Interviu cu poeta Lelia Mossora despre cum este sa simti, sa traiesti, sa pipai, sa gusti si sa respiri ceea ce scrii
Exista printre noi, semeni ce au fost parca predestinati sa îmbratiseze în viata, o anumita profesie. Este si cazul poetei Lelia Mossora, care afirma despre sine ca s-a nascut pentru a fi dascal. Pentru ca stia de la tatal ei ca oricarui om trebuie sa-i descoperi mai întâi, coarda sensibila, daca vrei sa îl modelezi si sa ai o comunicare perfecta cu el, ea a aplicat acest principiu înca din primul moment când s-a urcat la catedra.
Lelia Mossora s-a nascut pe 26 iunie 1951 la Hîrlau, în judetul Iasi. Devine cadru didactic imediat dupa absolvirea Facultatii de Litere, la Universitatea “Al. Ioan Cuza” din Iasi si preda limba si literatura româna în diferite scoli din judet, inclusiv la o casa de copii. Nimic nu se compara pentru ea, cu recunostinta fostilor discipoli, care îi multumesc si azi doamnei profesoare pentru ca i-a învatat NU doar limba româna, ci si o conduita de viata ireprosabila. Nu demult, Lelia Mossora a avut bucuria sa descopere ca unii din micutii pe care îi formeaza în prezent, sunt chiar copiii fostilor ei scolari, ajunsi la rândul lor, parinti. De altfel, anii lucrati în învatamânt au ajutat-o pe Lelia Mossora sa îsi mentina intacta tineretea morala si într-o oarecare masura, si pe cea fizica. De aceea, poeta are si acum acelasi suflet înfometat de frumos, ca în copilarie, în care dainuie cele mai de pret momente traite de-a lungul timpului. Vacantele patriarhale, petrecute la tara, în casa bunicilor, într-un sat de lânga Cotnari, dar si icoana parintilor, amândoi plecati de ani buni, din lumea noastra, sunt tot atâtea amintiri de neuitat pentru poeta. De la cea care a adus-o pe lume, o moldoveanca foarte frumoasa si harnica, Lelia Mossora a mostenit perseverenta, hotarârea si rapiditatea de a trece la fapte. În schimb, de la tatal ei, marinar de cursa lunga si ardelean din Salistea Sibiului, aceasta a dobândit dorul si dragostea de necunoscut, de mare, dar si de cuvinte alese si îmbinate cu maiestrie. Lelia Mossora locuieste si munceste în prezent, la Iasi. Are doua fete, în vârsta de 26 si 24 de ani si este deja, bunica.
- “Alergãm…/ Alergãm…/ Sã ne descoperim pe noi/ în noi însine…” (“Alergatorul de cursa lunga”). Când si cum si-a început în mod serios, Lelia Mossora alergarea în lumea poeziei? Ce a urmat?
- Alergarea ( inconstienta poate ) a început înca de când eram mica si ma plimbam cu tatal meu care îmi povestea ( cum numai el stia ) ce vazuse prin lumea larga. Îmi amintesc ca îl ascultam uimita cât de frumos reusea o îmbinare ciudata a cuvintelor, fara sa stiu ca într-o zi voi putea face la fel si eu. Mai târziu, prin clasa a X-a, am început sa scriu timid, dar destul de frumos, în revista licelui unde eram eleva. De acolo, am ajuns la un interviu la revista „Cronica” de pe atunci , apoi la „Iasul literar” – actualmente „Convorbiri literare”, unde am si debutat în 1968, sub îndrumarea atenta a maestrului Horia Zilieru, mult timp mentorul meu artistic. Au mai urmat alte publicatii în revistele timpului din tara…si apoi,……….liniste totala. N-am mai scris mult timp, decât rar. Am adunat totul scris la o masina veche pe care mi-am dorit-o enorm, dar care a devenit inutila când am putut sa-mi cumpar un PC. Oricum masina aceea mai exista, ca amintire a orelor de veghe târzie. Redescoperirea mea de catre mine însami s-a produs abia în 2003-2004, când am început sa scriu foarte mult , inspiratia curgând în valuri.
Apoi, iar o pauza, între 2005 – 2008. Din toamna lui 2008, am început sa scriu din nou. Se pare ca este esenta poeziei mele. Mi-au aparut în foarte scurt timp, poezii în doua antologii trilingve, în vara si toamna lui 2008: „Doamnele poeziei” - Editura Anamarol – Bucuresti, „Sansele poeziei” - Editura Anamarol – Bucuresti si in antologia de versuri “Toamna” – Editura AS’S – Iasi.
- Câte poezii ai compus pâna acum?
- Cine mai tine minte ? Foarte multe. Unele nu sunt înca în calculator. Doar în manuscris.
- Ai o poezie preferata?
- Nu cred. Daca scriu ceva , înseamna ca îmi place, dar… sa dau totusi câteva titluri : „Fluture de noapte”, ciclul de poezii „De ce ?”, ”Toamnele de alta data”, ”Timp”, „Daca”, „Cirese amare”, „Zodia fecioarei”, „Dor”, „Vrajitorul cuvintelor”…
- Poezie cu tenta retorica , existentiala, de dragoste nascuta din suferinta. Îmi pare rau, dar când sunt fericita, nu pot sa scriu. De unde si pauza de aproape patru ani, din ultimul timp.
- Cum se reflecta propria ta experienta de viata în ceea ce scrii?
- Tot ce scriu e simtit, trait, pipait, gustat, respirat. Nimic nu e scris doar ca sa fie… scris. Poate de accea si cititorii, femei si barbati deopotriva, se regasesc în versurile mele. Cei care ma apreciaza nu sunt critici literari, dar mie îmi este suficient sa mi se spuna : ” ma regasesc în tot ce scrii aici”. Nu pot sa-mi doresc mai mult. Înseamna ca poezia mea a ajuns unde mi-am dorit.
- Cine sunt “Doamnele poeziei” alaturi de care ai aparut?
- Cristina Andrei, Anne Marie Bejliu, Loredana Cristea, Evelyne Maria Croitoru, Elena Glodean, Mariana Eftimie Kabout, Rodica Elena Lupu, editorul volumului, Georgeta Oana Musca, Dona Tudor.
- Care din stihurile Leliei Mossora au sporit “Sansele poeziei” ?
- Cred ca ” Vrajitorul cuvintelor”, poezie ale carei versuri ma caracterizeaza. Sunt convinsa, si …convingerea, pe lânga ca exista deja, mi-a fost întarita de catre cititori.
- “Eu sunt vrajitorul cuvintelor,/ cel care framânta silabele cu sângele lui” afirmi în poemul “Vrajitorul cuvintelor”. Te rugam sa ne vorbesti despre alchimia versurilor tale.
- Alchimie ? Sigur ca da. O combinatie destul de ciudata a cuvintelor, asa încât sa obtin finalitatea cautata: cititorul sa înteleaga, sa se regaseasca în ce scriu, sa devina mai sensibil si… mai bun.
- De ce pentru Lelia Mossora fericirea ramâne “un vesnic semn de întrebare…/ fara raspuns… (“Trec zilele”)? Nu crezi în fericire?
- Nu prea. Zau, NU! Câti poeti fericiti ai vazut sau ai descoperit tu ? Nefericirea, neîntelegerea multor lcruri care altora le par normale, pun multe întrebari unui suflet bântuit de muze.
- “Vine «mâine»…/ De s-ar întoarce/ca un câine/ la usa care e închisa/ cerând din nou/ un colt de…pâine…/ De-ar fi un MÂINE…/ chiar de-i câine …(“Cerul meu”). Aceste versuri ma trimit cu gândul la poemul lui Tudor Arghezi “O zi” – “Ziua de ieri s-a tinut dupa mine, crezând,/ Ca un câine flamând,/ Ca e legata cu ceva, cu vre o curea,/ Cu vreo frânghie de viata mea.” Care este dupa parerea ta, diferenta dintre ieri al lui Tudor Arghezi si mâine al Leliei Mossora?
- Întrebare de baraj ! Niciodata nu m-am gândit sa seman cu cineva sau sa reiau ceva ce l-a preocupat pe un alt scriitor. Este pura întâmplare. Pâna la urma, si poezia este o combinatie de N luate câte N (desi n-am fost prea buna la mate), la fel si muzica. Se pot regasi pe glob doi autori , compozitori care… la un moment dat , au simtit la fel. Dar… recitind azi, poezia ma gândesc ca sunt mai mult decât oricând de acord cu versurile argheziene : ” Cine si-a pierdut o zi cât o viata / S-o caute repede. Se înnopteaza.Se lasa ceata”. Se face târziu si vreau sa recuperez timpul pierdut în zadar.
- Tudor Arghezi, “Arheologie” – “Tacerea vocile si le-a pierdut,/ Care-o faceau pe vremuri sa rasune”. Daca ziua de ieri a lui Arghezi la Lelia Mossora devine mâine, tacerea muta a acestuia se transforma la tine într-o acalmie cu rezonanta – “Universul s-a închis în jurul tau/ într-un cerc concentric/ în care tacerea devine sonora…” (“Tacere sonora”). Cum este sa auzi vocile tacerii?
- Mai bine nu afli cum este. Dureros de trist si de neînteles pentru multi. Poate doar cei ce au « auzit » sau « au simtit » tacerea sa înteleaga.
- Într-unul dintre poemele tale, “Fluture de noapte”, afirmi ca esti “femeia/ care aduce întrebari eterne în suflete ». Îti cerem prea mult daca te rugam sa le dezvalui cititorilor nostri macar câteva din aceste întrebari eterne ce te preocupa?
- Nu! Ar fi :” De ce te ard toti pomii / Pe lânga care treci ? “, “De ce rastorni pe-apus / Tot cerul gol si rece ? “, “De ce avem nevoie de cuvinte / când exista gândurile ? « , « De ce avem nevoie de lumina / când ochii nostri / lumineaza în noapte ? », « De ce avem nevoie / de soapte de iubire / când / stim si fara cuvinte / cât de înalt este cerul sufletului nostru ? », «De ce / nu poti avea mereu / tot ? « , « De ce trebuie sa doara / fiecare clipa / care a trecut /fara noi ? « …
- « Tu esti zorii/ si amurgul meu!/ Tu esti tot/ ce-as vrea sa fiu,/ ce gândesc,/ ce spun,/ ce simt,/ ce cred… » (« Trandafir nins – puritatea »). Daca nu ai fi poeta, ce altceva ai vrea sa fii, sa gândesti, sa spui, sa simti, sa crezi ?
- Medic veterinar. Aceasta a fost prima mea dorinta din copilarie, dar… n-a fost sa fie. Patrupedele au ceva ce n-au oamenii : privirea care te face sa simti ca vrei sa fii mereu lânga ele, o durere ascunsa ca nu pot vorbi, dorinta sa faci mereu bine , sa fii aproape de cel care sufera si sa dai mai mult decât poti da. As vrea sa cred ca oamenii pot si, asemenea câinilor, ca nu te vor dezamagi niciodata, ca nu te vor parasi. « Orice în lumea asta poate fi cumparat cu bani, în afara de miscarea cozii unui câine » (« Doamna si vagabondul »).
- “Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”, afirma Nichita Stanescu, în timp ce Lelia Mossora se întreaba “Sunt…/ Esti…./ Oare mai suntem ?” (“Sunt… Esti”). De ce o asemenea nesiguranta?
- De ce ? Pare ca dintr-o experienta nefasta de viata, dintr-un timp nu prea îndepartat.
- « Ma mai întreb de ce se trec/ culorile de toamna azi/ ca doar parfumuri mai petrec/ când te ridici si când iar cazi…” (“Calator”) . Ce culori si ce parfumuri are toamna în poezia cu acelasi titlu?
- Culori de must negustat, de frunze ravasite de pasi vinovati, de amurguri petrecute fara sens, parfum de rosu si de singuratate.
- În “ Fluture de noapte”, spui : « Sunt un fluture de noapte/ care îsi arde mereu aripile de cântec… » Care a fost cea mai mare provocare de pâna acum, ca autor de cântec?
- A fost si…n-a fost. Mi s-au cerut versuri de catre unii compozitori, dar.., se pare ca poezia mea e foarte dificil sa fie pusa pe note. Are… propria ei muzica si versuri destul de lungi.
- Cum arata prezentul Leliei Mossora, la ce lucrezi?
- Eu nu ”lucrez”. Nu-mi propun nimic în acest sens. Daca e sa fie…, va fi un nou volum, care se va chema : ” Cirese amare”. Când va fi complet, îl veti cunoaste. El contine deja câteva poezii. Si… ceva ce n-am spus si pentru care multi dintre cititorii – critici literari ma vor blama desigur, e ca eu nu corectez nimic, niciodata, din ceea ce scriu. Scriu pur si simplu, ce simt într-un anumit moment al vietii. Nimic “lucrat” sa sune mai bine . Poate gresesc, poate…. nu. Ramâne de vazut ce va spune posteritatea, pe care sper sa n-o supar intrând în vreun manual de liceu, în asa fel încât elevii sa fie obligati sa simta altceva decât am vrut sa exprim eu. (Glumesc desigur).
- Dar viitoru cum arata, ce planuri ai?
- Sa scriu si iar sa scriu, sa fac oamenii sa simta ce redau în versuri , sa râda sau sa plânga de fericire, macar câteva clipe. Este suficient. Ma hranesc cu bucuria lor.
- Ce hobby-uri ai?
- Desi ar parea ciudat, pe primul loc sta muzica de buna calitate si… apoi poezia, pictura ( am si pictat cândva ).
- Cum îti petreci timpul liber?
- Scriind, visând ca într-o zi va fi mai bine, ca îmi voi raspunde la multele întrebari, ascultând muzica…, sperând ca oamenii vor deveni mai… oameni.
- As vrea sa încheiem acest interviu tot cu versurile tale. “Îti dau mâna,/ linistea/ si puritatea sufletului meu…” (“Visul”). Ce ai dori sa le transmiti cititorilor, împreuna cu linistea si puritatea sufletului tau?
- Fiti mai buni, cu fiecare secunda! Nu irositi viata pe ceea ce nu merita! Pretuiti clipa! Ea nu se va întoarce nicicând. Învatati sa visati! Visul poate deveni realitate.
Popularity: 7% [?]
Numele jurnalistei si scriitoarei Ligya Diaconescu este sinonim cu dorinta de autodepasire. Cunoscuta realizatoare de emisiuni de televiziune, dar si promotoare a culturii si turismului din Romania, aceasta considera ca intotdeauna exista loc de mai bine si… mai mult. De aceea, daca ar fi sa poata schimba ceva in lumea noastra, Ligya Diaconescu ar schimba doar… conceptia oamenilor.Ligya Diaconescu s-a nascut pe 14 iulie 1960. Vorbind despre inceputuri, despre parintii ei, ea afirma ca deoarece Dumnezeu a harazit-o sa iubeasca frumosul , cultura , sa asculte cum creste iarba, sa simta mirosul romanesc al fanului proaspat cosit, i-a daruit tata valcean… Si pentru ca tot Dumnezeu a harazit-o de asemenea, sa auda muzica valului ce se sparge la poale de Ceahlau in Bistricioara si sa colinde potecile Duraului , i-a daruit mama, din judetul Neamt. De la amandoi, scriitoarea a invatat optimismul si a dobandit mentalitatea de invingator si puterea de a lupta pentru a-si realiza nazuintele. Ligya Diaconescu detine o licenta in finante-contabilitate, luata la Iasi si una in jurnalism, obtinuta la Bucuresti , cu specializare la BBC Londra. Este casatorita si are o fiica, Andrada-Victoria, care a terminat anul acesta, liceul. Read the rest of this entry »
Christianity works the best in practice. Try it :)
