www.saltmin.com

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin El, care ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, prin ele va faceti partasi firii Dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte”. (2 Petru 1:3,4)

Am mentionat deja, de cateva ori, care este puterea unitatii chiar si atunci cand vorbim despre asocieri si intreprinderi sociale care au doar scop de autogratificare sau autorasplatire. De fapt avem, in analele istoriei, exemple care ilustreaza faptul acesta. Nu rareori, principiile unitatii au fost manipulate in vederea atingerii unor teluri nu prea nobile, cand moartea si distrugerea au fost semanate fara scrupule… Lagarele naziste n-ar fi fost posibile daca, prin indoctrinare, mii si mii de oameni din zeci si zeci de tari nu s-ar fi inhamat la teluri iluzorii si au obtinut victorii vremelnice urmate in toate cazurile de infrangeri umilitoare… Principiile unitatii pot fi manipulate, dar rezultatele acestora vor fi intotdeauna izbanzi temporare sau iluzorii. Principiile lui Dumnezeu, aplicate fara binecuvantarea Lui au scris pe paginile istoriei cele mai sangeroase capitole.
Dar nu despre asta doresc sa scriu in acest capitol! Intentia mea este de a aduce la lumina cateva din obstacolele care stau impotriva trairii vietilor noastre de crestini, intr-o perpetua izbanda. Unitatea, atunci cand vorbim despre Biserica, este cheia supravietuirii acesteia, a izbanzilor ei, a insasi existentei ei. Simbolurile deseori folosite in descrierea Bisericii afirma, fara niciun dubiu, existenta acesteia ca o manifestare a unitatii in esenta structurii ei. Iata cateva exemple: Read the rest of this entry »

In marile momente de criza ori de instabilitate politica, unul din drepturile cel mai des atacate ale fiintei umane era dreptul de asociere. Asocierea semenilor in momentele de criza era deseori sursa unor furtuni sociale de proportii, culminand in revolutii mai mult sau mai putin violente, dar intotdeauna ele generau puterea necesara unor schimbari de miez in structura societatii. Cand spun asta, nu am in vedere spiritul de gloata, miscat de o scanteie… Nu ma gandesc la vreun fel de emotie primara manifestata intr-o multime usor de manipulat. Asocierea, in felul in care ea este sursa unor profunde schimbari, este cu mult mai profunda, cu ramificatii deosebit de complexe, genereaza o complexitate de efecte asupra spiritului societatii. Omul dincolo de sine, prin mecanismul asocierii, devine omul integrat in ansamblul menirii lui, devine o forta cu greu de invins sau chiar invincibila in realmul nostru tridimensional. El devine o nota deseori imperceptibila individual, dar parte vitala intr-o simfonie de o frumusete de neexplicat… El devine un torent distrugator sau un fluviu generator de viata pe malurile lui. Da, intr-adevar, „nu este bine ca omul sa fie singur”… Read the rest of this entry »

Beneficiile de neinchipuit ale unitatii se dezvaluie in cuvantul lui Dumnezeu si originile acestora se gasesc cu mult dincolo de primele scrieri. Principiile acesteia au salasluit in inima lui Dumnezeu din dincolo de timp. Efectele distructive ale singuratatii, asa cum am mentionat in capitolele precedente, nu numai ca submineaza eficienta omului in societate, ci se opun in mod direct ordinii si intentiilor lui Dumnezeu. Înca din Eden, unde conditiile vietuirii atingeau idealul, Dumnezeu a spus ca „nu este bine ca omul sa fie singur”. Apoi, odata cu deteriorarea acestor conditii, nevoia unitatii se amplifica atat de mult incat Dumnezeu spune prin Eclesiastul: „…dar vai de cine este singur…”(!!!)
Cu mult mai mult azi, cand „inmultirea faradelegii” este la ea acasa, sansele omului de a-si conserva natura spirituala, deci tanjirea dupa absolut, se reduc la minimum. Am mentionat de tertipurile diavolului in a distruge unitatea, in a faramita familia pana la decimare… „Civilizatia” moderna nu a dus niciodata lipsa de teoreticieni de toate „orientarile” inspre trambitarea „avantajelor” lipsei de „prejudicii” ale omului atunci cand este vorba de a deraia de la principiile divine ale Creatorului nostru, iar atunci cand e vorba de unitate, uneltele lui sunt cele mai eficiente. Dar, haideti sa revenim la Eclesiastul…

„Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor. Caci, daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur, si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice! Tot asa, daca se culca doi impreuna, se incalzesc unul pe altul, dar cum are sa se incalzeasca, daca e singur? ?i, daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa-i stea impotriva; si funia impletita in trei nu se rupe usor.” (Eclesiastul 4:10-12)

Observati, va rog, ca sublinierile si accentuarile din text sunt ale mele. Pe baza lor as dori sa va aduc la cunostinta cat de importanta este ideea unitatii in ochii lui Dumnezeu, care sunt implicatiile ei asupra starii noastre de prosperitate sau saracie. Nu va lasati dusi de ideea ca eu as fi heraldul „prosperitatii” care in zilele noastre a devenit o alta evanghelie! Ceea ce vreau este doar sa ne oglindim prin adevarul lui Dumnezeu, cercetandu-ne in acelasi timp prin prisma roadelor pe care le-am adus de-a lungul calatoriei noastre terestre.
Eclesiastul spune: „vai de cine este singur(!)” Singuratatea este germenul disperarii, este viermele ascuns al departarii de Dumnezeu, este factorul covarsitor in formula caderii, este durerea pierderii, este strigatul mut al intristatului, este bocetul lucrului pierdut inainte de a-l avea macar… Singuratatea este dusmanul cresterii noastre in Domnul, este samanta cu strigatul rodirii incatusat. Singuratatea este cuibul gandului ascuns, este plumbul depus pe aripi, singuratatea este mormantul nobletei sufletesti, este groparul visului, este dusmanul nadejdii, este inceputul tuturor neimplinirilor… Fugiti de singuratate cum ati fugi de pacat! Singuratatea este vindecabila, este un rau care poate fi smuls din radacini dar (bagati de seama!) cheia vindecarii este in Dumnezeu! Spun ca este in Dumnezeu pentru ca lupta impotriva ei este in acelasi timp lupta impotriva firii noastre pamantesti. Este nevoie de puterea Duhului in a infrange singuratatea!

Primul fruct al unitatii subliniat de Eclesiastul este rasplata. „Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor.” Am analizat acest pasaj prin prisma catorva traduceri. KJB spune ca cei doi vor lua o rasplata buna pentru munca lor. În traducerea in limba sarba, Karadži? foloseste termenul „dobanda”. De fapt, atat rasplata, cat si dobanda se refera la a primi ceva pe deasupra. Sa presupunem ca cineva este angajat pe un dinar pe zi si, la sfarsitul zilei de lucru, primeste doi dinari. Întelegem ca a fost nu platit, ci rasplatit… Plata este remuneratia unui serviciu prestat, pe cand rasplata este plata plus recunoasterea unui merit special care poate fi tradus printr-o plata cu mult mai mare. Încerc sa inteleg la ce fel de munca se refera eclesiastul cand spune de cei doi care vor lua o plata cu atat mai buna. Cred ca putem vedea acest cuvant prin doua unghiuri… Poate fi vorba strict de munca lor ca o prestare de serviciu contra cost sau de o munca mult mai roditoare; munca in domeniul relatiei lor de unitate. Unitatea nu se obtine usor, ea cere munca, ea cere sacrificiu, ea cere putere de sus… În „Omul Dincolo de Sine (2)” urmarim cele doua personaje, Ion si Marin, in doua scenarii diferite. Observam ca atunci cand unul se decide sa-l sprijine pe celalalt, roadele lor se multiplica in progresie geometrica. Ei sunt rasplatiti pentru unitatea lor de tel… Aici, dupa ce am decis sa platim pretul pentru obtinerea unitatii, vedem ca munca devine rasplatita pentru ca intervine factorul divin pe care il putem numi BINECUVÂNTARE. Aici vorbim despre omul dincolo de sinele lui, despre omul in uitare de sine! Binecuvantarea este fructul promis de Dumnezeu prin cuvantul Lui.
Asa cum putem vedea in Genesa 2:18, Domnul a creat unitatea prin crearea unui „ajutor potrivit”. Adam era deja in existenta, si resursele erau acolo, dar era nevoie de un sprijin pentru ele, pentru ca aceste resurse sa aduca rodul dorit de Dumnezeu. ?i asta pentru ca Dumnezeu Însusi este o Unitate! ?i ce deplina unitate! Cand Pavel apostolul indemna Biserica la unitate, expresii de genul „unul pe altul”, „unul altuia”, „unul pe celalalt” erau deseori repetate. Versetele din Eclesiastul subliniaza acelasi lucru. Omul are nevoie de un altul pentru a nu cadea, pentru a supravietui, pentru a invinge.
„Daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul”.
Aici nu este vorba ca unul singur cade si celalalt il ridica. Putem sa ni-i imaginam pe amandoi cazand intr-o groapa. Unul il va impinge pe celalalt in sus apoi cel de sus il va trage si pe celalalt afara. Unul singur nu ar fi avut nicio sansa sa iasa chiar daca puterea lui s-ar fi triplat. De ce? Lipseste sprijinul!
Apoi textul se refera la faptul ca doi se vor incalzi unul pe celalalt… La fel se intampla si in acest caz; amandoi sunt reci. Cuvantul spune „dar cum are sa se incalzeasca, daca e singur?” Dar eu ma intreb cum se incalzesc in doi? Bunul simt ne va spune ca intre doua obiecte fizice de aceeasi temperatura nu se produce un schimb termic. Dar aici este vorba de o alta lege care lucreaza inspre binecuvantarea unitatii. Una dupa alta, atat Cuvantul lui Dumnezeu, cat si viata de zi cu zi ne spun ca „nu este bine ca omul sa fie singur”. Cu cat mai mult ne apropiem de apusul final al lumii, asa cum o cunoastem acum, mediul ne devine din ce in ce mai ostil. „În lume veti avea necazuri” le spune Domnul Isus ucenicilor sai.

Iubite cititor, vedem sub ochii nostri schimbari profunde in dinamica gandirii. Heralzii luciferici ai societatii fara Dumnezeu nu isi gasesc odihna in efortul lor de a ne indoctrina cu minciuna diavolului cum ca omul isi este suficient lui insusi. Omul s-a ridicat pe piedestalul autoinselarii. El si-a devenit propriul lui idol… Vom vedea in articolele ulterioare care este antidotul singuratatii si care sunt lucrurile pe care diavolul nu voieste sa le stim. Fie ca, din clipa in care ai citit acest articol, sa incepi sa intelegi cat esti de singur si cat de multa nevoie ai de prezenta semenului tau in preajma ta.

Relatia de unitate, despre care vorbeam in articolul precedent, este singura aducatoare de progres real, de prosperitate care nu poate fi explicata in termeni obisnuiti. Aminteam cum ideea unitatii origineaza in chiar gandul lui Dumnezeu, gand deseori expus peste paginile Scripturii… „Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Genesa 2:18). Este nu numai o rostire premergatoare crearii Evei, ci si rostirea unui principiu divin. De fapt, singuratatea este azi una dintre plagile cele mai distrugatoare, pe care lipsa de dragoste a adus-o peste omenire. Rebela goana dupa „libertate” a dus la insingurarea fiintei umane pana acolo incat actul de casatorie insusi a devenit o „povara inutila”. Repercusiunile acestui fapt sunt atat de adanci incat societatea de azi, privita prin prisma intelepciunii lui Dumnezeu, nu mai poate dainui, se zbate cu ultimele spasme inaintea unei implozii inevitabile, strivita de propria greutate.

Alvin Toffler, in „Al treilea val”, vorbea despre noua dinamica a familiei, avand in vedere insasi dinamica progresului tehnologic si, implicit, al societatii. El mentiona modurile de convietuire ale familiei, de la clan pana la familie extinsa, apoi familie patriarhala cu trei sau patru generatii convietuind sub acelasi acoperis, sub aceleasi reguli, de obicei stabilite de traditie si impuse de „batranii” familiei si, in ultima si cea mai „avansata” treapta, o familie supermobila compusa din perechea de parinti impreuna cu unul sau doi copii… Ei bine, Toffler se opreste aici cu „evolutia” familiei… Avand in vedere aderenta lui ideatica la secularismul noului val, este usor de explicat: el nu putea sa mearga mai departe fara a-si compromite sistemul de idei… Una la mana, ceea ce el numeste dinamica, sau mai exact noua dinamica, este de fapt DECIMARE a familiei, decimare cu radacinile infipte in ceea ce domnul Isus spune: „?i din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci”. „Mobilitatea” de care mai sus amintitul sociolog vorbea este, de fapt, un tavalug aducator de moarte pentru societatea de azi… Libertatea de miscare, care in termenii mai cinstiti ar trebui numita drept refuz de angajare in orice fel de relatie inter-umana care cere loialitate, uitare de sine si transparenta. Read the rest of this entry »