www.saltmin.com

Lucian Oniga si fundatia “Peniel” au devenit deja o marca. Bistriteanul in varsta de 36 de ani, licentiat in teologie la “Continental Theological Seminary” din Bruxelles, Belgia si avand master degree de la University of Wales, este presedintele si fondatorul acestei organizatii de tineret din Romania. In SUA a ajuns prima data in 2001, in vizita la parintii si fratii sai mai mici, care s-au stabilit in Arizona, in 1997. De atunci, i s-a mai oferit de nenumarate ori ocazia de a calatori pe pamantul fagaduintei, dar nu a avut nicicand dorinta de a ramane permanent aici, intelegand ca voia lui Dumnezeu pentru el este de a se dovedi credincios lucrarii in care s-a implicat cu multi ani in urma. In prezent, Oniga se ocupa de tinerii din biserica “Sfanta Treime” din orasul natal, Bistrita. El si Veronica formeaza un cuplu si impreuna au doua fetite, Thea si Petra.

Am dori sa ne povestesti cate ceva despre activitatea ta de pana acum in cadrul fundatiei “Peniel”. Ce rol ai avut la infiintarea fundatiei si ce functie ocupi in prezent, la “Peniel”?

Lucrarea “Peniel” a inceput in Romania in anul 1995, cu o tabara de tineret in Muntii Birgaului, langa Bistrita. Impreuna cu un coleg de facultate, George Gavrus, am avut initiativa acestui demers, fara a detine un plan de lunga durata, pe care Dumnezeu, in intelepciunea Lui nu a ales sa ni-l descopere de la inceput, ca sa nu ne sperie. In decursul anilor, viziunea lucrarii a devenit mai clara si s-a dezvoltat in ceea ce este acum: o unealta pe care o foloseste Dumnezeu pentru mantuirea tinerilor romani de pretutindeni.

Avand un rol de coordonare inca de la inceputul lucrarii, din anul 1999 cand a luat fiinta din punct de vedere juridic Fundatia “Peniel”, am preluat functia de presedinte al organzatiei.

Ce isi propune fundatia “Peniel”? Ce loc ocupa organizarea de tabere si alte evenimente in cadrul fundatiei? Ai vrea sa ne dai cateva exemple de astfel de activitati? Unde au fost organizate si carui segment de varsta s-au adresat cu precadere?

Fundatia « Peniel » are drept scop castigarea generatiilor tinere pentru Cristos si motivarea acestora pentru a trai o viata crestina autentica. Taberele si conferintele Peniel sunt principalele mijloace pe care le folosim pentru implinirea acestui deziderat.
Daca in vara anului 1995, am inceput cu o tabara la care au fost prezenti aproximativ o suta de tineri, din 1999, datorita numarului mare de participanti, a trebuit sa oferim cate doua tabere de vara, unde iau parte pana la opt sute de persoane intr-o serie.
La cererea tinerilor, din anul 1997 am inceput si organizarea unor conferinte nationale cu caracter motivator. Astfel, daca la prima editie din 1997, au participat aproximativ sapte sute de persoane, in anii urmatori numarul acestora a crescut pana la aproape cinci mii.
Din 2001 avem si conferinte regionale, mai restranse, la care vin pana la o mie de tineri.
Bineinteles ca toate aceste activitati nu s-au putut si nu se pot realiza fara ajutorul unei echipe de voluntari inimosi, pe care ne-am straduit sa o formam in cele patrusprezece conferinte de strategie si echipare a liderilor.
Avand ca grup tinta adolescentii si tinerii adulti, “am mers dupa ei” in toate regiunile tarii si in aproape toate orasele mari din Romania.
Acum ne confruntam cu o mare “problema buna”, nu mai gasim orase romanesti in care sa existe o sala suficient de mare pentru a gazdui minimum doua mii de persoane. Prin urmare, suntem nevoiti sa revenim cu intalnirile Peniel in orasele in care am mai fost cu ani in urma.

Cum s-a nascut ideea de a planifica o astfel de tabara in AZ si ce isi propune? In SUA au mai avut loc pana acum asemenea tabere sau in AZ vom asista la o premiera?

Ideea s-a nascut din insusi scopul organizatiei noastre. Avand ocazia sa intalnesc multi tineri romani din SUA cu aceleasi aspiratii, intrebari si probleme ca ale celor din Romania, am simtit indemnul Domnului de a veni si eu in intampinarea nevoilor lor. Pe langa intalnirile din cadrul bisericilor si din alte locuri, cred ca tinerii trebuie sa se separe de cotidian pentru a se retrage intr-un loc special, in mijlocul naturii, pentru a-L descoperi pe Creatorul lor intr-un mod inedit. Numele Peniel inseamna fa?a lui Dumnezeu. Ori de cate ori cineva merge la Peniel si vede fa?a Domnului, se intoarce acasa schimbat. Acest lucru ni-l dorim si pentru tinerii care vor participa la prima tabara Peniel din SUA, sa se intoarca transformati si mai asemenea Domnului Iisus!

Te rugam sa ne dai cateva detalii despre acest camping, in ce perioada va avea loc si orice altceva ti se pare relevant si crezi ca ar merita mentionat.

Tabara va avea loc in Payson, Arizona, la Tonto Rim Christian camp (www.tontorimcamp.com), in perioada 25-30 mai 2009. Avand ca titlu “Extreme Experience”, in aceasta tabara sunt asteptati toti tinerii care doresc sa guste din bunatatea Domnului (Ps. 34:8a) si sa-L intalneasca pe El ca Mantuiror, Eliberator, Vindecator si Datator al plinatatii Duhului.
Vor predica din Cuvantul lui Dumnezeu pastori cunoscuti in comunitatea romaneasca, precum: Nelu FILIP, Lazar GOG, Petru LASCAU, Marinel MESAROS, Leonard SEMENEA, Ioan SZASZ, plus alti lideri de tineret din bisericile locale din Arizona. De asemenea, il avem ca invitat special pe Ron BROWN din CA, un frate de culoare pe care speram ca Dumnezeu sa-l foloseasca intr-un mod deosebit.
Inchinarea va fi condusa de catre Peniel band – AZ si de alte grupuri de inchinare din bisericile penticostale din Arizona.

De ce ai ales orasul Payson?

Pentru ca acolo am gasit oferta cea mai buna la vremea cand cautam locuri de tabara. In plus, este o zona foarte frumoasa in care te simti parca mai aproape de Dumnezeu.

In ce va consta programul derulat in cadrul acestui camping? Ce beneficii au cei care se decid sa participe?

Programul taberei incepe luni seara cu cina si se incheie sambata, la amiaza, cu pranzul si include intalniri duhovnicesti zilnice si multe activitati sportive si recreative precum archery, target shooting (pellet guns), low ropes course, zip line, mountain boards, mountain scooters, canoeing, low-rock jumping (into water), crafts, volleyball, basketball etc. Bineinteles ca nici focul de tabara nu va lipsi. Pe langa lucrurile mentionate anterior, tinerii care vor participa la Peniel vor beneficia de cazare si trei mese pe zi, toate incluse in costul de numai $200. In pret nu intra transportul la si de la locul taberei!
Cum trebuie sa procedeze cei interesati sa se inscrie in acest camping? Cu cine sa ia legatura si care sunt datele de contact ale persoanei care se ocupa de inscrieri (numar de telefon, fax, e-mail)?
Tinerii care doresc sa participe la tabara sunt rugati sa se inscrie prin liderul de grup care ii va insoti, la adresa penielcampusa@yahoo.com. Inregistrarea va fi valida in momentul in care vor depune cei $200 de persoana in contul Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. 457007350160, deschis la Bank of America, AZ.
Pentru mai multe informatii privind inregistrarea, doritorii sunt rugati sa ia legatura cu Marta, la tel. 602-653.31.75. Pentru informatii financiar-bancare, Paul poate fi contactat la paul_oniga@hotmail.com sau la tel. Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. 602-757.12.37.
Am dori sa ne spui daca tabara din AZ este “one time” sau doar primul eveniment de acest gen dintr-o serie mai lunga? Ti-ai propus sa organizezi in fiecare an un asemenea camping si daca da, urmatorul va avea loc din nou in AZ sau te vei orienta spre un alt stat?

Mi-ar placea ca tabara din acest an sa fie doar inceputul unor serii de tabere care sa se extinda in fiecare stat american unde traieste o comunitate de romani. Chiar daca Peniel nu va putea organiza aceste tabere, mi-as dori ca tinerii romani din SUA sa-si asume o asemenea viziune pe viitor. In cazul in care va fi nevoie, imi voi oferi sprijinul si experienta pentru realizarea unor astfel de proiecte.

In prezent, as dori sa-mi focalizez atentia pe acest inceput din Arizona, urmand ca detaliile legate de desfasurarea taberelor viitoare sa fie stabilite ulterior.

In cazul in care se va opta pentru AZ si se va merge pe varianta ca taberele sa se desfasoare anual, urmatoarele editii se vor tine tot la Payson sau prin rotatie vor fi alese si alte locuri, ca Prescott, Flagstaff, Sedona sau chiar Grand Canyon?

Ar fi frumos sa gasim si alte locuri de tabara in Arizona.

E corect sa afirmam ca vom asista la o lansare in SUA a camping-urilor cu care romanii sunt deja familiarizati?

Da.

Ce diferente si ce asemanari exista intre taberele pe care le organizezi in SUA si cele din RO?

Asemanarile au de-a face cu organizarea, programul si accentul pus pe spiritual. Deosebirile sunt de natura materiala: in Romania taberele au loc in corturi si in conditii mai rudimentare, iar in SUA beneficiem de o baza dotata cu toate facilitatile.
Chiar daca nevoile tinerilor sunt comune, indiferent de rasa si de cultura in care traiesc, abordarea slujirii lor va trebui sa fie adaptata mediului din care provin. Acest lucru ni-l dorim si in cazul taberei din Arizona.
Pentru mai multe informatii legate de activitatile Peniel, vizitati www.peniel.ro.

Popularity: 25% [?]

Laura Potra Walsh was born in November 1976, in Bucharest, a city that she left together with her parents, George and Mariana Potra, when she was 13 years old, to come to Chicago, USA. In 1995, the Potra family moved to Modesto Ca, where Laura currently lives with her husband and daughter. She has two brothers, Julian and Mario, and a sister, Carmen, who live in the relaxed vacation destination, Hot Springs, Arkansas. Her parents also live in Hot Springs, and Laura visits them a few times a year. Passing through Arizona with her husband, Laura graciously agreed to give us an interview.

-Tell us about your educational background. What are your impressions of Turlock? What would you like to tell us about the university and the religious culture there?

After finishing high school, Laura attended the University of Illinois at Chicago, as a Biology major. After her freshman year she transferred to CSUS, California State University, Stanislaus so that she can be closer to her parents who had moved to Modesto, Ca. Later, her parents moved to Hot Springs, Arkansas. During her college years, Laura lived in Turlock where CSUS is located. Turlock and Modesto are neighboring towns located in the middle of the state, in a region called the Great Central Valley, a place conducive to agriculture, due to its mild climate. West of the valley lies the coast of the Pacific Ocean, and just east of it are the Sierra Nevada mountains. San Francisco and the Sierra Nevada hills are less than 2 hour drive from Modesto. Sacramento, Lake Tahoe, and Los Angeles, are not too far either. Modesto, as well as Turlock, has many churches, including a Romanian one.

- Tell us about your life after graduating from college? What did you teach? What do you presently do?

- At the university I studied Biology, Math, and Psychology, obtaining a Bachelor of Arts and a Masters of Science in Psychology. I was involved in the educational system for a while teaching math at the high school and college level. I was also a social worker and therapist under the Stanislaus County Social Services department, working with children and adolescents who were in their system. I think as long as you like what your doing, most likely you will be successful at it. Currently, I am a stay at home mom for my baby daughter, Anna, who is 11 months old. I like my new profession and I think it is an investment well merited.

- How long have you been married? How would you describe your husband? How did you two meet?How fast did your relationship progress, considering that you were originally from a different culture?
I’ve been married to my husband Richard Walsh for about five years now. He is Irish – American, and we met about seven years ago at Big Valley Grace Community Church, in Modesto, a church that we continue to attend. Rick is 37 years old, has a BA in Communication and a Commercial pilot’s license with Instrument & Multi-Engine ratings. Currently he works for a company that his family owns called AdClub Advertising in Modesto, which is a national recruitment advertising agency.
- How easy was it for you to adapt to the American culture? To what extent did your husband detect the cultural differences among you, if one can speak of such differences? What similarities, of education or thinking, do the two of you have?

When I arrived in the US I was in 7th grade and it was somewhat difficult to adapt to the new culture, especially since I didn’t speak English. However, by the time I met Rick, 12 years later, I was by then well familiarized with the American culture. My husband and I have the same religion, educational level, and political orientation. Not to mention, he likes Romanian food.

You have an investment property in Tucson, Arizona, a university town. What did you find attractive in Arizona, particularly in Tucson? How often do you visit Tucson with the family and what do you like to visit in the Grand Canyon state? Have you considered moving here in the future?
We’ve chosen Tucson because it was a good investment place for real estate. We like the city, unfortunately, we don’t get to visit it often. For now our future plans are to remain in California.

-How often do you visit Romania? When you were there last, what were your impressions of it? Do you keep in touch with the Romanian community in the city were you live? How would you characterize this community?

Since I’ve been in the US, I went back to visit Romania twice. The first time I went with a group of American Christians from Modesto on a missions trip to an orphanage in Bucharest. I’ve also taught Romanian to a number of such missionaries. Big Valley Grace has missionaries in many parts of the world, including Romania. In my last visit to Romania three years ago, I was accompanied by my husband, who has never been there before. During both of my trips to Romania I was able to visit with family and friends who live there. The Modesto Romanian community here in Modesto is very small compared to what I was used to in Chicago and therefore very different.

I understand that you like to travel. How many countries did you visit and which one did you like the most (in what month/year were the trips).

I’ve mostly traveled in the US, including Hawaii. I went to Romania twice, also in Canada, Italy, Australia, and New Zealand. I think every place I’ve visited has its beauty. In Rome, we were impressed with the ancient architecture and art. Australia and New Zealand seemed exotic. We were there at the end of November, beginning December, the winter season for us in the US, but summer for them over there.

What did you think about Australia ? What did you especially liked or disliked about the Australian continent ?

Sidney is a renown metropolitan city. The Sidney Opera House and the Hillsong Church were memorable. Hillsong is pastored by Brian Houston, and is known for its worship music that is sung all over the world. In the north west region of Australia, we went to Cairns and Port Douglas, to see the Great Barrier Reef, one of the seven wonders of the world. A beautiful place with a tropical climate. The one thing we weren’t too excited about was the fact that this region is considered one of the most dangerous places to live in the world because it is home to many wild and venomous animals, of both land and water. I remember “admiring” the huge Australian crocodiles on one of our boat tours as the guide was describing the “crocs” surrounding us.

How about New Zealand? Tell us please a few things that you specifically liked about this place?

In the south, we liked Queenstown. The people there are very laid back and friendly and seemed to always have a pleasant disposition. New Zealand is the opposite of Australia in terms of having wild and dangerous animals ? New Zealand has none. There were some very beautiful places to see. There were even some icebergs from Antarctica floating by when we were there, Antarctica being relatively close to New Zealand.
Which country did you find to be the most beautiful out of the ones you visited?
The scenery in New Zealand was the most moving.

Who would you consider to be your role model?

- Mother Theresa is a person that for me embodies the heart of a servant. I believe the life of a Christian should be a life of giving and of compassion, especially for those less fortunate than we are.

Popularity: 3% [?]

In 1970, regizorul american Arthur Hiller castiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, “Love story”. Ecranizarea sa dupa cartea lui Erich Segal, avandu-i in rolurile principale pe Ali McGraw si Ryan O’Nael, prezinta povestea de dragoste a doi tineri, studenti, ce se casatoresc si au parte de o fericire de scurta durata (tot incercand sa aiba copii, vor descoperi ca ea sufera de o boala incurabila). Drama, lacrimi, suferinta, un tagline celebru – “love means never having to say you’re sorry”  si o coloana sonora de neuitat, aceasta ar fi in cateva cuvinte istoria filmului. Un love story oarecum similar ne propune si Ligia Seman in cea mai populara carte a ei, “Funiile dragostei”, tiparita la editura Cetate Deva, in anul 2008, care impresioneaza prin aceeasi reluare a clasicei povesti de iubire franta inainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. In creatiile sale, “Funiile dragostei”, “Handicapul constiintei”, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii”, autoarea impresioneaza prin capacitatea de a ne oferi o abordare practica a vietii, ideala de altfel, daca ne gandim ca in acest mod ni se transmit adevaruri de mare actualitate. Conceputa sub forma de roman, cu foarte multe dialoguri, relatarea de fata este patrunzatoare si convingatoare, abundenta in conversatii dinamice, vii, interesante. Eroii sunt prezentati obiectiv si numai prin prisma faptelor lor, captivi ai acestora.

“Funiile dragostei” debuteaza cu un eveniment fericit, Balul bobocilor din centrul universitar din orasul T., ocazie de a-i strange laolalta pe cei de care depinde mersul lucrurilor in carte. Intriga amoroasa se contureaza chiar de la inceput, pentru ca exista un cuplu cu care facem deja cunostinta, Anca si Relu, ea studenta la filologie, el la stiinte economice, si altul despre care aflam din relatarile Ancai. Este vorba de Lia Muresan, colega de facultate si de camera cu aceasta si de Florin Plesa, politehnist, amandoi crestini. Din acest moment, curgerea evenimentelor poate fi cat de cat predictibila, pentru ca a fi crestin cu doi ani inainte de revolutia din decembrie 1989 presupune o serie de riscuri. Tocmai aceasta calitate de crestin complica lucrurile si transforma cartea Ligiei Seman dintr-o simpla drama ce s-ar fi putut incadra fara probleme in “Colectia romanul de dragoste”, intr-o pledoarie pentru viata, acceptare, iertare, promovarea valorilor autentice. Odata cu intrarea in scena a personajele negative, Mircea Gabor (“un tanar imbracat cu un costum negru, a carui haina demodata o tot aranja din mers cu o grimasa de nemultumire”) si Mihai Andreescu, nepotul sefului securitatii din orasul T., decorul se modifica, si primele note mefistofelice se fac simtite. Mircea se remarca prin dorinta de a parveni cu orice pret, materializata in colaborarea cu securitatea, Mihai prin frustrarea generata de constientizarea unei iubiri neimpartasite (despre el ni se spune ca este indragostit de Lia, aleasa Miss Boboc cu un an in urma, in prezent prietena lui Florin si marea absenta de la bal, din cauza credintei in Hristos). Asistam la trasarea in nuante de gri inchis a coordonatelor unei societati in miniatura, o societate in care la fel ca in basme, domina eterna lupta dintre bine si rau.

Actiunea romanului se invarte intre caminele de studenti din centrul universitar al orasului T., catedrala din aceeasi urbe, sediul securitatii, casa natala a Liei. Chiar a doua zi dupa Balul bobocilor, in incinta campusului universitar se produce o drama, care declanseaza actiunea propriu zisa. Are loc un accident pus la cale de securitate, in care este ucis Dani, un student crestin implicat in misiunea de transport si distribuire secreta de Biblii. Se ajunge destul de rapid deci, la momentul crucial, definitoriu, cand eroii iau decizia fie de a se aseza de partea binelui, fie de a trece in tabara celalata. Relu, unul din numerosii martori la nedreptatea comisa, alege sa nu taca, in timp ce Mircea realizeaza ca pentru el a sosit clipa cheie, ocazia mult asteptata de a se alia cu securitatea pentru a obtine bani. Drama sa, aceea a omului de rand dornic sa isi depaseasca dintr-o data conditia, renuntand la orice scrupul, il face sa piarda de la inceput simpatia cititorului, iar drumul pe care il traverseaza in carte este intunecat, sinuos, plin de meandre. Misiunea grea a lui Dani va fi preluata de Florin Plesa, un om matur, profund, constient ca odata ce si-a asumat responsabilitatea, “precautia pe de o parte, zelul, curajul pe de alta parte, trebuiau imbinate cu credinta si rugaciuni”.

Printre eroii care oscileaza si in care se lupta doua forte, una productiva, luminoasa, curata, amplificata de dragostea pentru Lia, iar alta intunecata, semanand mai degraba cu un travaliu, aducand cu sine consecintele tragice dezvaluite in finalul cartii, este Mihai. Daca initial, nostalgia iubirii sale pentru Lia ii da putere sa colaboreze cu Florin, sa nu uitam ca el il transporta pe Dani cu masina la spital dupa accident, in continuare, mediul in care se invarte, dublat de o anumita lipsa de sens, de banalitatea unei vieti din care Dumnezeu si orice preocupare spirituala lipsesc, il determina sa se apropie de Mircea, devenind partas la “sansa” de a face rau in mod gratuit si inutil.

Pe de alta parte, revelatia feminina este Anca, personajul care desi in primele pagini pare sa fie in mod categoric opusul Liei, pe parcurs se descopera ca una dintre firile dispuse sa priveasca in propriul suflet si sa inlature de acolo non-valoarea, marsavia, compromisul. In acest context, cuplul Anca-Relu se echilibreaza perfect cu cel format de Lia si Florin, iar dragostea neimplinita dintre ultimii isi gaseste adevaratul sens in cazul celor dintai. Autoarea stie sa accentueze ideea ca in ceea ce o priveste pe Anca, brusca ei convertire, altminteri neverosimila, se datoreaza in primul rand iubirii puternice pe care i-o poarta lui Relu, ajuns la inchisoare tot datorita tradarii lui Mircea, iar apoi prieteniei oferite de Lia. In final, descoperim ca avem de-a face cu un dublu love story, unul concretizat, definit prin bucuria experientei traite, Anca-Relu, celalalt amintind de tragediile antice, distrus prematur, dezumanizant, Lia-Florin.

La fel ca in romanele realiste, despre care Sthendal spunea ca sunt ca o oglinda ce reflecta in mod obiectiv starea de fapt, goana dupa lucrurile materiale il determina pe Mircea, cel ce joaca rolul lui Iuda, sa dea in vileag, exact in momentul cand Lia si Florin se pregatesc sa isi oficieze logodna, secretul legat de ei si de Bibliile ilegale. Urmeaza derularea rapida a evenimentelor, drama generata de hartuirea celor doi de catre securitate, ce culmineaza cu uciderea lor. La o abordare superficiala, am putea spune ca Ligia Seman se foloseste de Romeo si Julieta din Romania comunista doar ca pretext pentru a descrie infernul omului obisnuit, caruia i se mai pune pe deasupra si eticheta de crestin. La o citire profunda insa, vom intelege ca tot ceea ce se petrece in carte este in Numele lui Dumnezeu, iar prietenia, spiritul de sacrificiu, dragostea pentru aproapele, chiar daca ti-a gresit, iubirea pentru parinti se intretes pe acest fundal, argumentand cu realism, absurdul si abisurile promovate de un sistem absolutist si acaparator, ale carui tentacule distrug fiorul sublim al idealului tineretii.

Eroii sunt pana la urma, niste vizionari, ei actioneaza motivati de credinta, de valorile supreme pe care le stiu din Cartea Sfanta, iar forta lor nemaintalnita, in contact cu derizoriul lumii marsave in care traiesc, departe de a se slabi, castiga, in detrimentul pretentiilor omenesti care intr-un astfel de tablou se detaseaza prin ridicol. Faptul ca Mircea si Mihai ajung sa isi rateze partial tinta (“Mircea fusese pionul pe care Dumnezeu il indepartase, impiedicandu-l sa-si duca la implinire planurile prin care Cuvantul Sau ar fi putut fi calcat in picioare”) indica inca o data rolul supranaturalului, de asemenea personaj in roman. Se vorbeste foarte des in “Funiile dragostei” despre Biblie, iar versetele sunt presarate cu discretie, ici si colo, fara a supara, fara a agasa, doar pentru a puncta din cand in cand, treptele pe care trebuie sa le urcam pe calea mantuirii. Personajele se aduna in jurul Cartii, care odata cu moartea lui Dani, ii uneste pe cei ramasi in viata, ajungand sa fie pentru ei o mostenire spirituala, plina de invataturi de suflet. Fiecare percepe aceasta Carte in felul lui, pe unii, cum e cazul Ancai, ii trezeste din starea de pacat si de nestiinta, altora le vorbeste despre pocainta si despre curatire – situatia lui Mihai si a lui Mircea – iar Liei si lui Florin le aduce partasia cu Dumnezeu, unirea cu El, iubirea lucrurilor pe care El le iubeste si in cele din urma, puterea de a accepta sa faca voia Lui, indiferent daca lucrul acesta presupune despartirea si chiar moartea. Rugaciunea lui Florin ramane cat se poate de sugestiva, putand fi foarte bine un lait motiv al romanului: “Doamne, Te rog nu ma lasa sa cedez. Mai bine orice suferinte, mai bine moartea decat sa ma aplec asupra acelei hartii din fata ochilor mei si sa semnez in favoarea fericirii mele personale si in detrimentul fratilor mei, pe care as putea sa-i tradez.” La fel de dedicata si de devotata se dovedeste a fi si Lia, dispusa sa accepte planul Sau pana la capat. “Indiferent ce va fi”, spune ea, “Dumnezeu ne va intari, indiferent ce s-ar petrece, noi stim… stim ca El ne iubeste.”

La o analiza atenta este evident ca pe langa autenticitatea celor intamplate, actiunea din “Funiile dragostei” nu lancezeste nici o clipa, aceasta si datorita stilului in care este scris romanul – cursiv, pe alocuri frenetic si oarecum dramatic, plin de elan si de pasiune constructiva, insa in acelasi timp simplu, prolific si nesolicitant. Cartea se defineste ca o lectura esentiala, ce nu are nimic de-a face cu fictiunea si nu poate fi citita sub nici o forma pentru amuzament ori pentru a uita de plictiseala. Totul trebuie luat in serios, totul se adreseaza sufletului, inimii si mintii. “Funiile dragostei” se detaseaza prin actiunea extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, iar eroii traiesc pe undeva, tragismul si curatia acelor cazuri tipice de martiri, intalnite in special in perioada intemeierii crestinismului. Insasi Lia, rememorand clipele petrecute alaturi de cel ce ii fusese logodnic, ajunge la o concluzie cu valoare de verdict. “De fapt, numai pentru ca el murise ca martir, cu siguranta, in urma mortii lui, Dumnezeu va face sa straluceasca si mai mult lumina Evangheliei. In toate veacurile, in urma martirajului miilor de crestini, in arenele romane ori in timpul inchizitiei ori al altor imprejurari istorice – moartea martirilor nastea valuri mai puternice, mai inalte de alti urmasi ai lui Hristos.” Ca este un martiraj o adevereste ceea ce urmeaza. “Si toata aceasta invioarare spirituala pornise de la consacrarea deplina a lui Florin, care se rugase in noaptea aceea, inainte de a incepe misiunea de transport a acelor Biblii. – Te laud Dumnezeul meu ca alaturi de fratii mei, pot sa-ti spun fara retineri: chiar cu pretul vietii mele, salveaza aceste Biblii scumpe, prin care Tu poti sa faci sa Te cunoasca mii de oameni din acest mare oras universitar.”

Din carte nu lipsesc nici accentele filosofice, in special in ultima parte, atunci cand Lia mediteaza asupra celor intamplate si incepe sa se gandeasca din ce in ce mai mult la trecerea in nefiinta. “Asemanarea dintre persoana ta si o picatura dintr-un val care inoata cu curentul impreuna. Cat de bine era sa stie ca simplul ei gand, simplul ei pas, insemna infinit mai mult in ochii lui Dumnezeu, decat o simpla picatura purtata de curent, decat un simplu zbor de pasare in vazduh.” Desigur ca nuantele filosofice sunt general umane, de bun simt, fara a avea pretentia ca ar putea raspunde unor intrebari esentiale si existentiale. Finalul romanului este apoteotic, iar moartea Liei Gavris se transforma intr-o jertfa ce ii uneste pe fostii ei colegi, candva hulitori de Dumnezeu, acum insa discipoli ai lui Hristos, intr-un fel de confrerie secreta, cladita pe lumina Evangheliei si pe puterea pocaintei.

Ca modalitate de expunere, Ligia Seman foloseste caracterizarea directa (descrierea personajului de catre autor – Lia, “din nou cea mai frumoasa, si pentru aceasta baietii o admirau, iar fetele o invidiau”), autocaracterizarea (personajul se dezvaluie prin propriile ganduri, sentimente si stari sufletesti -”De ce sa fie tot timpul inferior? Pentru ca nu avea bani ca si Relu, ca si ceilalti cunoscuti de-ai lui . Nici macar un costum pentru o seara deosebita?”), caracterizarea indirecta (personajul se detaseaza prin modul de a vorbi, gesturi, comportament, imbracaminte, infatisare, etc.- “Si aceasta impresie se conturase nu numai la vederea costumului pe care-l purta Mihai, mai mult decat elegant, croit dintr-o stofa asemanatoare cu cea pe care Mircea o vazuse purtata doar de profesorii sai in momente festive. Ochelarii cu rame subtiri, negre, in contrast cu fata alba, prelunga, ii evidentiau parca mai mult decat altceva aerul de intelectual”), caracterizarea de catre celelalte personaje – care-si exprima opiniile, parerile, gandurile despre personajul aflat in atentia autorului (“Ajunse fata in fata cu Relu. Din nou remarca faptul ca arata bine”; “Pentru Florin, fiecare clipa traita in viata aceasta insemnase Cristos, insemnase proslavirea Lui”).

Ar mai fi de remarcat ca “Funiile dragostei” nu este scrisa intr-un stil greoi, ci intr-un stil, modern, antrenant, insa laborios, care reuseste sa-l introduca pe cititor in universul unor tineri ce lupta pentru propriul lor ideal. Usurinta in exprimare a Ligiei Seman demonstreaza autenticitate si puterea de a stapani un limbaj bine cristalizat, pe un fond liric, pe alocuri pedagogic. Indiferent ca este vorba despre dragostea agape sau cea eros, cuvantul cheie este convertire, atat in planul limbajului si al continutului, cat si in cel al metodei si al tehnicii de realizare. Avem de-a face cu o carte sentimentala, romantica, populara despre un cuplu tragic, fara a cadea insa in banalul “best seller-urilor” ce se citesc in tren sau in avion. Dragostea innobileaza si purifica totul si are puterea de a depasi complicatiile ivite. Dupa obstacolele intalnite si sacrificiile facute, el si ea au sansa de a se intalni in ceruri, asa cum isi dorise Lia, atunci cand ca o presimtire a evenimentelor ce aveau sa urmeze, a propriei morti, are o premonitie, o viziune, gandindu-se “cat de frumos ar fi fost ca impreuna, ea si Florin, tinandu-se de mana, sa paseasca amandoi in fata zambetului Mantuitorului.” Asa se si intampla, pentru ca Lia i se alatura logodnicului ei in viata de dincolo, lasand in urma iertare si impacare. Suntem martorii unor evenimente plasmuite de dragoste, astfel ca nu exista loc pentru regrete, pentru ura, pentru pareri de rau. Iar lectia pe care o invatam este una simpla si la obiect – “love means never having to say you’re sorry.”

Popularity: 9% [?]

On the 3rd of May 2009 there will be three years since the still unsolved disappearance of graphic designer Iulian DUNA, in the Metropolitan area of Seattle, WA. Graduate of the School of Arts (Belle Artes) from Cluj Napoca (Romania)  class of graphic design, Iulian DUNA starts his journey into his profession at UBISOFT ROMANIA, a company specialized on graphics and animation for computer video games. His talent, the work and his dedication that he proves while working to perfect his art will eventually bring to “Iulica” – a nickname that everyone knows Iulian DUNA – a recognition in the professional circles, from experts in plastic arts.

Being at the age when relationships are done relatively easy, Iulian DUNA – being 28 years old at the time – starts in October 2005 a friendship with Ana GABRIEL (presently 43 years old) , an US citizen of Romanian roots. At the end of that year he receives the tourist visa for USA, and in January 2006 he arrives in America, where for his first two weeks he lives in NY. In February 2006, after a ten day visit to “The Fabulos Las Vegas”, Iulian and Ana settle themselves in Seattle, in the house of Ana’s relatives: Constantin Adamovici and Nina Toma, who offers them accommodation.

For the young graphic designer and his girlfriend will follow a time of great tensions and small fights which surprisingly doesn’t end in complete separation, but only in temporary break-ups, during which she decides to sleep over night with her friends.
“Wednesday morning I reminded him that during the evening we will not see eachother, but I invited him on Thursday afternoon to my place of work, where, after the opening night a party will follow, and I suggested him to dress appropriately / accordingly ”
He said “OK”.
“We wished a nice day exchanging a small kiss”, remembers Ana, in 2006. It was the last time when “Iulica” and his girlfriend get to meet each other, because unexpectedly , on May 3rd Iulian DUNA disappears.

The family starts the process of finding him, by alerting the Romanian Embassy in the USA, an action left to date without any answer. All that his mother and his sister – left in Romania  can gather as information is the fact that Ana and Iulian had a new fight on the evening of May 2nd, ended with Ana leaving the place to sleep with some friends in the town. In the next morning, since the bicycle with which “Iulica” made his trips to and from work is missing, Constantin and Nina draw the conclusion that “Iulica” went to work. They did not get suspicious until late evening , when “Iulica” doesn’t show up, at home, back from work.

The missing incident is then announced to the Seattle PD, but the answer received is one of the nature of not bringing any comfort, but to raise more worries: even though “Iulica” is in the data base for missing persons, an investigation cannot be started. The reason : Iulian DUNA is an adult that left of his own free will that domicile, which implies the fact that he no longer wants to get in touch with the family (from Romania) – a plausible story for Seattle PD. It however remains to be explained how the communication between him (Iulian DUNA) and his family back in Romania stopped, as well – a communication that was done from America weekly by Iulian DUNA either on e-mail, or by electronic messenger. More than that, his mother and his sister remembered their last conversation with Iulian in which “Iulica” was kind of disappointed that after over three months since he was in “The Promised Land” he was not capable to find the dream job he wanted, or at least a suitable job for his skills.

That was then, and now, the present looks exactly the same. In the last six months, tired and disappointed of so many tries with no results what so ever, the two women – his mother and his sister – have no more power to fight; they accepted the faith and all that they can do is to hope and to think of different scenarios ,… In their opinion Iulian DUNA is either the victim of a severe depression, generated by loneliness, and the lack of financial and moral support, or he was killed, if he associated in America with the wrong crowd.

The story of the graphic designer has been portrait ed on both ends of the Atlantic, in mass-media, in Romania, and in the US, due to the efforts of his family who informed Romanian TV News Channel “Antena 1″, in Romania. His story was presented by news-papers and Romanian ethnic magazines like “Clipa”, “Gandacul de Colorado”, “Romanian Times”, “Clujeanul”, “Sibianul”, “Adevarul”, “Averea”, “Libertatea”. At the same time FBI was involved, and started an investigation: there were taken statements from people that knew Iulian, and with whom Iulian had contact prior to his disappearance; also DNA samples were taken, studied, and were been stored for identification purposes. Ana Gabriel was also heard by an FBI Special Agent in connection with her boyfriend disappearance.

We got in contact with Ana ? Iulian’s last girlfriend in US ? and she gave us her opinion, with respect to the plausible facts, in her understanding: it is either an abandonment case, or an inexplicable decision on Iulian’s part to cut off all links and relationships with family, friends, and acquaintances. Also an accident may be the explanation, followed eventually by an amnesia, or even a severe depression. She does not dismiss the suicide version.
Together with a cousin of Iulian who’s settled in the US, Ana states that she tried to hire a PI to go on and reveal what happened. Unfortunately the retainer and the cost of the PI for his services were huge above her financial possibilities, or Iulain’s family budget  this in part because without status in the US, Iulian had no credit cards, no SS#, no medical records, nothing to trace down, … In conclusion : Since the Summer of 2007 nothing has been heard on this matter.

Now, Ana keeps in touch regularly with the sister and the mother of his disappeared boyfriend. Also the mother and the sister of Iulian keep in touch with Iulian’s cousin that lives in US, as well as with Mrs. Nina Toma, his former landlady. In a mixture of contradicting feelings, going from frustration to hope, missing the loved one and the lack of power to help, desperation and contempt for the way in which the local authorities understand to bring their help to the table, the two desperate women are at the end of their ropes, emotionally. They consider that there is nothing to be done, for them. They have only one wish: for him to show up, to receive a sign from Iulian … or at least to have confirmed his death, so a proper Christian burial can be started. Unfortunately, the more time goes by, the two women understand that there is no one else, but God to help them in their ordeal. Their main disappointment goes towards the Romanian Embassy in the US, but they are upset also on the low priority of the FBI investigation in the case of their son and brother.

There are already three years since the events took place, and Iulian didn’t showed up, and news about him are as well, inexistent. Still, in the heart of his mom, and his sister, the memories didn’t fade, but contrary, continue to be as vivid, and as intense, as in the day the entire nightmare begun. Iulian’s image remained and will further remain alive, in their hearts : an active individual, surrounded by friends, full of life, with a great sense of humor, a socialite bearing full confidence in his talent and in his inner values, a true artist ” as he proclaimed himself ” who dreamed to go to America, to work for Disney, to accomplish himself as a professional and to leave his mark in the field of computerized graphics .
Beyond of the border of memories, among tears, bitterness and sadness, in the mind of his family still stands a question mark: who would have deprived “Iulica” of his freedom, to just profit on his brilliant already recognized talent as a graphic designer .

If there are people who have information about Iulian Duna, we kindly ask them to write us at the following e-mail address: justitia@justice.com

Popularity: 41% [?]

by Roxana Curpas

www.phoenixmission.org

Constantin Sperneac-Wolfer s-a nascut in “vestul civilizat” de pe malul Begeului, in Timisoara, iar destinul sau actual – acela de banatean, cetatean roman si german, membru al comunitatii europene incepuse sa se contureze inca din copilarie. Pe atunci, prin anii ’60, Banatul mai pastra ceva din diversitatea monarhiei austro-ungare, asa ca el a avut sansa sa creasca intr-un mediu absolut multicultural si sa vina in contact cu limbi si culturi diferite – maghiara, sarba, ceha, germana, idis, etc.

De cand se stie, pe Sperneac-Wolfer l-au fascinat departarile, necunoscutul, noul, de aceea de la bun inceput, dar si in plina perioada ceausista ?-cu toate ca nu trecuse niciodata granita inainte de anii ’90 – s-a simtit ca un european avant-la-lettre, convins fiind ca va gasi pana la urma, “lumea larga” pe care o descoperise in lecturile sale filosofice si la care visa. Totusi, odata ajuns in Germania, dupa revolutia din Romania – la care a luat parte direct – nu a aflat acelasi spirit larg european, cultivat in Timisoara sa natala.

La ce varsta v-ati decis ca doriti sa studiati dreptul si de ce? Unde ati studiat si in ce perioada? De ce v-ati orientat spre avocatura? V-a influentat cineva in alegerea profesiei? Cine a fost modelul dvs. ca student si apoi, ca tanar avocat?

Cred ca in cazul meu, alegerea profesiei este cumva legata de spiritul orasului in care m-am nascut. La 18 ani, cind trebuia sa le comunic parintilor – absolut ingrijorati de dezorientarea mea profesionala din acel moment – ce anume intentionez sa studiez dupa liceu, nu aveam inca un raspuns. Nu stiam decat doua lucruri, dar le stiam foarte bine.

In primul rand, voiam sa fiu cat mai departe de casa ! Iasul m-a salvat atunci. In acest oras exista una din cele patru facultati de drept din tara, iar distanta fata de Timisoara era de aproape 16 ore de mers cu trenul. In al doilea rand, nu vroiam sa imbratisez o meserie prin care sa fiu obligat sa intru in partidul comunist sau sa ma aflu la dispozitia altora, oameni ce ar putea sa-mi impuna cum sa traiesc si sa gandesc. La vremea respectiva, in Romania dictaturii comuniste, o singura meserie iti permitea o relativa libertate profesionala si intelectuala – avocatura.

Aceasta profesie era considerata ca un bibelou de portelan, de care de fapt, nu ai nevoie, dar pe care il pastrezi, pe de o parte, ca sa nu zica lumea internationala ca tocmai Romania nu are un sistem juridic independent, iar pe de alta parte, si ca “lada de gunoi”, ce permitea “trecerea pe linie moarta” a celor care se poticnisera in sistemul politic existent. Cand am terminat facultatea la Iasi si am inceput sa profesez ca avocat in Radauti, la 24 de ani, eram unul dintre putinii si printre cei mai tineri avocati veniti direct de pe bancile scolii. Cei mai multi dintre colegi – la fel si in alte barouri – erau fosti jurisconsulti, judecatori, procurori, militieni cu stagii de drept la fara frecventa, care avusera ghinionul de a nu fi placut cuiva din partid si prin urmare, fuseserea direct catapultati la “lada de gunoi” a avocaturii, asa cum se spunea in jargonul acelor ani.

Ce s-a intamplat dupa absolvirea facultatii, cum ati evoluat? Ce specializari aveti? In ce consta job-ul pe care il faceti in prezent?

Dupa Radauti, au urmat alti ani de avocatura la Lugoj si Timisoara, unde lupta pentru clienti, si prin asta vreau sa zic lupta pentru existenta, era extrem de grea pentru stagiarii fara “pile si relatii” cum eram eu. Plafonul maximal de castig era limitat pe luna, la suma fabuloasa pe atunci, de 3.000, 00 de lei, dar nu exista un plafon minim de incasari – capitalism pur ! Nu atat in studentie, ci fiind avocat stagiar, am invatat ce este foamea, nereusind uneori sa-mi castig nici macar banii pentru bucata de paine din ziua respectiva sau ca sa-mi platesc gazda. Dar eram liber si aceasta conta; liber sa profesez o profesie liberala fara clienti, sa citesc carti pe care nu le citea nimeni, sa umblu in natura, lucru care nu interesa pe nimeni, sa iubesc la modul deschis, acolo unde ceilalti cautau doar avantajele unei pozitii sociale adecvate. Atunci am invatat ca in viata, lucrurile cele mai minunate le primim de fapt, gratis.

Imediat dupa Revolutie – dupa sapte ani de avocatura in Romania – am fost tentat sa intru in viata politica, dupa ce in sfarsit, mi-am vazut implinit visul caderii dictaturii comuniste. Am fost printre primii care inca in zilele in care se tragea la Timisoara, am participat la intalnirile partidului liberal, ce se tineau pe atunci intr-o camaruta dosnica dintr-o cladire darapanata din cartierul vechi. Imi inchipui ca poate as fi avut ceva sanse sa avansez in viata politica  cel putin, la nivel local si regional. Participasem nemijlocit la Revolutie, nu eram membru de partid, facusem parte din diferite grupari, sa le spunem dizidente, cum era cea a “Dialogului” din Iasi, unde scriam in timpul studentiei, fusesem de cateva ori convocat si amenintat cu represalii de securitate, in Radauti si Timisoara etc. Mi-am dat insa seama imediat ca nu un succes politic de scurta durata, ci doar o pregatire profesionala serioasa este adevarata mea sansa sa ma implinesc ca om si ca profesionist. Am hotarat asadar, sa fac studiile juridice in Germania, cu atat mai mult cu cat urmasem – ca singurul elev roman – scoala generala cu limba de predare germana si eram in stare sa inteleg textele de specialitate.

Cand am inceput al doilea studiu in Mannheim, m-am axat pe dreptul administrativ si constitutional, materii juridice care au contribuit la transformarea Germaniei in doar catva decenii dupa razboi, intr-o tara democratica si stabila economic, asa cum imi inchipuiam eu atunci, Romania postrevolutionara. La aceasta s-a adaugat dreptul ecologic, reprezentand o alta aplecare a mea spre natura si drumetii. Din pacate, daca vroiam sa raman pe o astfel de specialitate ca avocat, dupa terminarea studiilor, sansele sa-mi intretin familia si cei doi baieti erau minime, avand in vedere preturile extrem de reduse, prevazute pe atunci, in tariful avocatilor germani.

Cu toate ca am facut practica in calitate de procuror si judecator, respectiv am lucrat ca stagiar in administratia publica, marturisesc ca spiritul liberal, adus din Timisora m-a inspirat si de aceasta data si in cele din urma, am decis sa renunt sa mai caut un post in justitie sau administratie, continuand in liberala avocatura.

La 35 de ani, cati aveam dupa absolvirea celui de-al doilea an de studii de drept, sansa de a gasi un job ca avocat angajat era atunci ca si astazi, aproape nula; iar fara experienta profesionala, nici o banca nu mi-ar fi finantat deschiderea unui birou privat de avocatura. A trebuit sa ma reprofilez pe materii noi si foarte speciale – dreptul impozitelor, drept financiar, comercial, etc. Am continuat sa studiez, sa invat, sa ma perfectionez, atat in Germania – in Mannheim, Heidelberg si Tubingen – cat si in strainatate – in Anvers si Rotterdam. In cele din urma, am fost angajat la cel mai mare si mai important birou de avocatura din Germania, la momentul respectiv. Experienta unui birou international cu peste doua mii cinci sute de avocati angajati, avand sedii din Tokyo pana in Shangai, Milano, Praga, Londra si Bucuresti! Am avut ocazia sa invat enorm, dar si sa-mi vad tara natala de pe “celalt mal”, insotind investitori marcanti, in Romania.

Am lucrat apoi, intr-un birou de avocatura britanic international “Lovells”, tot in Frankfurt, pana cind am preluat conducerea departamentului juridic al unui birou de experti contabili si in taxe, de marime mijlocie, din cea mai frumoasa regiune a Germaniei, Baden. In 2004, m-am “privatizat”, deschizandu-mi un birou in orasul visurilor si al cartilor mele de adolescent: Baden-Baden. Mentionez doar ca in acest oras – fosta capitala de vara a Europei in secolele trecute – se gaseste capela mortuara a ultimului domnitor al Moldovei – Sturza, capela apartinand Mitropoliei Moldovei si in care se tine in mod traditional, slujba ortodoxa in limba romana. In sfirsit, gasisem amestecul ideal cautat de atatia ani : cultura, natura, spirit national sanatos.

Este adevarat ca doar cei bogati apeleaza la serviciile unui avocat specializat pentru a-si intocmi testamentul? Mai mult decat atat, este optionala prezenta avocatului atunci cand vine vorba de intocmirea testamentului? Este la moda in ziua de azi sa iti intocmesti testamentul on-line? Cat de sigura este aceasta procedura?

In Baden-Baden, desigur ca si clientii au un anumit nivel si in consecinta, tema intocmirii unui testament este deosebit de interesanta, atat ca materie, cat si ca onorariu. Dar clientul meu ideal nu este neaparat cel bogat, ci cel international, care imi ofera posibilitatea de a ma ocupa de aspecte juridice noi.

Acesta este si motivul pentru care ofer consultanta in domeniul testamentelor in mai multe tari, in special clientilor care au avere sau domiciliul in Germania, respectiv avere in strainatate, dar si romanilor din Germania, cu avere mostenita in Romania.

Atunci cind ma refer la consultanta in acest domeniu, inteleg nu doar redactarea unui testament, ci si consultanta legata de aspectul impozitului pe mostenire, impartirea averii, vanzarea acesteia, desfasurarea de procese legate de mostenire, etc.

Ce face de obicei, un executor testamentar? Ce raspundere morala presupune calitatea de executor testamentar? Ce avantaje au cei care apeleaza la serviciile unui executor testamentar specializat? Ati trecut si prin momente mai stanjenitoare, mai complicate la deschiderea unei mosteniri?

Este adevarat ca una dintre calificarile mele si in consecinta, unul din titlurile protejate profesional purtate de mine este aceea de executor testmentar. Aceasta inseamna ca sunt insarcinat de defunct, respectiv de instanta competenta, sa ii folosesc averea dupa moarte, conform vointei sale. Poate fi vorba de infiintarea unei fundatii sau de gestionarea unui firme pana la majorat, atunci cand copiii mostenitori sunt inca minori sau de impartirea mostenirii conform ultimei vointe a defunctului.

Vorbind despre contracte, cat de veridic este faptul ca o singura virugla poate da loc la interpretari diferite intr-un contract? Ce ne puteti spune despre urmarile ambiguitatii limbajului contractual, cum ar fi folosirea lui “si,” “sau,” “fiecare”? Cum comentati ambiguitatea sintactica intr-un contract? Care sunt cele mai frecvente greseli pe care le-ati intalnit in ceea ce priveste intocmirea unui contract?

Cea mai frecventa greseala – mai ales privind activitatea firmelor romanesti in Germania – este aceea de a nu face nici un contract sau de a folosi contracte tipizate, care nu potrivesc in nici un fel. Costurile de proces si mai ales, riscul de a pierde sunt de cateva ori mai mari decat taxa platita la inceput unui avocat specializat sa intocmeasca un contract bilingv, cu toate clauzele necesare. Principiul meu este acela de a evita procese in viitor, prin redactarea unor contracte viabile, in care se regaseste vointa partilor.

De cat timp va ocupati de falimentul firmelor si cate cazuri solutinati cu aproximatie lunar/anual? Ati publicat ceva in acest domeniu? Cat dureaza si in ce consta procedura de declarare a falimentului unei firme?

Este adevarat ca am dreptul, mai bine zis privilegiul, de a fi admis in listele de sindici cu titlul de administrator/lichidator al instantelor din Heidelberg, Mannheim si Ludwigshaven, dar marturisesc ca evolutia buna a economiei germane pana la inceputul acestui an a facut ca materia restructurarilor de firme si a fuzionarilor sa fie mai intersanta si mai lucrativa decat lichidarea lor, asa ca acesta este domeniul in care am fost activ cu precadere, in ultima perioda. Daca actuala criza va conduce la falimente si care vor fi consecintele, va trebui sa intrebam un oracol.

Care ar fi primul lucru pe care l-ati propune pentru imbunatatirea legislatiei comerciale?

La acest punct trebuie sa va marturisesc o mare dezamagire – in toti acesti 19 ani care au trecut de la revolutie, nu am reusit sa stabilesc o legatura profesionala cu colegi sau institutii in Romania.

Acum cativa ani, le-am facut o oferta multor camere de comert si industrie din Romania privind colaborarea, livrarea de materiale de drept economic si comercial, sustinerea de cursuri si schimburi de informatii juridice, etc. Nu am primit decit un singur raspuns, ca si confirmare de primire. Acelasi lucru l-am inregistrat si anul trecut, cand le-am scris mai multor (circa 37) barouri de avocatura din Romania, propunandu-le colegilor interesati un schimb de infomatii pe dreptul german, sprijin privind materiale juridice pentru eventuale lucrari de doctorat, colaborarea pe cauze privind intesesele clientilor in Germania sau Romania, etc. Am primit doua raspunsuri de confirmare si atat.

Se pare ca nu exista nici cel mai mic interes in acest sens, cu toate ca in Romania, cu cateva exceptii privind in parte dreptul economic si comercial, celelalte materii de drept – in special dreptul procesual, civil si succesoral provenite din perioda de origine a Codului Civil Roman de la sfarsitul secolului 19 – sunt total depasite. Ma mir ca nu se intelege ca legislativa si jurisprudenta sint atuuri foarte importante in concurenta globala internationala, mai importante chiar decat infrastructura si avantajele de taxe oferite investitorilor straini, asa cum s-a practicat in mod traditional pana acum, in Romania.

Pe de alta parte, se incearca sa se inventeze ceea ce exista deja demult in dreptul european. Rezultatul? Comisia Europeana releva ca principalele carente ale Romaniei se afla tocmai la nivelul sistemului de drept. Dar si fara sa intram in detalii “tehnice”, este suficient sa ne intrebam cum arata accesul la justitie al omului de rand din Romania, care sunt costurile legate de aceasta, in cat timp se solutioneaza o cauza, in ce conditii se poate executa sentinta. Raspunsul cred ca il cunoastem cu totii, cei care mai avem prieteni sau cunostinte in Romania.

Care sunt cele mai riscante si mai obositoare aspecte in activitatea dvs. profesionala?

Activitatea mea pare interesanta, la prima vedere. Intre timp, am dobandit prin cursuri si nenumarate examene, calificari deosebite:  dreptul muncii, dreptul falimentului, dreptul impozitelor, dreptul mostenirilor, etc. Comunic personal sau la telefon si electronic cu o multime de oameni zilnic, rezolv o multime de probleme exterm de interesante si mai ales diverse, incepand de la consultanta firmelor pana la intocmirea unui testament privind uneori, averi considerabile, etc. Dar munca este stresanta, presupunand o raspundere profesioanla extrem de mare. Cea mai mai mica neatentie poate costa enorm. Iar capitalul biroului si al meu personal -singurul, de altfel – este extrem de fragil, si anume increderea clientului.

Avantajul meu fata de colegii din Germania care pratica avocatura la modul “clasic” sa-i spunem, este experienta dobandita in Romania, care ma ajuta sa caut si sa gasesc de fiecare data, in cele mai deosebite situatii, solutii creative de rezolvare. Desigur, ma ajuta si faptul ca m-am ocupat in acest rastimp de 25 de ani, de cand am fost numit avocat stagiar la Radauti in 1984, de multe domenii juridice si sunt in masura sa ofer solutii variate si pragmatice, in cele mai multe situatii. Deviza mea este: nu dispera niciodata, trebuie sa mai existe o cale !

Sunteti multumit de realizarile profesionale pe care le-ati avut pana in prezent? Ce va place si ce va displace cel mai mult in munca dvs.?

Sunt multimit ca am reusit in ultimii ani, in pofida unui ritm inebunitor de munca, sa aprofundez si alte sisteme de drept, in asa fel incat in prezent, sunt in masura sa ofer consultanta in limba de specialitate, in drept spaniol, italian si francez. Sunt de altfel, si membru in asociatiile de juristi respective, fiind informat cu privire la tot se se intampla in celelalte sisteme de drept european. Mi-ar place sa deschid intr-o buna zi, birouri de consultanta in acele tari. Cine stie, daca as gasi un partener potrivit si o nisa speciala in consultanta -de exemplu, dreptul succesoral international – mi-as dori sa fac un prim pas in afara Germaniei, cu birouri pe piata internationala de consultanta.

Ce le-ati recomanda absolventilor de drept care intentioneaza sa inceapa o cariera in domeniul dreptului comercial?

Admir tinerii romani veniti in vest la studii, care muncesc enorm si sunt hotarati sa se dezvolte profesional. Imi amintesc ca in timpul studentiei, citeam cu cei mai apropiati colegi si prieteni textele lui Iorga, despre centrul de studii infiintat de el in Italia, respectiv ideile lui Parvan privind autonomia universitara in Romania, de dupa Unirea din 1918. Cred ca acelasi patos il regasesc si la acesti tineri. Trasaturile de caracter ce se desprind din textele amintite mai sus, consider ca le regasesc si la ei.

Ce hobby-uri aveti? Cat de des vizitati Romania? Ce mesaj ati dori sa le transmiteti romanilor, indiferent ca se afla in Romania sau in alta parte a lumii?

Hobby-urile mele – calatoriile, filosofia si teologia-  le-am integrat in profesia mea. Nu las clientul sa vina la mine la birou, ci ma deplasez la el, deci calatoresc, iar in tren sau in avion citesc carti de filosofie. Pana sa ajung la destinatie, intru in cele mai deosebite biserici si/sau muzee pe care le intalnesc.

Doresc sa ii incurajez pe cei au emigrat sa inteleaga ca prin munca si seriozitate se poate obtine orice, chiar daca fructele vin tirziu; in lumea valorilor insa, niciodata nu este prea tarziu.

Romanilor, in special celor tineri aflati in tara, le adresez indemnul de a profita de pe urma aderarii tarii noastre la UE. Sa incerce cat mai multe experiente profesionale internationale si sa-si verifice competenta la acest nivel. Nu job-ul obisnuit, de acasa, ci faptul de a-ti putea castiga in mod onorabil si profesionist painea in vest, este adevarata masura a lucrurilor, dupa parerea mea. Sa nu le fie teama de aceasta experienta. Aventura cunoasterii este intotdeauna fascinanta!

Popularity: 36% [?]