Revista ARMONIA

by Eugen DORCESCU
1 ianuarie 2010
Timisoara

Volumul de versuri al lui George Roca – bine cunoscut ziarist român ce vietuieste în Australia – , volum ce da titlul acestui modest comentariu, aparut la Editura Anamarol, Bucuresti, în toamna anului trecut, aduce o experienta literar-existentiala foarte interesanta, din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, în ce priveste relatia scriitura virtuala – scriitura de factura traditionala. Cele doua versiuni se afla într-o relatie deopotriva de alternanta si de concomitenta, ba chiar de necesara complementaritate, una sprijinind-o si declansând mecanismul celeilalte, atunci când rolul aceleia sau al celeilalte, în reconfigurarea si revigorarea eului, s-a încheiat (pentru moment). Apoi, sub raportul tematic. Doua par a fi motivele majore ce genereaza discursul – nostalgia (forma atenuata a dorului si a melancoliei; sa se vada Nostalgie, Transilvania, Ardeal etc.) si reveria (modalitate imaginara de acces imediat la un loc si într-un spatiu îndepartate, greu tangibile): „Încercam cu totii sa supravietuim/ în secolul acesta al turbulentei/ creându-ne în imaginatie/ mici insule/ unde evadam atunci când/ nu mai putem face fata/ uraganelor si cutremurelor/ care ne înconjoara…”(Insula fericirii).

În fine, ceea ce defineste, as zice esential, acest text este atitudinea, perspectiva poetului asupra propriei vieti, asupra semenilor, asupra mediului natural si social, asupra existentei în genere. Într-o vreme a enunturilor sumbre si dezamagite, a disperarilor postromantice, post expresioniste, post existentialiste, George Roca are curajul de a fi optimist. El priveste în jur si în sine cu încredere, cu seninatate, aratând ca ar putea exista, totusi, lirism si în afara tristetii (reale sau mimate), precum si în afara încrâncenarii: „În fiecare dimineata/ când ma trezesc, ma bucur/ ma bucur ca e soare/ ma bucur ca e înnorat/ ma bucur ca traiesc…” (Ma bucur). Pe de alta parte, într-un timp al experimentelor prozastico-poetice, autorul are temeritatea de a ramâne limpede, inteligibil, colocvial. Are îndrazneala de a fi, pe cât de modern (ca un expert al deplasarilor în spatiul virtual), pe atât de cald si de reverentios în raport cu traditia: „Un fulg e Eminescu,/ altul Alecsandri,/ Cosbuc, Blaga si Labis/ si câti oare-or mai fi/” (Poezia iernii).

Ragazul, îndeletnicirea scrisului cu condeiul pe hârtie (poezia ca «evadare», cum însusi o numeste) îl vindeca, pare-se, de excesul plutirii în virtual, dupa cum, invers, dupa un rastimp de lentoare a gândului si a cuvântului, adâncite în ele însele si autoreflectate cu migala, este reintegrata, decis, conditia de internaut, asa cum sugereaza, pare-se, chiar un «dialog poetic» la mare distanta: „(MrG)/ Ce mai faci,/ ce mai zici ?// (Lady Di)/ Nu mai zic,/ nu mai fac nimic de la o vreme…/ mut lumina de la soare la umbra/ sa nu se ofileasca…” (Dialog cu Lady Di). Sau o sagalnic-ironica (auto)ironie cu iz parodic: „Iubito, ti-as trimite-n dar/ Toti ghioceii care-apar/ ?i florile de pe câmpii/ Dar unde esti, de ce nu vii?” (Ghiocei de’ntâi april – Unei poete pierdute în spatiul virtual al internetului).

Dar visul, visarea, amintirea, dorul dainuie, calme si rabdatoare, cerându-si, din când în când, dreptul la expresie. ?i, o data cu ele, dainuie, rezista diverselor ispite ale modelor, aspiratia spre valorile perene ale poeziei, ale acelui tip de poezie ce-si propune, în primul rând, daca nu exclusiv, sa cânte, sa descrie, sa încânte. Un text frumos, unul din cele emblematice pentru acest volum, ni se pare a fi Îmbratisare: „daca te-as întâlni/ ti-as spune/ sa te prefaci într-un avion// tu,/ pentru a-mi face pe plac,/ ti-ai desface bratele/ si-ai plana lin spre mine// eu/ m-as preface în pasare/si apropiindu-ma de tine/ ne-am împleti aripile/ într-o îmbratisare de suflet si trup/ mângâindu-ne tandru/ pâna când am simti/ simbioza iubirii noastre…”

Este de-a dreptul frapanta aceasta irumpere în modernitate a unui tipar mult frecventat cândva, cvasi-vetust, este surprinzatoare si demna de interes orientarea unui temperament, racordat la sistemele de comunicare de ultima ora, spre linistea, spre contemplativitatea si rostirea melodios cumpanite ale poeticitatii clasicizante.

Volumul este prefatat, cu caldura si competenta, de doamna Maria Diana Popescu si postfatat, în acelasi fel, de Constantin Malinas. Conceptia si realizarea copertei apartin autorului.