile, ideile de orice fel, legate de orice subiect pe care-l doriti, va puteti crea legaturi trainice de prietenie, in care schimbul de opinii este mijlocul cel mai eficient de a va cunoaste. De aceea, a creat, o sub pagina anume pentru voi, intitulata sugestiv: „Slova Copiilor”.
Aceasta revista este ca o paine rotunda din care va puteti infrupta pe saturate si sa ramana totusi intreaga si calda pentru toti cei ce se vor simti flamanzi si insetati de frumos, de adevar, de Lumina, de cantec, de poezie, de culoare, de armonie si intelegere frateasca.
Posibilitatile de manifestare a talentelor voastre sunt multiple: voi puteti trimite pe adresa redactiei scrisori, sugestii, propuneri, creatii, desene, icoane realizate de voi, mici filmulete care v-au placut si ati dori ca si ceilalti copii sa le vada. De asemenea, puteti sa impartasiti din experienta voastra de MICI CRESTINI, aspecte din parohia la care sunteti arondati, de la lectiile de religie, pilde si invataminte, intamplari traite de voi care v-au impresionat, ori pe care le-ati auzit de la parinti sau cunostinte.
Este ca un fluviu imens care aduna apele de peste tot, devenit mai puternic si mai navalnic, pana se va revarsa in Oceanul de Iubire al lui Dumnezeu.
Iisus Hristos este calauza cea mai sigura. Sfanta Scriptura este, de asemenea, Cartea din care, oricat ai citi, tot mai descoperi lucruri nebanuite.
Vietile Sfintilor, de asemenea, ofera pilde vii de viata crestina.
De asemenea, revista poate fi un forum de invatatura, in care puteti clarifica diferite aspecte pe care nu le-ati inteles din Biblie sau din manualul de Religie.
Puteti afla despre Drepturile copilului, intre care, Dreptul la exercitarea cultului religios este unul primordial.
Despre datinile si obiceiurile din satul sau orasul vostru, din zilele de sarbatoare ori, legate de anotimpuri, puteti sa va exprimati parerea si sa le impartasiti.
Daca stiti poezii sau cantece religioase, nu intarziati sa le trimiteti pentru ca, tot mai multi copii sa le invete.
Revista va initia periodic, Concursuri de creatie pe teme religioase, desen, icoane, poezie, povestire, compunere, concursuri care vor fi stimulate cu premii in carti, dulciuri, mici obiecte de cult, iconite si cruciulite, sau publicatii religioase.
Olimpiada crestina – pe Internet – poate sa va ofere cadrul in care sa va manifestati talentele si cunostintele acumulate.
Si voi puteti fi MICI TEOLOGI, care sa-i invete pe ceilalti din ceea ce ati aflat la scoala sau in familie. Se poate spune, astfel ca veti fi Misionari ai Cuvantului lui Dumnezeu.
Ne putem infrupta impreuna din Intelepciunea sfintilor, din vietile si pildele lor, lasate peste veacuri, urmasilor. Aceste margaritare duhovnicesti vor fi, periodic, inserate in paginile revistei voastre.
Multe, multe minunatii puteti afla si participa chiar la infaptuirea lor, prin intermediul paginii care s-a creat ASTAZI pentru voi.
Dar, cel mai important lucru pe care il puteti descoperi, este CHIPUL LUI DUMNEZEU, in sufletul vostru. Poate va veti mira la inceput, dar, nu-i nimic, cu trecerea timpului, veti putea singuri sa aflati florile rare numite: Adevar, Frumos si Bine. Si, mai presus de toate, Lumina Lumii, Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, care a iubit atat de mult copiii, incat le spunea apostolilor sai: „Atunci I-au adus niste copilasi ca sa-Si puna mainile peste ei si sa se roage. Dar ucenicii il certau. Dar Iisus a zis: Lasati copilasii sa vin la Mine si nu-i opriti; caci Imparatia Cerurilor este a celor ca ei. Si dupa ce Si-a pus mainile peste ei, a plecat de acolo.” (Mt.19,13-15).
De asemenea, cand ucenicii l-au intrebat: „Cine este cel mai mare in Imparatia cerurilor?”, Iisus Hristos „a chemat la el un copilas, l-a pus in mijlocul lor si a zis: Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu veti deveni ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.
De aceea, oricine se va umili ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor. Si oricine va primi un copilas ca acesta in Numele Meu, Ma primeste pe Mine.” (Mt. 18, 2-5).
Sa ne amintim ca Iisus Hristos a vindecat pe un copil indracit, ca a inviat-o pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Naim si ca, de cate ori mergea prin sate si prin orase, el primea copiii, ii lua in brate, ii mangaia, le vorbea in pilde si parabole, ii invata Cuvantul lui Dumnezeu. Ce dovada mai mare de iubire decat aceasta?
Putem sa ne aratam astfel, dragostea si recunostinta fata de Dumnezeu, care pentru noi si-a dat pe Fiul Sau Unul Nascut, ca sa ne mantuiasca de pacate.
Nu este nevoie de ceva peste puterile noastre. Trebuie doar sa luam aminte la aceasta dragoste si grija prevenitoare a lui Iisus fata de copii. Si atunci, noi vom fi cei care, vom incerca sa-i intoarcem dragostea, dupa puterile fiecaruia.
Suntem incredintati ca, prin paginile acestei reviste, care va avea si o rubrica de Scrisori de la voi, vom putea sa-i aratam lui Dumnezeu dragostea si recunostinta noastra pentru toate darurile primite de la El si, in chip deosebit, pentru Darul Vietii.

Redactia revistei „Slova Crestina”, ureaza noii pagini pentru copii, Bun venit, vant bun din pupa si cat mai multi cititori corespondenti si chiar creatori, spre bucuria lui Dumnezeu si a noastra, deopotriva.

OCHII DE COPIL

by Daniela Voiculescu

DanielaVoiculescu9Stiu ca stai ascuns… Si stiu si faptul ca nu ma intelegi – uneori, cuvintele fac rau… Eu nu ma pot explica! Asta am cautat mereu, dar intamplarile prin care am trecut m-au indepartat mai mult de aceasta lume! Am ales visul si ochii de copil… Sunt copilul care plange cu lacrimi de femeie, care nu-si mai gaseste locul… Dupa atata uimire cu care am pasit in viata, m-am trezit in alta uimire, de a vedea fetele timpului, ingerii… Ma caut, dar nu ma gasesc! Poate sunt strigatul dintre viata si moarte, poate sunt picatura de fericire… care se ascunde in litere! Totul depinde de tine, iubitule! Ce alegi: filozofia sau taina?

BOTTLENECK

by Daniela Voiculescu DanaVoiculescu3ce pret trebuie sa platim in viata… cum ne mintim… doar lacrimile pe care le varsa ochiul sufletului, stiu! ce sfasietor, ce alergare fara rost! si aripile ni se smolesc, uita sa zboare, ne incoltesc in friguri, in blesteme… cum sa mai scapi, cum sa te mai regasesti? prin ce minune? si te intrebi, si te intrebi, si te intrebi… ramai sa numeri intrebarile, ramai in asteptare, visand iubirea cea adevarata, chiar daca e departe!

BUCURIA DE A TRAI

DanielaVoiculescuby Daniela Voiculescu

Am inceput sa scriu… dintr-o joaca! Era prin 1983, in august, pe malul marii! Ne faceam declaratii de dragoste… in versuri! Timpul acela nu se mai intoarce, dar il vad cu ochiul sufletului, care este mai pretios decat zece mii de ochi obisnuiti! Frumos inceput!
Apoi am scris din dorinta de a scrie, de a ramane ceva in urma mea… Pana intr-o zi, cand mi-am dat seama ca Dumnezeu este adevaratul cod al iubirii… Asa pot sa-ti creasca aripi! Si scrisul sa fie primul si ultimul dintre lucruri – eternul prezent! Paradoxala balanta, care tine intr-o stare de perfectiune, atat unitatea, cat si pluralitatea… Inima lui Dumnezeu!
Cat de valoroasa poate fi samanta constientizarii! Norii trec, cerul ramane! Viata este traire, spirit si nu slova moarta! Sa scriem si noi in Carte…

ACEASTA NU ESTE O PASARE CANTATOARE-EXPOZITIA PICTORULUI BARUCH ELRON

by Dorel Schor

DOREL SCHORLydia Elron mentine in atentia permanenta a publicului remarcabila creatie artistica a regretatului pictor Baruch Elron. De data aceasta, ne propune o tematica interesanta, “tablouri realiste si surrealiste in care apare pasarea, ca simbol al aspiratiilor, al libertatii”.
Ea ne propune ca exemplu “o pasare maiastra care face ceasuri in loc de oua, alta care hraneste puii cuibariti intr-o palarie (simbol al maternitatii), sau o pasare care duce vestile peste acoperisurile din Iaffo ori poarta…o masca de gaze”.

Aceasta prezentare modesta poate fi, desigur, mult completata. Opera lui Baruch Elron este foarte bogata in simboluri. Creatia, Natura, Omul se afla in impact permanent, un impact care imbina simultan elemente dintr-o lume constienta, inconstienta si subconstienta. O lume a visului conectata cu o viziune creativa de o mare originalitate. La el, procesul creativ se bazeaza pe simboluri si metafore, pe echilibrul dintre contrarii, acesta fiind in esenta conditia progresului.

Analogiile si aspectele ambivalente servesc cu prisosinta imaginatiei si limbajului pictural. Emblematica folosita de Elron poate fi perceputa, desigur, in interpretari diferite. Arta lui se identifica cu scoala realismului fantastic, acel stil care accepta realitatea moderna prin intelegerea complexitatii umane. Intuitiv si logic, in creatia sa conceptul timpului si spatiului variaza spectaculos intr-un bogat simbolism. Zborul pasarii sugereaza ideea de libertate, setea de infinit. Pasarea este considerata simbolul elevatiei spirituale, dar si al pacii, al dragostei. La Elron, pasarile apar in picturile cu tema biblica, in cele erotice, in seria creatiei, ca imagini ale luminii, alegorii ale dorintei sau ale mobilitatii. Pasarea inseamna si abilitate, contemplatie, maiestate, forta, victorie a spiritului.

Intreaga opera a pictorului are o baza filozofica, cauta un echilibru intre substanta si idee, intre abstract si imaginatie, intre vis si realitate, chiar intre copilarie si batranete. Imaginatia lui Elron nu are margini. Dar, in acelas timp, vede lumea concreta ca un sat global. Puterea sa de a exprima reactiile adanci ale eului ne invita intr-un labirint in care se gasesc frumosul, rationalul, fantezia, imaginatia. El ne conduce prin acest labirint (cu experienta sa personala, dar si cu cea colectiva), ne plimba printre subiecte biblice, istorice sau sociale pentru a ne lasa la final convinsi ca “aceasta nu este o pasare cantatoare” ci un simbol al multor intelesuri, pe care santem liberi sa le interpretam conform cu personalitatea individuala a fiecaruia.
Dr. DOREL SCHOR

Expozitia Elron (curator Daniel Cahana Levenson) e deschisa la Beit Gabriel, pe malul Kineretului.

GALA UMANITATII, 2009

Rodica si Ion Besoiu, 9 noiembrie 2009O seara deosebita, o seara de neuitat, aici la Cercul Militar Central din Bucuresti, unde in cadrul GALEI UMANITATII, 2009, – pentru copiii orfani – unul dintre globurile de cristal a fost inmanat marelui nostru actor, celebrului capitan de pe corabia “SPERANTA” Ion BESOIU, pe care sunt mandra ca l-am intalnit. SI SPUN CA SUNT MANDRA PENTRU CA, ION BESOIU S-A NASCUT IN JUDETUL ALBA, PE ACELE PLAIURI PLINE DE ISTORIE SI PASTRATOARE DE TRADITII, ACOLO UNDE M-AM NASCUT SI EU.
Am stat de vorba doar cateva minute, suficient ca sa-mi dau seama cat de sensibil este acest OM, daca atunci cand i-am spus ca sunt tot din judetul Alba, o lacrima incerca sa se prelinga din coltul ochiului stang. Si privind undeva departe (vezi foto), m-a intrebat mandru de faptul ca afla de la mine ca vin de pe aceleasi meleaguri ale copilariei sale: “Stii ca eu m-am nascut in Sebes Alba?”
Sincer, nu stiam, pentru ca, peste tot se scrie ca maestrul a vazut lumina zile la Sibiu. A fost suficient sa-l intalnesc in aceasta minunata seara de 9 noiembrie 2009, ca sa aflu ca marele nostru actor, – cel care a daruit copiilor si nu numai, in lunga sa cariera bucuria de a-l cunoaste ca OM si ca ACTOR, care avand “TOATE PANZELE SUS” – ne-a convins ca SPERANTA nu se pierde niciodata.
Trebuie sa recunosc, m-a cucerit, frumusetea, sensibilitatea si firea de poet a maestrului. Asa l-as putea descrie in câteva cuvinte pe Ion BESOIU, un OM care iti spune cu sinceritate si dragoste fata de pamantul tarii sale ca: “Atunci cand s-a cedat Ardealul am ingenuncheat pe strada”, un OM in ochii caruia o lacrima se incapatâneaza sa nu-si dea drumul pe obraz.
Fiecare zi este un cadou daca putem sa deschidem ochii, sa ne concentram pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat de-a lungul vietii noastre. Aceasta este ca un cont in banca, iei de acolo exact ce ai adunat. Sfatul meu este sa faci la fel cititorule, tu care esti timpul insirat pe generatii! Sa aduni multa fericire si tot ce e frumos in contul tau de amintiri si sa le multumesti la fel cum le multumesc eu si nepretuitul actor Ion BESOIU celor care si-au adus aportul la contul nostru de amintiri, unde si astazi strângem si mai strângem.
Salut initiativa presedintelui juriului, domnul Gheorghe ZAMFIR si a doamnei Mihaela SERBAN, de a i se acorda “Globul de Cristal”, in cadrul GALEI UMANITATII, 2009, unuia dintre cei mai de seama actori pe care i-a dat neamul nostru romanesc, Ion BESOIU.


A consemnat Rodica Elena LUPU
Bucuresti, 10 noiembrie 2009

O privire in bisericile din Romania. AZI: Biserica Baptista din RUS

PastorComuna Rus, din judetul Salaj, este situata în partea nord-estica a judetului, pe Valea Somesului, la o distanta de 35 de kilometri de orasul Dej, 60 de kilometri de orasul Baia Mare si 70 de kilometri de orasul Zalau.
Locuitorii comunei Rus sunt oameni foarte harnici, priceputi si prietenosi. Multi dintre ei lucreaza la oras, in diverse domenii de activitate- avand meserii cautate pe piata muncii si, unii, sunt familiarizati cu computerul si internetul- iar o parte insemnata cultiva cu multa pricepere pamantul, au livezi intinse de pomi fructiferi si cresc animale.
Sunt binecuvantati cu edifii clasice pe prima importanta: gradinita, scoala, biserici, camin cultural, primarie.
In localitatea Rus, primul crestin botezat, baptist, a avut loc in 1911, ne spune crestinul nonagenar Simion Corda (n. 25.X.1916- botezat in 1945) si in casa caruia in perioada 1959 – 2003 s-a tinut adunarea crestinilor protestanti (indeosebi a baptistilor, impreuna cu cei penticostali).

Din 2003, crestinii baptisti se strang la inchinare in noua cladire a bisericii, construite prin aportul financiar jertfitor al familiei CORDA SIMION (sotia, Elisabeta- n.26.X.1926- botezata in 1943, si copii lor, Lodovica, Iosif, Ioan, Cornel, Costel- ultimii doi fiind stabiliti la Chicago).

Duminica, 6 decembrie 2009, in timp ce in orasele si satele din ROMANIA se consuma din plin al doilea tur de scrutin, crestinii baptisti din comuna Rus (judetul Salaj) se aflau la inchinare prin rugaciune, cantare si predicarea Cuvantului Biblic .

In tara, atmosfera era una de dezbinare, aflati in doua tabere. Si nu intamplator, vorbitorul a ales sa spuna cateva cuvinte de imbarbatare, aduse noua de Domnul Pacii. El a spus celor care-L urmeaza:

Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante!” -Ioan 14.27
Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus.”- Filipeni 4.7.
Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” -Romani 5:1

De-a lungul deceniilor, la Rus, au tinut aprinsa flacara crestinismului autentic, pastori ca: Augustin Mecea, Nelu Buzlea, Marius Danci.

In prezent, de cativa ani buni, fratele pastor MARIUS DANCI lucreaza cu multa dedicare si aplomb in raspandirea sfintei Evanghelii a Domnului Nostru Isus Cristos in comuna Rus si imprejurimi. Fratii din biserica, plini de dragoste, de oameni si de Domnul Vietii, sunt si primitori de oaspeti, de aproape sau mai de departe. Asa se face ca sunt vizitati periodic de frati crestini din Dej sau Cluj, dar si din alte locuri. Un loc aparte in inima lor, o are, insa, pastorul pensionar Augustin Mecea, acum in varsta de 74 de ani. Lectiile biblice sunt pregatite si sustinute de catre Dorel Bote, iar sotia sa Maria slujeste biserica prin cantare la orga.

Fie ca, in aceste zile festive, cand, plini de bucurie reaniversam, SARBATOAREA INTRUPARII DRAGOSTEI DESAVARSITE, Domnul sa se nasca si in alte inimi, dand binecuvantarea unei vieti noi, vesnice! Amin.

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=_nzk_ogZB0Y&NR=1