Month: May 2009

Dialog cu scriitoarea Vavila Popovici din Raleigh, NC despre cuvantul devenit filozofie de viata ca forma de arta

On By nelursIn Interview3 Comments

Poetei si prozatoarei Vavila Popovici stiinta i-a dat multe cunostinte, însa literatura a încercat sa o învete ce sa faca dupa aceea, cu ele. Stiinta i-a exersat si i-a ordonat mintea, iar preocuparile artistice si literare i-au slefuit-o, atât cât s-a putut. Nascuta la Sulita, în judetul Hotin, în nordica Bucovina (actualmente Ucraina), Vavila Popovici a deprins periodic sensul cuvântului adaptare, pentru ca a copilarit în diferite orase, a schimbat mereu scolile, a pierdut si a câstigat prieteni. Pentru ea, cea mai frumoasa amintire din vremea începutului este legata de natura, de parcul din Tg. Jiu, unde alerga dupa orele de scoala, pe lânga Poarta Sarutului si Masa Tacerii. În adolescenta scria versuri, citea mult, în paralel cu liceul teoretic avea zilnic, ore de pian si balet la Conservatorul din Tg. Mures, iar în vacante facea sport, vara tenis si înot, iar iarna, patinaj. Cu toate ca visa sa îmbratiseze o cariera artistica, acest lucru nu a fost posibil din mai multe motive. Problemele de sanatate, lipsa unui dosar bun, dezacordul parintilor ca fiica lor sa se orienteze spre un asemenea domeniu, precum si pledoaria profesoarei de fizica si chimie, care a convins-o sa mearga pe drumul stiintei, au facut ca destinul sa o poarte la doar saptesprezece ani, în 1952, în toiul unor vremuri tulburi, în Iasiul lui Eminescu, unde sustine si promoveaza examenul de admitere la Facultatea de Chimie.

Vavilei Popovici i-a placut sa lucreze în fabrica si muncea adesea, peste program; era destul de obositor, dar credea în profesia pe care o facea, pâna acolo încât viata de familie si cariera au avut prioritate în fata scrisului si aceasta din dragoste si simt al datoriei. Si-a iubit sotul si pe cele doua fiice, pentru care si-a dorit dintotdeauna sa fie sanatoase si destepte, si la fel de mult îsi iubeste si nepoata pe care a crescut-o pâna la vârsta de doisprezece ani si pe care o considera ca fiind al treilea copil al ei. Ea însasi afirma ca nu a avut o viata usoara, mai ales ca adesea tânjea dupa clipe de liniste, în care sa poata scrie. Cu timpul, s-a consolat cu învatatura crestina ce spune ca esential este ca timpul sa nu-l petreci în inactivitate, ci lucrând cu zel si sârguinta, cu harnicie, într-o directie în care te dirijeaza inima. Asa a si facut, astfel ca din acelasi preaplin de dragoste au aparut în timp, volume de versuri precum „Singuratatea clipelor târzii”, „Noapte de iarna”, „Piticul din ceasca de cafea”, „Îngerul scrie poemul” si de proza – „Jurnalul unei veri”, „Mai sunt barbati buni”, „Jurnal american” sau „Ultima pirueta”. Vavila Popovici este în prezent, pensionara si locuieste în Statele Unite ale Americii.

– „Poezia e aura unei piese a lui Shakespeare./ E melodia cântata/ pe strunele viorii Stradivarius./ E culoarea si lumina/ dintr-un tablou a lui Rembrandt./ E marmura de Carara/ daltuita de Michelangelo./ E o pirueta a Anei Pavlova.” Citind aceasta definitie pe care ati dat-o poeziei, am înteles ca sunteti un om pentru care arta reprezinta un alter ego, o a doua natura. Cât din Shakespeare, din Rembrandt, din Michelangelo, din AnaPavlova se regaseste în poezia dvs.?

– Da, poezia este prietenul meu nedespartit! Împreuna cu ea m-am bucurat, alteori am plâns, ea m-a consolat. A fost si ramâne refugiul meu sufletesc! Nu este super egoul, ci alter egoul meu. Subliniez acest lucru, fiindca Jung si alti psihologi se grabesc sa afirme ca în domeniul creatiilor si al hobby-urilor se produce un dezechilibru între sine, ego si super ego. Poate ca exista si aceste dezechilibre, dar atunci când te nasti cu acest har, el nu poate fi decât, asa cum spuneti, un alter ego.
Cred ca poezia trebuie sa aiba din toate acestea, adica din perenitatea pieselor lui Shakespeare, din lumina lui Rembrandt, din taria si puritatea marmorei cautata si slefuita de Michelangelo, din gratia unei piruete… Ne straduim noi, poetii, dar asta nu înseamna ca si realizam.

– Ati debutat în revista “Chimistul” din Onesti, în anul 1965, pe vremea când lucrati ca inginera la Combinatul Chimic din Borzesti, însa debutul absolut a fost în revista “Ramuri”, din Craiova, în 1982. Ce imagine îi pastrati lui Marin Sorescu, în conexiune cu momentul dvs. de debut?

– La revista „Chimistul” lucrau doi redactori foarte buni, le pastrez o amintire frumoasa. Combinatul Chimic era cea mai mare întreprindere la acea ora, din tara. M-au descoperit ca scriu versuri, desi ascundeam pe cât posibil aceasta preocupare si mi-au publicat câteva poezii. Pe Marin Sorescu regret, dar nu l-am cunoscut personal. I-am trimis doua poezii si mi le-a publicat. Înseamna ca a citit si i-a placut.

– De ce “13 poeti” si nu un volum de versuri semnat de Vavila Popovici, mai ales ca erati câstigatoarea unui important premiu pentru poezie, premiul Editurii Eminescu, în 1988? Cine erau ceilalti doisprezece?

– Editura era în cladirea “Casa Scânteii”. Când m-am dus prima oara sa întreb de premiul de care aflasem dintr-o scrisoare trimisa pe adresa mea, mi s-a comunicat ca din motive de economie de hârtie, Elena Ceausescu a dispus sa se editeze un volum colectiv. Ceilalti 12 erau: Paul Androne, Diana Barbu, Claudiu Bazalt, Octavian Berindei, Gheorghe Dinica, Petru Dunca, Liliana Gradinaru, Claudiu Iordache, Vasile Morar, Ioana Pârvulescu, Teodor Purice, Ion Ruset. În 1990, cei care s-au perindat la directia editurii, toti, pe rând, mi-au promis ca-mi vor publica volumul de versuri si au plecat tot pe rând, foarte curând: Mircea Ciobanu, Eugen Negrici, Valeriu Râpeanu. Poeta Virginia Carianopol îmi facuse referat pentru volumul “Oglinda lumii” (acesta ar fi fost titlul primului volum), întrucât ea fusese lectorul volumului. Mi s-a comunicat ca volumul a fost predat unei tipografii, nu am putut sa-l recuperez, s-a pierdut. Acelasi lucru mi s-a întâmplat si cu primul roman, predat unei edituri din Bucuresti. Cu mari insistente l-am recuperat, dupa ce a fost refuzat spre editare. Redactorul care mi l-a înapoiat, m-a condus pe scarile editurii, spre iesire si m-a întrebat: “De ce nu mi-ati spus ca sotul a fost condamnat politic?” Am ramas stupefiata, nu i-am raspuns, m-am uitat insistent în ochii lui, i-am întins mâna si am plecat.
Repet ceea ce am mai spus cu ocazia unui alt interviu : nici nu se putea edita înainte de 1989 ceea ce scrisesem în cartile mele, nu puteam marturisi gândurile si întâmplarile în acea perioada a comunismului; sinceritatea nu putea fi pretuita, ci speculata si pedepsita, tristetea era un pacat. Si oricum, pâna la acea data, sa poti edita o carte, ori erai un mare talent, ori aveai relatii, ori faceai compromisuri. Sa nu-mi spuna cineva ca mai exista o alta cale! Mare talent nu eram, relatii nu aveam (poate mai curând piedici!), iar compromisuri nu am acceptat sa fac. Unchiul nostru care era Episcop pe vremea aceea si caruia m-am plâns, mi-a spus, mai în gluma, mai în serios: „Astazi la putere este banul, politica si femeia.” Ma gândesc acum, ce radacini adânci avem…

– Ce a urmat dupa 1989, atât în versuri, cât si în proza?

– Imediat dupa acele întâmplari am hotarât sa-mi public volumele pe cont propriu si le-am publicat pe rând, zece volume de poezie si opt de proza.

– „Te-ai aratat în ceasca de cafea / dimineata, în balconul plin cu flori. / Soarele stralucea pe marginea cestii / si tu erai piticul negru / din ceasca de cafea.” Stihurile dvs. m-au trimis cu gândul la mitologia scandinava, dar si la literatura fantastica a evului mediu. În ce masura se regasesc aceste accente în volumul “Piticul din ceasca de cafea”, ca un “semn ca sufletul nu cere odihna”?

– Un critic literar din Iasi a scris despre aceasta poezie: “Cine poate fi acest pitic din ceasca de cafea? Decât daimonul creatiei, care staruie în mintea si sufletul creatorului….” Alt critic a scris: “Poemul „Piticul din ceasca de cafea”, care da titlul volumului, are un efect aproape straniu, în care dorinta de reînviere te duce la mitul lui Horus si totusi cea mai puternica realitate este cea din puterea visului, pentru ca aceasta dezvolta, transforma, educa transcendenta traita, este adevar, o ontologie de care, de altfel, poeta nu se poate desparti.”
Dumneavoastra v-ati gândit probabil, la cosmogonia scandinava, despre care se spune ca da frisoane cititorilor, frisoane metafizice desigur, întrucât viata cu toate bucuriile si suferintele ei, nu este decât amânarea unui sfârsit… V-ati gândit la “Frasinul cosmic”, din mitologia europeana: Frasinul si Stejarul. Da! Sufletul ascuns de frunzele stejarului si iarna venind si vântul scuturând frunzele si ramânând doar sufletul fara haina… Da, el, sufletul care nu cere niciodata „odihna”!

– „În zilele de vara / când caldura / îmi învaluia trupul, / închideam ochii / si ma rugam soarelui. / Din prea multa iubire / ma rugam” (“Anotimp interior”). Vi s-a spus vreodata ca o paralela între aceste versuri ale Vavilei Popovici si cele ale lui Ion Barbu din “Riga Crypto si lapona Enigel” (Ma-închin la soarele-ntelept,/ Ca sufletu-i fântâna-n piept/ Si roata alba mi-e stapâna/ Ce zace-n sufletul fântâna./ La soare, roata se mareste,/ La umbra, numai carnea creste/ Si somn e carnea, se dezumfla,/– Dar vânt si umbra iar o umfla…”) este absolut normala? Cum se autodefineste lumea spirituala a Vavilei Popovici în lumina soarelui, adepta al carui tip de cunoastere filosofica sunteti?

– Nu m-am gândit pâna acum la aceasta paralela si comparatia ma onoreaza; acolo este o drama lirica puternica, în lumea Laponiei, în drumul lui Crypto cu renii sai, o dragoste fulgeratoare fata de Enigel care iubea soarele: “Eu de umbra mult ma tem/ Ca daca-n iarna sunt facuta/ Si ursul alb mi-e varul drept,/ Din umbra deasa desfacuta,/ Ma-nchin la soarele-ntelept…” Este reluata oarecum tema din Luceafarul lui Eminescu, tot atât de liric redata imposibilitatea dragostei, cu inversare de roluri…
Referitor la a doua întrebare, legata oarecum de prima, nu pot sa afirm ca ma încadrez strict într-o cunoastere filosofica. Pot aminti doar cuvintele lui Constantin Noica pentru ca m-au obsedat multa vreme: “Daca iubiti poezia sau muzica, pierderile, cresterile, curgerile, daca va plac geometria si rigoarea fara sa vi se împietreasca inima, daca sunteti în stare de un dram de nebunie si un munte de masura, veti întâlni filosofia.” Si cred ca am întâlnit-o si nu am ocolit-o. Dar este doar o întâlnire! Metafizica nascuta din mirare în fata rânduirii acestei lumi… Asa se întâmpla, cu cât omul dobândeste mai multe cunostinte, cu atât are mai multe lucruri nelamurite, îsi pune mai multe întrebari. Mirarea aceasta filosofica rezulta si din perceperea intensa a durerii, în urma careia vin întrebarile. M-am convins cu timpul ca prin acumulare de cunostinte, de experiente mai placute sau mai triste, vine momentul când ordonezi raspunsurile si îti faci o filozofie asupra vietii care este numai a ta si pe care o poti pastra în tine sau poti s-o faci cunoscuta semenilor, prin una din formele artei. Cred în Dumnezeu si în Împaratia Lui, cred în dreptate, adevar, iubire; în libertate, în fericire, în lumina – spirit viu care coboara din soare si intra în contact cu spiritul nostru, cred!
Aristotel spunea la vremea sa ca oamenii au început sa filosofeze mânati fiind de “mirare”. Si asa este! Daca ai ochi sa privesti cu atentie aceasta lume, începi sa te miri. Si te miri si te miri si te întrebi si raspunsurile vin, alteori nu vin… Dar în tot ce facem si gândim trebuie sa-l avem pe Dumnezeu în viata noastra. Libertatea si fericirea spre care tindem nu se pot obtine decât prin iubire si daruire; iubire fata de aproapele nostru; iubirea care ne este însamântata în suflet si pe care trebuie s-o îngrijim, ca aceasta samânta sa ajunga sa rodeasca. Cred ca trebuie sa ne straduim pentru a înlatura animalitatea, egoismul si barbaria din noi, ceea ce ar duce la o convietuire normala de care avem atâta nevoie, iata în ce cred! Mai cred ca trebuie sa ne debarasam de teama care ne-a însotit si ne însoteste înca. Sa devenim încrezatori în fortele binelui, sa fim curajosi, cu compasiune fata de aproapele nostru, dar si fata de departele nostru, de ce nu? si cu spirit de sacrificiu, asa cum ne învata Hristos, iar sacrificiul înseamna renuntare în favoarea semenului tau, izvorâta din preaplinul dragostei.

– “Sus – un cer îndepartat, albastru./ Sub mine un astru./ În mine – universul reflectat./ Infinitul – mister plin de mistere./ Moartea – printre ere,/ În mine – universul reflectat.” Cum explicati aceasta înclinatie specifica simbolismului, spre nostalgie si spre valentele fonice ale cuvântului, cu valoare terapeutica ce va caracterizeaza?

– Simbolurile în general, ne sunt necesare exprimarii lucrurilor spirituale. Un poet simbolist pe care-l ador este Bacovia. Dupa mine este un mare poet! Am gasit într-o revista un articol în care se spune despre Bacovia ca este « un ins epuizat prematur, ca percepe timpul ca un batrân, îmbatrânit de esecuri si celibat prelungit, locuitor al unui târg de provincie dintr-o regiune cu clima aspra… pentru batrâni, provinciali, « nordici » timpul trece greu, monoton si chinuit ». M-a durut si m-a revoltat cumplit acest articol, acest mod de a gândi si a blama un mare poet român, simbolist. M-am consolat însa, cu caracterizarea lui Ion Caraion : « Bacovia are un instinct al poeziei mai puternic decât poezia lui, cu care obtine arta. » Cred ca m-a influentat în scrierea unor poezii. Am scris cândva o poezie intitulata „Dragoste de Bacovia” care se termina cam asa: „Privea în sus si-mi arata/ „corbii poetului Tradem”./ Corbi ce se duceau „pe pustii”, în amurg, „pe zari argintii”./ Râdea emotionat, vibrau în el “scântei de vis”/ sub cerul gri, deschis./ Am cazut în genunchi si-am început a-l implora:/ Maestre, atinge-ma cu pana ta!”
Cât priveste nostalgia, melancolia versurilor mele, îmi permiteti a cita cuvintele lui Constantin Noica : « Melancolia este fericirea ce se hraneste din absente. » Si aceasta absenta a persoanei iubite, pierduta pentru totdeauna, face loc momentelor de inspiratie, de exaltare, de fericire a scrisului, ca o compensatie a absentei, cu iluzia transformarii ei în prezenta. Andrei Plesu spune ca melancolia este un moment de înstrainare, de izolare : « Privesti ceva, ai vrea sa-l iubesti, dar nu poti, simti ca între tine si el este o distanta pe care n-o poti diminua. » Câta dreptate are!

– A aparut cu ceva timp în urma, “Jurnalul unei fete greu de multumit”, o carte scrisa de Jeni Acterian. În literatura româna, jurnalu, se întâlneste la Mircea Eliade (“Jurnalul adolescentului miop”), Camil Petrescu, Nicolae Steinhardt (“Jurnalul fericirii”). Vavila Popovici ne propune “File de jurnal”, “Jurnalul unei veri”, dar si “Jurnal american”. Va considerati o continuatoare a scriitorilor anterior mentionati în ceea ce priveste marturisirea de sine, transpunerea imaginii propriei personalitati reflectate ca o confesiune generata de anumite împrejurari de viata?

– Unii si-au pus întrebarea daca un jurnal al unui om anodin poate interesa cititorul. Ei bine, eu cred ca da! Îmi place sa scriu jurnale deoarece în jurnal ideile nu sunt expuse conform unui plan, ci ele sunt evocate de un peisaj, de o întâlnire cu un om, de o convorbire, de o lectura, etc. Contemplu, gândesc si reflectez. Reflectia deci, însoteste contemplatia. Îti exprimi propriile gânduri si pareri si stârnesti gândurile cititorului care intra într-un dialog al undelor cu scriitorul. Parerea lui Mircea Eliade era ca cel ce scrie un jurnal, în masura în care el încearca sa capteze macar o parte din ceea ce vede si simte, trebuie sa accepte riscul de a fi confundat cu un caiet de note sau cu fragmente autobiografice. Si totusi, a scris jurnale. Tolstoi spunea ca jurnalul este o redare a realitatii. Eu accept ideea de a fi o redare a realitatii, dar ca sa fie si literatura, cred ca trebuie depasita într-un mod aceasta realitate, trebuie transcendentalizata, daca se reuseste, bineînteles…
Un jurnal se scrie dintr-o nevoie de destainuire, de sinceritate. Exista poate si o sete de comunicare pe care o are orice om, unii o fac verbal, altii în scris. Calinescu spunea ca este o prostie sa scrii un jurnal, actualul critic Ion Simut spune (am gasit un articol în „România literara”) ca jurnalele ar trebui sa stea în raftul doi sau trei, acolo unde le este locul. Sunt pareri si pareri, dar jurnalele se vând si se citesc cu mult interes. Ion Caraion spunea ca Jurnalul poate avea capricii, lejeritati, copilarii, confesiuni si chiar indiscretii. Asa si este ! Jurnale s-au scris si se scriu si rezista si chiar au mare succes în comparatie cu literatura de fictiune. Consimt spuselor lui Marquez: “Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-I Domnului taria si întelepciunea pentru a le exprima”.

– Suntem la capitolul memorialistica, “Albumul cu fotografii”. Ce a stat la baza realizarii acestei cercetari a societatii românesti? Cât si cum v-ati documentat pentru a realiza un studiu atent prin care prezentati viata în complexitatea ei sociala si psihologica?

– „Albumul cu fotografii” este o carte editata în 1999, în care am folosit ca pretext literar fotografiile albumului de familie si este o lucrare memorialistica alcatuita din amintiri dragi, dureroase majoritatea, purtate în mintea si inima mea. Singura fictiune este cel de al treilea copil (baiatul), spre a scoate în evidenta mentalitatea tinerelor mame din acea vreme de a nu face copii (redata în romanul “Binele si Raul”). Scriind toate cartile la persoana întâia, am fost întrebata dupa citirea fiecarei carti daca este viata mea si am subliniat ca m-am inspirat din realitate, dar am introdus si elemente fictive, spre a da o continuitate actiunii. Aceasta carte însa, nu este fictiune, ci realitatea vietii pe care am trait-o.

– De unde provine dramatismul scrierii de fata? Daca ar fi sa ne întoarcem în timp, care este fotografia ce va este cea mai draga din acest album?

– De unde provine dramatismul? Din viata pe care am trait-o. Fotografia cea mai draga este a sotului pe care l-am pierdut.

– La ce lucrati în prezent ?

– Am doua carti în lucru. Prima este o carticica de cugetari, a doua este o antologie de versuri. As dori sa fac o selectie din volumele de versuri scrise si publicate la care sa adaug si poezii noi. Ar fi un volum destul de mare.

– Cum arata viitorul?

– Hm! Mult a fost, putin a ramas! Pentru mine vorbind. Timpul vietii nu l-am chemat, mi s-a dat, nu-l alung, dar simt cum pleaca… Îmi pare rau, fiindca va fi plin de evenimente. Cred ca nu trebuie sa ne speriem, fiecare generatie a avut probleme noi, mai grele, mai usoare, dar le-au trecut. Fiecare om trebuie sa poarte în suflet credinta în Dumnezeu. Cu ea va depasi mai usor greutatile.

– Ce recomandare ati dori sa le faceti celor care abia acum încep sa scrie?

– Sa iubeasca mult si sa viseze mult, ori de câte ori realitatea din jur îi va obosi. Sa citeasca mult si sistematic. Sa caute valoarea în viata. Sa-si faca biblioteca si fise pentru cartile citite. Sa scrie, dar sa nu se grabeasca sa publice. Eu m-am grabit, fiindca am pierdut din timpul scrierii si acum îmi dau seama ca ar fi trebuit sa revizuiesc cu atentie textele si sa fiu mai exigenta cu editarea lor.

– Ce hobby-uri aveti?

– Am avut destul de multe în viata. Acum mi-a ramas doar muzica.

– Cât de multa poezie exista într-o reactie chimica?

– O reactie chimica se prezinta ca un fenomen în urma caruia doua sau mai multe substante puse în contact în anumite conditii, formeaza substante diferite, altele decât cele initiale. Te minunezi când vezi ca una pui si alta iese. În poezie, folosim cuvinte din bogatia limbii, dupa gradul de afectivitate pe care-l avem fiecare, le alaturam într-un mod, ele se atrag, se amesteca, explodeaza, uneori (ce mult asteptata este explozia cuvintelor!), formând idei si imagini pe care cititorul le gusta… Ne minunam, uneori, pentru ce a iesit. Se întâmpla sa nu-ti mai recunosti gândurile care te-au însotit. Poezia este, da, o alchimie, o modelare în cuvinte, în fraze, în metafore a unei lumi care întocmai ca o reactie chimica, ne tulbura, ne misca, ne fascineaza.

Privirea care face diferenta

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

Sa citam cateva versete din cartea Geneza a Bibliei, cap 2 si 3:

“ Apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit; si a pus acolo pe omul pe care-l intocmise. Domnul Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi, placuti la vedere si buni la mancare, si pomul vietii in mijlocul gradinii, si pomul cunostintei binelui si raului. Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit. Femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit, si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, si a mancat; a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el. Atunci li s-au deschis ochii la amandoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din gradina Edenului, ca sa lucreze pamantul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; si la rasaritul gradinii Edenului a pus niste heruvimi, care sa invarteasca o sabie invapaiata, ca sa pazeasca drumul care duce la pomul vietii.”

Omul a primit prima lectie neplacuta cand a incalcat porunca Domnului Dumnzeu. Eva a privit la pomul cunostintei binelui si raului si a vazut ca pomul era bun de mancat si placut la privit. Pana aici, totul e ok. Insa cunostinta raului, incalcarea poruncii, nu a ramas fara urmari tragice. Dumnezeu ii tinuse langa El in gradina Paradis unde aveau cele necesare unei vieti de vis: gradina de basm, vegetatie imbietoare, mancare gustoasa, rauri de apa, convietuirea intr-o buna relatie unul cu altul si cu Dumnezeu.
Neascultarea le-a adus o experienta mare si dureroasa. Bucuria de o clipa a placerii a fost urmata de gustul amar al indepartarii de binecuvantare si de prezenta lui Dumnezeu. Au fost scosi din gradina Edenului la munca pamantului care este plin de spini si palamida, iar hrana o dobandeau dupa multa truda si sudoare.

“Sarpele era mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: Sa nu mancati din toti pomii din gradina“(Geneza 3:1)
Sarpele cel vechi- diavolul – a intodus in discutia cu Eva samanta indoialii, denaturand cele spuse de Dumnezeu (“sa nu mancati din toti pomii”), dar mai ales in ceea ce priveste autenticitatea bunatatii lui Dumnezeu. Neincrederea ca Dumnezeu urmareste binele meu. Chiar daca il voi asculta pe Dumnezeu in toate lucrurile, nu voi avea ceva bun. Pot sa-mi port singura de grija.
DECIZIA de a pacatui cuprinde totdeauna gandul ca nu pot avea incredere ca Dumnezeu urmareste mereu binele meu.
Pretentiile Domnului Dumnezeu pentru multi par a fi exagerate. Dumnezeu pare a fi prea sever, nerezonabil, asa ca neascultarea de El sa para a fi justificata, cel putin intr-o oarecare masura.
Diavolul va lovi in punctele noastre vulnerabile. Sarpele ataca pe Eva deoarce ea nu fusese prezenta cand Dumnezeu a dat porunca cu privire la pom, ea primind informatia de la barbatul ei, iar ea nu-l consulta, nu considera a fi necesar. Singuri, totdeauna suntem mai vulnerabili in fata unor ispite. UNDE si CUM privesti? Cu sotul sau sotia de mana sau alaturi, ispitele sunt mai mici.
Intre cei doi se instaleaza indioala, minciuna, suspiciunea. Adevarul fusese lasat pe mplanul second in acele momente dramatice. Cand Dumnezeu ii cauta, ei se ascund si cauta sa denatureeze adevarul si gravitatea faptei, mai mult, nu regreta cele intamplate, nu cauta mila si bunatatea lui Dumnezeu. Pacatul intotdeauna pune un zid de despartire intre om si Dumnezeu.

In teoria haosului exista o idee interesanta care spune ca un fluture da din aripi intr-o parte a lumii, dar pune in miscare o succesiune de evenimente care duc la declansarea unui tsunami in alta parte a lumii. Tsunami declansat atunci prin neascultarea Evei si a lui Adam, PACATUL, initiat de ei ne incearca si brazdeaza si viata noastra de mii de ani, si azi.

“Atunci li s-au deschis ochii la amandoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin gradina in racoarea zilei: si omul si nevasta lui s-au ascuns de Fata Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, si i-a zis: Unde esti? El a raspuns: Ti-am auzit glasul in gradina; si mi-a fost frica, pentru ca eram gol, si m-am ascuns. Si Domnul Dumnezeu a zis: Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care iti poruncisem sa nu mananci? Omul a raspuns: Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie langa mine, ea mi-a dat din pom si am mancat. Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: Ce ai facut? Femeia a raspuns: Sarpele m-a amagit, si am mancat din pom.”

Privindu-se unul pe altul au vazut ca imaginea aceea frumoasa pe care o cunoscusera, acum era distorsionata mult. Fiecare vede in celalalt un strain. Atunci si-au acoperit goliciunea cu frunze. Dezastrul spiritual care a lovit atunci omul a afectat profund natura umana, intrand pacatul in om prin neascultare si, treptat, stricaciunea, viciul, depravarea.

Mai inainte de Cadere prin neascultare, omul fusese un suflet viu in asemanare cu Dumnezeu; avea o inteligenta sclipitoare din moment ce daduse nume tuturor animaleleor create de Dumnezeu; erau fara pata, fara pacat si nu avea nevoie de haine; era gol si nu si era rusine.
Dupa Cadere, omul devine un suflet muritor; corpul pamantesc intra sub incidenta degradarii umane; a pierdut starea spirituala curata in care fusese creat; moartea spirituala intra in fiinta sa; acum Adam si Eva vad si cunosc ca sunt goi si le e rusine; s-au instrainat si unul de altul.

De cand e inca copil,  neputincios, decaderea si stricaciunea intra in om. Copilul este predispus sa minta, sa insele, sa nu asculte. Suntem mereu disponibili sa-i ranim pe altii mai ales daca asta conditioneaza atingerea scopurilor noastre legate de siguranta noastra sau de satisfacerea eului nostru. Deseori vrem sa facem ce este corect, dar suntem pregatiti sa facem ce este gresit, in relatia cu semenul nostru. Suntem predispusi spre rau, natura noastra depravata isi spune cuvantul. Asa cum ce se naste din pisica soareci mananca, omul este predispus sa faca raul daca sunt indeplinite unele circumstante. Aceasta-i mostenirea noastra spirituala.

Ce spune imparatul si psalmistul David ?  “caci in pacat m-a zamislit mama mea.”

Iar apostolul Pavel spune de-a dreptul: “Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.”

Comportamente  istorice

Sotia lui Lot a incalcat porunca salvarii oferite: NU trebuia sa se uite inapoi spre locurile de unde o scosese Dumnezeu, unde era mare stricaciune si decadere spirituala. Dumnezeu a prefacut-o o piatra mare de sare.

Samson a privit femeia straina dorind-o, mai mult decat o relatie normala cu parintii sai si cu Dumnezeu. A lasat partasia cu parintii si cu Domnul si s-a intretinut cu o femeie straina. Aceasta a dus la pierderea ochilor sai, a ajuns sa invarte la moara dusmanilor sai, sa fie ca un mascarici pentru filisteni si, in final, sa moara in conditii tragice.

Iuda a privit banii cu lacomie si i-a iubit mai mult decat pe Isus. A pierdut partasia cu ceilalti apostoli si cu Domnul Isus. L-a vandut pe 30 de arginti pe Domnul Vietii, apoi i s-a deschis si lui ochii si a vazut pacatul comis, dar nu s-a pocait, ci s-a spanzurat.

Cum vorbesc oamenii mari in fata lui Dumnezeu?

Iov– ” Da, am vorbit, fara sa le inteleg, de minuni, care sunt mai presus de mine si pe care nu le pricep?.. Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a vazut. De aceea mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa.”

Platon– In lucrarea sa Banchetul scrie, ca: “Numai imuabilul este real” ori stim ca numai Dumnzeu este acelasi ieri, azi si in veci!
Socrate– La un moment dat, in drumul lui spre cunoastere recunoaste ca: “Atata stiu ca nu stiu nimic.”

Dar, in necunostinta de cauza, de obicei oamenii vorbesc despre unul sau altul ca ar fi un initiat! Initiat in ce? In depravare si decadere spirituala.

Omul este pus zi de zi sa aleaga intre Fals si Autentic, intre Moarte si Viata.

In vremea lui Moise:- poporul condus de Moise a pacatuit si si-a pierdut rabdarea pe drum si a vorbit impotriva lui Dumnezeu si impotriva lui Moise: Pentru ce ne-ati scos din Egipt, ca sa murim in pustie? Caci nu este nici paine, nici apa, si ni s-a scarbit sufletul de aceasta hrana proasta. Atunci Domnul a trimis impotriva poporului niste serpi infocati, care au muscat poporul, asa incat au murit multi oameni in Israel. Poporul a venit la Moise, si a zis: Am pacatuit, caci am vorbit impotriva Domnului, si impotriva ta. Roaga-te Domnului, ca sa departeze de la noi acesti serpi. Moise s-a rugat pentru popor. Domnul a zis lui Moise: Fa-ti un sarpe infocat, si spanzura-l de o prajina; oricine este muscat, si va privi spre el, va trai. Moise a facut un sarpe de arama, si l-a pus intr-o prajina; si oricine era muscat de un sarpe, si privea spre sarpele de arama, traia.

In vremea noastra:
Domnul Isus il invata pe Nicodim: “Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti din nou. Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.”

“.. Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan cap.3)

Apostolul Ioan: “Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui. Si am auzit in cer un glas tare, care zicea: Acum a venit mantuirea, puterea si imparatia Dumnezeului nostru, si stapanirea Cristosului Lui; pentru ca parasul fratilor nostri, care zi si noaptea ii para inaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sangele Mielului si prin cuvantul marturisirii lor, si nu si-au iubit viata chiar pana la moarte.” (Apocalipsa 12:9-11)

“Stim ca Fiul lui Dumnezeu a venit, si ne-a dat pricepere sa cunoastem pe Cel ce este adevarat. Si noi suntem in Cel ce este adevarat, adica in Isus Cristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevarat si viata vesnica. Copilasilor, paziti-va de idoli.” Amin.” (1 Ioan 5: 20-21)

Diferenta intre moarte si viata o face privirea noastra. Si cum privim. Cu credinta? Si in cine ne punem cvredinta?
Privim la lucrarile lumii acesteia care aduc degradare, depravare, stricaciune si viciu? La falsul mantuitor, la Diavolul, inselatorul si tatal minciunii?

SA PRIVIM la Domnul Isus cel autentic, datatorul vietii, iertarii, credintei, harului care aduce mantuirea, care ne da o noua nastere (creatie), de sus, spre a putea intra in noua imparatie, eliberati de depravare si vicii.

Cand pe lume vine o minune… de fetita

On By nelursIn Children, Christian Life, Christian Perspective, Family, Media, Ministry, Miracles, News, ParentingLeave a comment

by Zaharia Bonte
Bruxelles, Belgia

Cu Octavian Curpas ne-am cunoscut în spatiul virtual, unde am si ramas: cunostinte, parteneri de dialog si polemici, prieteni – prieteni virtuali, dar adevarati – si frati în credinta.  Calitatea de frate e cea pe care o simt mai arzânda, prietenia o cultiv – o cultivam –  în fiecare zi, iar cea de polemist… cam de câte ori se iveste ocazia. Nu stiu ce i-a vorbit în mod deosebit din scrierile mele, ca scriu rar, cuminte si asezat si vrednic de admirat… si mai ales nu public, sau public tot mai rar.  Scriu însa din belsug ’cimilituri’ si tot felul de note pe apucate si pe patite ori pe introvertite, din acelea pe care le fac, dar care nu le plac românilor; de unde ar fi sa le placa americanilor, iar românilor americani nici pe atât.
Iar daca  ar fi s-o spun pe cea dreapta, as recunoaste aici, pe hârtie ca atunci când ma încearca vreo pizma prin valurile vietii, vad – evident ca o vad în ceata – barca aceea de care nu stiam si pe care n-o visam, atunci când cei din generatia mea treceau Dunarea cu ea si apoi Atlanticul…    Dar oricum, nu m-as fi napustit printre gloante si obuze !

Un prieten bun în America era oarecând o mare comoara, azi e tot pe atâta, oriunde l-ai gasi, asa ca tin mult la Octavian, la lucrurile care ne apropie si caut mereu altele noi; asta si pentru ca el a ajuns si a reusit în America; iata ca un fericit prilej s-a si ivit:
În familia lui a poposit azi-noapte un îngeras de fetita ! Acum sa nu ma întrebati daca era noapte la noi sau la ei, ca am început sa le amestec, la gândul ca as fi putut razbi si eu; asa ca va voi povesti ceea ce stiu mai bine, ca am aflat mai de demult…
Octavian s-a nascut, a copilarit si s-a maturizat în Bihorul vecin mie.  America l-a fascinat si l-a atras pe când era cu sufletul sfâsiat de durerea pierderii tatalui sau, prin anii ’97, dar n-au putut America si Cordilierii si Arizona cu Canioanele lor, cu soare, caldura si racoare, sa-i racoreasca pe deplin nici dorul, nici durerea unui suflet vajnic de român. Octavian a ramas un vesnic cautator. Am citit ca a scris undeva sa se fi bucurat copilareste si atunci când m-a gasit si pe mine în partea aproape opusa a globului pamântesc, asa ca am ramas tot vecini: de la Oradea la Satu Mare sau din Arizona la Bruxelles… Când m-a apelat pentru prima data, suferea iarasi aceeasi durere pricinuita de vremelnicia si neputinta triumfului vietii pamântesti în fata mortii – sotia lui pierduse prima sarcina.
Ca oriunde ai fi în lumea aceasta – si America nu face exceptie – viata umana este vremelnica si marcata de suferinta. De aceea credinta, pe care am capatat-o deopotriva, ca dar ceresc, ne este idealul cel mai de pret pentru care luptam, pe care îl pastram nealterat si de mare pret. În acest spirit am scris si publicat eseurile despre Nicolae Moldovan, Octavian Paler…,  de unde mi-a gasit el urma.
Ziceam ca i s-a nascut lui Octavian o fetita, cred eu  ’un mesager anticriza’; si daca avem în vedere ca la Nasterea Mântuitorului au venit din Rasarit niste magi sa-I aduca daruri Pruncului nou nascut, ma gândesc ca printesei lor mi-as putea îngadui sa le duc în zbor – prin spatiul virtual, ca în el am ramas – si darul meu de bunic si sa mi-o alatur pe Janice celor sase, in curând sapte, nepotei ai mei.

CASA CU ZÂMBET

Casa cu zâmbet si soare si vorbe domoale;
Toti calca pe vârfuri sa nu mi te scoale
Pe tine, printesa, ce bine-ai venit,
În casa cu nou rasarit !

E soare si multa caldura,
Veselia si harul casa umplura;
Cum pot sa citesc pe chipul ceresc,
Bucuria, lumina, curajul, ce toti îti doresc ?

Ca magii, cu daruri, de pretutindeni venim
La casa-n lumina… sa va împartasim
Bucuria ce Domnul voua v-a dat,
Rodul iubirii binecuvântat.

Un sol de iubire
Îmbracat în inul subtire,
Un zâmbet de mai pe al vostru plai
În casa voastra cu soare, zâmbet si cu alai !

*****

Ca nu-s bucuriile vietii si nici orele diminetii
Mai duioase ca pruncii facuti în anii tineretii
Ferice este de oricine tolba si-o umple cu ei
Iar voi, Roxi si Tavi, si fericitul vostru temei…!

Ziceam ca îi stiu pe Octavian si pe Roxana Curpas ca pe niste cautatori de comori, comori asezate în vase de lut, cautatori adica, de suflete sensibile, iubitoare de arta cuvântului, asa cum sunt si ei. Nu mi-a fost înca dat, dar sunt sigur ca  daca m-as numara printre participantii la o sindrofie literara în casa lui,… l-as auzi recitând cu voce de bariton:
« Venisem flacau de pe Crisuri/ Cu sufletu-n trei învelisuri:/ De jale, de dor…
de libertate’(sau poate de literatura) ! »
?i asta pentru ca este nu doar un talentat si harnic cronicar literar, cunoscator  si pastrator al limbii strabune,  ci si un luptator si un factor si un sol al gasirii si al strângerii laolalta a multor fii ai neamului împrastiati prin lumea larga, suflete sensibile ce se mângâie si se încurajeaza reciproc, prin puterea cuvântului rostit raspicat, scris frumos.
Venit parca din epoca patriarhala, pentru Octavian, familia trebuie sa fie mare, unita si întregita. As putea spune ca în Suveranitatea Lui nelimitata, Dumnezeu i-a îndeplinit doar în parte dorinta; asemeni patriarhului Avraam,  prietenul meu l-a pierdut pe tatal sau înca de tânar, asa cum si parintele sotiei lui i-a parasit pentru plaiuri mai bune, ceresti, de multi ani de zile.
Pe mica printesa o întâmpina în Arizona, plaiul cel mai însorit din toata America, alaturi de mama si tata, fericitii parinti, cele doua bunici, unchi, matusi, verisori, biserica unde tatal ei este prezbiter, ca familia trebuie sa fie mare, unita, sa locuiasca  aproape… Familia trebuie sa fie si biserica si biserica trebuie sa fie familie.
?i noi suntem aproape, noi, cei pe care Octavian ne-a gasit, ne-a pretuit si ne stimeaza, vrea sa ne aiba în juru-i în spatiul nostru comun, fie si virtual, mostenirea strabuna: literatura crestina, morala si cultura iudeo-crestina.
Ne bucuram cu tine, prieten drag, ne bucuram de fiica ta. Te întâmpinam în numele Domnului, Janice, si iti descifram zâmbetul, gânguritul: Domnul fie laudat !

O altă fațetă a crizei

On By nelursIn Biblia, Credinta, EducatieLeave a comment

crize_003_thumbODATA cu declansarea crizei economice, in perceptia vietii de zi cu zi au aparut alte elemente definitorii pentru multi oameni. Omul e mai receptiv sa vada ce se intampla, doreste sa stie cum evolueaza situatia economica, politica si sociala. E mai atent cu privire la viata sa spirituala. Asa cum spunea Blaise Pascal, in om este un gol care trebuie umplut cu Duhul Sfant. Omul tanjeste dupa Dumnezeu, dupa vesnicia cu El. Dupa cum pentru multi bate la usa sfarsitul unei vieti prospere (imbelsugate, fara griji si lipsuri), tot asa, la usa inimii unora isi face simtita intrebarea “unde-mi voi fi dupa sfarsitul acestei vieti pamantesti”? “Unde voi petrece vesnicia”?

Daca cercetam viata si imprejurarile oamenilor credintei din Biblie, vedem cum Dumnezeu a adus vremuri si imprejurari favorabile apropierii de Dumnezeu, a umblarii in caile si voia Lui. Pentru unii imprejurarile au fost: potopul (Noe), abandonarea fortata de catre familie (Moise), vinderea ca sclav (Iosif), viata aspra ca pastor de oi si hartuirea de catre imparatul Saul (David). Pe noi, Dumnezeu ne modeleaza viata prin diferite imprejurari: serviciu sub semnul intrebarii, somaj, diferite boli, seceta care bantuie acum Romania etc.

Geneza 6.8-9 “Dar Noe a capatat mila inaintea Domnului. Noe era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu” Noe L-a ascultat pe Dumnezeu. A facut o corabie, a intrat in ea si s-a salvat el si familia lui. Tot asa Dumnezeu are mila de om si i-a pregatit salvarea (mantuirea) prin Corabia venita de sus pentru noi este Domnul Isus Cristos.

Evrei 11.7 ” Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea, si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta”

Geneza 37.27 “ Veniti mai bine sa-l vindem Ismaelitilor, si sa nu punem mana pe el, caci este fratele nostru, carne din carnea noastra. Si fratii lui l-au ascultat” Geneza 39:1-3 “Iosif a fost dus in Egipt; si Potifar, dregatorul lui Faraon, capetenia strajerilor, un Egiptean, l-a cumparat de la Ismaelitii care-l adusesera acolo. Domnul a fost cu Iosif, asa ca toate ii mergeau bine; el locuia in casa stapanului sau, Egipteanul. Stapanul lui a vazut ca Domnul era cu el, si ca Domnul facea sa-i mearga bine ori de ce se apuca.” Iosif din cauza rautatii sotiei lui Potifar a fost aruncat in temnita, dar Dumnezeu a fost cu el si-i mergea bine. In urma unor vise ale imparatului egiptean, pentru a da talmacirea acestora, Iosif iese din inchisoare si in final ajunge in fruntea tarii, imediat dupa imparat. Iosif gestioneaza Egiptul in anii de belsug si in anii de lipsa (seceta).

Geneza 45:7-8 “Dumnezeu m-a trimis inaintea voastra ca sa va ramana samanta vie in tara, si ca sa va pastreze viata printr-o mare izbavire. Asa ca nu voi m-ati trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a facut ca un tata al lui Faraon, stapan peste toata casa lui, si carmuitorul intregii tari a Egiptului.“

Evrei 11: 23-27,29 “Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui, cand s-a nascut: pentru ca vedeau ca era frumos copilul, si nu s-au lasat inspaimantati de porunca imparatului. Prin credinta Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului, pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire. Prin credinta a parasit el Egiptul, fara sa se teama de mania imparatului; pentru ca a ramas neclintit, ca si cum ar fi vazut pe Cel ce este nevazut. Prin credinta au trecut ei marea Rosie ca pe uscat, pe cand Egiptenii, care au incercat s-o treaca, au fost inghititi.“

1 Samuel 13:14 “Domnul Si-a ales un om dupa inima Lui.“, spune proorocul despre David. David, da, a gresit si el, insa a regretat, s-a pocait de faptele rele si s-a intors din toata inima la Dumnzeu. David s-a calit in viata de pastor de oi si in vremea cand a trebuit sa astepte rabdator sa ajunga imparat. Nu a cautat sa omoare pe imparatul Saul, chiar daca acesta il prigonea fara motiv. David nu a ridicat arma sau cuvantul impotriva unsului Domnului.

Apostolul Pavel, in 1 Corinteni 10 ne explica ca “Aceste lucruri li s-au intamplat ca sa ne slujeasca drept pilde, si au fost scrise pentru invatatura noastra “..” In afara familiei lui Noe, nimeni nu a mai fost salvat. Potopul de ape i-a nimicit pe toti ceilalti fiindca nu L-au crezut pe Dumnezeu care-i daduse instiintarea lui Noe. Salvarea noastra de la intunerecul si focul vesnic pregatit pentru Satana si ingerii lui, este a accepta oferta primindu-L in inima noastra pe Isus Cristos.

Aproape la fel si AZI, multi oameni nu cred Cuvantul lui Dumnezeu, nu cred ca in Domnul Isus avem viata vesnica prin credinta in El in ceea ce a facut Fiul lui Dumnezeu pentru om. Prin credinta in El, ca a coborat din slava Sa vesnica, ca S-a intrupat, ca a trait fara pacat, ca ne-a inlocuit in moarte si a platit pe lemnul crucii in locul nostru; ca aluat asupra Lui pacatele si neputintele noastre si ne-a rascumparat (prin credinta si har) din felul pacatos de traire si ne-a nascut (recreat) din nou la o viata noua pe care o traim spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra. (Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile- Romani 11:36)

In Romani 8.28 “Toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Său” Se observa doua conditii: sa-L iubim pe Dumnezeu si sa ne socotim chemati dupa planul Sau. Oamenii se socotesc chemati dupa planul lor. Ca parintii, nasii, preotii le rezolva cumva viata vesnica. DAR nu este asa. Omul trebuie sa se nasca din nou prin credinta in Domnul Isus, sa fie nascut la o viata noua (Ioan cap. 3, Efeseni cap.2). Dumnezeu ne inviaza din moartea spirituala in care traim, impreuna cu Domnul Isus, numai impreuna cu El, nu putem fi vii fara El. In El avem viata, fiinta si miscarea. Asa devenim fiii Tatalui, ii spunem TATA, venim in rugaciune in Numele Fiului care traieste in noi.

Matei cap. 24, “Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va spaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii; si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciume. ” Cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intampla si la venirea Fiului omului. In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n-au stiut nimic, pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului”. Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ganditi”

La radio, o tanara marturisea: “Era o vreme in care umblam fara Dumnezeu. El mă cercetase deseori, dar inca nu ma hotarasem pentru o viata impreuna cu El. Eram prinsa de iubirea de bani si de aceasta lume trecatoare. Intr-o zi urma sa calatoresc cu trenul. Ajungand cu intarziere sa urc in vagon, mi-am pus piciorul pe scara si m-am prins de bara vagonului cand trenul a inceput sa prinda treptat viteza. Cu o mana ma tineam de bara, cu alta tineam sacosa cu bani in fata usii inchise. Atunci am realizat pericolul in care ma aflam in acele momente, dar si insasi viata mea, rastignita intre doua optiuni, afundarea in legaturile vietii acesteia si alegerea unei vieti noi cu Domnul Vietii. Cand am realizat situatia periculoasa in care ma gaseam, inima a strigat catre Dumnezeu, si, minune, usa s-a deschis, patru maini m-au prins si m-au ridicat. Un ajutor nesperat spre care tanjeam cu toata fiinta. Asa e promisiunea Lui: El e un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi (Psalm 3:4, 34:6, 46:1). Asta a fost clipa cand m-am hotarat sa ma impac cu Domnul, sa-mi recunosc starea de pacat in care ma aflam sis a primesc putere de la El pentru mantuire (Romani 1:16-17). Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (Romani 3.23)”

Sa observam ca imprejurarile in care ne aflam sunt favorabile apropierii de Dumnezeu, in a alege binecuvantarea Lui ca sa avem pace si sa primim har pentru vremuri de nevoi, sa primim viata vesnica prin credinta in Domnul Isus.

Din inchisoare, apostolul Pavel scrie filipenilor, in Filipeni 1: 12 :” Vreau sa stiti, fratilor, ca imprejurarile in care ma gasesc, mai degraba au lucrat la inaintarea Evangheliei”

De ce întârzie fericirea

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura Umana, PersecutieLeave a comment

Cauza: Superstitia

downloadDimineata, nu ne trezim bine ca dorim sa stim care e starea vremii, cum e timpul si care sunt vremurile. Deschidem internetul si aflam starea vremii, care sunt vremurile. Citim deindata informatii curente din diferite ziare cotidiene. Peste tot apare si horoscopul.

HoroscopDictionarul Limbii Romane da o definitie: “HOROSCOP, horoscoape, s.n. Reprezentare grafica a pozitiei stelelor, cu care astrologii prezic soarta cuiva, in raport cu data nasterii sale “

De pilda pentru 9 ma 2009, generic, gasim informatia: Luna Plina nu poate sa predispuna decat la agitatie. Riscul de accidente si scandaluri este in crestere.

Daca am cerceta am vedea ca horoscoapele din ziare spun ca exista numai 12 grupe de oameni, iar fiecare grupa ar trebui sa experimenteze zi de zi aceleasi lucruri. DAR Eminescu insusi a spus ca in om este un sir nesfarsit de oameni. Omul e complex in comportamentul sau. Manifesta multe ipostaze, masti, e intr-o (im)perceptibila schimbare, nu e mereu constant cu el insusi.

De secole, oamenii crezand ca astrologii prezic soarta cuiva, in raport cu data nasterii sale, considera ca se pot lamuri asupra destinului lor. Grecii si romanii au luat aceste obiceiuri obscure de la babilonieni, ai caror preoti pagani se ocupau in mod deosebit de prezicerea viitorului pe baza astrologiei. In evul mediu aceasta superstitie a fost si mai raspandita, dar mult mai alarmanta e situatia in zilele noastre cand horoscopul e nelipsit in multe case si inimi. E de neimaginat cum in epoca noastra luminoasa, progresista, in care dezagregam atomul si trimitem in spatiu nave cosmice, acum, cand oamenii de stiinta vorbesc de viteza superluminica pentru deplasare (Cercetatorii Richard K. Obousy si Gerald Cleaver, doi fizicieni de la Universitatea Baylor, din Texas, SUA, manipuland dimensiunile spatiu-timp din jurul unei nave spatiale cu ajutorul unei cantitati masive de energie, cred ca se poate crea o asa numita “bula”, care ar putea propulsa nava cu o viteza mai mare decat cea a luminii), deci, intr-o epoca de mari progrese credinta in horoscop este superstitia cea mai larg raspandita.

Cum de e posibil asa ceva? Tot mai multi oameni nu mai cred in Dumnezeu, vor sa fie independenti, sa faca numai ce le convine, dar tocmai aceasta stare nu-i apropie de fericirea la care spera sufletul fiecaruia, ba mai mult intarzie fericirea, poate pentru totdeauna.

La o analiza sumara, fara sa stii in ce “zodie” esti nascut: Berbec, Fecioara, Balanta, Varsator, Gemeni, Leu, Rac, Taur, etc vei observa cum ca previziunile spuse de “cunoscatori” ti se potrivesc de regula, oricare ar fi acestea. Ca sunt facute pentru om, deci pentru tine!

De aceea omul se indreapta majoritar (cum ar spune Nichita Stanescu) si in viteza spre o alta credinta, si anume spre superstitie.
Superstitia este tot o credinta, indreptata in sens opus, spre diavol. Cine este superstitios, cade automat in vraja puterilor intunericului. Iar cine-i intinde diavolului degetul mic, el ii apuca toata mana. Un astfel de deget mic este horoscopul.

Marele invatat iluminist francez, Voltaire, ne-a dat cateva indrumari:
“Judeca un om dupa intrebarile sale, mai degraba decat dupa raspunsurile sale.
Daca Dumnezeu nu ar exista, ar trebui inventat.
Cu cat voi fi mai rational, cu atat vei fi mai liber.
Daca cineva doreste sa se instruiasca, trebuie sa se debaraseze cat poate mai mult de orice superstitie.”

In anul 1983, 186 savanti 18 castigatori de premiu nobel- au afirmat ca astrologia e superstitie. Acestia atrageau atentia ca, mai intai se citeste horoscopul si apoi stirile.
Statistic, se arata ca din cca 240 preziceri, intr-un an s-au implinit 5%, ca un procent al hazardului.

In Franta, in 1975, existau 40.000 vindecatori si 39.000 medici.
Gandul “vindecatorilor” ii urmaresc si subjuga pe cei cu care vin in contact si le accepta interventia in viata lor.

In Germania conform celor inserate in ziarul “Die Woche”, numarul astrologilor s-a multiplicat exponential prin aparitia internetului (computerelor), fiind activi circa 96.000 prezicatori (astrologi), iar cifra de afaceri se ridica la 7,5 miliarde euro.
Regulile de lucru ale astrologiei sunt pe deplin arbitrare si nu au de-a face nimic cu stiinta. Asa ca nu trebuie sa ne miram cand adevaratii oameni de stiinta ai astronomiei sunt adversary hotarati ai astrologiei cu totul nestiintifice. Intr-o depozitie a societatii de astronomie se spune: “Ceea ce se prezinta astazi ca astrologie, cosmobiologie etc nu este altceva decat un amestec de superstitie, sarlatanie si afacerism.” Obiectiv deci nu se poate da crezare horoscopului. Cine isi pune increderea in horoscop se aseaza in conflict cu Dumnezeu.. El ajunge in sfera de exercitare a puterii diavolului.

Urmarile credintei in horoscop ne inconjoara in tot locul: indiferenta fata de Cuvantul lui Dumnezeu, lipsa de bucurii, deprimare. Este un drum care conduce la pierzare. De aceea nu trebuie sa credem in horoscop, nici macar sa-l citim.

Ca si toate lucrurile oculte, magia, prezicatori, ghicitul in carti, parapsihologia, magnetismul, radiestezia, spiritismul etc., horoscopul este viclenie perfida ca o pinza de paianjen in mana Satanei.
Cine ajunge odata in ochiurile ei, fie si in gluma, se incurca tot mai adanc in ele.

Solutia:
DUMNEZEUL din BIBLIE, descopera omului raspunsul la toate intrebarile majore:
Levitic 19.31 : ” Sa nu va duceti la cei ce cheama duhurile mortilor, nici la vrajitori: sa nu-i intrebati , ca sa nu va spurcati cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”
Cum poti iesi din acest labirint al Satanei? Cum poti gasi eliberarea?
Nici un om nu e suficient de puternic ca sa poata birui fortele intunerecului din aceasta lume.

Trebuie sa apelezi la singurul care si este suficient de puternic si care l-a biruit pe Satana la Golgota: Isus cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Biruinta Sa trebuie s-o iei ca ceva personal, prin credinta, ca un drept al tau. El a luat neputintele fiecaruia si a platit pretul rascumpararii noastre din intunerec si pacat. Ne-a eliberat de sub puterea pacatului, a intunerecului, a Satanei. A platit pretul in locul nostru. Trebuie numai sa credem. Marturiseste-I Lui neputinta ta, faptul ca esti tinut printr-o “legatura” sau alta de diavol caruia ne-am odisnuit sa-i facem pe plac. Marturiseste-I Lui Isus dependenta de pina acum de horoscop, magie, ghicit etc, de pacat (curvie, betie, minciuna, pornografie etc). Marturiseste-i vina ta! El te iarta si-ti curateste inima. Isus iti da putere sa incepi o viata noua. Atunci nu mai ai nevoie de horoscop, de talismane care pot fi date la gunoi.
Fericirea si eliberarea din lanturile diavolului o poate acorda numai Dumnezeu.
In Ioan 8.32 Domnul Isus le spune ucenicilor Sai: “Veti afla adevarul si adevarul va face liberi”

Pe scurt, in Evanghelia sa, Matei cap 5, prezinta predica de pe munte a Domnului Isus, cand Mantuitorul nostru arata in ce stari vom gasi fericirea:
Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!
Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati!
Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!
Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati!
Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!
Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!
Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!

Iar in Apocalipsa 19:7-10, Domnul Isus descopera ca e Ferice de cei chemati la ospatul nuntii Mielului!” Ferice va fi de mireasa Sa, biserica pregatita, care trebuie sa fie fara nici o pata sau sbarcitura, ci sfanta si fara prihana (Efeseni 5:27).
Domnul Isus in Ioan 5: 39-40 descopera omului unde se poate gasi viata vesnica:
Cercetati Scripturile, pentru ca in ele aveti viata vesnica: dar tocmai ele marturisesc despre Mine. Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!

Dar calea, drumul FERICIRII e trasat de Insusi Domnul Isus Cristos care in Ioan 14:6 ne transmite clar: “Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.”

Numai Dumnezeu e Acela care poate da odihna si pacea in suflet, dupa cum aflam din cele spuse de Eliberatorul Isus in Matei 11:28-30 ” Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.“

O tanara, pe nume Varia, din fosta Rusie comunista s-a intors la Domnul Isus prin pocainta si credinta in El, la 19 ani, marturisindu-si pacatele, si renuntand la viata ei murdara. La prima sedinta UTC l-a marturisit in fata tinerilor membri UTC pe Domnul si eliberatorul ei si, cum era de asteptat, arestata si inchisa. Este lipsita de libertate, de familie, de prieteni, de hrana, de nevoile zilnice. Ba mai mult este maltrata cu brutalitate, batuta, infometata. Dar nimic nu o poate desparti de dragostea Domnului. Intr-o scrisoare trimisa din detentie, ii marturiseste prietenei ei, Maria, prin care a primit Cuvantul despre dragostea Mantuitorului iubit, ca desi viata ei din inchisoare e in mare suferinta si lipsuri …”dar de cand Domnul mi-a descoperit taina adanca a dragostei Lui sfinte ma consider cea mai fericita fiinta din lume. Persecutiile prin care trebuie sa trec le consider ca pe un har special. Ma bucur ca Domnul mi-a dat din primele zile ale credintei mele marea fericire de a suferi pentru El…”.

Romanian talented blossoms in Arizona

On By nelursIn Media, News1 Comment

by Roxana Curpas

It is believed that in 1903, the Lumiere brothers patented a color photography process. Throughout the 20th and the 21st centuries, many have developed a passion for photography or understood how to make money from such a passion.

Sidonia AxenteIt happened the same with Sidonia Axente, who immortalizes for eternity the most beautiful, the happiest moments of a couple: the marriage ceremony, and their engagement party. As a confirmation of her great job, after becoming parents, many couples felt only appropriate to ask her to make, with inspiration, the photos that will become the memories of the baptizing ceremony for their child – which made her portfolio to grow in diversity.
She learned the trade of this profession from her father, and she tells us that her professional debut as a photographer was when she was only thirteen years old, even though the passion for photography she carried within her ever since she entered at school.
She’s presently located in Arizona, she has two children, and a husband who’s also her business partner. She’s a natively inclined photographer, who’s practicing for over 16 years the art of photography, and she has never considered changing her calling. She admires Jerry Ghionis and she likes couples who throw everything on the table for the memory of a lifetime!

Sidonia Axente was born in March 1976, at Codlea – the County of Brasov, in Romania – where in fact her parents are still living to this day – the city of her childhood. She never forgets those times – moments filled with wonderful memories – and the dearest image of all is the one of her beloved forest. Se is an only child, of whose mother was a local bank employee, ending up by achieving the position of bank president. Her father was a photographer – the source of the inspiration that she inherited. Sidonia has two children, a boy – named Ernest – and a daughter, Larisa, who’s eight years old. Larisa seems to have already stepped into her mother’s shoes, already claiming the title of the class artist, at school, showing a real passion for artistic painting. Larisa is always the first in her class that turns in the assignments, so she has time to draw in peace, after that.

Sidonia is not only a great mother and a supportive wife, but she’s a formidable professional, a gifted free lance photographer that does not intend to influence the choices of her children’s careers. She intends to give to her children the freedom to choose each one for him/her a way in life. From her own experience she knows that when you do what you love, it is not really working, anyway …

Sidonia is married since November 11th, 2000 with Michael, who does exclusively video productions. The two of them successfully teamed up in business, as well as in life, and Michael is Sidonia’s greatest art critic. Michael, in parallel is also an electrician ? (journeyman) – at the Electricians? Association / Union.

In Sidonia’s case, her academic training – Accounting College that she graduated in Romania – did not help her much. To succeed, in her business – like in any business- the success is not only talent as an artist photographer, but business capabilities, as well.

In Sidonia’s opinion ” if you are not also a go-getter in that profession, you may very well end up with beautiful photos on your walls, and with an empty wallet in your purse ” .

In Romania Sidonia took courses of video-editing and video-operating, classes taught at local television station, in Brasov, by professionals invited to teach and lecture from Romanian National Television – main Romanian news channel: TVR 1. She even wet her feet in TV, working for a while as a camera-woman for the news department, where she gained experience and crystallized a style as a photo-journalist.

In this profession – she says – there are no limits as to what you can do, which made her fall in love with her calling as an artist-photographer. For each new event involving her expertise, she’s open to any new challenges related to all opportunities, regardless if the new comes from people, places or experiences. With respect to the word “failure”, the artist states that she’s not afraid to fail, but that she tries to anticipate the failures and avoid them to the extent possible. She learns from other people’s mistakes; and by quoting her father, she says “ordinary people learn from their own mistakes, smart people learn from other people’s mistakes”.

If asked what would be her project of choice in photography, it would be undisputed the ceremony of marriage, with all that the event involves, starting with the engagement announcement and ending with “trash the dress session”. With that said, it is not surprising that her majority orders are wedding ceremonies, and this type of projects are also the area in which, as a business-woman, she works the hardest to promote herself. Lately, however, Sidonia is more and more required to cover with her gift baptizing ceremonies as well, mostly by people that when they got married they did not understood the need of hiring a professional photographer, specialized in this type of event – an expert to catch on celluloid the true essence of the event. After the fact, all these non-believers became true believers in the concept of choosing the right man (woman in our case …) for the right job. These people, armed with the new discovery are in the search for a Master of Photography, for the baptizing ceremony of their child, and Sidonia knows how to promote her talents and to take advantage of the opportunity, and in the process, the parent-couple gets a photo session, to reward the initial loss (the lack of a professional photographer at their wedding) in which they are educated about the importance of quality memories, and presented with different options as scenarios.

Sometimes Sidonia Axente plays with her gift, by taking photos using her daughter’s “point and shoot” camera, which “it will amaze you with the quality of the photo done by that regular camera”. When it’s about advertising, she does it all, and she’s happy with the results – she thinks she has a great capability to sell her product. At this moment she works exclusively by referrals, but the possibility of starting a professional advertising campaign for her business is a project for her near future. For the moment her business, along with Michael’s, is present on several websites dedicated to this type of business, such as: http://www.Weddingwire.com or?www.Eventective.com.

Going down the memory lane, Sidonia remembers how everything started in Romania, when she was only sixteen. She will never forget her first wedding project: September 5th, 1992. In Romania she had her own studio, opened with her father in 1996. Like any successful business, it takes a lot of hard work, but she did it with joy and confidence, and in 2003 she takes full charge of the entire photo-studio operation. Ironic, when everything started to work as planned, Michael earns for himself and for his family the American dream, with “Diversity Visa Program”. For the family the decision to try a fresh start in the “Promise Land” was not a difficult one, since they dreamed all their life to live outside Romania.

Her first contact with the world outside Romania was when she was 12, right before the Romanian Revolution in 1989, in a memorable trip offered by her parents. They had a month of traveling, with the family “Dacia” and a camping trailer, inside few of the Eastern states: Democratic Republic of Germany (at the time), Czechoslovakia, Hungary and Poland, an experience that deeply touched Sidonia, who suffered by comparison of what her own country experienced at the time. Returning to Romania, she suffered when she realized how poor and limited her own people were forced to live their lives. In all this time, during their trip to Eastern Europe, the entire family had airline tickets to Australia with the intent to petition political asylum. It never happened: they returned home, and not long after the Romanian Revolution changed the communist regime of Ceausescu. Soon after that, in 1990, she went into a new trip – with other children of her age, in excursion – outside Romania, this time in the Western Europe – in Austria. There, she remembers, the group coordinators would administer pills to calm the kids down, who’s energy when experiencing the multitude of colors, products, and smiley faces of all over happy people was hard to be controlled. Sidonia’s perception of the communist society, at her return from Austria was only emptiness in her soul, misery and sadness on the faces of her co-nationals, and the feeling of darkness in all the gray corners of empty Romanian markets. But most of all the lack of hope and the lack of happiness, and the missing smiles of the faces of Romanians made her to forever dream to emigrate. The perseverance finally made her dream come true: after several unsuccessful attempts to “lottery visa”, the sixth time Michael was a winner, for himself and for his family!

Presently, about 90 percent of the entire work done by Sidonia revolves around wedding projects, and she never feels better inspired as she is when dealing with marriage ceremonies. In her opinion an important factor when dealing with couples is to make them feel comfortable with their artist-photographer, and she works for that even from the very first moments, when the engagement ceremony project is on the works. Even though there were instances when she was not able to establish chemistry with the couple, the overall experience is a smooth cooperation and understanding between her as a Master of Ceremony in her field, and clients – the happy couple – in the most important event of their lives: a new beginning.
And an added plus to this strategy is the fact that she is present to the engagement ceremony, as photographer, so by the time when the wedding is scheduled, the mutual acceptance and the comfort is already in place, between the artist, the groom and the bride.

Sidonia Axente chose the field of the wedding expertise somehow guided by her father, on one hand, and by the market demand at that time: Romania of 1992, where with wedding ceremonies an artist photographer would be able to earn a decent living. While specializing in the secrets of this art, she learned to enjoy it, and not to look at this as to a job, but much more as to a hobby with financial benefits… and that even from the times when she was still a high school student. That way she never asked money from her parents, and she learned from an early age the value of the honest hard worked money. Maybe the money were too strong of a factor when she took the decision – a disputable decision, but not too late to be changed, …- of not continuing the higher education, in an university,…
And if in Romania, due to her numerous projects she was over-worked, and the quality of her photos was on the commercial side of the art spectrum, without time to perfect her style into a signature work, since she moved to US she got the opportunity to work and learn from professional photographers, trained here, in America design and arts academies. Her style got personality and her techniques became unique: she’s avoiding the stereotypes by leaving her personalized mark in her works. And the fact that she’s a Pisces – the sign of artists – would not hurt her artistic approach either,… in her profession?

During the years of successfully promoting her talents on the professional market, she had many funny experiences. One is always alive in her memory: her first photo, done in Romania, at a civil marriage ceremony. For over two years she was her father silent assistant: she learned the secrets of the job, by carrying the bag of her father, starting her apprenticeship when she was only 12 years old. And her “baptizing” in this profession came one day, when her father told her: “You take pictures while I?ll change the film-role to the other camera”. Sidonia was already overwhelmed by responsibility of her first “hand on” experience, never mind the presence of the City Mayor and his assistant, and over 60 guests to the couple’s event. She remember that “she froze” and she got sick to her stomach, due to the high emotions … Now she’s laughing when looking back … but at the time it seems like the most serious moment of her life.

Sidonia Axente had been thrilled to take part of “DWF Convention” between 11th and 14th of January (2009) at “Carefree Resort” in Arizona. There she experienced “hands on” expertise from masters of photography of he northern American territory, with international participation as well, in different particular areas, such as: fashion photography, photo journalism, high end weddings, light techniques, sales, marketing business management, etc. The event was honored by the presence of the Australian Photographer Guru Kevin KUBOTA – the receptor of the title “One of the top 10 Wedding Photographers in the World” by The American Photo Magazine. She had also the privilege to meet Denis REGGIE (USA) named “the best in business” by the famous Oprah.

As long term projects, Sidonia is looking forward to become an American citizen, and she dreams to the day when she will have the opportunity to live again in a mountain area, surrounded by grass, and neighbored by the forest – a similar landscape as in her beloved Codlea – the town of her childhood – regardless if this place will be in Arizona, or any other corner of the US.
Like any respectable professional, she believes in the concept of artistic photography, even though in her opinion “the art never ends its possibilities, they are only temporary abandoned”. She never has a problem with deadlines, and “working under pressure”. Even more, she’s prouder of her results done under pressure. Ever since she is in the US, she worked in a bank, but her “day job” does not match her artistic soul: the routine of the rigorous?banking program, with predictable breaks, always at the same time of the day, and endless house in front of a computer screen is not something she looks forward in her “day job”.

For the moment Sidonia Axente in only into photography, but for her future she plans to approach another field, and she is thinking of Psychology.

If asked for advice in her line of work – art photography – she would suggest to whoever is interested, to have a “day job” because of the random orders in this line of work, where you never can predict the income. Also she insists on seriousness and professionalism in approaching any job, big or small. She thinks of herself as a “native born photographer”. She’s somewhat frustrated of the idea that no one told her at her beginnings how much money out of pocket this job involves, how much dedication it takes to become a professional photographer, and the fact that technology can become obsolete in less than half a year.

It is Sidonia’s opinion that she’s far for knowing all the secrets of the photographic art, and the more she learns, the more she realizes how broad the photographic spectrum it is, but she does it with satisfaction, and she looks at it not like a job, but like a joy.
Obviously , nothing can be perfect – like in any profession, the goal is get over it , and move on: it annoys her second hand smoke, especially felt at weddings in Romania, and the “competent advises” of all types , made by “occasional experts” in all areas of photography: light, techniques, etc …, advises that you cannot bluntly dismiss them , because they are coming from your clients’ dear relatives … Once of the sudden everyone knows everything about photography, and the liqueur on the tables at any family event, either is a wedding, or a baptizing, it becomes an inspiring factor … This is how you end up hearing “priceless remarks” like ” Come on , go on, we know that there is nothing will go wrong , it’s good the way it is …”. At the same time , there is nothing more frustrating as a professional photographer than – when you finally put everyone in place for their dream picture – someone in the group finds exactly in that moment something to do, something so important that will take no delay: to tell a joke on the cell phone to an old buddy that is not present …
And that moments are crucial for the well being of the group photo, and the entire project, but hey, “our customer, our master” , so the hack with the professional advise …

This is the reason for which Sidonia would wish that people are not in such rush when it’s about to leave memories on celluloid, especially when about wedding memories. Of course there are couples that have fully understood the need for patience and the need to follow the expert advice of the artist photographer for the exceptional outcome of the entire project, but unfortunately this is not the case all the time.
There is also the type of the client who expects the impossible from Sidonia: she has to do her job flawless, the photos have to be exceptional at poorest, and their contribution should be either none, or at best a passive one: a non-participation in which the photograph has to do the entire work, herself? There is no doubt, the wedding day comes with a lot of stress, and anxiety, hopes and desire for absolute perfection, and it is not easy for the groom and bride to be all smiley and joyful, and especially because of that reality Sidonia recommends her clients to reserve few hours for the after wedding session, when both the groom and the bride are relaxed and disconnected from the prior tensions.

With respect to the photographic techniques, it is Sidonia’s professional opinion that everything revolves around the type of job and situation in the field: there is no universal accepted technique that will work always, in any circumstances, but she recognizes the help of the new computer technology, in which “Photoshop” software can turn a good photo into an excellent picture.

Her tools of choice are Nikon cameras and Nikon professional lenses, and the main sources of inspiration for her are professional publications – mainly in the fashion field – and movies. So are the professional gatherings – like congresses, or symposia, exhibitions – , and she finds herself almost never inspired by her colleagues in the art – photographic field. The Internet, for those who are inclined to study the art of photography, it will always remain the main resource of information.

In over sixteen years since she’s professing photography, Sidonia admits that every time when practicing her calling she becomes another person, whose adrenaline and enthusiasm never decreased, and the critic eye with which she’s evaluating her work is now even more merciless than it was at the beginning.
For the large audience, interested in her projects, and the quality of her work, her portfolio can be viewed on the following web address: www.axenteproductions.com