Revista ARMONIA

CRONICA LITERARA: „NUNTA NEAGRA” DE GHEORGHE ANDREI NEAGU

Iulian BITOLEANU

Poetul focsanean Gheorghe Andrei Neagu a iesit la rampa în 2010 cu volumul de versuri „Nunta Neagra” (Editura Valman, conditii grafice excelente), un fel de poem lirico-dramatic, cu macrotema – iubirea, careia i se subordoneaza fericirea, nunta si extinctia. Ne distantam de eticheta balada culta, deoarece autorul nu ramâne captiv trecutului, unui timp mitic, primordial, medieval; narativul nu se expliciteaza, iar personajele nu se individualizeza, sunt mai degraba purtatoare de idei, sugestii, ori masti lirice.

Practicând cu fervoare descriptivismul magic, eul poetic imagineaza un scenariu cu un cuplu erotic, ce s-ar dori armonios, numai ca apar unele impedimente:

Ba unul dintre miri aduce a strigoi (p.5);

Ba modul existential specific miresei nu poate fi cel uman ci doar unul vegetal;

Ba protagonistul a fost eliminat, substituit printr-altul, la propunerea unui „tribunal” transcedental…

Într-un decor aproape paradisiac („Din padurea adormita/Potopind cu aburi zarea/Norii drumuri conturau/Zamislind carari de visuri” p.5) Se înfiripa motivul (eminescian) asteptarea: „O astept ca altadata/Sa se nasca din copaci…/Si cu buze, ochi de maci/Se aprinde iar padurea”, p.5, corelat cu antropomorfizarea naturii. Asemenea eroinelor romantice, cea dorita cu înfrigurarea se exceptionalizeaza prin doua trasaturi: iluminarea codrului si semnarea unei coregrafii nelumesti („Într-un vals nebun…”).

Prin adolescentism si diafanitate, emotia întâlnirii pare decupata dintr-un pastel sentimental: „O astept scaldat-n spume… /Îi vad ochii ca de smoala, /Licar de petala/Un sarut suav de bruma… /O astept în pragul tainei”, p.6.Poetul extrage ce îi convine din erotica universala, cu iz Lamartinian: limbajul indicibil al îndragostitilor, sarutul patimas, lacrimile fericirii, cararea si fuga dincolo de lumea dezlantuita: „Ea alearga-n calea verde/Strajuita de copaci,/Ciuta ce se teme”.

Tehnica poetica si experienta îi permit autorului sa nu vireze într-o directie plauzibila; dimpotriva, dialogul si metaforele feminitatii fertilizeaza discursul poetic. Propunerea – ispita „Sa fugim” este brusc respinsa „A fugi nu se cuvine” (p.7), ceea ce confera dramatism: „Arde lumea vegetala” (p.9), pe culmile comparatiei „Cerul, rosu, ca o rana”, domeniul celest accesând nefirescul, anormalul. Luciditatea mirelui se disipeaza în fata evenimentelor si sentimentelor majore, astfel ca decuplarea devine iminenta: „- Nu te pot lua, ramâi/Fii a lor, Cum ti-e ursita”, p.8, desi Nunta intrase pe fagasul favorabil: „Vin nuntasi lalaind/Întregind alaiul”, p.13. Episodul cel fast nu se deruleaza în tonuri eminesciene (Calin, file de poveste), nici cosbuciene (Nunta-n codru) ci în maniera funebra, rezumativa, antitetica. Ca în tragediile antice, exista o monada, un for al zeilor, unde se iau decizii capitale. Poetul simuleaza ludicul nuntial, îsi însala lectorul, dinamitând supozitiile inducând elemente – surpriza: „Fata plânge-ncetisor, din pricina lui cel ce nu a venit”. Timpul nu mai raspunde la comenzi epicureice, îsi acorda o marja de eroare si se tragicizeaza:” în clipele când se ucid iubiri”. Ambiguitatea atinge cote paroxistice: „Iar mirele e altul”, spre stupoarea asistentei, complacuta în desfatari bahice: „- Hai sa mai bem cinstiti meseni!/Îndeamna Ura si Pacatul”.

Rostirea poetica mixeaza prozaismul, oralitatea, („Cata”, „la pânda”, „ma-mbie”, „de prisos”), fara a glisa în desuetudine, caci în secunda urmatoare creatorul arunca navodul în ape metaforico-simbolice. Respingând situatiile confuze, Areopagul enunta verdictul: „- Sa piara!” (Mirele initial – n.n.). Un altul multiplicat îsi revendica trofeul feminitatii, pe cai agresive: „Sticleste lama de cutit/Nesabuinta iat-o vine” p.13. Fericirea filtrata prin eros sângeros („- Ati ucis… un glas/Zbor de inima pura…”), cu excluderea rivalului, dureaza cât o pânza de paianjen. În partea finala, se amalgameaza deliberat fâlfâiri eminesciene („A fost odata ca-n povesti”) cu cele labisiene („La ceas nepotrivit”, p.14, „Si-as vrea sa plâng”), bulversând înca o data orizontul de asteptare al cititorului…

Înlaturând crusta erotica, esti întâmpinat de o constelatie de simboluri decriptate în diferite coduri – neoromantic, neomodern -, purtatoare ale sigiliului artisticitatii, talmacind, teza ca Artistul (mirele 2) ar trebui sa se dezica de eul social (mirele 1), spre a se logodi cu Poezia (emotiva, lacrimogena mireasa), eveniment cu reactii diferite, la doua paliere: al nuntasilor (cititorilor obisnuiti) si al zeilor (criticilor literari), influentabili si ei, nu o data, de aparente.

Catharsisul nu s-a demonetizat!

Nunta neagra reprezinta, de buna seama, o placheta (tradusa în 5 limbi de referinta) de luat în considerare!

Iulian BITOLEANU

15 august 2011