“Jurnalismul nu e o meserie pentru fricosi” – Dialog cu Mariana Cristescu, sefa sectiei Cultura si Arta a cotidianului „Cuvantul liber”

by Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Mariana Cristescu s-a impartit in viata, intre jurnalismul radio si presa. In 1972, imediat dupa ce termina Facultatea de Compozitie si Muzicologie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, aceasta primeste repartitie guvernamentala la Radioteleviziunea Romana. Aici, activitatea sa principala este aceea de redactor muzical in sectia condusa de Theodora Albescu si Iosif Sava. In paralel, Mariana Cristescu colaboreaza la emisiunile TV realizate de Silviu Gavrila si Adrian Dieterle, devine membra a Asociatiei Tinerilor Muzicologi si semneaza cronici muzicale in „Luceafarul”, in cadrul unei rubrici saptamanale. Dupa numai sase ani, in 1978, Mariana Cristescu paraseste Radioteleviziunea Romana si se transfera la Targu Mures, ca redactor muzical la Studioul de Radio teritorial. Ramane aici, pana la desfiintarea acestuia, in 1985, pentru ca apoi, sa lucreze timp de un an, ca bibliotecar la sectia muzicala a Bibliotecii Judetene Mures. MarianaCristescu

In 1986, Mariana Cristescu revine in mass media, insa in presa, ca redactor la cotidianul „Steaua rosie”. Dupa 1990, aceasta devine sefa sectiei Cultura si Arta a cotidianului „Cuvantul liber”, precum si membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. Mariana Cristescu este cunoscuta de asemenea, si ca autoare a volumelor „Clovnii de ceara”, „Conversatie de seara”, “Parfum de roscove”, “Editori@le”, etc. Printre distinctiile obtinute de aceasta se numara titlul de „Cetatean de onoare al culturii” acordat de revista „Ambasador”, Premiul revistei „Tarnava” a Uniunii Scriitorilor, Marele Premiu al Festivalului „Prima iubire”, Diploma de Excelenta la Festivalul de poezie „Romulus Guga”, etc. Mariana Cristescu s-a nascut pe 20 iulie 1948, la Bucuresti si are doua fiice. In prezent, aceasta locuieste in orasul Targu-Mures.

“Ne straduiam sa ajungem la inima ascultatorului”

– Ati fost redactor muzical in sectia condusa de Theodora Albescu si Iosif Sava, colaborand, in paralel, la emisiunile TV, realizate de Silviu Gavrila si Adrian Dieterle. Cum este lucrezi cu oameni de o asemenea valoare, ce ati invatat de la ei?

– Desi vorbim despre doi disparuti, parca a fost ieri. Nu am reusit niciodata sa ma distantez cat ar fi trebuit – pentru a ma proteja emotional – de acea perioada. Domnul Sava era un monument de cultura si avea o energie debordanta, molipsitoare. Adora muzica, nu se multumea sa vorbeasca despre ea, isi cauta pretexte sa si cante pe scena, la orga, la clavecin, la pian… Era „nascut, iar nu facut” in „lumea muzicii”, nu cred ca ar fi putut sa traiasca fara sa asculte, fara sa respire muzica. Oriunde era muzica, era si domnul Sava. Cred ca toti tinerii de atunci – „boboacele” fiind majoritare – pe care ne pastorea, desi eram foarte bine pregatiti profesional si nu pe toti ii alesese in sectia lui – ii datoram imens si acum, peste ani, pentru toata viata.

– Ce rol aveau in acea perioada, astfel de emisiuni culturale?

-Emisiunile aveau, evident, un rol educativ, in primul rand. Dar ne straduiam sa ajungem la inima ascultatorului, pentru a acccede dezinvolt la marile repere culturale. Erau gustate si nu cred ca exista neaparat un public-tinta. In vremea aceea, indraznesc sa afirm, indiferent de pregatire sau categorie sociala, romanii erau mult mai cultivati, citeau enorm, ascultau muzica buna. Posturile de radio nu erau atat de… permisive ca acum, repertoriul era extrem de atent monitorizat, cultura de „gang” nu avea acces.

– Stiu ca, in paralel, ati semnat o serie de cronici muzicale in cadrul unei rubrici saptamanale in revista “Luceafarul”. Prin ce se distingeau articolele dvs.?

– Cred ca prin tineretea semnatarei. Eu eram aproape o pustoaica, inconstienta… Nu realizam ca ma citesc zeci de mii de oameni si ca rubrica mea se invecina cu cea a Sanzianei Pop, pe care o adoram.

Despre „Istoria Romaniei in pagini muzicale”

– Intre 1985-1986 ati lucrat ca bibliotecar in sectia muzicala a Bibliotecii Judetene Mures. Aici ati realizat o impresionanta monografie – „Istoria Romaniei in pagini muzicale”, un veritabil instrument de lucru pentru realizatorii spectacolelor vremii, lucrare disparuta la ora actuala, cu desavarsire. Va rugam sa ne prezentati pe scurt, aceasta carte.

– Monografia aceea am alcatuit-o din disperare, pentru a-mi omori vremea in biblioteca aceea superba, a carei liniste nu se impaca deloc cu neastamparul meu si cu durerea de a-mi vedea sfaramate ultimele iluzii radiofonice. Studiourile de radio teritoriale fusesera desfiintate dintr-o toana a cuplului prezidential. O luasem de la inceputul inceputurilor, de la primele inscrisuri de pe metope, de la descoperirea pe teritoriul tarii a primului corn celtic, trecand apoi in revista, cronologic, toti compozitorii romani care scrisesera pagini muzicale – indiferent de gen -, consacrate unor evenimente istorice (prezentand si opera), pana in zilele noastre (de atunci). M-am cufundat in munca de cercetare pentru a nu mai vedea nimic altceva in jurul meu. Am si dactilografiat lucrarea in 10 exemplare si, dupa ce m-am intors in presa, ani buni, echipa ramasa la biblioteca s-a folosit de ea pentru a organiza diverse montaje literar-muzicale. Era un bun instrument de lucru.

– Mai sperati ca s-ar putea recupera „Istoria Romaniei in pagini muzicale”?

– Nu. Banuiesc cine a luat-o si unde este, dar„hotul neprins este om cinstit”. Nu au indraznit s-o foloseasca „la vedere”, fiindca eu mai am fise cu care imi pot dovedi… paternitatea. Desi am promis ca nici macar nu voi divulga numele celui care a luat-o, daca imi va fi inapoiata, acest lucru nu s-a intamplat nici dupa 20 de ani. Nu o inapoiaza din rautate, din invidie si micime sufleteasca.

De la „Steaua rosie” la„Cuvantul liber”

– Incepand cu 1986, ati fost redactor la cotidianul „Steaua rosie”. Ce legatura exista intre studiile dvs. muzicale si experienta jurnalistica dobandita pana atunci, si „Steaua rosie”?

– Niciuna, daca facem abstractie de faptul ca semnasem in acel ziar cateva cronici de concert. Dar doream sa raman in presa cu orice pret. Iar jurnalismul nu e o meserie pentru fricosi. Mi-au placut totdeauna provocarile. Cum Studioul de Radio avea sa-si reia activitatea abia dupa 1989, era singura posibilitate. Dar aveam ocazia de a ma confrunta cu un domeniu nou cu desavarsire. Si nu am regretat. Si nici nu m-am mai intors la Studioul de Radio, desi am fost rechemata. Am ramas la ziar, „imbolnavita” definitiv de sangele negru al cernelii tipografice.

– Dupa 1990 sunteti membru asociat la S.C. „Cuvantul liber” si sefa sectiei Cultura si Arta a cotidianului cu acelasi nume. Cum este sa conduci o sectie de cultura si arta, ce provocari si ce satisfactii v-a adus aceasta slujba?

-Desi, in aparenta, sunt doua lucruri diferite, a fi patron de ziar si a conduce sectia culturala, aici, sunt preocupari complementare. Nu fac numai cultura, scriu si editoriale, carti, fac tehnoredactare, ingrijesc editii ale altor scriitori…, „nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain” – cum ar spune filosoful. Mi-am propus sa dovedesc forta creatoare a romanilor de aici, si i-am cautat pe cei de valoare, i-am mediatizat. Cand spun romani, ma refer la cetateni romani, nu la etnie. Pentru mine, valoarea nu are etnie, dupa cum nici jigodismul nu are. Asadar, am debutat si incurajat romani, maghiari, evrei, tigani, turci, cehi… Valoarea a fost singurul criteriu. Fara discriminari. Iisus S-a rastignit pentru noi toti.

“Presa si-a castigat dreptul la libera exprimare”

– Aveti o exprienta de 40 de ani in jurnalism. Daca ar fi sa va ganditi la o comparatie intre cum se facea presa la inceputul carierei dvs. si acum, ce vi se pare ca s-a schimbat?

– Cred ca, desi, dupa 1989, in Romania, presa si-a castigat dreptul la libera exprimare, la nivelul societatii s-a rasturnat tabela de valori. Ca atare, parte componenta a societatii fiind, unii jurnalisti dau dovada de o crasa lipsa de bun-simt, de cultura si mai ales, de lipsa celor sapte ani de acasa. Desigur, nu toti, dar destui. Exista insa si jurnalisti straluciti. Nu cred ca Romania face nota discordanta din acest punct de vedere. Am intalnit destui nesimtiti, mai ales in asa-zisa lume civilizata a batranului continent, care mint de ingheata apele, de dragul ratingului.

– Considerati ca atunci, se facea presa mai serioasa?

– Depinde ce intelegeti prin presa serioasa. Va asigur ca, pe atunci, nu putea intra in presa oricine, indiferent al cui copil era sau cat de bine arata. Presa, in sine, nu era mai „serioasa”, daca citim publicatiile timpului, care, evident, erau la cheremul conducerii de partid si de stat. Motiv pentru care „culturalele” erau devorate de public, fiindca mai puteai strecura si lucruri interesante, printre pozele „tovarasilor” si osanalele de rigoare care deschideau si impestritau orice carte sau revista. In fond, erai serios si… de frica, fiindca orice gresala, cat de mica, s-ar fi putut transforma intr-un „zbor deasupra unui cuib de cuci”. Si, mai ales, exista ochiul vigilent al cenzurii, care veghea la mentinerea „puritatii” moralei comuniste si a exprimarii in dulcea „limba de lemn”. Acum, desigur, exista alte prioritati, desi, in substanta, mai ales in campaniile electorale, am impresia ca multe lucruri au ramas la fel. Ca doar decorul s-a schimbat si ca privim „aceeasi Marie, cu alta palarie”.

“Eu cred ca deja traim in viitor”

– Din alt punct de vedere, este normal ca presa sa evolueze. In prezent, dispunem de mijloace tehnice mult mai avansate si avem acces la informatii mult mai rapid. Avand in vedere acest aspect, cum ati comenta modul in care a evoluat presa?

-Pe mine ma fascineaza informatica, ador Internetul, acest „rau necesar”, pentru ca iubesc oamenii si imi place sa comunic, sa cunosc, sa schimb impresii cu semeni de pe intreg mapamondul. Cred ca presa a evoluat, sub acest aspect, in tandem cu cele mai noi domenii. Si ma bucur. Mai mult decat atat, incerc sa tin pasul – desi nu e chiar usor – cu tinerele generatii, incepand cu fetele mele – Ioana si Alexandra, tineri gazetari, la randu-le.

– Care credeti ca va fi trend-ul in presa, in viitor ?

– Eu cred ca deja traim in viitor, atata vreme cat, sub ochii nostri, se implinesc cele mai fanteziste proiectii ale autorilor SF. Cred ca timpul e scurt, cred ca trend-ul va fi tot al informatiei de ultima ora, nervul jurnalistic se pliaza pe modul de viata al societatii, pe conditiile de mediu, pe relatiile interumane. Sunt convinsa ca nicio societate nu poate functiona fara buni profesionisti. Presa, fiind a patra putere in stat, nu poate functiona nici ea altfel. Chiar daca viata ne ofera si… negativul, kitsch-ul, mediocritatea nu pot rezista la infinit. „Consumatorul” de presa e primul care te simte si te amendeaza, daca nu esti cinstit cu el si cu tine insuti.

« Cand iubesti, totul e posibil”

– Sunteti un jurnalist specializat pe sectiunea de cultura. In acelasi timp, sunteti si detinatoarea unor importante premii pentru poezie si publicistica. Va rugam sa ne explicati cum combinati jurnalismul cu muzica si cu literatura?

– Nu le combin, le iubesc. Ascult muzica in timp ce scriu. Desigur, Bach si Vivaldi, nu Jesus Christus Superstar. Cand iubesti, totul e posibil.

– Cu ce va ocupati in prezent?

– Comunic, prin Dvs., cu cititorii publicatiei „Clipa”, salutandu-i cu drag si trimitandu-le un manunchi de frunze roscate desprinse din trena padurii de aici, de sub dealul pe care gandul meu evadeaza in pauza de… mangaiat cateii.

– Ce planuri de viitor aveti?

– Sa-mi vad fetele casatorite si sa imi plimb nepotii in parc.

– Cum va petreceti timpul liber?

– Nu am timp liber. Nu as sti ce sa fac cu el. Nu am fost in concediu de 15 ani.

– Ce hobby-uri aveti?

– Viata. Natura. Muzica. Baletul clasic si modern pana la Bejart. Imi place sa inot si sa pictez. Ador animalele, in special cainii si caii. Imi place sa calatoresc prin lume, sa vizitez muzeele. Iubesc fantanile Romei si poezia partenerului meu de viata, scriitorul Lazar Ladariu.

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor revistei „Clipa”?

– Sa se iubeasca. E cel mai frumos dar lasat de Dumnezeu. Sa pretuiasca viata. Si cartea. Si sa nu uite de unde au plecat, oricat de fericiti si impliniti ar fi departe de pamantul natal. Sa nu uite si sa fie mandri ca sunt Romani.

Momentul in care am trecut pe langa moarte

by Daniel Ganea – Surprise, Arizona
http://www.phoenixmission.org

Dan_AnaIn vara anului 2002, inca mai eram proprietarul unei firme de transport interstate. Intr-o noapte, conduceam un tir mare, pe 18 roti, incarcat la maximum (in jur de 80.000 pounds), pe ruta California, cu destinatia Boston, Massachussets. In cabina, alaturi de mine, se afla sotia. O luasem cu mine, in plimbare, in acea cursa.  Aveam viteza  legala, de 75 mile pe ora din zona aceea . Inainte de Cheyenne Wyoming am fost implicat intr-un mare accident. Eram incarcat la maxim 80,000 pounds . Cum se intimpla foarte des in unele zone , in jurul orei doua noaptea instantaneu un cerb mare de padure mi-a taiat calea, ne avind prea multe sanse, s-a sfirsit cu rasturnarea truck-ului.
Chiar si acum, dupa atatia ani, sotia inca mai spune ca aude vuietul rotilor si parca vede tragedia accidentului si camionul, cazut intr-o parte. Atunci, a fost momentul cand am trecut pe langa moarte. Echipamentul pe care il transportam s-a facut praf. Pastrez si acum, pozele facute de politie, la locul accidentului, ca pe o marturie de la ce ne-a salvat Dumnezeu. Si eu si sotia eram grav raniti. Eu aveam mana dreapta sfartecata la cot, numai pielea atarna, iar sotia era plina de rani pe tot corpul. Insa rana cea mai periculoasa o avea la cap. Amandoi siroiam de sange, iar sotia nu se mai putea misca. Sa iesim afara, parea imposibil, trebuia sa fi sarit din cabina, insa la cat eram de raniti, ni se parea prea mare inaltimea de la care ar fi trebuit sa o pornim. In plus, cine sa ne fi scos de acolo, atata timp cat nimeni nu se apropia de camion, de frica unui incendiu sau a unei explozii? Cabina era deja plina de fum si de gaze. I-am strigat sotiei ca ar fi bine sa ne grabim sa iesim, pana cand nu ia foc camionul. “Du-te acasa, la copii”, mi-a soptit ea, “pentru ca eu nu mai pot sa ma misc. Aici voi muri.” In clipele acelea, mi-am dorit pentru  prima data in viata,  din toata inima, sa parasesc aceasta lume. “Adu-ti aminte”, i-am spus sotiei, “ca atunci cand ne-am casatorit, ti-am jurat dragoste si ti-am promis ca nu te voi parasi niciodata. De aceea, daca Dumnezeu vrea sa murim aici, vom muri amandoi. Parintii nostri ne vor creste copiii, iar Dumnezeu le va purta de grija.” Insa in acele clipe grele, mi-au revenit in minte,  cuvintele din scriptura pe care pastorului Nelu Veres, le repeta in nenumarate rinduri. “Ridica-te, incinge-ti coapsele si porneste inainte, caci Dumnezeu este cu tine. Nu te teme de nimic!”  Atunci, am prins curaj si am actionat. Am luat tot ce am gasit la indemana si folosindu-ma de mana sanatoasa, am inceput sa izbesc usa, care a cedat, in cele din urma. Imi amintesc ca am luat-o pe sotie pe umar, si am sarit din camionul avariat. Am asezat-o apoi, pe iarba, cat mai departe de masina. Au fost clipe extrem de tensionate, pentru ca ea nu mai era prezenta si nu ii mai simteam pulsul. Si atunci, am strigat cat am putut de tare – “Doamne Dumnezeule, nu imi pasa de nimic din tot ce mi-ai luat , dar Te rog, nu mi-o lua pe ea. Iti promit ca voi spune oricui, oriunde m-as afla, ca Tu existi.” In momentele acelea grele de necaz , sotia, ca printr-o minune, a deschis ochii. A mai durat o ora pana cand a sosit ambulanta, sa ne duca la spital. In tot acest timp, am tinut-o in permanenta, de vorba.  Ofiterul de politie locala, care a venit sa constate accidentul, m-a intrebat cine ne-a scos din cabina. Dupa parerea lui, meritau un premiu cei care reusisera sa ne salveze de la o moarte sigura. I-am raspuns ca nu s-a oferit nimeni sa ne dea o mana de ajutor, am iesit singuri din cabina, asa cum am putut. La inceput, i-a fost greu sa ma creada. Mi-a marturisit ca are ani buni de experienta in politia rutiera si nu a intalnit niciodata un caz in care victimele sa se elibereze singure. I-am spus ca ii dau dreptate, insa nu trebuie sa uitam ca exista Unul nevazut, care ne poate scapa din cele mai neasteptate si mai dificile situatii, si acesta este Dumnezeu. A fost de acord cu mine. Acelasi lucru l-am declarat in rapoartele intocmite de politie si la stirile locale. Printr-o minune a lui Dumnezeu, sotia mea si cu mine suntem si astazi, in viata si sanatosi si Ii multumim Lui pentru aceasta.

Puterea de nestavilit a amintirilor

by Octavian Lupu
http://conexiuni.intercer.org

Windmill.jpgTrecutul … Ce este mai cunoscut si totusi atat de putin inteles? In memorie ne navalesc deodata impresii, senzatii, fragmente din evenimentele prin care am trecut, intr-un amestec ce ne uneori ne ameteste, alteori ne obsedeaza, pentru ca in cele din urma nostalgia timpului ce s-a scurs sa ne cuprinda cu totul. Ce a fost, s-a dus si mai mult ca sigur ca nu se va mai intoarce. Ocaziile pierdute sau oportunitatile folosite, esecurile sau realizarile, suferintele sau bucuriile, toate laolalta au fost ingropate in timpul ce s-a dus.

Dar chiar sa nu mai fi ramas nimic? Sa nu mai existe vreun reper sau vreo idee din ceea ce a fost? Ei bine, asemenea camerei de luat vederi, ce surprinde desfasurarea imaginilor catre care este ea indreptata, o multime de amintiri ne-au mai ramas vii in memorie, iar acestea revin deseori la suprafata prin simpla putere a evocarii, a gandului ce refuza inca sa moara, sa se topeasca in oceanul amintirilor. Iar atunci cand filmul trecutului se deruleaza inaintea ochilor mintii, avem din nou ocazia sa traim acele evenimente ce ne-au impresionat de-a lungul vietii intr-un fel sau altul.

Unde doresc de fapt sa ajung? Ce anume urmaresc prin exercitiul explorarii amintirilor ce le purtam in suflet, uneori ca o comoara pretioasa, iar alteori ca o povara de care am dori sa fim eliberati cumva? De ce sa mai dam atentie la toate cate au fost? La ce bun si cu ce folos? De ce? Raspunsul este intuitiv de simplu, fiindca trecutul se afla in spatele prezentului, determinand viitorul, iar pentru fiecare dintre noi, experientele prin care am trecut reprezinta fundamentul a ceea ce suntem in clipa de fata si a ceea ce vom deveni de acum inainte.

Astfel, se poate intampla ca de multe ori sa ne fie teama sa inaintam pe cararea vietii, fiindca intr-o alta vreme, cineva ne-a descurajat in initiativele pe care le-am avut, sau alteori ne-a repetat la nesfarsit faptul ca nu suntem buni de nimic, distrugandu-ne imaginea de sine. In acest moment, ma opresc si nu pot decat sa constat cat de grea poate deveni povara sinelui, pe care il purtam fiecare dintre noi, atunci cand imaginea despre noi insine a fost deformata in mod grosolan fie de catre persoane neindemanatice in educatia celorlalti, in genul personalului didactic sau al parintilor, iar fie de catre persoane rau voitoare, ce au dorit sa ne compromita evolutia ulterioara.

Alteori avem tendinta de a ne ingrijora in mod excesiv, fiindca multi dintre noi am avut nesansa de a ne trai copilaria intr-o familie dezorganizata, in care absenta regulilor juste, conducea la inducerea unui simtamant de nesiguranta, in care oricand se putea intampla orice. Iar in alte ocazii, lasam sa treaca prin fata noastra ocaziile vietii, fiindca nimeni nu ne-a invatat sa incercam lucruri noi, sau eventual sa riscam intelept, pentru a putea sa ne dezvoltam deplinul potential pe care Dumnezeu l-a pus in fiecare dintre noi. Si ar mai fi multe de spus pe aceasta tema.

Intelegem astfel, ca amintirile nu pot fi aruncate intr-un cos de gunoi, sa scapam de ele, sau sa le facem uitate, fiindca ele fac parte din noi insine. De aceea, ele pot sa ne dinamiteze linistea interioara, sa ne copleseasca prin intensitatea rememorarii, sau dimpotriva pot sa ne ajute, sa ne motiveze pozitiv, sa ne determine sa ne intelegem mai bine, conducandu-ne sa ne dam seama cine suntem cu adevarat si ce dorim de fapt de la viata. Intr-o astfel de abordare, de fapt va trebui sa incorporam trecutul in experienta prezentului, lucru ce ne va oferi viziune pentru depasirea problemelor prin care trecem.

Din acest punct de vedere, amintirile pe care le purtam in suflet, pot deveni materia prima in zidirea vietii noastre viitoare, filtrand conotatiile negative, care altfel ne-ar impiedica sa ne inaltam la nivelul potentialului nostru deplin. In orice caz, nimeni nu va putea ignora forta trairilor generate de retrairea interioara a trecutului si energia primara, de nestavilit a amintirilor, ce trebuie intr-un fel sau altul sa fie canalizata spre zidire si nu distrugere.

Si iata-ne stand in picioare pe solul prezentului privind in fata spre orizontul viitorului si avand sub noi un zacamant bogat format din amintiri brute, necizelate, gata sa izbucneasca cu o putere mai mare decat a petrolului ce erupe la suprafata. De aceea, avem nevoie de o sonda pentru a fora in adancime si de un sistem de colectare, transport si prelucrare cu scopul de a obtine acele produse ce se vor constitui asemenea combustibilului pentru masina cugetului, cu ajutorul careia vom calatori pe drumul vietii.

Sa trecem acum la lucru si iata planul pe care il propun. Vom incerca sa sondam, cu titlu de exemplu, o experienta semnificativa din trecut, ce a avut puterea de a ne marca intr-un fel sau altul, incercand sa redam cu cat mai multe detalii relevante. Dupa aceea, vom analiza cu atentie respectiva experienta si vom incerca sa identificam mesajul pe care ni-l transmite, in acest sens observand anumite cuvinte si expresii cheie. In continuare, vom face apel la o alta „memorie”, „strabuna” de data aceasta, mai precis la Sfanta Scriptura, incercand sa determinam in Biblie fragmente ce se pot conecta ca inteles cu elementele cheie ale experientei relatate. Vom incerca, dupa aceea, sa combinam forta amintirilor redate cu cea a evenimentelor fundamentale reliefate de catre Sfintele Scripturi.

Mai departe, vom prelua cateva dintre fragmentele identificate si le vom slefui pentru a intelege mai bine mesajul lor. Ulterior, vom personaliza intelesul lor cu scopul de a le integra cu impresiile experientei noastre. Va fi astfel, un fel de studiu biblic aplicat, in urma caruia vor rezulta acele ingrediente necesare intelegerii corecte a experientelor pe care le-am avut de-a lungul timpului. In acest mod, vom ajunge sa eliberam energiile creative, pozitive si motivationale din amintirile pe care le purtam in adancul sufletului nostru, depasind complexele trecutului si realizand potentialul viitorului.

In continuare, vom realiza o adaptare a invataturilor pe care le-am dedus, prin exercitiul rugaciunii, care va fi redata printr-o forma scrisa, in care se vor imbina elementele spirituale cu experienta noastra. Iar astfel, vom ajunge sa rescriem sub o alta perspectiva impresiile ce au rezultat, adaugand o perspectiva spirituala deprinsa din Sfanta Scriptura. Este de asteptat ca vom obtine o descatusare a energiilor pozitive din adancul nostru si o eliminare progresiva a aspectelor negative, ce altfel ne-ar fi compromis evolutia ulterioara.

Nu in ultimul rand, vom ajunge sa definim un plan de actiuni concrete, pornind de la ceea ce am constatat prin aplicarea Cuvantului divin in intelegerea propriului nostru trecut. Vom jalona un viitor in care forta binelui va da contur celor mai nobile aspiratii si celor mai de seama ganduri pe care le avem in inima noastra.

Intr-un cuvant, vom prelua petrol brut din zacamantul amintirilor noastre, il vom analiza calitativ in ce priveste compozitia. Vom adauga, dupa aceea, elemente „catalizatoare”, obtinute din studiul Sfintelor Scripturi. Ulterior sa obtinem produse derivate, in genul benzinei si motorinei, ce le vom folosi cu rol de carburant pentru a alimenta motorul actiunilor pe care le vom intreprinde de acum inainte. Astfel, printr-un proces de „rafinare”, similar celui din industria petroliera, vom folosi pe post de catalizatori cuvintele Bibliei, cu scopul de a avea putere pentru ziua de azi.